Clipsi - The Therapist

Clipsi - The Therapist ✨ Terapie cu sens!

Echilibru, Claritate, Evoluție!

💡Lucrez cu femei şi cupluri care caută conexiune, sens şi relații echilibrate.

⏳ Psihologie clinică/ Psihoterapie sistemică / Dezvoltare personală

14/04/2026

La început, nu pare că duci relația singură. Pare doar că tu inițiezi conversațiile importante. Că tu simți când ceva se rupe și încerci să repari.

În literatura de specialitate, asta se numește „preluarea responsabilității emoționale” în cuplu, un rol care apare frecvent la femei și care are rădăcini în trecutul lor, în felul în care au fost învățate să fie atente la emoții, la nevoile celorlalți, la conexiune.

Doar că, dacă faci asta de prea multe ori în relația ta de cuplu, va părea că tu ești cea care ține relația în viață, în timp ce partenerul tău devine cel care răspunde. El nu face asta pentru că nu-i pasă de relație ci pentru că devine obișnuită pentru el această dinamică.�
Și, fără să-ți dai seama, începi să trăiești un paradox dureros: ești într-o relație dar ajungi să te simți singură în ea. Adevărul greu de dus este că dezechilibrul nu apare brusc ci se construiește din lucruri mici, repetate: conversații începute doar de tine, nevoi amânate, liniște acceptată în loc de răspuns.

Cercetările pe topica atașamentului și dinamică de cuplu arată că: cu cât un partener suprafuncționează emoțional, cu atât celălalt tinde să se retragă. Pentru că, deși ar putea face mai mult, pentru el relația funcționează așa și este în regulă.

Și atunci, întrebarea care apare este: ”în ce moment din relația mea am început să duc totul singură? Și de când am început să numesc asta iubire?”
�Iulia

Anul acesta m-am gândit mult la cm ”ar trebui” să arate Paștele, asta și pentru că sesiunile de psihoterapie din aceast...
12/04/2026

Anul acesta m-am gândit mult la cm ”ar trebui” să arate Paștele, asta și pentru că sesiunile de psihoterapie din această săptămână s-au învârtit în jurul acestui subiect.

Și mi-a venit în minte imaginea meselor pline cu de toate, pregătiri care durau și câte două zile, oameni împreună, râsetele din familie, la liniștea aia caldă pe care o vedem peste tot. Și, dacă sunt sinceră, nu mereu Paștele din viața mea a arătat așa. Au fost ani cu masa plină. Au fost ani cu oameni mulți. Și ani cu tăcere. Sau ani cu conflict.

Au fost momente în care am iubit și m-am simțit plină. Și momente în care m-a durut ceva ce nici nu știam să explic. Momente de recunoștință. Și momente în care eram doar obosită… și atât.

Le-am gestionat cm am știut și am putut la momentul potrivit și îmi amintesc, copil fiind, că era o oarecare presiune a unei sărbători perfecte. Presiune care, cred, în unele familii se păstrează și în prezent.

Fiecare eveniment este o experiență, dincolo de semnificația religioasă, de tradiție. Acum știu că sensul Paștelui nu este în cm arată lucrurile pe dinafară. Nu este în cât de plină de bucate este masa, cât de frumos ai decorat, cât de mult ai zâmbit sau câți oameni ai avut în jurul tău.

Fiecare sărbătoare ar trebui primită așa cm simți, într-un spațiu în care nu mai trebuie să demonstrezi nimic, unde nu mai bifezi fericirea ca pe o obligație, nu faci 100 de poze ca să o alegi pe cea perfectă…ci trăiești autentic.

Paștele vorbește despre renaștere. Dar, uneori, renașterea nu arată spectaculos. Uneori este doar atât: te oprești puțin și îți dai voie să fii exact cm ești. Fără comparații. Fără presiune. Fără „ar trebui”. Cu sinceritate. Și o stare de bine cu tine. Sau măcar aproape de tine…

Sărbători cu sens! Hristos a Înviat!

Iulia 🤍

10/04/2026

Retragerea emoțională nu apare „din senin”. Apare în timp, ușor, ușor, prin lipsa de ascultare activă sau ignorarea partenerului.

În psihoterapia relațiilor, distanțarea este văzută ca un stonewalling (zid de piatră, sau tratament tăcut dacă vrei), adică partenerul evită contactul vizual sau alege să plece din încăpere într-o situație care nu-i place, schimbă subiectul sau minimalizează ceea ce i se spune. Practic, persoana care face stonewalling se retrage emoțional și refuză să mai vorbească. De cele mai multe ori se folosește de această tactică pentru a se proteja, nu pentru că nu-i pasă. Pur și simplu nu știe cm să rămână conectat fără să se simtă copleșit.

Discuția este complexă deoarece aici intervin și tiparele de atașament: de exemplu evitant (se închide) vs. anxios (urmărește), care pot creea un cerc vicios în relație.

Cauzele frecvente includ conflicte repetate nerezolvate, critică sau atitudinea defensivă, lipsa siguranței emoționale, dar și suprasolicitare sau burnout. În astfel de contexte, retragerea devine o formă de reglare emoțională.

Ce vreau să reții: retragerea emoțională poate fi prevenită, iar reconectarea începe cu lucruri simple, dar esențiale:�– să începi conversațiile blând, fără atac�– să validezi emoțiile celuilalt, chiar dacă nu ești de acord�– să eviți „urmărirea” atunci când partenerul se retrage�– și să creezi un spațiu sigur pentru vulnerabilitate.

Pentru că, în final, oamenii nu se îndepărtează de relație ci de felul în care se simt în ea.

📢 Ți s-a întâmplat să simți asta în relația ta?�Scrie „DISTANȚĂ” în comentarii și îți trimit un exercițiu de reconectare.

Iulia

08/04/2026

Relațiile nu devin reci de pe o zi pe alta. Nu v-ați îndepărtat dintr-o dată. Ați început încet, încet, atunci când ați ales să nu vă mai spuneți lucruri.

De cele mai multe ori, distanța nu apare ca o explozie ci ca o tăcere care se așază încet între doi oameni. Nu îți dai seama în ziua în care începe. Îți dai seama mai târziu, când deja este acolo.

Când nu mai simți să îi povestești partenerului tău primul lucru care ți s-a întâmplat. Când unele lucruri rămân „pentru tine”, nu pentru că așa simți, ci pentru că ai tot încercat să le spui și nu ai primit feedback. Ușor, ușor începi să eviți discuțiile importante, pentru că simți că nu duc nicăieri sau pur și simplu vrei să eviți conflictul.

Atunci când micile gesturi dispar, când focusul vostru este mereu in altă direcție, când nu mai aveți vreme unul pentru celălalt, ar trebui să vă puneți un semn de întrebare.

Liniștea care s-a așternut în cuplul vostru nu este confort ci devine distanță.

Așa începe, de fapt. Cu retrageri mici, repetate. Și poate că vă iubiți în continuare, dar nu mai știți să ajungeți unul la celălalt.

Iulia 🤍

Transformarea din parteneră, femeia iubită, în rol de ”mamă” nu se întâmplă peste noapte. Este un proces lent, de cele m...
07/04/2026

Transformarea din parteneră, femeia iubită, în rol de ”mamă” nu se întâmplă peste noapte. Este un proces lent, de cele mai multe ori invizibil, dar care are efecte foarte clare în relația voastră.

Hai să vedem cm începe, de fapt:
– observi că el nu face „cum ar trebui”
– începi să explici, să corectezi, să amintești
– preiei responsabilități „ca să meargă lucrurile” așa cm tu te aștepți sau crezi că trebuie să meargă.

La suprafață pare grijă, responsabilitate, interes, dar în profunzime, relația începe să se dezechilibreze pentru că tu intri într-un rol de control și responsabilitate, în timp ce el își va asuma un rol pasiv sau defensiv. Se schimbă dinamica partener-partener cu cea de părinte-copil. Și, în mod evident, apar consecințele: scăderea atracției, stări de nemulțumire și iritabilitate, senzația că doar tu ”lucrezi” la relația voastră.

În multe cupluri, rolul de „mamă” vine din: nevoia de siguranță („dacă nu controlez, se strică relația”), frica de abandon și tipare învățate în familie (ai fost „cea responsabilă” mai repede decât era cazul).

Cumva, chiar dacă dai vina pe el, ar trebui să te uiți la ce ai făcut tu. Ce te-a făcut să procedezi așa?

Dacă conștientizezi că lucrurile nu duc în direcția potrivită, este timpul să începi să le corectezi. Cum faci asta? 
– renunți la control, chiar dacă apare anxietate
– nu mai repari în locul lui
– începi să-l vezi ca pe un adult capabil, ca pe partenerul tău de echipă.

Și foarte important: nu îl „crești” ca să devină bărbatul pe care tu l-ai visat. Observi dacă ESTE deja.

Lecție de luat acasă: atracția nu coexistă cu rolul de mamă. Un partener nu se apropie erotic de cineva care îl educă, îl corectează sau îl salvează în mod continuu.

Poate este momentul potrivit să-ți răspunzi la această întrebare: Ești în relație cu partenerul tău ca s-l crești sau ca să fii alesă zi de zi ca femeie?

Iulia 🤍

06/04/2026

Atunci când un partener dintr-un cuplu spune: ”Nu ne certăm” sună liniștitor, este? Te gândești cât de minunată trebuie să fie realația lor. În realitate, conflictul nu este problema, mai degrabă evitarea lui este. Cercetările arată că majoritatea problemelor din cuplu nu se rezolvă complet, dar în relațiile funcționale ele sunt discutate, nicidecum evitate.
Ce înseamnă, de fapt, conflictul sănătos? Conflictul în sine nu este cel care duce la destrămarea relației, dar felul în care ne certăm o poate face. Conflictul în relație constructiv când vorbim calm, ascultăm și rămânem conectați emoțional. Devine distructiv când apare critica, disprețul, defensiva sau retragerea
Cum transformăm conflictul în unul sănătos?
-începe blând: vorbește despre tine („m-a durut”, în loc să spui „tu mereu…”);
-oprește escaladarea: ia pauză atunci când simți că intensitatea emoțională este crescută;
-repară pe parcurs: un „îmi pare rău”, o atingere, o doză de umor schimbă poate schimba direcția discuției și duce la scăderea tensiunii dintre voi;
-caută să înțelegi, nu să câștigi disputa. Scopul este conexiunea. Nu transforma discuția într-o competiție despre ”cine are dreptate”.

Reține: Nu disputele distrug relația ci felul în care alegi să gestionezi.

Iulia 🤍

03/04/2026

Copiii nu au nevoie de părinți care stau împreună de dragul lor. Copiii au nevoie de părinți conectați.

”Nu ne mai înțelegem, dar stăm împreună pentru copii” , îți sună cunoscut? Eu am auzit asta în copilărie la multe familii. Era ca o regulă nescrisă în familiile disfuncționale. Mi-o amintesc pe prietena mamei mele care venea des la noi și povestea abuzul pe care-l îndură dar ”nu mă despart că avem copii”.

Mulți părinți ai zilelor noastre rămân împreună pentru copii. Din grijă. Din responsabilitate. Din dorința de a nu le face rău.

Și totuși, ce văd copiii zi de zi în casa lor contează mai mult decât ce încercăm să protejăm.

Nu există un răspuns simplu aici și da, nu orice separare este soluția. Dar nici orice relație doar de dragul familiei unite, nu este sănătoasă.

Sunt curioasă cm vezi tu lucrurile: Crezi că este mai bine pentru un copil ca părinții să rămână împreună, chiar dacă nu mai există apropiere între ei?”

Iulia 🤍

01/04/2026

Ai crede că în psihoterapie te vindeci pentru că „găsești răspunsuri”. Din păcate nu este chiar așa.

Am avut clienți care înțelegeau perfect de ce reacționează într-un anumit fel și totuși repetau aceleași tipare. Și atunci apare întrebarea reală: ce ajută, de fapt?

Nu doar insight-ul.
Nu doar tehnicile „wow”.
Nici măcar terapeutul „perfect”.

Ci RELAȚIA!

Spațiul acela în care, poate pentru prima dată în viața ta:
– nu ești judecat
– nu trebuie să fii „ok”
– nu trebuie să demonstrezi nimic
-ești acceptat.

Și, încet, sistemul tău nervos învață ceva nou:
că apropierea nu doare, că vulnerabilitatea nu te distruge, iar asta poate face diferența.

Da, tehnicile și experiența psihoterapeutului ajută pentru a structura și ghida procesul, însă relația este foarte, foarte importantă.

Dacă vrei să știi mai multe sau crezi că este momentul potrivit pentru tine să începi procesul de creștere, scrie-mi în DM „START” .

Iulia 🤍

31/03/2026

🫶 Un pas istoric pentru siguranța femeilor din România!

❗️Astăzi, Parlamentul României a adoptat Legea Femicidului, un moment esențial în recunoașterea și combaterea violenței împotriva femeilor.

➡️ Prin această lege, statul român face un pas important în direcția unei protecții reale, prin sancțiuni mai ferme și prin recunoașterea acestor crime.

🔴 Femicidul nu este un act izolat. Este capătul unui lung șir de abuzuri, de control, de umilire și de violență. Este rezultatul unor dezechilibre profunde și al unor mentalități care trebuie schimbate, prin legislație, educație și acțiuni consecvente.

➡️ Pentru toate femeile din România, acest moment înseamnă mai mult decât o schimbare legislativă. Înseamnă un angajament ferm că nu sunt singure. ANES rămâne alături de fiecare femeie și reafirmă angajamentul de a lupta pentru prevenirea și combaterea violenței de gen, pentru protejarea victimelor și pentru sancționarea fermă a tuturor agresorilor.

🫶 Continuăm să construim o societate în care siguranța, demnitatea și dreptul la viață al fiecărei femei sunt garantate!

30/03/2026

Anxietatea în relații este simțită ca o stare de neliniște constantă legată de conexiunea cu celălalt: teama că vei fi respins(ă), abandonat(ă) sau că „nu ești suficient”.

Este un tip de anxietate care apare în contextul atașamentului emoțional. Se manifestă prin gânduri repetitive („Dacă nu mă mai iubește?”, „Dacă pleacă?”), nevoia de reasigurare și dificultatea de a te simți în siguranță chiar și atunci când relația este stabilă.

Cum apare?

De cele mai multe ori, nu începe în relația prezentă ci are rădăcini în:
-experiențe timpurii de atașament (inconsistență emoțională, respingere, absență)
-relații trecute în care ai fost rănit(ă)
-credințe formate despre tine („nu sunt suficient(ă)”) și despre iubire („iubirea doare”)
În felul acesta, partenerul devine, fără să vrea, un „declanșator” pentru răni mai vechi.

Cum se manifestă?
-verifici constant dacă totul e în regulă
-ai nevoie frecventă de reasigurări
-interpretezi ușor semnale neutre ca fiind negative
-oscilezi între apropiere intensă și teamă

Cum o poți gestiona?
-Observă diferența dintre ce simți și ce este real
-Învață să te autoreglezi înainte de a căuta liniștea în partener
-Exprimă-ți nevoile într-un mod asertiv
-Creează siguranță în interior, nu doar în exterior.
Anxietatea în relații este un semnal că o parte din tine are nevoie de siguranță, claritate și reconectare.

Iulia 🤍

23/03/2026

Frustrarea apare atunci când există o diferență între ce ne dorim și ce se întâmplă în realitate. Este o reacție emoțională firească la blocaje, întârzieri, respingere sau lipsa controlului.

Ce este toleranța la frustrare?
- capacitatea de a rămâne prezent, coerent și funcțional chiar și atunci când lucrurile nu merg cm vrem.

Toleranța la frustrare nu înseamnă să nu simți frustrare ci să o poți conține fără să te pierzi în ea.

Studiile despre autoreglare arată că persoanele cu toleranță crescută la frustrare au relații mai stabile și iau decizii mai sănătoase.

Cercetările inspirate din „marshmallow test” (Mischel) arată că abilitatea de a amâna recompensa este corelată cu succesul pe termen lung.

Toleranța la frustrare este strâns legată de reglarea emoțională și de flexibilitatea psihologică.

Uite câteva exemple despre cm arată în viața reală toleranța crescută la frustrare:
– Poți sta într-o conversație dificilă fără să pleci sau să ataci,
– Poți tolera disconfortul fără să-l „anesteziezi” imediat,
– Poți accepta că unele lucruri nu se întâmplă acum, dar nu renunți la ele.

Adevărul este că toleranța la frustrare nu se construiește în confort. Se construiește exact în momentele în care ai vrea să fugi.

Și da, se poate învăța. Pas cu pas.

Dacă simți că te copleșește repede frustrarea sau reacțiile tale te îndepărtează de oameni, scrie-mi „FRUSTRARE” în DM. Lucrăm împreună exact cu asta.

Iulia 🤍

Address

Strada Tineretului Nr 20, Bloc 2
Chiajna

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 19:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Clipsi - The Therapist posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Clipsi - The Therapist:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram