Daniela Domăneanțu- Cabinet Individual De Psihologie

30/09/2025

Parentingul este despre disponibilitate
🏘️Uneori părinții cred că rolul lor este să netezească drumul copilului, să îi ia din față fiecare obstacol, fiecare „pietricică” ce i-ar putea încetini mersul. Dar un drum fără asperități îl privează de exercițiul de a găsi soluții, de șansa de a învăța cm să-și regleze emoțiile și să se ridice atunci când cade. Creierul copilului se formează prin încercări și ajustări: micile frustrări îi antrenează răbdarea, greșelile îi dezvoltă strategii, iar reușitele venite după efort îi dau sentimentul de competență.
🚶‍♂️La polul opus, absența părintelui, indiferent dacă este fizică sau emoțională, lasă urme. Copilul neglijat nu are cm să înțeleagă că „nu este vina lui”, ci trăiește cu impresia că el nu contează. În acest tip de experiență, creierul învață că pentru a supraviețui trebuie să se adapteze singur, să caute permanent confirmarea altora sau să devină excesiv de independent, chiar rece.
😞O altă formă de povară apare atunci când îl facem responsabil de emoțiile noastre. „M-ai supărat”, „m-ai dezamăgit”, „din cauza ta sunt nervos”, astfel de fraze îl pun în situația imposibilă de a purta greutatea trăirilor adulte. Copilul nu are resurse să distingă între reacțiile lui și bagajul nostru interior, el doar înregistrează că pentru a fi acceptat trebuie să se anuleze, să devină ceea ce părintele are nevoie.
📚Presiunea funcționează într-un mod similar. De câte ori îi spunem „nu ai voie să greșești”, corpul său interpretează mesajul ca pe un pericol. Nivelul de cortizol crește, memoria de lucru și atenția se blochează, iar performanța scade. Copilul începe să învețe nu bucuria explorării, ci frica de a nu dezamăgi.
⁉️Întrebările pe care orice părinte și le poate adresa sunt simple:
REACȚIONEZ PENTRU CĂ VREAU SĂ ÎL AJUT PE COPIL SAU PENTRU CĂ ÎNCERC SĂ-MI LINIȘTESC PROPRIILE TEMERI?
ÎI TRANSMIT CĂ ESTE IUBIT DOAR DACĂ REUȘEȘTE SAU ÎI LAS SPAȚIU SĂ GREȘEASCĂ?
CÂND PLÂNGE, RĂSPUND LA EMOȚIA LUI SAU LA DISCONFORTUL MEU?
CE POVERI EMOȚIONALE AM PUS, FĂRĂ SĂ ÎMI DAU SEAMA, PE UMERII LUI?
👉Exemplele din viața de zi cu zi fac diferența destul de evidentă.
Când ia o notă mică, un părinte îl ceartă: „m-ai făcut de rușine”, altul spune: „știu că e greu, hai să vedem ce putem face împreună”.
Când refuză să meargă la o petrecere pentru că se simte timid, un părinte îl etichetează: „ești antisocial, mă faci să par prost în fața celorlalți”, altul îl întreabă: „ce simți acum? cm pot să te sprijin să te simți mai în largul tău?”.
Când își lasă jucăriile împrăștiate, unii exclamă: „m-ai înnebunit, faci numai dezordine!”, alții spun: „știu că te-ai jucat cu plăcere, acum hai să strângem împreună”.
🧑‍🧑‍🧒PARENTINGUL NU ESTE DESPRE PERFECȚIUNE, CI DESPRE DISPONIBILITATE.
Vinovăția nu ajută, pentru că ne blochează în reproșuri. Mult mai util este să ne întrebăm: „ce pot face diferit de mâine?”. Creierul copilului are nevoie, mai presus de orice, de siguranță și de relație. El nu se dezvoltă sub presiune sau în absență, ci atunci când știe că poate greși, că emoțiile lui au loc și că părintele rămâne un reper stabil.

30/09/2025

19/09/2025

Despre fetița cuminte

De ce „fetița cuminte” înseamnă, de fapt, un destin greu
„Cumințenia” care ascunde supunerea
Cel mai nefericit lucru pe care îl pot face părinții pentru fiica lor este să o crească drept o „fetiță cuminte”. Nu vorbim aici despre decență, inteligență sau responsabilitate.
Ci despre acea cumințenie care se traduce prin supunere, frica de a deranja și nevoia continuă de validare.
Această formă de „cumințenie” nu este altceva decât obișnuința de a trăi după părerea altora, teama de a nu jigni pe nimeni și incapacitatea de a spune „nu”.

Cum se naște destinul greu al „fetiței cuminți”
Supunerea corpului
În copilărie, „fetița cuminte” mănâncă tot din farfurie, chiar și când trupul spune „ajunge”. Mai târziu, nu știe să își asculte nevoile fizice și trăiește înstrăinată de propriul corp.
Supunerea vocii
Ea nu ridică tonul la adulți, nu contrazice, nu spune „nu”. Când cineva îi încalcă granițele, nu are reflexul să se apere. Astfel, devine vulnerabilă în fața abuzurilor.
Supunerea minții
Învățată să ia doar note mari, trăiește din validarea altora. Devine adultul care se întreabă mereu: „Ce cred ceilalți despre mine?” și care se teme să greșească.
Supunerea sufletului
Se sacrifică pentru toți, dar rareori este recunoscută sau apreciată. În schimb, alții profită de bunătatea ei.

Consecințele cumințeniei forțate
Femei care rabdă în tăcere, chiar și atunci când ar trebui să vorbească.
Femei care se sacrifică până la epuizare.
Femei care confundă suferința cu normalitatea.

Ce ar fi mai sănătos pentru o fată
Curajul de a-și apăra granițele.
Puterea de a-și asculta corpul și nevoile.
Libertatea de a nu fi pe placul tuturor.
Autenticitatea de a fi ea însăși, chiar și atunci când deranjează.

A avea copii cuminți e comod poate pentru părinți.
Dar pentru viața unei fete, „cumințenia” înțeleasă ca supunere este o condamnare.
De aceea, vin cu un indemn sa ne crestem fetele nu fie docile, ci curajoase, libere și fericite.

cu iubire, Rodica
Text preluat

17/09/2025

Părintele este responsabil de nevoile copilului, nu de dorințele lui!

23/08/2025

https://www.facebook.com/share/p/191HrQ9Lhc/

"RELAȚIA DE CUPLU NU ESTE UN REFUGIU, CI O OGLINDĂ

Știu că sună crud, dar partenerul vostru nu a apărut ca să vă ofere ceea ce vă lipsește. Nu a venit să fie pansament pentru rănile voastre, nici să vă ridice atunci când vă prăbușiți. A apărut ca să vă arate adevărul pe care îl ascundeți de voi înșivă.

De aceea, uneori, cel pe care îl iubiți cel mai mult vă face să simțiți cele mai puternice frici, cele mai adânci furii, cele mai grele tristeți. Pentru că acolo, în reflecția pe care o vedeți în ochii lui, nu e doar chipul lui – e copilul vostru rănit, e vocea voastră interioară, sunt compromisurile pe care le-ați făcut, e tot ceea ce nu v-ați permis încă să vindecați.

Și da, doare. E mai ușor să fugi, să acuzi, să te închizi. Dar dacă aveți curajul să rămâneți, veți descoperi că această relație nu este o condamnare, ci o șansă. O chemare de a vă reconstrui, de a vă recâștiga suveranitatea, de a vă întregi. O relație conștientă nu înseamnă doi oameni care se salvează unul pe altul, ci doi oameni care aleg să fie oglinzi și să meargă împreună spre adevăr.

Atunci când priviți ochii partenerului vostru și simțiți că vă doare, întrebați-vă: ce parte din mine strigă să fie vindecată? Ce poveste din copilăria mea se repetă aici? Ce parte din mine refuz să accept? Pentru că acolo este cheia.

Și dacă astăzi aveți lângă voi o astfel de oglindă, nu o respingeți. Spuneți: „Îți mulțumesc că îmi arăți unde sunt încă rupt, îți mulțumesc că mă ajuți să-mi regăsesc integritatea, îți mulțumesc că ești locul în care învăț să mă întorc la mine.”

Pentru că adevărul este simplu și, de multe ori, greu de acceptat: nu există iubire adevărată fără confruntarea cu rănile voastre. Și nu există libertate mai mare decât aceea de a privi oglinda și de a rămâne."

🙏❤️

Sursa: Razvan Vasile

08/04/2024

COPIII "ANCORA"

Exista parinti care inca de la nastere fac din fiii lor copii "ancora"; decid sa-si lege fiii de ei si destinul lor.

Uneori exprima, alteori poarta in suflet, fraze ca cele de mai jos:

" asta are grija de mine la batranete",
" asta ramane cu mine, in caz ca tatal (mama) pleaca",
" asta e fericirea mea",
" asta e pentru a nu ma simti niciodata singur(a)",
" asta nu se va casatori, va ramane cu mine",
" asta se va ocupa de afacerea familiei",
" toti pot sa plece, dar tu nu",
" daca el(ea) e aici, tata (mama) nu ne va parasi",
" tu vei avea grija de mine cand ma voi imbolnavi",
" tu ii vei ajuta pe fratii tai d**a ce eu mor".

Toate aceste fraze teribile le-ati auzit cu siguranta si multe dintre ele le-ati vazut cm devin realitate.

Copiii "ancora":

Copii care nu au iesit niciodata din casa parintilor lor; desi au dorit sa o faca.

Copii cu aripile frante.

Copii care nu pot zbura, pentru ca nu stiu ca pot zbura.

Copii care cred ca rostul vietii lor este acela de a le fi sprijin parintilor la batranete, de aceea sunt numiti si copii "baston".

Copii a caror viata se rezuma la a calatori cu parintii, a petrece sarbatorile cu ei, a-i face fericiti.

Copii care nu se casatoresc, nu formalizeaza nicio relatie cu niciun partener, pentru ca sunt legati simbolic de mama sau de tata.

Fii care isi dedica viata fratilor lor pentru promisiunile facute parintilor "pe patul de moarte".

Copii care nu traiesc viata lor ci pe cea a parintilor lor.

(Preluat)