28/10/2020
Masaj(drenaj) limfatic!!!
Sistemul limfatic este format dintr-o reţea de glande, vase şi ganglioni limfatici care au rolul de a elimina toxinele din organism. Stilul de viaţă şi stilul alimentar fac ca, la un moment dat, acest sistem să fie foarte încărcat, caz în care un drenaj limfatic ar fi de mare ajutor.
Drenajul limfatic manual reprezintă o formă de masaj blând, superficial, aplicat pe suprafaţa pielii și constă în executarea de manevre și presiuni ușoare, specifice. Acesta ajută la îmbunătăţirea circulaţiei fluxului limfatic și, în cazul efectuării lui după intervenţii chirurgicale însoţite de limfadenectomie (rezecţia ganglionilor limfatici), contribuie la dezvoltarea în timp a unei circulaţii limfatice colaterale.
Limfedemul, este o afectiune cauzata de o acumulare de lichid limfatic in tesuturi, care apare in urma unor tratamente chirurgicale in bolile oncologice sau in cazul unor boli parazitare si este, de cele mai multe ori, o problema de sanatate asociata sau determinata de unele boli genetice. Instalat, limfedemul poate fi vindecat pana la stadiul 2 cu un drenaj corect, la stadiul 3 si 4 e nevoie de consultarea unui medic specialist.
Lipedemul este o afecțiune cronică, reprezentând creșterea în dimensiuni, simetrică și bilaterală, a membrelor inferioare (uneori și a membrelor superioare) în contextul depunerii de țesut adipos în exces la nivel subcutanat, însoțită adesea de vânătăi și episoade dureroase.