26/11/2023
OSTEOPOROZA
Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu siguranţă în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.
Această boală a atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa Occidentala, iar în Regatul Unit o femeie din trei şi un bărbat din doisprezece riscă să facă osteoporoză în timpul vietii. Cu alte cuvinte, riscul de a avea un şold fracturat datorită osteoporozei este mai mare decat cel al cancerului de sân, ovare şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces de 20 la sută în primul an.
Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari generatoare de infirmitate din cauza ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar posibilitatea unei morţi premature.
Datorită longevităţii vieţii din prezent, si creşterii numărului persoanelor ce depaşesc vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor care suferă de această boală este în ascensiune continuă.
Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000 de fracturi de şold (în anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col femural la persoanele în vârsta de peste 35 de ani). Bineînteles, această cifră este îngrijorătoare şi subliniază de asemenea alături de suferinţa bolnavilor de osteoporoză importanţa acestei afecţiuni.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră osteoporoza ca una din bolile majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de ani numărul cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le determină constituie una din problemele majore de sănătate pentru societate, căreia autorităţile medicale trebuie să îi acorde o atenţie proritară.
Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în vârstă tinereţea nu reprezintă un factor lepsit de pericol. Exista o formă juvenilă a acesteia care îi afectează si pe copii. La femei osteoporoza poate apărea d**a naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de asemenea este uneori generată de medicaţia cu steroizi la orice vârsta.
Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva nu este total lipsită de speranţe.
Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.
Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi mai mare.
Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o primă fractura va iniţia apariţia altora.
Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori mai mare la femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieţii, o fractură osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi cauză; la grupa de vârstă 50-60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi la barbaţi).
De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la populaţia indo-europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.
DEFINIŢIE
Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că oasele afectate au găuri în structura lor.
Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt poroase, fragile, sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic traumatism.
Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă scazută cu deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea fragilităţii osoase şi susceptibilitatea la fracturare.
Osetoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la vârstnici.
În mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În cazul osteoporozei acest echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.
Foarte importanta este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză aparând un os cu structura modificată şi fragilitate crescută.
Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase şi matricei osoase astfel încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziţie normală procentual.
Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai slabe determinând schimbări în postură şi facând individul susceptibil la fracturi osoase.
Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care pot încetini procesul de pierdere osoasă.
Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită că osteoporoza este cauzată numai prin deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare poate fi remediată prin luarea de suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.
Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de către organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată.
Osteoporoza este supranumita şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate slăbi oasele timp de ani de zile făra să fie detectată.
Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afecţiune de temut.
Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot apărea complicaţii tot mai invalidante, cm este de exemplu fractura de col femural.
Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.
Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei după menopauză, osteoporoza poate afecta ambele s*xe la orice vârsta.
Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a densitaţii osoase.
Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului).
CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI
1.Osteoporoze idiopatice (primare):
Osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză,presenilă)
Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de ani de la instalarea menopauzei.
Fracturile vertebrale, cele de radius (Pouteau Colles), şi cele costale sunt cele mai întâlnite manifestări clinice ale acestui tip de osteoporoză.
Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase şi dureri intense, locul de elecţie al acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care conţin cantităţi mari de os trabecular.
La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului trabecular este de 2-3 ori mai mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la nivelul osului cortical depăşeşte numai cu puţin normalul.
În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforaţii ale plăcilor trabeculare cu slăbirea structurii vertebrelor şi ci o marcată tendinţă a acestora la colaps acut.
În cazul osteoporozei de tip I, la majoritatea bolnavilor, turnoveru-ul osos este înalt, cu o resorbţie osoasă accentuată şi cu o formare osoasă compensatorie insuficientă.
În ceea ce priveşte patogenia osteoporozei de tip I există unele particularităţi: majoritatea factorilor implcaţi în acest tip de osteoporoză sunt determinaţi de deficitul de estrogeni, menopauză, accelerarea pierderii de ţesut osos, scăderea secreţiei de hormon paratiroidian, scăderea semnificativă a absorbţiei calciului, ceea ce sugerează pierderea osoasă.
Osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuţie)
Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele s*xe, rezultând dintr-o pierdere lentă de ţesut osos.
Se manifestă mai ales prin fracturi de cil femural, dar şi prin fracturi vertebrale, ale humerusului, ale tibiei proximale şi ale bazinului, fracturi vertebrale deseori multiple şi realizând aspectul de vertebre cuneiforme - pot duce la o accentuată cifoză dorsală.
Subţierea trabeculelor şi reducerea lentă a masei osoase determină o deformare treptată a corpilor vertebrali, neînsoţită de durere.
Mecanismele care duc la constituirea osteoporozei de involuţie acţionează lent si se aplică ambelor s*xe si la întreaga populaţie.
Pe măsura înaintării în vârstă creşte proporţia celor la care scăderea densităţii osoase atinge pragul fracturar.
Principalele mecanisme de involuţie sunt reprezentate de scăderea capacităţii măduvei osoase de a forma precursori osteoblastici şi de hiperparatiroidismul secundar.
Pierderea accentuată de ţesut osos în perioada postmenopauză explică dece osteoporoza de involuţie şi fracturile de col femural sunt dedouă ori mai frecvente la persoanele vârstnice des*x feminin decât la bărbaţii de vârstă corespunzătoare, deşi rata pierderii osoase lente este similară la cele două s*xe.
Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr
Este rar întâlnită la ambele s*xe, manifestându-se mai ales prin fracturi vertebrale, dar şi prin fracturi de coaste sau ale oaselor periferice.
Evoluţia este uneori blândă, alteori severă, progresivă, refractară la tratamentul clasic al osteoporozei.
Uneori ea apare la femei tinere în cursul sau după o sarcină, la unele dintre ele notându-se o scădere a fosfatazei alcaline în ser.
Osteoporoza idiopatică juvenilă
Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.
Poate afecta băieţi şi fete în perioada prepubertară, între 8-14 ani.
Are o evoluţie zgomotoasă pentru 2-4 ani, cu dureri osoase şi fracturi după traumatisme minime; după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea creşteii ţesutului osos.
2. Osteoporoze secundare:
Osteoporoza indusă de glucocorticoizi
Este întânlită în sindromul Cushing si după tratamentul îndelungat cu corticoizi.
Tratamentul cu hormono glucocorticoizi detrmină o pierdere osoasă datorită facptului că rata resorbţiei osoase o depăşeşte pe cea a formării osoase.
Dozele suprafiziologice de hormoni glucocorticoizi realizează acest dezechilibru prin două mecanisme:
- reducerea formării osoase datorate deprimării funcţiilor osteoblaştilor
- creşterea resorbţiei
Sunt afectate în special oasele cu conţinut mare de os trabecular (vertebrele şi coastele), rezultând un mare risc de fractură, dar şi riscul de fractură de şold este triplat.
Scăderea densităţii osoase are loc mai ales în primul an al corticoterapiei, dar continuă, într-un ritm mai lent, şi în perioada următoare.
Mecanismele prin acre dozele suprafiziologice de cortizon suprimă formarea de os sunt:
Reducerea conversiei unor celule precursoare în osteoblaste;
Reducerea sintezei de către osteoblastele mature a principalelor proteine ele matricei oaselor;
Suprimarea unor factori locali de creştere datorită suprimării sintezei de prostaglandine, care au unele acţiuni asupra factorilor de creştere propriu-zişi.
Efectul hormonilor glucocorticoizi de a mări resorbţia osoasă se realizează prin următoarele mecanisme: a)Reducerea absorbţiei intestinale a calciului
b) Reducerea resorbţiei calciului, la nivelul tubilor renali cu creşterea pierderii sale urinare;
c) Stimularea secreţiei de parathormon, ca rezultat al malabsorbţiei calciului şi pierderii urinare
d) Activarea osteoclastelor,secundară semnalelor declanşate de excesul de parathormon.
Glucocorticoizii scad şi concentraţiile serice de hormoni s*xuali, în special la bărb at şi la femeie după menopauză.
Urmarea acestor efecte cumulative este o pierdere substanţială de os trabecular, evaluată în unele studii până la 30% în primele luni ale tratamentului.
Pierderea de os are ca urmare apariţia de fracturi la circa o treime din bolnavi după 5-10 ani de tratament.
Incidenţa osteoporozei secundare corticoterapiei, însoţită de fracturi ale scheletului axial şi periferic este atât de mare încât reprezintă o problemă medicală majoră.
Aceste fracturi sunt mai frecvente la vârstnici deoarece osteopenia cortizonică se adaugă celei determinate de vârstă, de menopauză şi de descreşterea activităţii fizice.
Hipogonadismul constituie una din cauzele osteoporozei la bărbat, identificat la 3-7% dintre bărbaţii cu fracturi vertebrale.
În această formă are loc atât o reducere a osului cortical, cât şi a celui trabecular, ca urmare a creşterii resorbţiei şi scăderii mineralizării, ambele fenomene putând fi corectate prin tratament cu androgeni.
În patogenie par să intervină următorii factori:
Efectul direct al androgenilor pe ţesut osos
Scăderea concentraţiei plasmatice a formei active de vitamina D
Malabsorbţia calciului
Reducerea nivelului calcitoninei circulante
Diagnosticul osteoporozei prin hipogonadism este facilitat de dozarea în ser a testosteronului şi a gonadotrofinelor.
În acromegalie poate apărea uneori o osteoporoză la constituirea căreia participă panhipopituitarismul secundar şi hipogonadism asociat.
MASA OSOASĂ MAXIMĂ
Reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge nivelul maxim în jurul vârstei de 20 de ani .
Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani, densitatea şi tăria lor continuă să sporească incă un număr de ani.
Bărbaţii au oase mult mai mari şi ca atare o masă de substanţă osoasă iniţială mai maredecât femeile. La fel si persoanele de culoare de ambele s*xe, au o masă osoasă mai mare decât albii .
Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul ţesutului osos normal, datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea osului nou .
Alimentaţia deficitară si lipsa calciului si vitaminei D pot contribui la o deteriorare a procesului de formare a ţesutului osos. Oasele rezultate sunt fragile şi casante .
Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:
Se constată dacă există osteoporoză
Se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor
Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie
Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată
Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice vârstă, s*x şi masă osoasă.
Cauzele pierderii osoase la adult:
Fiziologice :
după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne stabilă câţiva ani, apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei şi intre 20 - 40 ani la barbaţi. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de cateva ori la femei mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);
rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care osteopenia este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este considerată a avea osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se manifestă prin fracturi prin "strivire vertebrală";
osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbatranire care apare atât la bărbaţi cât şi la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar frecvent fracturi ale şoldului, bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.
Secundare :
boli endocrine : hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree hipotalamică, anorexie nervoasă, insuficienţă ovariană, hipogonadism masculin (insuficienţă gonadică primară / secundară, pubertate întarziată), hipertiroidie; hiperparatiroidie; hipercorticism; deficit al hormonului de creştere.
boli gastointestinale : gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbţie, icter obstructiv cronic, ciroză hepatică.
afectiuni ale măduvei hematogene : mielom multiplu, limfom, leucemie, anemii hemolitice, carcinom diseminat
medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante, chimioterapie.
alcool
imobilizare
Etiologie
Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de numeroase cauze.
Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:
Osteoporoza idiopatică (primară) :
Osteoporoza comună
- tip I (postmenopauză, presenilă)
- tip II (senilă, de involuţie)
Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr
Osteoporoza idiopatică juvenilă
Osteoporoze secundare :
Osteoporoza secundară unor boli endocrine:
- indusă de glucocorticoizi:
a) forma spontană
b) forma iatrogenă
- osteoporoza din:
a) hipertiroidism
b) hipogonadism
c) acromegalie
d) amenoreea atletelor de performanţă
Osteoporoza secundară a unor boli digestive:
- sechele după rezecţii gastrice
- sindroame de malabsorbţie
- icter obstructiv cronic
- ciroză biliară primitivă
- malnutriţie severă
Osteoporoza secundară unor boli metabolice
- diabet zaharat
- hemocromatoză
Osteoporoza de imobilizare
Osteoporoza cosmonauţilor
Osteoporoza genetică
Osteoporoza de cauze diverse:
- alcool
- tratament prelungit cu heparină
- metastaze carcinoase în măduva osoasă
Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând peste 75 la sută din totalitatea cazurilor de osteoporoză.
Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul s*xului feminin o proporţie de 65-80 la sută din totalitatea cazurilor;în cazul s*xului masculin, proporţia este de aproximativ 60 la sută. Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza idiopatică juvenilă.
Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză (întâlnită la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste 70 de ani) constituie cea mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile noţiunile prezentate mai sus şi cele ce urmează. Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt genetici, hormonali, alimentari şi exogeni. Când aceştia lipsesc, trebuie luate în considerare cauzele unei osteoporoze secundare.
Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se situează osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cm este cea întâlnită în sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.
Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la sută dintre bărbaţii care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.
Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei în legătură cu care nu se poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modoficaţi.
Factori de risc inevitabili
Sexul - femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai uşoare şi mai puţin puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De două ori mai multe femei decât barbaţi sufera fracturi de şold.
Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase
Rasa - peroanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales bărbaţii sunt cele mai rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici. Oamenii albi au de două ori mai multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu ascendenţi africani sau asiatici.
Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de rasă, alimentaţie din copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau absente (deficit de estrogen), fracturi osoase, operaţii pe stomac sau intestine ( duc la absorbţia deficitară a calciului si viaminei D din alimente), histerectomia, intervenţii chirurgicale pe prostată sau testicule, cancer.
Factori de risc influenţabili
Cafeina in exces
Tutunul - pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele
Alcoolul mai mult de un pahar pe zi
Sedentarismul
Dietă care implică absorbţia calciului-fast food
Lipsa vitaminelor K,C,D
Lipsa oligoelementelor
Pilule contraceptive
Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză
Musculatură slab dezvoltată
radioterapie şi chimioterapie
Medicamente care obstrucţioneaza absorbţia calciului (Furosemid,Tetraciclină, Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)
Masă corporală redusă (cure de slăbire)
Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:
- predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:
Simţ al echilibrului deteriorat
Control scăzut al muşchilor
Timp de reacţie redus
Medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli
Alcoolul
Tensiune arterială scăzută
Articulaţii instabile (genunchii)
Artrite
Boala Parkinson
Slăbirea vederii şi a auzului
Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)
- nivelul scăzut al calciului:
Calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă
Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate
Dietă inadecvată
- alte considerente:
Oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare
Mai puţine activitaţi in aer liber (raze UV)
Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)
Moral scăzut, memorie slabă( uită să ia suplimentele la dietă)
- măsuri de siguranţă pentru vârstnici:
Precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covoraşe,iluminat bun,etc)
Dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari
Supliment de calciu şi vitamina D
Exerciţii fizice zilnice
Tratarea depresiilor
O trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele care nu sunt momentan necesare
PATOGENIE
Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura alveolară a parţilor interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea mai neînsemnată lovitură.
Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două feluri:
leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmiţarii,tasării
fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu aparţin coloanei vertebrale.
Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil să se fi rupt mai întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la cădere.
Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de osteoporoză, chiar dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un risccrescut de fracturare în cazul celor mai mici accidente.
Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a osului (DMO).
O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot fi afectate sunt oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele, mâinile şi picioarele.
