20/03/2023
Ce au în comun ACT și hipnoza?
Cel mai scurt și în același timp cel mai atotcuprinzător răspuns este că pot avea în comun multe, puține sau nimic.
Sunt puține subiecte atât de controversate precum hipnoza. Și când spun „controversate” mă refer la asocierea cu ideea de magie (alta decât cea intrinsecă vieții), ce ne-a atras dintotdeauna și probabil ne va atrage întotdeauna, și ne produce şi teamă în același timp; mă refer la judecățile și miturile ce zumzăie în jurul ei (al hipnozei) și care au un sâmbure de adevăr în trecutul ei, mai bine zis, în trecutul a ceea ce s-a crezut că e hipnoza; mă refer și la modul, cadrele și funcțiile cu care e practicată chiar și azi și care poate îmbrăca orice formă între șarlatanie și știință; mă refer inclusiv la modul în care s-au „bătut” oamenii de știință pe ea, în încercarea de a o defini, în încercarea de a elabora o paradigmă unitară referitoare la hipnoză.
(Chiar și acum, în clipa aceasta, când spun „hipnoză”, te gândești la acțiunea de a hipnotiza sau la starea/procesul de a trăi transa?)
Privind în perspectivă istorică, putem spune că și hipnoza (terapeutică) a avut o „evoluție relațională”, asemeni nu doar unor evoluții similare în sânul psihoterapiilor, ci, de fapt, în rând cu evoluția conștiinței umane, la un nivel mai general. Astfel, hipnoza clasică, tradițională înseamnă o bază relațională asimetrică, polarizată, unde resursele, puterea se situează de partea terapeutului/”hipnotizatorului”, iar clientul/pacientul este privit ca fiind neajutorat, lipsit de resurse, pasiv, iar procesul de vindecare sau de dezvoltare sunt posibile prin intervenție externă. Milton Erickson revoluționează perspectiva asupra hipnozei, și desigur, practica ei, aducând o abordare sistemică și privind pacientul ca fiind parte a unui/multor sistem(e), cu resurse și vulnerabilități ce pot fi stimulate sau inhibate în funcție de dinamicile existente în contextele relevante. Acest lucru a însemnat și recunoașterea necesității de a aborda individul în unicitatea sa, imposibil de „înghesuit” în patul procustean al diagnosticelor și protocoalelor terapeutice, recunoașterea necesității de a crea design-uri terapeutice flexibile pliate pe client. A mai însemnat și comutarea accentului de pe patologie pe posibilitate și învățare (clientul nu mai era văzut în primul rând ca un „caz”, un „diagnostic”, un individ disfuncțional unde vânăm deficiențele, iar apoi le reparăm modificând experiențele și comportamentele prin sugestii de cele mai multe ori directe, autoritare, ci ca o persoană plină de resurse inconștiente, blocată într-o „transă a neputinței” și față de care sarcina terapeutului era să transforme această transă a neputinței într-o „transă a împuternicirii”); vindecarea/evoluția sunt văzute ca procese intrinseci organismului clientului, terapeutul având menirea de a crea acel(e) context(e) relațional(e) în care resursele, capacitatea de regenerare și dezvoltare pot fi accesate, iar principiul utilizării – acceptarea oricărui răspuns al clientului și transformarea lui din obstacol într-o poartă către soluții – a reprezentat și reprezintă în continuare contribuția fundamentală, cea mai bine cunoscută și poate cea mai prețioasă a acestei abordări. În același timp, dacă mintea inconștientă era investită cu mult optimism, ca un rezervor de posibilități infinite, "mintea conștientă" era considerată un fel de manager limitat ce împiedică, de fapt, resursele creatoare să se manifeste. În ultimii ani, s-a conturat o a treia generație a hipnozei, ce aduce și mai departe acest principiu al utilizării, propunând o abordare și mai profund umană, aliniată timpurilor noastre, capabilă să prețuiască și să fructifice inclusiv înțelepciunea și contribuția (potențială) a minții conștiente, ca parte valoroasă și cu „drepturi egale” a echipei minte-corp, căutând conexiunea cu funcția pozitivă a oricărei manifestări, fie ea chiar problematică/conflictuală la un anumit nivel, și respectiv construind un spațiu în care incompatibilitățile aparente se pot împleti într-un mod creativ, cooperant în slujba unui întreg mai mare. Acest întreg mai mare poate fi organismul ca sistem fizic-psihic-spiritual, dacă ne referim la individ, sau poate însemna orice fel de comunitate mai mică sau mai mare, în cele din urmă însăși lumea, însăși viața, dincolo de individ.
Așadar, ce pot avea în comun hipnoza și ACT?
Iată și un al doilea răspuns scurt: flexibilitatea. Hipnoza terapeutică, cel puțin de la Milton Erickson încoace, se dorește a fi – în mod explicit și autoreflexiv – un instrument, mai bine spus, un context ce ne permite, ne ajută să descoperim și să practicăm răspunsuri mai flexibile în diferitele circumstanțe, făcându-ne astfel mai adaptabili, mai eficienți, mai sănătoși. ACT, pe de altă parte, a dezvoltat un model foarte valoros al flexibilității psihologice, care pe mine personal m-a ajutat să înțeleg flexibilitatea și intervențiile ce o cultivă în moduri foarte utile pentru mine.
Dacă ești interesat(ă) să găsești și să oferi răspunsuri (și întrebări!) mai lungi de atât, sau poate doar mai profunde, trăite, te aștept la workshop! Așa cm spun colegii mei – cărora le mulțumesc mult-mult-mult de tot pentru prezentarea inimoasă! – nu o să îți vină să crezi, dar chiar te invit să creăm un spațiu în care ACT și hipnoza se pot împleti într-un dans al conexiunii, trup și suflet.
„Nu o să vă vină să credeți...” sunt cuvintele cu care Krisztina începe multe discuții și împărtășiri și de cele mai multe ori are perfectă dreptate. Modul în care ea îmbină ACT, hipnoza eriksoniană și alte paradigme cu care e familiară este surprinzător. Dar în același timp privind-o, pare perfect natural.
Așa că nu o să vă vină să credeți, dar în cadrul acestei conferințe Kristina ne invită într-o incursiune în lumea ACT și hipnozei deopotrivă, într-un spațiu în care cele două se însoțesc, se completează și se susțin pentru promovarea sănătății holistice - eficiența psihosomatică, comportamentală și relațională. Este poate pentru prima oară când aceste două abordări sunt împletite într-o abordare coerentă într-un astfel de workshop, și pentru asta îi suntem tare recunoscători Krisztinei.
Suntem tare entuziasmați de tematica acestui workshop care va împleti atât de frumos cele două paradigme care au influențat întreaga viață a Krisztinei. Ea este doctor în psihologie, psihoterapeut, trainer și supervizor în psihoterapie și dezvoltare. Unul dintre primii promotori ai ACT în România, ea a coordonat traducerea primei cărți ACT în limba română – Noua terapie prin acceptare și angajament – Elibereaza-te de scenariile minții si trăiește-ți viata” (Steven C. Hayes & Spencer Smith, Polirom, 2013). De asemenea, ea a contribuit la popularizarea ACT prin multe workshop-uri și articole destinate publicului larg.
