https://suportpsihologic.ro/despre/andra-coman/

Psiholog Dr. Andra Coman, Strada Decebal, 130, Cluj-Napoca (2025)

10/04/2025

Biblioterapie IV

Smerita – o nuvelă despre tăcere, vinovăție și neputința de a iubi

de Psiholog Dr. Andra Coman

În Smerita, Dostoievski nu ne oferă o poveste de iubire, ci o mărturie tardivă a unei iubiri ratate.

Nuvela este o confesiune dramatică a unui bărbat care își rememorează povestea de viață alături de soția sa, recent decedată prin sinucidere. Narațiunea este la persoana I, sub forma unui monolog interior, intens și sfâșietor.

Protagonistul este un fost ofițer devenit amanetar, un om rece, calculat, dominator și profund însingurat. Își alege ca soție o tânără săracă, orfană, care acceptă căsătoria ca pe o scăpare dintr-o situație familială abuzivă. Deși el își imaginează că îi oferă protecție și stabilitate, în realitate, creează un climat de tăcere, lipsă de afecțiune și manipulare emoțională.
Pe măsură ce trece timpul, între cei doi se adâncește o prăpastie emoțională. Tânăra, lipsită de orice formă de comunicare sinceră sau afecțiune, cade într-o depresie tăcută și profundă. În cele din urmă, se sinucide, aruncându-se pe fereastră.

După moartea ei, bărbatul este copleșit de remușcări și conștientizează, prea târziu, adevărul despre cruzimea sa afectivă și despre iubirea pe care nu a știut s-o exprime. Monologul său reflectă o încercare de înțelegere și justificare, dar și o coborâre în adâncurile propriei vinovății.

Interpretare psihologică

„Smerita” este o disecție fină a dinamicii relaționale dintre un personaj cu trăsături narcisice și o victimă tăcută, într-o relație de cuplu marcată de dezechilibru de putere, lipsă de empatie și izolare emoțională.
Personajul naratorului poate fi înțeles din perspectiva tulburărilor de personalitate, în special trăsături narcisice si obsesiv-compulsive. El are nevoie de control, evită intimitatea emoțională și transformă căsătoria într-un teren al dominației și al mândriei rănite. Lipsa empatiei sale nu este neapărat răutate pură, ci incapacitatea de a recunoaște nevoile emoționale ale celuilalt.

Este antiteza personajului din Nopți albe. Dacă acolo întâlnim un visător care iubește prea mult, aici descoperim un om care nu poate iubi deloc.
Unul trăiește în vis, celălalt în închisoarea propriilor principii.
Unul suferă pentru că e respins, celălalt pentru că și-a refuzat șansa de a simți.
Amândoi sunt singuri, dar în moduri diferite: unul pentru că a sperat prea mult, celălalt pentru că nu a avut curajul să se apropie.

Soția – „smerita” – este un personaj care întruchipează tăcerea, supunerea, dar și o formă de rezistență pasivă. Ea nu-și exprimă deschis revolta, dar o manifestă în plan interior, culminând cu actul sinuciderii ca un gest extrem de protest și eliberare.

Această nuvelă ne pune față în față cu o serie de întrebări brutale:

1. Câte relații trăiesc în această tăcere?
2. Câte iubiri devin în timp simple forme de coabitare, de control, de confort organizat?
3. Și mai ales – de ce ajungem să ne exprimăm iubirea prin reguli, protecție, ajutor material… dar nu prin prezență emoțională?

Ce lecții putem extrage din această nuvelă?

1. Relațiile disfuncționale pot arăta „calme” la exterior, dar pot să fie profund toxice în interior.
2. Nevoia de control și lipsa exprimării afective pot distruge o relație, chiar și în absența violenței fizice.
3. Tăcerea, de ambele părți, poate deveni un mecanism de apărare, dar și o armă.
4. Vinovăția tardivă nu mai poate repara trauma creată.
5. Suferința psihologică profundă, neadresată, poate duce la gesturi extreme.

Concluzie:
Smerita nu este doar povestea unei căsnicii triste.
Este povestea oricui a înțeles prea târziu ce înseamnă cu adevărat să fii acolo, viu, prezent, uman – în fața celui de lângă tine.

05/04/2025

Biblioterapie III

🕯️ „Nopți albe” și lumea noastră interioară
Ce ne poate învăța Dostoievski despre iubire, singurătate și felul în care percepem lumea?

de Psiholog Dr. Andra Coman

„Nopți albe” – nuvela scurtă și tulburătoare a lui F. M. Dostoievski – este povestea unui visător singuratic care trăiește mai mult în imaginația sa decât în realitate. Într-o serie de nopți de vară, pline de lumină și melancolie, el cunoaște o tânără pe nume Nastenka, iar între ei se leagă o conexiune profundă. Dar, ca multe iubiri născute în tăcere și visare, relația se destramă înainte de a prinde contur.
Dincolo de povestea în sine, această nuvelă ascunde straturi psihologice profunde – lecții despre cm funcționează lumea noastră interioară. Iată câteva teme esențiale care pot fi valoroase nu doar în literatură, ci și în viață – și, mai ales, în terapie.

1. Când lumea interioară colorează realitatea exterioară

Visătorul lui Dostoievski observă orașul, casele, camera sa, nu cu ochii unui turist, ci prin lentila emoțiilor lui. Când e fericit, orașul pare viu și cald. Când e trist, totul devine gol, rece, apăsător.

🔍 Ce ne spune psihologia despre asta?
Adesea, percepem lumea nu așa cm este, ci așa cm ne simțim noi în acel moment. Tristețea poate colora totul în gri, iar iubirea în lumină. Nu e doar o figură de stil – este un mod inconștient de a proiecta lumea interioară asupra celei exterioare.

🛋️ Cum lucrăm cu asta în terapie:
Începem să distingem între ce e al nostru și ce aparține realității. În loc să spunem „viața e mohorâtă”, putem învăța să spunem „mă simt trist acum și asta afectează cm văd lumea”. Această clarificare emoțională aduce o doză de libertate și înțelegere de sine.

2. Fantezia – o protecție, dar și o capcană

Personajul principal visează mult și trăiește intens în interior. Iubirea lui pentru Nastenka e mai mult o proiecție decât o relație reală. E frumoasă, dar fragilă, pentru că se construiește pe speranță, nu pe contact real.

🔍 Ce înseamnă asta din punct de vedere psihologic?
Când realitatea e prea dureroasă sau oamenii ne-au rănit în trecut, ne putem refugia în fantezie. Este o formă de protecție – dar, dacă stăm prea mult acolo, riscăm să rămânem izolați. Ne protejăm de suferință, dar ne lipsim și de conexiune autentică.

🛋️ Cum poate ajuta terapia:
Într-un spațiu sigur, putem explora de ce a fost nevoie de acest refugiu interior. Terapia nu ne ia visul, ci ne ajută să-l așezăm lângă realitate – ca să putem trăi relații autentice, nu doar imaginare.

3. Dorința de apropiere și frica de a fi rănit

Deși pare că visătorul își dorește iubire, el nu acționează. Se teme să ceară, să se expună, să riște. Emoțiile sunt puternice, dar blocate. Intimitatea devine un teritoriu periculos.

🔍 Cum se explică acest lucru?
Adesea, dorim apropiere, dar ne e frică să fim respinși, părăsiți sau neînțeleși. Așa că preferăm o iubire „sigură”, în minte, decât una reală, cu riscuri și nesiguranță.

🛋️ Ce facem în terapie:
Descoperim împreună cm s-au format aceste temeri. Poate din relații timpurii instabile, poate din experiențe dureroase. Și apoi învățăm treptat să fim în contact real cu ceilalți, fără să ne pierdem pe noi înșine.

4. Idealizarea – când celălalt devine salvator

Pentru visător, Nastenka nu e doar o persoană, ci o speranță, o mântuire, sensul vieții lui. Ea devine un simbol, nu o ființă reală.

🔍 Ce spune psihologia:
Când ne simțim lipsiți de valoare sau confuzi, avem tendința să proiectăm asupra celuilalt calități „magice”. Îl vedem ca fiind tot ce ne lipsește. Dar idealizarea vine la pachet cu riscul dezamăgirii – pentru că nimeni nu poate rămâne un simbol perfect.

🛋️ În terapie:
Ne uităm la cm vedem oamenii: îi idealizăm? Ne agățăm de ei? Apoi începem să construim o relație mai realistă, mai matură – atât cu ceilalți, cât și cu noi înșine.

5. Acceptarea pierderii și maturizarea emoțională

Când Nastenka îl părăsește, visătorul suferă. Dar nu fuge de durere. O simte. Și, în ciuda suferinței, păstrează recunoștința pentru acele nopți.

🔍 Care e lecția aici?
Nu toate poveștile au final fericit. Dar pot avea sens. Uneori, pierderea face parte din procesul de maturizare emoțională. Nu ne definește ce pierdem, ci ce învățăm din asta.

🛋️ Cum susține terapia acest proces:
Terapia oferă un spațiu în care putem plânge pierderi, putem înțelege ce a însemnat pentru noi o relație sau o speranță, și putem merge mai departe cu un sine mai întreg, mai așezat.

În concluzie:

„Nopți albe” este o radiografie sensibilă a unei dinamici sufletești întâlnite adesea în terapie: visătorul este vocea acelora care iubesc profund, dar de la distanță; care se tem de viață, dar o doresc cu toată ființa. Nuvela poate funcționa ca o poveste-metaforă pentru clientii care se confruntă cu temele de singurătate, idealizare, pierdere și lipsa contactului real. Într-un cadru psihodinamic, această nuvelă poate fi un punct de plecare pentru discuții despre cm ne construim lumea internă, cm ne raportăm la ceilalți și cm tolerăm durerea transformatoare a confruntării cu realitatea.

29/03/2025

Biblioterapie II

Trăim într-o perioadă în care e important să ne amintim ce s-a întâmplat în trecut, mai ales când apar curente extremiste sau tendințe de a nega Holocaustul. Pianistul e o mărturie vie care ne reamintește de ce e esențial să nu repetăm greșelile trecutului, fiind un roman dureros de actual.

Romanul Pianistul este o autobiografie scrisă de Władysław Szpilman, un pianist evreu polonez, și relatează supraviețuirea sa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Varșovia ocupată de naziști.
Władysław Szpilman, un pianist talentat, trăiește cu familia sa în Varșovia când începe ocupația nazistă. După ce familia lui este deportată în lagăre de exterminare, el reușește să scape și se ascunde în diverse locuri din oraș. Timp de ani de zile, trăiește în condiții inumane, ajutat de prieteni și, în final, chiar de un ofițer german care îi recunoaște talentul. Cartea descrie suferința, perseverența și norocul extraordinar care i-au salvat viața, dar și distrugerea Varșoviei și cruzimea războiului.
Povestea lui Szpilman rămâne un exemplu de umanitate într-un context inuman.

🧭 Lecțiile romanului Pianistul și posibile utilizări în terapie:

1. Rezistența psihică în fața traumei
🔹 Lecție:
Władysław Szpilman supraviețuiește unor condiții extreme, descoperind resurse interne care îi permit să continue, în ciuda pierderilor și suferinței.
🔹 În terapie:
Se pot explora împreună cu clientul resursele interioare activate în contexte dificile. Pot fi identificate strategii de adaptare și momente-cheie în care clientul și-a menținut echilibrul sau și-a recăpătat direcția.

2. Arta ca formă de ancorare și continuitate a sinelui
🔹 Lecție:
Pentru Szpilman, muzica nu este doar o profesie, ci și un element de identitate și stabilitate în mijlocul haosului.
🔹 În terapie:
Se pot explora modurile în care activitățile creative, pasiunile sau valorile personale contribuie la menținerea identității și la reglarea emoțională. Arta poate fi adusă în spațiul terapeutic ca mijloc de exprimare și reflecție.

3. Pierdere și vinovăție
🔹 Lecție:
Pierderea familiei generează în Szpilman atât durere profundă, cât și un sentiment de vinovăție că a supraviețuit.
🔹 În terapie:
Poate fi susținut procesul de doliu și reflecție asupra modului în care clientul trăiește pierderea. Se poate crea un spațiu sigur pentru a înțelege și normaliza emoții precum vinovăția supraviețuitorului sau tristețea persistentă.

4. Ambivalența morală și complexitatea umană
🔹 Lecție:
Gestul unui ofițer german de a-l salva pe Szpilman subliniază faptul că, în cele mai întunecate contexte, pot exista manifestări de umanitate.
🔹 În terapie:
Se pot explora dinamici relaționale complexe, în care clientul trăiește simultan emoții contradictorii față de persoane sau situații. Pot fi aduse în discuție aspecte legate de ambivalență, iertare, limite și sensul gesturilor umane în contexte ambigue.

5. Izolarea și impactul psihologic
🔹 Lecție:
Izolarea prelungită îl aduce pe Szpilman în pragul prăbușirii psihice. Absența contactului uman devine la fel de dureroasă ca lipsa hranei.
🔹 În terapie:
Pot fi aduse în discuție experiențele de singurătate, retragere socială sau deconectare emoțională. Se pot explora nevoile de relaționare, siguranță și reconectare la sine și la ceilalți.

6. Căutarea de sens în mijlocul suferinței
🔹 Lecție:
Deși viața lui devine haotică și absurdă, Szpilman găsește sens în simplul fapt de a continua, de a-și păstra demnitatea și legătura cu muzica.
🔹 În terapie:
Se pot explora dimensiunile existențiale ale trăirilor clientului: sensul vieții, al suferinței, și rolul valorilor personale în procesul de vindecare. Reflectarea asupra sensului poate contribui la integrarea unor experiențe dificile.

💬 Concluzie:
Pianistul este o resursă bogată în teme relevante pentru spațiul terapeutic: reziliență, identitate, pierdere, sens, conexiune și umanitate. Lecțiile acestui roman pot sprijini procese de reflecție profundă și pot oferi puncte de pornire în înțelegerea propriilor trăiri și mecanisme de adaptare.

24/02/2025

Cum ne poate ajuta cititul să depășim obstacole ale vieții?

de Psiholog dr. Andra Coman

Biblioterapia, definită ca utilizarea literaturii în scopuri terapeutice, poate fi un instrument valoros în abordarea provocărilor existențiale. Prin intermediul lecturii, putem explora teme fundamentale precum sensul vieții, libertatea, anxietatea și moartea, facilitând o mai bună înțelegere a propriei existențe și promovând dezvoltarea personală.

Exemple de cărți care m-au ajutat să depășesc situații dificile și pe care le utilizez în psihoterapie

1. „Mitul lui Sisif” – Albert Camus
Temă: Absurditatea existenței și revolta împotriva nonsensului vieții
Camus argumentează că viața este fundamental absurdă și că oamenii caută un sens într-un univers care nu oferă unul. Totuși, în loc să cedeze disperării, el propune acceptarea absurdului și trăirea vieții cu conștiență și pasiune. Pentru cineva care se confruntă cu întrebări despre lipsa sensului, această carte poate oferi un mod de a regăsi bucuria în experiența de a trăi, chiar și fără un scop suprem.
📖 Exemplu aplicat în terapie:
O persoană care se confruntă cu depresia cauzată de sentimentul că „nimic nu are sens” ar putea găsi în filosofia lui Camus o metodă de a vedea viața ca pe un joc al experiențelor, fără presiunea de a găsi un sens absolut.

2. „Străinul” – Albert Camus
Temă: Indiferența lumii și asumarea propriei libertăți
Romanul lui Camus prezintă povestea lui Meursault, un om care nu se conformează normelor sociale și care trăiește într-o indiferență aparentă. Deși la început pare apatic, el își asumă, în final, condiția umană și libertatea absolută, chiar în fața morții.
📖 Exemplu aplicat în terapie:
Pentru cineva care simte că nu se potrivește în societate, „Străinul” poate oferi o perspectivă nouă: nu trebuie să trăiești după regulile altora, ci să îți creezi propriul mod de a exista.

3. „Omul în căutarea sensului vieții” – Viktor Frankl
Temă: Găsirea unui sens chiar și în cele mai grele condiții
Viktor Frankl, psihiatru și supraviețuitor al Holocaustului, susține că omul poate supraviețui oricărei suferințe dacă găsește un sens în ea. În loc să cadă în disperare, el încurajează cititorii să își descopere propriul scop, fie prin muncă, iubire sau suferință asumată.
📖 Exemplu aplicat în terapie:
Cineva care se confruntă cu pierderi, traume sau depresie poate folosi principiile lui Frankl pentru a redefini suferința ca pe o oportunitate de creștere.

4. „Insuportabila ușurătate a ființei” – Milan Kundera
Temă: Libertatea, iubirea și nesiguranța alegerilor
Kundera explorează paradoxul existenței umane: trăim o singură viață, iar fiecare alegere este unică și ireversibilă. Astfel, oamenii se simt adesea copleșiți de greutatea deciziilor.
📖 Exemplu aplicat în terapie:
Persoanele care se simt paralizate de frica alegerilor sau regretelor pot învăța din această carte că viața nu are un scenariu corect și că fiecare drum ales are propriul său sens.

5. „Greața” – Jean-Paul Sartre
Temă: Autenticitatea și responsabilitatea propriei existențe
Personajul principal, Antoine Roquentin, experimentează o criză existențială profundă, realizând că viața nu are un sens prestabilit. Sartre argumentează că omul este liber să-și creeze propria esență prin alegerile sale.
📖 Exemplu aplicat în terapie:
Cineva care simte că viața este lipsită de direcție poate învăța din această carte că noi suntem singurii responsabili de crearea propriului sens.

Pe tine ce cărți te-au ajutat până acum să depășești momentele dificile ale vieții?

28/05/2024

Umorul – o armă subtilă împotriva adversităţii şi stresului
de Psiholog dr. Andra Coman

Într-o lume plină de provocări și incertitudini, umorul reprezintă un mecanism defensiv valoros, oferindu-ne o modalitate de a face față situațiilor dificile și de a găsi un sens în ceea ce altfel ar putea părea lipsit de sens. Umorul, în esență, servește drept o armă subtilă împotriva adversității și stresului.
Umorul este privit de Freud (1960) drept un mecanism, care apare în situații aversive în care oamenii experimentează emoții negative precum frica, furia sau tristețea. Perspectiva alterată în aceste situații le permite oamenilor să evite emoțiile negative. Astfel, umorul este un mecanism de adaptare care ajută individul să râdă de propriile eșecuri și are o funcție de eliberare a tensiunii.
Perspectiva evoluţionistă asupra umorului
Dintr-o perspectivă evoluţionistă, râsul și umorul își au originea în jocul social al primatelor (Gervais & Wilson, 2005). Râsul a fost observat la cimpanzei, bonobo, urangutani și gorile (Preuschoft & van Hooff, 1997; van Hooff & Preuschoft, 2013) care folosesc semne lingvistice în jocul lor social într-un mod umoristic care este similar cu utilizarea unui joc de cuvinte și insulte umoristice (Gamble, 2001). Mai târziu, odată cu dezvoltarea intelectuală, oamenii au continuat să folosească umorul mai ales în interacțiunile lor sociale, jucându-se cu ideile (Caron, 2002).

Mărturii și documentare istorice
Mai multe mărturii și studii istorice subliniază rolul vital al umorului în lagărele de concentrare. De exemplu, Viktor Frankl, un renumit psihiatru și supraviețuitor al Holocaustului, a scris în cartea sa „Omul în căutarea sensului vieții” despre modul în care umorul, chiar și în cele mai mici doze, a fost unul dintre mecanismele esențiale de supraviețuire mentală. Frankl subliniază că umorul a fost „una dintre cele mai mari arme ale sufletului în lupta pentru autoconservare”.
În condițiile extreme din lagărele de concentrare, unde fiecare zi era marcată de frică, foame și suferință, umorul a oferit un refugiu psihologic. Prizonierii foloseau glume și anecdote pentru a-și distrage atenția de la realitatea cruntă a vieții de zi cu zi. Aceste momente de râs, oricât de scurte, le permiteau să evadeze temporar din circumstanțele lor și să își reducă nivelul de stres și anxietate.
Umorul a fost, de asemenea, un mijloc prin care deținuții își puteau păstra un sentiment de identitate și demnitate în fața degradării și deprivării sistematice. Prin folosirea umorului, prizonierii reușeau să submineze autoritatea opresorilor și să reziste pasiv la dezumanizarea la care erau supuși. Glumele despre gardieni, despre viața în lagăr sau despre absurditățile sistemului nazist le ofereau prizonierilor un sentiment de control și de putere într-un context în care erau lipsiți de ambele.
În plus, umorul a facilitat conexiunile sociale între prizonieri. Într-o situație în care fiecare gest de solidaritate și fiecare moment de comuniune contau enorm, împărtășirea umorului a contribuit la formarea unor legături emoționale puternice între deținuți. Această camaraderie a fost esențială pentru supraviețuirea lor psihologică, oferindu-le sprijin moral și un sentiment de apartenență într-un mediu profund ostil.

Efectele benefice ale umorului în viaţa de zi cu zi – rezultate ale studiilor
1. Reducerea stresului și anxietății
Umorul poate reduce nivelul de stres și anxietate prin eliberarea endorfinelor, cunoscute și ca „hormonii fericirii”. Râsul relaxează mușchii tensionați și îmbunătățește circulația sângelui, având un efect relaxant asupra corpului. În fața unei situații stresante, un moment de umor poate schimba perspectiva și poate face problema să pară mai puțin gravă.
2. Crearea conexiunilor sociale
Umorul este un instrument excelent pentru a construi și întări relațiile sociale. Glumele și râsul împărtășit ajută la stabilirea unei conexiuni între oameni, facilitând comunicarea și creând un sentiment de apartenență. În mediul de lucru, de exemplu, colegii care râd împreună au tendința de a colabora mai bine și de a se simți mai confortabil unii cu alții.
3. Gestionarea emoțiilor negative
În momentele de tristețe, frustrare sau furie, umorul poate acționa ca un antidot. El permite exprimarea emoțiilor într-un mod constructiv, fără a cauza conflicte sau tensiuni suplimentare. De exemplu, autoironia este o formă de umor în care ne putem face haz de necaz de propriile greșeli sau defecte, diminuându-le astfel impactul emoțional.
4. Creșterea rezilienței
Oamenii care folosesc umorul pentru a face față provocărilor tind să fie mai rezilienți. Aceasta înseamnă că au o capacitate mai mare de a se recupera după eșecuri și de a se adapta la schimbări. Umorul oferă o modalitate de a privi problemele dintr-un unghi diferit, permițând găsirea unor soluții creative și reducând senzația de copleșire.
5. Îmbunătățirea sănătății mentale și fizice
Studiile au arătat că râsul are numeroase beneficii pentru sănătatea mentală și fizică. Pe lângă reducerea stresului, el poate îmbunătăți funcția sistemului imunitar, scădea tensiunea arterială și chiar ameliora durerea. Din punct de vedere mental, umorul promovează o stare de spirit pozitivă, combate depresia și anxietatea și stimulează capacitatea cognitivă.
6. Facilitarea învățării și creativității
Umorul poate stimula creativitatea și învățarea prin crearea unui mediu mai plăcut și mai puțin stresant. În educație, profesorii care folosesc umorul în predare reușesc să capteze mai bine atenția elevilor și să facă materialul didactic mai accesibil și mai usor de memorat.

Umorul – o defensă matură
Dezvoltarea umorului ca mecanism defensiv matur, implică cultivarea unei atitudini sănătoase și echilibrate față de viață, care să ne permită să facem față adversităților cu grație și reziliență.
În final, te invit sa reflectezi asupra:
▪ Propriilor reacții și modului în care răspunzi la stres. Observă cm și când utilizezi umorul în mod natural și încearcă să înțelegi ce tipuri de umor te ajută să te simți mai bine.
▪ Modului in care poti să râzi de propriile greșeli și imperfecțiuni. Acest lucru nu doar că reduce stresul, dar te ajută și să te vezi cu mai multă compasiune.
▪ Cum poti transforma micile incidente cotidiene în anecdote amuzante.

Bibliografie

▪ Martin, R. A., & Ford, T. (2018). The psychology of humor: An integrative approach. Academic press.
▪ Viktor E. Frankl –„ Omul în căutarea sensului vieţii”

13/01/2024

Dincolo de masca si de umbra

Carl Gustav Jung, un celebru psihiatru si psihanalist elvețian, a introdus conceptele de "umbra" și "persona". Acestea reprezintă două aspecte importante ale sinelui uman.

Umbra este partea ascunsă a personalității noastre, compusă din aspecte pe care le respingem sau le negăm. Acestea pot fi atât laturi negative, cm ar fi fricile și dorințele refulate, cât și aspecte pozitive, pe care le considerăm inacceptabile sau nerealiste. Acceptarea și integrarea umbrei în conștiința noastră pot contribui la creșterea personală și la echilibrul emoțional.

Persona, pe de altă parte, este masca pe care o purtăm în societate, reprezentând imaginea noastră socială. Este modul în care ne prezentăm în fața altora și cm vrem să fim percepuți. Cu toate acestea, persona poate deveni uneori prea rigidă sau falsă, ducând la o pierdere a autenticității. Jung subliniază importanța conștientizării și gestionării atât a umbrei, cât și a personei pentru a atinge o mai mare armonie și înțelegere de sine.

Astfel, explorarea și înțelegerea atât a umbrei, cât și a personei, pot deschide drumul către o viață mai autentică și echilibrată, permitând individului să-și descopere adevărata identitate și să se conec teze mai profund cu ceilalți.
Luand in considerre aceste informatii te invit sa reflectezi asupra catorva aspecte:
- Care sunt mastile pe care le utilizezi in interactiunile cu ceilalti?
- Care sunt aspectele pozitive si negative ale umbrei tale?

09/01/2024

Incepand de azi, ofer 3 sedinte gratuite pentru fiecare beneficiar prin intermediul campaniei Blue Monday.

💙Ce este Blue Monday?

Blue Monday este o platformă care reunește psihoterapeuți cu persoane care au nevoie de asistență psihologică și psiho-emoțională prin intermediul unor campanii concrete de durată predictibilă, pe diferite teme date.

Între 15 și 26 ianuarie 2024, campania ajunge la ediția cu numărul 6.

În lista de specialiști mă veți putea găsi și pe mine iar înscrierile se vor putea face până pe 15 ianuarie.

Te poți înscrie pe site-ul https://bluemonday.ro/ pentru a putea beneficia de ședințe gratuite cu unul dintre specialștii înscriși în această campanie.

Aștept cu drag să ne vedem.

Psiholog Dr. Andra Coman

10/04/2025

05/04/2025

29/03/2025

24/02/2025

28/05/2024

13/01/2024

09/01/2024

Address

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category