Mihaela Iancev - Psiholog & Psihoterapeut

Mihaela Iancev - Psiholog & Psihoterapeut Explorăm tipare psihologice și dinamici relaționale disfuncționale. Intervenție pentru anxietate, depresie și atacuri de panică. Bine ai venit în acest spațiu.

Sunt psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în psihoterapie integrativă, dar înainte de toate sunt o persoană care a învățat ce înseamnă să stai cu durerea, cu întrebările și cu momentele în care pare că nu mai știi cine ești. Cred in relațiile care vindecă.
În întrebările care nu grăbesc răspunsul. SI în curajul tăcut al celor care aleg să se privească cu sinceritate. Pe această pagină ve

i găsi reflecții, emoții așezate în cuvinte, și uneori, liniște — acel tip de liniște care ne ajută să ne auzim pe noi. Dacă ai ajuns aici, bine ai venit. Poate nu e întâmplător.

20/05/2026

„Nu cred că am depresie. Cred că sunt doar foarte obosită.”

Așa a început discuția. Și, sincer, din exterior părea că se descurcă. Mergea la muncă, răspundea la mesaje, își făcea treaba. Nu stătea în pat toată ziua, nu plângea constant, nu „arăta” cm își imaginase ea că arată depresia.
Doar că totul începuse să o obosească mult mai tare decât înainte. Lucruri normale. Să se ridice dimineața, să vorbească cu oamenii, să fie atentă la ce i se spune.

La un moment dat mi-a spus: „Nu mai am chef de nimic, dar nici nu pot explica exact ce am”.
Și cred că asta descrie foarte bine felul în care arată depresia pentru mulți oameni. Nu ca o cădere bruscă. Mai degrabă ca o stingere lentă și tot sperase că o să treacă dacă se odihnește puțin sau dacă se mobilizează mai tare. Dar starea rămânea acolo.

Depresia nu arată mereu evident. Sunt oameni care continuă să funcționeze și totuși, în interior, se simt din ce în ce mai goi sau mai deconectați de ei.
De asta evaluarea contează. Pentru că, după un timp, ajungi să te obișnuiești cu starea în care trăiești și începi să crezi că poate așa ești tu acum.

Dacă te regăsești în asta și simți că ai nevoie de claritate sau sprijin, îmi poți scrie în privat sau pe WhatsApp.

14/05/2026

Nu mergi în terapie ca să fii reparat. Mergi ca să poți deveni sincer cu tine. Iar sinceritatea reală nu înseamnă doar să povestești ce s-a întâmplat, înseamnă să poți spune și ce e rușinos, contradictoriu, confuz, dureros sau incomod.

Terapia nu este ceva ce terapeutul „îți face”, este un proces care se construiește împreună.

Un terapeut bun poate crea siguranță, claritate, direcție... dar nu poate face munca emoțională în locul tău. Și da… există momente în care terapia pare că „nu funcționează”, când de fapt persoana încă încearcă să se protejeze de propriul adevăr.

În timpul unui atac de panică, creierul intră în modul „pericol”.De aceea lucrurile simple și concrete ajută mai mult de...
11/05/2026

În timpul unui atac de panică, creierul intră în modul „pericol”.
De aceea lucrurile simple și concrete ajută mai mult decât încercarea de a te lupta și de a controla ce simți.

Atacurile de panică pot fi înspăimântătoare, mai ales când nu înțelegi ce se întâmplă cu tine.Am strâns aici câteva lucr...
08/05/2026

Atacurile de panică pot fi înspăimântătoare, mai ales când nu înțelegi ce se întâmplă cu tine.
Am strâns aici câteva lucruri importante care îi ajută pe mulți să privească experiența asta cu mai multă claritate. 🫶

06/05/2026

„Am crezut că e ceva medical pentru că nu avea logică. Eram ok, nu se întâmpla nimic special. Și totuși, dintr-o dată, inima a luat-o razna, respirația la fel. Prima reacție nu a fost :„E anxietate”, a fost: „Ce naiba se întâmplă cu mine? O să mor?”. Și partea cea mai ciudată a fost după, când a trecut, pentru că a rămas gândul ăla: dacă mai apare?
Și de atunci… nu mai e chiar la fel liniștea.”

Asta este, de multe ori, prima experiență de atac de panică.
Nu arată „logic” din exterior dar în interior, corpul e deja suprasolicitat de ceva timp.

Dacă te regăsești și încă încerci să înțelegi ce ți se întâmplă… nu trebuie să duci asta singur. Putem să ne uităm împreună la asta.
Dacă simți că te-ar ajuta, îmi poți scrie în privat sau pe WhatsApp.

30/04/2026

Zilele trecute am ascultat un podcast despre psihoterapie, care a ajuns la foarte mulți oameni.
M-a surprins nu tema în sine, ci felul în care era prezentată — și concluziile la care s-a ajuns.
Așa că vreau să aduc câteva clarificări.

🗣„Terapia te face victimă.”
În realitate, terapia te ajută să înțelegi ce ai trăit și cm te-a afectat. Nu ca să rămâi acolo, ci ca să nu mai fii condus de acele răni.

🗣„Te învață să dai vina pe ceilalți.”
În realitate, începi să vezi mai clar ce e responsabilitatea ta și ce nu îți aparține.
Nu mai preiei totul asupra ta, dar nici nu arunci vina. Diferențiezi.

🗣„Ajungi dependent de validare.”
Pentru cineva care nu a fost auzit, validarea nu creează dependență. Creează bază. Iar din această bază apare, în timp, și auto-validarea.

🗣„Te face mai egoist.”
De fapt, înveți să ții cont și de tine. Să pui limite. Să nu te mai lași constant pe ultimul loc.

🗣„Te izolează / te îndepărtează de oameni.”
Uneori te ajută să ieși din relații care te rănesc sau să schimbi felul în care ești în ele. Nu e izolare. E selecție mai conștientă.

🗣„Nu te responsabilizează.”
Responsabilitatea în terapie nu vine cu presiune. Vine în ritmul în care poți să o duci.
Și devine reală, nu forțată.

În terapie nu e vorba nici despre a rămâne în rolul de victimă, nici despre a forța „asumarea”.
E despre ritm.
Mai întâi înțelegi, apoi începi să vezi alegeri. Și, treptat, apare responsabilitatea — nu ca obligație,ci ca posibilitate reală.

Dacă simți că ai nevoie de un spațiu în care să fie loc și pentru înțelegere, și pentru schimbare, îmi poți scrie în privat sau pe WhatsApp ✉️

28/04/2026

Există o formă de tristețe despre care se vorbește mai puțin.

Nu vine doar din răni evidente, ci și din ani în care ai învățat să te adaptezi: să fii cm trebuie, să te potrivești, să pui deoparte bucăți din tine ca să poți rămâne în relație, în siguranță, în apartenență.

Și, la un moment dat, ceva începe să doară fără să poți numi exact ce. Nu doar oboseala, nu doar golul, ci poate și întâlnirea cu tot ce a rămas prea mult timp în așteptare.

Lucruri nespuse, limite pe care nu le-ai putut pune, dorințe amânate, părți din tine care n-au avut loc.

Pentru unele persoane, depresia poate atinge și locul acesta — durerea de a simți cât de departe te-ai îndepărtat de tine. Iar asta nu e o condamnare. Poate fi și un început de înțelegere, pentru că sub amorțeală, sub retragere, sub „nu mai pot”, uneori există și un dor. Dorul de a te întoarce, puțin câte puțin, către tine.

Și poate vindecarea nu începe doar când dispare simptomul, poate începe și când apare întrebarea: 𝒄𝒆 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒎𝒊𝒏𝒆 𝒂𝒔𝒕𝒆𝒂𝒑𝒕𝒂 𝒅𝒆 𝒎𝒖𝒍𝒕 𝒔𝒂 𝒇𝒊𝒆 𝒕𝒓𝒂𝒊𝒕𝒂?

💬 Dacă te regăsești în aceste rânduri și simți că ai nevoie de un spațiu pentru a le înțelege mai profund, îmi poți scrie în privat sau pe WhatsApp. Există spațiu pentru asta în terapie.

Nu ajunge nimeni în terapie spunând: „Simt că joc un rol”.De obicei sună altfel: „Nu mai știu ce vreau”, „Mă simt obosit...
26/04/2026

Nu ajunge nimeni în terapie spunând: „Simt că joc un rol”.
De obicei sună altfel: „Nu mai știu ce vreau”, „Mă simt obosit”, „Parcă nu mă mai regăsesc”.
Și începe să se contureze ceva... Felul în care ai învățat să fii ca să fie bine, ca să fii acceptat, să nu pierzi, să nu deranjezi. Un mod de a te adapta care, la un moment dat, chiar te-a ajutat. Doar că acum… nu te mai lasă să ajungi la tine.

Și apare întrebarea aceea liniștită, dar apăsătoare: dacă nu mai sunt „așa cm trebuie”… atunci cm sunt?
Nu e ușor de stat acolo. Pentru că începutul nu vine cu claritate. Vine cu ezitare, cu pași mici, cu momente în care alegi ceva pentru tine și apoi te întrebi dacă ai făcut bine.

Cu un „nu” spus mai încet, cu un „da” care nu mai vine automat. Nu e pierdere, e un început de întoarcere înapoi la tine, dincolo de roluri, dincolo de cm ai învățat să fii.

O parte din tine vrea apropiere, iar alta nu se simte încă în siguranță.Și ajungi în acel loc în care nu e foarte clar c...
21/04/2026

O parte din tine vrea apropiere, iar alta nu se simte încă în siguranță.

Și ajungi în acel loc în care nu e foarte clar ce se întâmplă cu tine. Te apropii pentru că simți nevoia de conexiune, dar în același timp apare o tensiune pe care nu o poți ignora.

Devii mai atent decât de obicei, începi să analizezi mai mult și te întrebi dacă e prea mult sau dacă ar fi mai bine să te retragi puțin.
Nu pentru că relația e neapărat nesigură, ci pentru că o parte din tine nu a învățat încă să o simtă ca fiind sigură.

Și atunci nu e vorba doar despre ce se întâmplă între voi.... ci, despre nevoia de apropiere și nevoia de protecție.
De aici apare senzația de a fi tras în două direcții și, uneori, oboseala de a încerca să le ții împreună.


16/04/2026

Cum începe, concret, să se diminueze anxietatea?

Nu când dispare, ci atunci când corpul tău primește, pentru câteva momente, un semnal diferit.

De exemplu:
- când îți dai seama că respiri superficial
și alegi să încetinești puțin ritmul;
- când simți tensiunea în corp și, în loc să o eviți, rămâi acolo câteva momente să o observi;
- când te sprijini de ceva stabil și lași corpul să simtă susținerea...

Nu schimbă totul pe loc dar schimbă direcția, pentru că anxietatea nu se reglează printr-un moment intens, ci prin experiențe repetate în care corpul nu mai e în alertă continuă.

Așa începe să apară, treptat, o altă stare. Nu pentru că ai controlat-o, ci pentru că ai creat condițiile în care corpul poate să iasă din tensiune.

De aici începe munca reală. Nu din ce îți spui, ci din cm stai cu trăirile pe care le ai.

14/04/2026

Poți să știi că nu e nimic grav și totuși să nu te poți liniști.

Dacă ai anxietate, probabil ai încercat deja:
- să gândești mai pozitiv,
- să te liniștești logic,
- să-ți explici că „nu are sens ce simți”.

Și, pentru câteva momente, poate pare că funcționează dar apoi revine. Pentru că anxietatea nu e doar un gând, e o reacție a corpului. Un sistem care a învățat să fie în alertă.

De aceea, când încerci să o „rezolvi” doar din minte, e ca și cm ai vorbi calm cu cineva care se simte în pericol.

Corpul nu răspunde la explicații, ci la siguranță.
Iar dacă starea de siguranță nu e familiară, mintea nu are suficientă putere să o creeze singură.

De asta nu e suficient „să înțelegi”.

E nevoie să înveți, treptat, cm se simte siguranța în corp. 🧘

Address

Dobrogei Nr 20
Constanta

Opening Hours

Monday 11:00 - 18:00
Tuesday 11:00 - 18:00
Wednesday 11:00 - 18:00
Thursday 11:00 - 18:00
Friday 11:00 - 18:00
Saturday 11:00 - 18:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Mihaela Iancev - Psiholog & Psihoterapeut posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category