Cabinet Dr. Roxana Burcea Psihiatru & Terapeut

12/08/2025

"De când am învățat să mă iubesc pe mine însumi am început să mă eliberez de tot ce nu este bun pentru sănătatea mea:
alimente, oameni, lucruri, situații, tot ce mă trage în jos și departe de mine.
La început am numit aceasta egoism sănătos
Astăzi știu că aceasta este iubire de sine" - Charlie Chaplin

09/08/2025

Scrisoare către mama și tata

Ca specialist în domeniul sănătății mintale am văzut cât de mult ne influențează relația cu părinții modul în care ne iubim pe noi înșine.
Și ca om, am trecut și eu prin propriul proces de a învăța să mă iubesc fără să mă pierd pentru a primi iubire.
Vreau să împărtășesc o scrisoare pe care am scris-o, inspirată din acest drum -poate te vei regăsi și tu.

Dragă mamă, dragă tată,
Merit să fiu iubit(ă) așa cm sunt eu.
Merit iubirea voastră chiar și atunci când nu fac ceea ce spuneți voi,
chiar și când nu am aceleași idei ca și voi.
Am nevoie de iubirea voastră fără să mă pierd pe mine,
fără să aleg între voi și mine.
Vreau să fiu eu, iubindu-vă pe voi și iubindu-mă pe mine.

Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine.
Vă dau înapoi așteptările care nu-mi aparțin
și vă eliberez de așteptările care îmi aparțin.
Aleg să trăiesc viața mea cu bucuria de a ști că vă iubesc
și că pot să o fac fără să mă abandonez pe mine.

În onoarea voastră, aleg să trăiesc cu bucurie, iubire
și cu toate lucrurile pe care poate voi nu ați știut să le trăiți.
Cu iubire, fiica voastră, Roxana 🙏❤️

06/08/2025

Vă propunem azi un nou articol semnat Dr. Roxana Burcea.

Este despre cum, de mici, învățăm să nu mai avem încredere în ce simțim — să ne adaptăm, să renunțăm la vocea inimii doar ca să fim acceptați. Iar când te rupi de tine, nu-i de mirare că mai târziu cauți alinare în tot felul de... înlocuitori care de fapt nu oferă nimic. Cu siguranță că de aici vine și nevoia multora de a umple golul prin adicții. Când nu-ți mai auzi inima, cauți altceva care să-ți dea măcar pentru o clipă senzația că trăiești...

Sănătatea începe acolo unde ai curaj să spui „împăratul e gol!” și să trăiești după cm simți.

Doar o observație... Oare doar nouă ni se pare că d-ra Dr Roxana scrie de parcă ar fi partener adictie.ro de când există pagina? 😊

Vă las articolul aici, merită citit. Mulțumim!

Cum ar putea mintea să ne oprească atunci când inima ne spune să trăim acea experiență, să realizam acele visuri, să facem ceea ce ne dorim cu adevărat

30/07/2025

Pe 25 iulie, la Centrul de Reabilitare Nazaret din Șura Mică, a avut loc un eveniment special. Mai mulți colegi rezidenți în psihiatrie, care participaseră cu o săptămână înainte la Tabăra de Vară de Psihopatologie de la Păltiniș, au venit să viziteze centrul.

Un moment emoționant a fost reîntâlnirea cu o fostă pacientă, care mi-a oferit în dar o carte pe care o lansase recent, inspirată din experiența trăită la centrul de dependențe: „O lună la Șura Mică”, semnată de Carmen Andrei – profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Spre surprinderea mea, m-a menționat în paginile cărții ca „tânără-psihiatră, gestaltistă, MissDancing”.

Am susținut un scurt discurs în fața rezidenților, în care le-am împărtășit un sfat de la bunica mea: „Să pui suflet în tot ceea ce faci, pentru că nu are cm să nu iasă bine.” Și cred cu tărie că exact așa este. Una dintre participante mi-a mărturisit, cu emoție, că avea nevoie, după atâtea informații și de cineva care să-i atingă sufletul – și această reacție m-a bucurat mult.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă caldă, cu un recital susținut de artistul Florin Thomits și un grătar cu bunătăți și voie bună.

06/07/2025

O nouă colaborare 😊

Simptomele caracteristice sunt:- Dorință intensă de a consuma alcool- Consumul recent de alcool afectează obligațiile pe care le are la muncă, școală, acasă.-

05/07/2025

Astăzi, la Centrul de Dependențe – Așezământul Nazaret din Șura Mică, am celebrat Ziua Porților Deschise.
Ziua a început cu o slujbă specială, oficiată de mai mulți preoți, printre care și părintele Constantin Necula, ale cărui cuvinte ne-au atins inimile.
Ne-a reamintit un adevăr profund: Fără suferință nu există o înviere.

Este o realitate greu de acceptat, dar profund eliberatoare: prin suferință ajungem, de fapt, la transformare. Doar trecând prin suferință, cu inima deschisă, ne putem dezvolta emoțional, spiritual, uman. Așa cm Hristos a acceptat crucea și, prin această acceptare, a trăit Învierea, tot așa și noi, acceptând propriile răni și dureri, putem renaște.

La Șura Mică, mulți dintre pacienții noștri spun că aici au trăit această renaștere. După ani de dependență, au găsit lumină, sens și un loc în care se simt cu adevărat acasă.

După slujbă, am avut parte de un moment artistic emoționant, urmat de o ședință de terapie de grup specială. Au fost prezenți pacienți actuali, dar și foști pacienți cu zeci de ani de abstinență, care revin an de an pentru a fi alături de cei aflați la început de drum. Mărturiile lor sunt vii, puternice, pline de speranță.

Ziua de azi ne-a reamintit că renașterea este posibilă, că abstinența poate fi trăită zi de zi — și că atunci când nu ești singur, când ești parte dintr-o comunitate care te susține, ai puterea să mergi mai departe.

Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături!

19/06/2025

Vindecarea începe atunci când ne împăcăm cu părinții noștri.
Când reușim să-i luăm în sufletul nostru exact așa cm sunt.
Când nu mai vrem să schimbăm trecutul, ci începem să-l privim cu recunoștință.

Pentru că, dacă nu am fi avut acei părinți, cu toate limitările și rănile lor, nu am fi fost ceea ce suntem astăzi.
Ei au fost — și încă sunt — cei mai importanți învățători ai noștri.

Vindecarea vine atunci când acceptăm iubirea lor așa cm este: imperfectă.
Când renunțăm să-i mai vrem „altfel” și îi acceptăm cu tot cu imperfecțiunile lor — cu bune, cu rele, cu cât au putut ei să ofere.

De multe ori, noi am fost cei care i-am urcat pe un piedestal. I-am idealizat, i-am vrut perfecți, i-am dorit fără greșeală.
Alteori, am respins un părinte doar pentru că celălalt l-a respins.
Dar sufletul nostru de copil rămâne loial amândurora.

Și tocmai această loialitate nevăzută se exprimă prin faptul că repetăm, fără să ne dăm seama, exact comportamentele lor.
Surprinzător, dar adevărat: ceea ce am respins cel mai mult la părintele nostru este exact ceea ce ajungem să facem, dintr-o loialitate inconștientă.

La fel, dacă părinții noștri nu au avut o căsnicie fericită sau nu au fost fericiți în viața lor, o parte din sufletul nostru spune:
„Cum pot să am eu o căsnicie fericită, dacă ei nu au avut parte de asta?”
„Cum să fiu eu fericit/ă, dacă mama/tata n-a fost?”
„Cum să reușesc, dacă tata nu a reușit?"

Din loialitatea pentru ei nu ne dăm voie să fim fericiți, să trăim din plin și să fim împliniți.
Pentru a rupe aceste loialități invizibile, primul pas este să-i vedem și să îi acceptăm pe părinți așa cm sunt.
Să le recunoaștem limitele. Să le onorăm povestea.
Să le primim iubirea exact așa cm vine ea spre noi — fără să judecăm sau să mai așteptăm să fie altfel.

Iar apoi, din respect pentru ei, din iubire și recunoștință, să trăim o viață împlinită.
Să ne permitem o căsnicie fericită.
Să ne dăm voie să avem toate acele lucruri la care ei poate doar au visat.

Nu din răzvrătire, ci din onoare pentru ei.
Pentru că merităm.
Pentru că viața merge mai departe prin noi. ❤️ 🙏

17/06/2025

Ați observat că atunci când primiți un strop de dulceață sufletească… parcă nu mai simțiți nevoia să mâncați dulciuri?

Mâncatul compulsiv de dulce poate fi, de fapt, o încercare de a compensa o lipsă de afecțiune. La fel se întâmplă cu alcoolul, substanțele sau alte forme de dependență – ele apar adesea ca răspunsuri la un gol interior, la o durere nerostită, la o nevoie profundă de conexiune și iubire.

Astăzi, la Centrul de Dependențe „Așezământul Nazaret”, am organizat un workshop despre iubire – pentru că, dincolo de toate, iubirea autentică este cel mai frumos antidot împotriva dependențelor.

Indiferent că vorbim despre alcool, droguri, mâncare sau atașamente toxice, în spatele acestor comportamente compulsive se află, de multe ori, dorința de a fi văzut, de a fi acceptat, de a fi iubit.

Am început cu o meditație de deschidere a sufletului, apoi am explorat împreună ce înseamnă iubirea pentru fiecare dintre noi și cm se simte lipsa ei. Când vorbim despre dependențe, vorbim adesea despre o lipsă de iubire autentică care își are rădăcinile în atașamente nesigure sau în relații disfuncționale timpurii.

În spatele fiecărei dependențe există o nevoie legitimă de iubire, apartenență și de a fi văzut cu adevărat.

Vindecarea începe în clipa în care aceste nevoi sunt văzute, onorate și primite cu compasiune – în relația cu sine, cu ceilalți și în spațiul terapeutic.

Sunt profund recunoscătoare pentru deschiderea celor prezenți astăzi. A fost o întâlnire vie, autentică, care ne-a atins și transformat pe toți. 🙏

11/05/2025

Nu te temi de iubire. Te temi de suferința copilului tău interior...

Într-o relație, dacă îți este teamă că vei fi rănit, ai dreptate. Mai devreme sau mai târziu vei fi dezamăgit. Și știi de ce? Pentru că, fără să vrem, proiectăm asupra partenerului toate lipsurile din copilărie. Așteptăm, inconștient, ca el sau ea să repare ce n-au făcut mama și tata. Și e firesc să fim dezamăgiți când nu poate.

Idealizăm la început partenerul. Credem că am găsit salvarea. Ne pierdem în celălalt, uităm de noi. Dar o relație autentică presupune capacitatea de a naviga estetic între doi poli: dependență și autonomie. Presupune să putem fuziona cu celălalt, dar și să ne retragem apoi, pentru a reflecta și a ne regăsi.

Așa cm spuneam și în lucrarea "De la dependență/codependență la relații autentice", pe care am conceput-o împreună cu Dr. Holger Lux, o relație autentică presupune renunțarea parțială la autonomie și recunoașterea faptului că avem nevoie de celălalt. Însă, în același timp, presupune recunoașterea faptului că avem nevoie de noi înșine și capacitatea de a ne întoarce la noi după fiecare moment de fuziune.

Un alt aspect esențial este să ne acceptăm propriile limite și să-l putem accepta pe celălalt așa cm este, cu ale lui. Nu doar în proiecție, nu doar în ideal, ci în real. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, e nevoie să lucrăm mai întâi la noi: să ne cunoaștem, să ne recunoaștem rănile și nevoile, și să devenim propriii noștri părinți pentru copilul nostru interior.
Doar atunci când reușim să ne vedem pe noi cu claritate, putem cu adevărat să-l vedem și să-l acceptăm pe celălalt.

Atunci se creează o conexiune autentică. Și dacă este reciprocă… nu-ți mai vine să pleci!

Nu trebuie să ne fie frică, să ne lăsăm pierduți uneori în iubire. Dacă avem capacitatea de ne întoarce la noi înșine, mai lucizi, mai conștienti, mai vii.

06/05/2025

Am avut plăcerea de a-l însoți pe dr. Holger Lux, directorul centrului pentru tratarea dependențelor de la Șura Mică, în calitate de colegă formator, la cursul dedicat temelor: dependență, codependență și construirea relațiilor autentice. De asemenea, am participat la un workshop interactiv și captivant despre consumul de droguri, susținut de psih. Mihai Copăceanu. A fost o experiență interactiva cu jocuri de rol și extrem de valoroasă, iar colegilor le mulțumesc cu recunoștință pentru invitație.

27/04/2025

Weekendul acesta am văzut piesa de teatru "Fiul" și am fost profund emoționată. O poveste despre suferință, despre neputință, și despre cât de greu este uneori să ajunem la cei dragi, chiar și atunci când îi iubim din tot suflet.

Un băiat sensibil, rănit de divorțul părinților, se confruntă cu depresia. Părinții încearcă să-l ajute, dar propriile lor răni nevindecate îi împiedică să îl vadă cu adevărat. Pe măsură ce băiatul se adâncește în durere, finalul devine tragic.

"Fiul" ne amintește cât de important este să nu minimalizăm suferința celor din jurul nostru, să recunoaștem când suntem depășiți și să avem curajul de a cere ajutor.

În depresie lumea se poate vedea printr-o lentilă sumbră, neagră. Totul pare negru! Nu de puține ori am auzit pacienți care erau uimiți de cm erau atunci când aveau acele episoade acute de suferință intensă: "nu îmi vine să cred cm eram, cm gândeam atunci".

Depresia este o afecțiune severă, dar tratabilă. Uneori, singurul sprijin real vine din acceptarea tratamentului medicamentos și a terapiei. Nu este nevoie să trecem singuri prin întuneric – ajutorul există și poate salva vieți!