What are the opening hours?

Monday 09:00 - 19:00 Tuesday 09:00 - 19:00 Wednesday 09:00 - 19:00 Thursday 09:00 - 19:00 Friday 09:00 - 19:00

Clipsi - The Therapist, Strada Tineretului nr 20, bloc 2, Chiajna (2025)

Q: What is the address?

Strada Tineretului Nr 20, Bloc 2

22/11/2025

🌿 Despre abuz: lucrurile despre care nu mai avem voie să tăcem!

În ultimele zile am citit cu toții aceleași știri, pe care eu, din rol de mamă și de femeie, le-am simțit apăsătoare și greu de dus:
- o sportivă abuzată de propria mamă,
- un doctor ”psihoterapeut” acuzat că și-a agresat cliente,
- medicul urolog care și-a abuzat pacientele,
- părinți care își rănesc copiii în moduri inimaginabile (cazul de viol și pornografie infantilă)…
Și astea sunt doar câteva situații care au ieșit în mass media….iar, dincolo de șoc, rămâne o întrebare dureroasă: Cum ajungem să tolerăm abuzul atât de ușor? Cum de ne obișnuim cu el?

Poate nu știai, dar abuzul nu apare niciodată în vid. De cele mai multe ori este întreținut de un sistem: familie, rușine, tăcere, cultură, putere.
Când trăiești ani de zile în același tip de durere, ajungi să crezi că “așa este normal”.Te adaptezi. Taci. Reprimi. Și duci cu tine trauma ca pe o umbră care ajunge să-ți modeleze relațiile, alegerile, corpul.

❗️Dar nu trebuie să rămâi acolo❗️

Este important să fii sincer cu tine, să recunoști ce ți se întâmplă și să spui: “Nu merit asta. Nu este în regulă. Mă protejez.”

Asta înseamnă:
🔹 să ieși din tăcere,
🔹 să ceri ajutor,
🔹 să alegi spații sigure,
🔹 să nu mai minimalizezi ce simți,
🔹 să spui „NU” chiar și atunci când îți tremură vocea.

Dacă ai trăit abuz este important să auzi asta:

✨ Nu este vina ta.
✨ Nu ai provocat, nu ai cerut, nu ai meritat.
✨ Poți să-ți recapeți vocea.
✨ Poți să reînveți limitele, respectul, siguranța.

Psihoterapia, aceea etică, profesionistă, sănătoasă, poate fi un spațiu sigur pentru un început real.

Reține!!! NU ești singur(ă).

Dacă nu ai trăit abuz:

✨Poți fi un martor activ, nu un spectator mut. Poți spune “eu nu tolerez asta”. Și poate fi suficient cât să schimbi un sistem.

Pentru că, abuzul nu este doar un fapt divers. Este o rană colectivă care începe să se vindece abia atunci când fiecare dintre noi are curajul să spună: „Nu mai accept. Merit mai mult. Și merit siguranță.”

Iulia 🤍

21/11/2025

✨Loialitatea într-o relație este mai mult decât exclusivitate.
În psihologia relațiilor, loialitatea înseamnă aliniere emoțională:
• să fii disponibil afectiv,
• să validezi vulnerabilitatea celuilalt,
• să ai intenția de a proteja „noi”-ul, nu doar „eu”-l,
• să menții o atitudine de grijă și implicare chiar și în conflict.

Loialitatea este despre „sunt aici cu tine și pentru noi”, în mod consecvent.

🧑‍🧑‍🧒‍🧒Din perspectivă transgenerațională, felul în care percepem loialitatea vine adesea din istoria familiei noastre:
• Dacă ai crescut cu părinți imprevizibili, loialitatea poate însemna „să nu mă abandonezi”.
• Dacă ai crescut cu limite încălcate, poate însemna „să nu mă trădezi”.
• Dacă ai crescut cu părinți foarte critici, poate însemna „să fii de partea mea”.

Adevărul este că fiecare dintre noi intră în cuplu cu un „manual de instrucțiuni invizibil” despre cm ar trebui să arate loialitatea. Înțelegerea diferențelor dintre manualele noastre este, de multe ori, primul pas spre o relație mai sănătoasă.

✍️ Scrie mai jos sau trimite partenerului un moment în care ai simțit loialitatea lui.
Uneori, relațiile se repară cu câte un „mulțumesc” spus la momentul potrivit.

Cu 🤍,
Iulia

19/11/2025

✨În psihoterapia sistemică de familie, vorbim adesea despre loialitate transgenerațională, acel fir invizibil care ne leagă de familia din care provenim și care ne influențează alegerile, comportamentele și relațiile, chiar și atunci când nu suntem conștienți de el.

Loialitatea transgenerațională este una dintre cele mai puternice dinamici nevăzute care influențează relațiile de cuplu. Însă nu trebuie privită ca un un dușman, ci un sistem vechi de echilibru și apartenență, care uneori devine prea restrictiv pentru adultul de azi.

😌Când începem să explorăm aceste moșteniri, să înțelegem rolurile pe care le-am purtat și să ne diferențiem sănătos, relația de cuplu capătă mai mult spațiu, autenticitate și maturitate.

Pentru că nu este despre a „rupe” legături, ci despre a le transforma. Despre a păstra ceea ce ne hrănește și a lăsa în urmă ceea ce ne limitează.

✍️Dacă vrei să explorezi aceste dinamici în cuplul tău sau să lucrezi cu tine pe moștenirile din familia de origine, îți sunt alături în procesul terapeutic. Scrie-mi în privat sau programează o ședință prin clipsi.ro.

Cu 🤍,
Iulia

       

18/11/2025

Loialitatea transgenerațională: cm ”intervine” în relația de cuplu

În psihoterapia sistemică de familie, vorbim adesea despre loialitate transgenerațională, ca despre acel fir invizibil care ne leagă de familia din care provenim și care ne influențează alegerile, comportamentele și relațiile, chiar și atunci când nu suntem conștienți de el.

Ce este loialitatea transgenerațională?

Ivan Boszormenyi-Nagy spune că fiecare familie funcționează ca un sistem de echitate și datorie, în care membrii se simt responsabili să păstreze continuitatea, coeziunea și valorile familiale.

Loialitatea transgenerațională este această tendință profundă de a rămâne fideli familiei de origine, fie că vorbim de așteptări, roluri, credințe, emoții sau nevoi neexprimate.

La baza ei stau:

- nevoia de apartenență,
- datoria invizibilă față de părinți
- reglarea echității relaționale între generații,
- (adesea) miturile și moștenirile emoționale transmise tăcut.

🔗 Găsești link în comentarii pentru articolul complet.

17/11/2025

✨Ne este greu să spunem ”NU”, așa este? Și de multe ori, „nu”-ul nu este doar un cuvânt. Este o bătălie veche, dusă între cine am fost în copilărie și cine vrem să fim ca adulți.
 În multe familii, “nu” a fost tradus ca lipsă de respect sau egoism. Pentru unii dintre noi, a spune „da” a devenit o strategie de supraviețuire emoțională: în felul acesta ești mult mai adaptabil social, faci pe plac și în plus nu superi.

❗️Psihologia dezvoltării aduce în discuție următoarea situație: când validarea noastră timpurie a depins de conformare, creierul învață că limitele sunt periculoase, iar armonia devine prețul siguranței.

De aceea, pentru un adult, a învăța să spună ”nu” devine mai mult decât un exercițiu de comunicare, devine unul de recuperare de sine. Înseamnă, practic, să îți recalibrezi sistemul nervos, să îi arăți că nu ești în pericol dacă nu mulțumești pe toată lumea.
 💕Înseamnă să îți dai voie să fii o persoană completă, nu doar una „comodă”. Și înseamnă să înțelegi că a pune limite nu rănește, ci, dimpotrivă, previne rănirea ta.

Da, este adevărat că poate fi greu, inconfortabil și uneori amuzant, dar este un act de maturizare emoțională. Un pas spre relații mai sănătoase, mai autentice și mai puțin obosite.

❗️❗️Spunem „nu” nu pentru că nu ne pasă. Spunem „nu” pentru că în sfârșit ne pasă și de noi.

Cu 🤍,
Iulia

16/11/2025

🌸 Duminică. Acasă. Momente despre şi pentru noi.

Sunt weekenduri în care simt și eu presiunea aceea subtilă: “Ar trebui să ieșim… să facem ceva… să bifăm locuri, activități, momente perfecte.”
 Recunosc că, de cele mai multe ori, noi alegem altfel.

Alegem să rămânem acasă. Alegem ritmul nostru. Alegem liniștea și dezordinea dulce a unei zile de duminică.
Aici ne simțim cel mai bine. 
Între miros de mâncare gătită împreună, chicotelile din sufragerie, joaca începută pe podea și neterminată niciodată. Aici ne regăsim unii pe alții, fără grabă, fără scenarii, fără presiuni. Și nu, nu e totul chill, uneori e cu bucurie, alteori gestionăm conflicte. Suntem noi…fără să căutăm să fim perfecți.

Am ales să scriu asta pentru toate mamele și toți tații care simt nevoia să „compenseze” în weekend, să umple goluri cu activități, să creadă că fericirea copiilor lor stă în cât de mult ies din casă.

Adevărul este că acolo unde suntem noi, prezenți, calzi, autentici, acolo este și acasă pentru ei. Uneori, cel mai frumos „program de weekend” este fix acesta: Să fim împreună. Fără nimic special.  Un reminder că cele mai minunate momente apar atunci când ne dăm voie să fim, exact acolo unde suntem.

Cu 🤍,
Iulia

14/11/2025

🌸 Relația cu soacra este unul dintre cele mai dezbătute și poate cele mai sensibile subiecte din societatea de ieri și de astăzi. Pentru că nu este vorba doar despre personalități diferite, ci despre teritoriul emoțional: loialitate, granițe, roluri și putere.

Relația cu soacra este, în multe cupluri, un „teren minat” între iubire și limite.
Cercetările din şcoala de psihoterapie sistemică arată că tensiunile dintre generații nu apar din răutate, ci din dorința de a rămâne conectați, chiar și când nu mai știm cum.

Fiecare soacră aduce în relația cu nora sau ginerele propria istorie, propriul mod de a iubi și de a controla. De multe ori, ea nu intră între cei doi parteneri de cuplu, ci recreează vechile modele de apropiere și control din propria familie. Iar nora sau ginerele răspund potrivit manualului lor de instrucțiuni care poate conține limite mai ferme sau mai reactive.
 Uneori, controlul este doar o formă de iubire exprimată nu tocmai potrivit. Chiar și literatura și filmele au exploatat acest ”dans”, de la „Monster-in-Law” până la soacra cea dreaptă din mitologia românească.
 De fapt, relația cu soacra este despre cm negociem intimitatea și granițele dintre generații.

Și atunci, adevărata provocare nu este “să o suporți”, ci să înțelegi:
🔹 ce parte din tine se apără acolo,
🔹 și cm poți transforma tensiunea în respect reciproc.

Uneori, pacea în familie nu vine din “Mulțumesc, ştiu că intenția este bună, dar facem altfel acum.”

Cu 🤍,
Iulia

11/11/2025

Confesiunea unui psiholog care nu apare la TV…

Zilele acestea pare că se discută mult despre „cine are dreptul să facă psihologie”. Despre medici, psihologi, titluri, atestate, diplome și, foarte important, despre credibilitate. Am citit și eu. Am ascultat. Și simt să spun ceva, nu ca reacție, ci mai degrabă ca mărturisire.

Sunt psiholog!

Unul care nu apare la TV, nu are rubrici în ziare și nici camere de filmat în cabinet. Dar care, de mai bine de 10 ani, intră zilnic în cel mai vulnerabil și autentic spațiu: acela dintre oameni care încearcă să se înțeleagă.

Cei trei ani de facultate la Universitatea de Vest din Timișoara au fost doar începutul călătoriei mele în această fascinantă profesie. Au urmat doi ani de master la aceeași Universitate, un an de supervizare în psihologie clinică, o școală de formare în psihoterapie de aproape trei ani și, din nou, supervizare, plus alte cursuri de formare. Ore întregi de teorie, practică, reflecție, proces personal. Zeci de cazuri, sute de ore de lucru cu sine, cu alții, cu propriile limite.

Nu am făcut asta pentru o diplomă în perete. Ci pentru responsabilitatea enormă care vine odată cu a sta față în față cu un om care îți spune: „nu mai pot”.

Psihologia nu este doar o știință. Este o profesie reglementată printr-o lege, ghidată de un Cod Deontologic și supravegheată de o instituție: Colegiul Psihologilor. Și nu este așa din vanitate sau rigiditate, ci pentru siguranța celor care vin la noi. Pentru ca omul care își deschide sufletul într-un cabinet să știe că este pe mâini bune, protejat de reguli și limite clare.

Îl respect pe domnul doctor Cristian Andrei pentru contribuția lui la cultura psihologică din România…Dar respectul nu poate înlocui forma legală și etică a practicii. Este ca și cm eu, ca psiholog, aș începe să țin consultații medicale doar pentru că am citit sute de articole despre corpul uman și am făcut un curs opțional de anatomie.

Cunoașterea este foarte valoroasă dar nu legitimează practica.

Scriu asta nu din critică, ci dintr-o dorință simplă: să se vadă că sunt și psihologi care muncesc în tăcere, cu grijă și cu iubire pentru meserie. Care respectă legea, omul și procesul. Care știu că munca noastră nu este despre expunere, ci despre întâlnire.

Așa arată, pentru mine, profesia de psiholog: nu în lumina reflectoarelor, ci în lumina blândă a unei încăperi în care cineva are curajul să se arate așa cm este.

Acolo, fără camere, fără aplauze simt eu că se întâmplă adevărata transformare.

Iulia 🤍

10/11/2025

✨Teoria atașamentului spune că nu iubim la întâmplare, ci după tiparul emoțional învățat în copilărie. Așa să fie oare?  
Cu alte cuvinte, modul în care te atașezi de partener seamănă mai mult cu felul în care ai învățat să te simți în siguranță (sau nu) lângă părinți, decât cu filmul tău preferat de pe Netflix.

Uite câteva idei care te pot ajuta să identifici unde te încadrezi:

- [ ] Atașamentul sigur: Persoanele din această categorie iubesc cu liniște. Pot sta aproape de partener, fără să se piardă pe sine. Răspund, NU reacționează..Ei se simt bine în relația lor și nu au nevoie de confirmări constante. Acest tip de partener are încredere în relație.
- [ ] Atașamentul anxios: Tiparul care iubește intens, dar trăiește cu frica de abandon. Are tendința de a căuta în telefonul sau calculatorul partenerului, orice mesaje sau semne, este atent la tonul vocii și pare că stă mereu în alertă. Creierul lui traduce mesajul „nu pot vorbi acum” prin „nu mai vrei să fim împreună?”.
- [ ] Atașamentul evitant: Iubește cu frână de mână trasă, ca să zic așa. Adică, îi place intimitatea, dar doar până la punctul în care devine „prea mult”. Se retrage ca să nu fie controlat, deși tânjește după conexiune.
- [ ] Atașamentul dezorganizat: Este combinația paradoxală dintre dorință și teamă. „Vino aici!” coroborat cu „Nu, mai bine pleacă!”, ca apoi să apară un „Dar de ce pleci?” Pentru acest partener, iubirea este un dans între nevoia de siguranță și frica de durere.

❗️IMPORTANT DE REȚINUT!!! Fiecare stil de atașament iubește… doar că o face cu limbajul emoțional pe care l-a învățat atunci când era mic. Când începem să recunoaștem tiparul, putem să schimbăm ce ne place.

✨Așa că, să știi că nu ești defect(ă). Este doar atașamentul tău care vrea să se simtă în siguranță.

🤔Curiozitate: tu în care categorie te încadrezi?

Cu 🤍,
Iulia

08/11/2025

✨Oamenii de știință au descoperit ceva ce fetița din imaginea de mai jos știa deja: fericirea nu are o formulă universală. Nu există „regulă de trei simplă” între vacanțe exotice, job, relații și un zâmbet sincer.

De fapt, studiile arată că fericirea este profund subiectivă: un cocktail unic între dopamină, sens și micile plăceri, diferite de la om la om.

De-a lungul timpului, am observat ceva interesant, atât în cabinet, cât și în viața mea de zi cu zi: oamenii tind să-și justifice fericirea: „Ar trebui să fiu mai recunoscător.” „De ce mă bucur pentru ceva atât de banal?” „Oare ceilalți mă vor înțelege?”

Și nu pot să nu mă întreb, oare fericirea autentică are nevoie de validare socială? Eu spun că nu, și, surprinzător, știința confirmă acest lucru.

🔹Studiul ”Grant și Harvard Study of Adult Development” o cercetare cu cea mai mare durată despre fericire (peste 80 de ani!), arată că relațiile autentice sunt principalul predictor al unei vieți împlinite. Nu banii, nu succesul, ci conexiunile care ne fac să ne simțim văzuți și înțeleși. Interacțiunea umană este pe primul loc.

🔹 Cercetările din neuroștiință arată că fericirea este o abilitate, nu un rezultat final. Ea se exersează zi de zi prin recunoștință, prin conectare autentică și prin capacitatea de a ne bucura de micile lucruri, chiar și când nu par „importante”.

🔹 Psihologia pozitivă completează acest tablou și spune că oamenii care își permit să fie fericiți în moduri neconvenționale, tind să aibă mai mult sens personal și reziliență emoțională.

Așa că, dacă pe tine te face fericit(ă) o cafea băută în tăcere, o carte citită la ceas de seară, să revezi ”Friends” pentru a zecea oară sau un pulover confortabil într-o zi de toamnă, nu este nevoie să aibă sens pentru altcineva.

Fericirea este un limbaj intim. Unii oameni îl vo înțelege într-un fel, alții poate chiar deloc. Dar important este să nu uiți să-l vorbești tu…

Cu 🤍,
Iulia

07/11/2025

💕În timp, în relații de lungă durată fiind, multe cupluri își „îmblânzesc” autenticitatea.
Asta pentru că apare adaptarea, rutina, tendința de a ne proteja poate sau de a ne ascunde “colțurile”, iar în acest proces pierdem și vitalitatea relației.

Esther Perel scrie că dorința trăiește acolo unde există libertatea de a fi întreg.
Adică, atunci când nu mai arătăm părțile spontane, vulnerabile sau jucăușe din noi, relația devine sigură, într-adevăr, dar previzibilă. Iar previzibilul nu hrănește conexiunea ci dimpotrivă, poate avea efectul advers, poate facilita distanțarea.

❗️Întrebarea „Ce parte din tine nu mai îndrăznești să-mi arăți?” vine ca o invitație la sinceritate tandră. La redeschiderea acelui spațiu în care amândoi puteți fi reali, imperfecți și vii. Puteți vorbi cu deschidere și, de ce nu, reaprinde ce s-a stins…

Cu 🤍,
Iulia

05/11/2025

✨ Ce putem face când unul vrea să salveze relația și celălalt nu? (Partea 3)

Aceasta este una dintre cele mai sensibile realități din terapie: când doar unul dintre parteneri mai speră. Și alege să repare…citește, se implică, în timp ce celălalt partener este obosit, distant sau nu mai crede că relația poate fi salvată.
💕Situația aceasta nu este despre „cine iubește mai mult”, ci despre cm doi oameni trăiesc durerea în moduri diferite. Literatura de specialitate ne învață că nu toți se retrag din lipsă de iubire, ci (de multe ori) din frica de a suferi din nou.

Terapia poate fi dificilă în acest punct, dar nu este imposibilă. Îți las câteva repere care pot aduce claritate și speranță:

1️⃣ Acceptă realitatea emoțională. Nu îl forța pe celălalt să simtă ce simți tu. Începe prin a recunoaște că ești într-un moment de pierdere și vulnerabilitate.
2️⃣Renunță la lupta pentru control. Cuplurile se blochează când unul devine „salvator” și celălalt „fugar”. Înlocuiește presiunea cu prezență.
3️⃣Creează spațiu de ascultare autentică. În loc de convingeri, încearcă să gestionezi situația cu curiozitate. Un exemplu: înlocuiește ”Știu că nu mă mai iubești” cu „Ajută-mă să înțeleg ce se întâmplă în tine acum.”
4️⃣Lucrează cu tine. Terapia individuală poate ajuta să transformi durerea în creștere, nu în obsesie pentru rezultat.
5️⃣Păstrează demnitatea iubirii. A iubi poate înseamnă uneori a rămâne fidel propriei tale valori, chiar dacă celălalt nu mai poate merge alături de tine.

Uneori relațiile se vindecă. Alteori, oamenii se vindecă din relație. Ambele pot fi forme de iubire conștientă.

❗️Salvează seria și recitește-o atunci când ai nevoie să-ți amintești că iubirea adevărată începe mereu cu tine.

Cu 🤍,
Iulia

Clipsi - The Therapist

22/11/2025

21/11/2025

19/11/2025

18/11/2025

17/11/2025

16/11/2025

14/11/2025

11/11/2025

10/11/2025

08/11/2025

07/11/2025

05/11/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	09:00 - 19:00
Tuesday	09:00 - 19:00
Wednesday	09:00 - 19:00
Thursday	09:00 - 19:00
Friday	09:00 - 19:00