07/12/2025
Creștere-încet. Ca viața-încet.
Ieri, la Andante, atelierul bilunar de psihoeducatie, bunătate si prietenie pe care l-am pornit în vară și iată-l în iarnă (ce bucurie!) 😊, am început alături de oamenii mijlocii (ce-mi place să-i numesc așa pe copiii ăștia de 8-11 ani) cu un exercițiu foarte simplu:
i-am rugat să scrie pe un post-it alb ce cadouri care costă bani își doresc de la Moș Crăciun, iar pe altul, colorat, ce cadouri își doresc, dar care nu costă bani.😁
Pfff…, pe astea din urmă le aveau undeva acolo pe ecranul mental, dar nu le aduseseră nicicând în față, darămite să mai și scrie despre ele.
În fine, au primit provocarea, au scris. Le-am citit împreună pe toate (post-it-uri albe și colorate), iar ceva fain-diferit s-a simțit imediat în grup.
Dorințele care nu costă bani și scrise pe post-it-uri albe au adus (în primul rând și diferit de cele colorate) L I N I Ș T E .
Apoi un soi de căldură. Și zâmbete pe chipuri (nu râsete).
Fără să îi întreb nimic, reacțiile lor au spus totul: acele “bilețele” au umplut aerul de conectare și o formă blândă de compasiune și autocompasiune.
Au pus pe biletelele alea ce aș pune și eu, și tu, cred că. Au pus familia, timpul împreună, filmele de Crăciun, jocuri (nu jucării), zăpada, îmbrățișările, numele cățelului, “bunicul să fie bine”, au pus…acasă.
Fiecare și-a creat, din dorințele astea care nu costă bani, propriul ritm molcom. Lucrurile care nu costă, dar care ne cresc pe interior și ne fac să trăim încet, care ne reglează sistemul nervos, ele sunt cele construiesc baza siguranței emoționale. ❤️
Am continuat cu încă două exerciții: o poveste despre colegul de lângă ei ( câteva fraze, nu un basm) și….
o scrisoare către sine.
Scrisoarea către sine a început așa:
“Dragă eu,”
și i-am îndemnat să se uite peste umăr la anul care tocmai a curs, să surprindă ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, dar nu au fugit, ce vor să păstreze, cm se văd și ce își urează pentru noul an.
Unii copii și-au scris mai multe, alții mai puține. Unii au fost de acord să împărtășească în grup scrisoarea către ei înșiși, și un pic ne-am emoționat cu toții auzindu-le, alții au vrut să păstreze scrisoarea doar pentru ei. E ok și așa, iar ei știu asta, știu că, aici, în micul nostru grup, au spațiu să împărtășească orice fără critică, etichete, evaluări, dar și dreptul de a spune nu și de a fi respectată decizia asta.
Pentru unii copii a fost, poate, prima dată când s-au uitat către ei într-un mod adânc, pur, apreciativ, pentru prima dată când puneau ceva pe hârtie doar pentru ei.
Deși par activități „de sezon”, în spatele lor lucrează procese psihologice extrem de importante pentru dezvoltarea lor.
Când copiii scriu despre sine, își organizează gândurile și emoțiile.
Când scriu despre un coleg, activează empatia și recunoașterea calităților celuilalt.
Când aud dorințele „care nu costă bani” ale grupului, își reglează emoțiile prin rezonanță și conectare.
A fost o întâlnire chiar magică, în care câteva exerciții scurte au devenit momente de conectare faină și creștere.
Creștere-încet. Ca viața-încet.
M-a bucurat mult de tot felul natural, autentic și deschis în care au îmbrățișat întâlnirea de ieri. 💛
________________________
A fost frumos. Mereu este!
