19/05/2025
🌍 Weekendul ce tocmai a trecut o parte din echipa noastră a fost prezentă la Congresul European al Federației Internaționale pentru Chirurgia Obezității, ce a avut loc în Lido, Veneția.
🗣️ Evenimentul a adunat participanți și speakeri din comunitatea de profesioniști în bariatrie din întreaga lume și a abordat subiecte menite să îmbunătățească tehnicile bariatrice și să aducă soluții inovatoare în tratamentul celor care suferă de obezitate.
Și pentru că noi, la Bariatric Center, nu doar că adoptăm cele mai noi soluții în chirurgia obezității, ci și ajutăm la construirea lor, printre prezentările susținute s-a numărat și cea a colegului nostru Dr. Darius Mișca, medic specialist chirurgie generală.
Dr. Mișca a prezentat cazul unui pacient care, în urmă cu 17 ani, a avut o intervenție în cadrul căreia i-a fost montat un inel gastric ajustabil (diferit față de cel pe care îl montăm astăzi și care nu se mai folosește în zilele noastre) și care a ajuns la noi suferind de complicații complexe, ce îi puneau sănătatea și viața în pericol.
‼️ Printre alte informații prețioase, Dr. Mișca a adus în discursul său răspunsul la o întrebare critică: care e diferența dintre un chirurg bariatric și un centru de bariatrie?
Sunt multe, dar cele mai vizibile apar odată cu cazurile bariatrice complicate, unde resursele și expertiza multidisciplinară a echipei ajung să facă o reală diferență în succesul intervenției chirurgicale și, implicit, în viața pacientului.
Mai ales atunci când complicațiile apar după ani de zile de la o intervenție primară care a fost executată prin tehnici care astăzi nu se mai folosesc, un adevărat centru de bariatrie care are la dispoziție resurse, expertiză și tehnici ancorate în inovație și tehnologie de ultimă generație, este vital pentru ca pacientul să treacă cu bine peste complicații, să se recupereze și să ducă o viață normală și sănătoasă.
Și acesta este motivul pentru care atunci când ne alegi pe noi, nu alegi un chirurg, ci un întreg centru de bariatrie!
Pentru că aici suntem într-adevăr împreună împotriva obezității!
Felicitări Dr. Darius Mișca!