Serviciul de îngrijiri medicale la domiciliu oferit de DISPOMED reprezintă o alternativă la spitalizarea prelungită și o soluție pentru pacienții care nu vor să părăsească mediul familial, domiciliul.
Îngrijirile se acordă conform unui “plan de îngrijire” adaptat fiecărui pacient în parte și întocmit cu grijă sub îndrumarea medicului. persoane externate din spital care continua tratamentul la domiciliu;
persoane cu recomandare de tratament la domiciliu de la medicul de familie ori medicul specialist din ambulatoriu sau cabinete particulare;
persoane imobilizate la pat;
persoane cu boli cronice si/sau aflate in stadiul terminal de boala;
convalescenti d**a accidente vasculare ori interventii chirurgicale majore;
persoane care se afla in imposibilitatea de a se deplasa sau a se ingriji singure. Recomandarea pentru efectuarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se face de către medicii de specialitate din ambulatoriu, inclusiv medicii de familie și de către medicii de specialitate din spitale la externarea asiguraților, medici aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în concordanță cu diagnosticul stabilit și în funcție de patologia bolnavului și statusul de performanta ECOG al acestuia cu precizarea activităților zilnice pe care asiguratul nu le poate îndeplini. Durata pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se stabilește de medicul care a făcut recomandarea, cu obligativitatea precizării ritmicității/periodicității serviciilor, consemnate în formularul "Recomandare pentru îngrijiri medicale la domiciliu", dar nu mai mult de 90 zile de îngrijiri, în ultimele 11 luni în una sau mai multe etape (episoade de îngrijire). Acte necesare pentru dosarul depus de pacient:
- Cerere tip întocmita de pacient pentru solicitarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu - în original;
- Copie CI, semnată conform cu originalul;
- Dovada de asigurat al CASMM;
-Salariați – adeverința de la angajator
pensionari - talon de pensie, semnate conform cu originalul;
- Recomandare medicală pentru îngrijiri la domiciliu în original conform Anexa nr. 27 C;
- Bilet de externare pentru recomandarea emisă de medicul din spital la externare - în copie, semnat conform cu originalul;
- Alte documete - scrisoare medicală/ rețete/ orice alt document medical care atestă diagnosticile stabilite conform competenței pentru care se face recomandarea - în copie, semnate conform cu originalul. Acte necesare pentru dosarul depus de imputernicit (la toate cele enumerate mai sus se adaugă următoarele, toate semnate de împuternicit!):
-Carte de identitate sot/sotie/ parinte/ fiu/ fiica/imputernicit/reprezentant legal -și celelalte acte care dovedesc filiația, gradul de rudenie sau împuternicirea legală- în copie, semnate conform cu originalul.