Psihoterapeut Elena Vasilescu

21/06/2025

După râs, vine plâns.
Dacă acum ești fericit, sigur o să se întâmple ceva nasol.
Fii pregătit pentru zile negre pentru că ele sigur vor veni.
Să nu te entuziasmezi prea tare, că sigur se strică.

Sunt doar câteva forme prin care anxietatea poate sabota o veste bună, o reușită, o clipă de tihnă. Nu pentru că nu știi să te bucuri, ci fie pentru că mintea ta încearcă să te protejeze printr-un mecanism de prudență emoțională învățat în perioade în care fericirea chiar a fost urmată de pierdere sau durere, fie pentru că acest mecanism face parte dintr-un bagaj de credințe moștenit din familia de origine (nu pentru că părinții sau bunicii au vrut asta, ci pentru că și ei au trăit în nesiguranță, în lipsă de control sau în frică).
Creierul a învățat să asocieze liniștea cu pericolul, bucuria cu riscul, relaxarea cu vulnerabilitatea. A tras o concluzie dureroasă, dar logică în contextul lui: dacă nu te bucuri, nu doare așa tare când dispare.
Așa se naște nevoia de a rămâne pregătit, urmată de frica subtilă că, dacă îți dai voie să trăiești deplin un moment bun, o să doară și mai tare când se termină.
Dar ceea ce te protejează de o durere ipotetică te poate ține departe de contactul complet cu viața.
Nu sugerez să îți impui să celebrezi clipa bună pe care o trăiești, ci să îți spui cu blândețe: pot să mă bucur de ce e acum și dacă într-o zi se schimbă, voi avea grijă de mine atunci.

06/06/2025

Diferențierea între anxietatea funcțională și cea disfuncțională este esențială. Confuzia apare în mod firesc având în vedere patologizarea excesivă și utilizarea peiorativă a termenului.

Anxietatea, cea funcțională, apare în schemă când vrem să luăm decizii bune, când planificăm, vrem să protejăm relații importante pentru că semnalează necesitatea de a fi atent, de a anticipa, de a pregăti un răspuns. Este parte a unui sistem adaptativ, proporțională, trecătoare și contextuală.

În schimb, anxietatea disfuncțională, este intensă, persistentă, fixată pe teme recurente. Sistemul de alarmă rămâne activ și în loc să informeze, distorsionează. Trăim cu îndoieli constante, gânduri repetitive, tensiune fizică, dificultate de concentrare, oboseală emoțională.

Distincția între funcțional și disfuncțional, trecută de multe ori cu vederea, nu este despre bine vs. rău, ci despre proporționalitate, durată și impact asupra funcționării armonioase.

Așadar, anxietatea nu trebuie eliminată cu orice preț. Doar atunci când devine zgomot de fundal permanent poate fi semnul că este nevoie de o mai mare atenție, grijă și înțelegere.

03/06/2025

Îi trimiți un mesaj și îl întrebi când ajunge acasă. Vezi că mesajul a fost citit, dar nu primești nici un răspuns. Mintea începe să caute explicații (De ce nu răspunde? Dacă s-a întâmplat ceva? Ce înseamnă tăcerea asta?) și să croșeteze cele mai sumbre scenarii posibile.
Sau
După o zi lungă petrecută la birou într-o poziție incorectă simți pentru câteva secunde o amorțeală în degete. Gândul nu se oprește la oboseală și lipsa de mișcare, ci dezvoltă pe subiect: Dacă e ceva neurologic? Dacă e ceva grav? Dacă e scleroză multiplă? Apar gânduri și emoții total disproporționate față de situația reală.

Cea mai frecvent întâlnită teamă nu e teama de pericol, ci teama de necunoscut. Anxietatea își face loc adesea acolo unde se termină certitudinea și începe dificultatea psihicului de a tolera ceea ce nu poate controla sau anticipa. Incertitudinea legată de viitor, cu toate scenariile sale posibile, devine un teren fertil pentru neliniște.
Din perspectivă neuroștiinței, sistemul nervos este programat să anticipeze pericolul ca formă de protecție. În lipsa unui pericol concret, mintea poate construi un viitor imaginar amenințător pentru a umple golul, pentru a avea măcar o ușoară urmă de control și predictibilitate. În acest proces, incertitudinea activează circuite de hipervigilență, chiar și în absența unui stimul extern real.

Astfel, anxietatea devine un mecanism de apărare împotriva necunoscutului. Nu este provocată de ceea ce se întâmplă efectiv, ci de ceea ce ar putea să se întâmple. Este expresia unei nevoi de control proiectate asupra unui viitor imposibil de citit.

01/06/2025

Au trecut 15 ani de când am făcut alegerea de a mă alătura comunității ARPI, un cadru profesional și uman care a modelat profund parcursul meu profesional.
Conferinta Fain & Simplu ce a avut loc ieri a creeat oportunitatea perfecta pentru a reîntâlni cu bucurie formatori, colegi și membri ai acestei comunități. Am ascultat-o pe Gina Chiriac, Psihoterapeut , formator și președinte ARPI, vorbind despre frică și iubire ca repere esențiale ale experienței umane, despre puterea alegerii conștiente și despre cm putem învăța să ne construim realitatea dintr-un spațiu de claritate interioară.
Această revedere mi-a reamintit cât de importantă este apartenența profesională la o comunitate care împărtășește valori comune și dorința continuă de dezvoltare.
Simt recunoștință pentru alegerea făcută acum 15 ani și pentru privilegiul de a face parte dintr-un spațiu dedicat transformării.

30/05/2025

De ce zborul cu avionul poate fi perceput de un om ca fiind începutul unei aventuri și de alt om ca fiind cel mai periculos act? De ce o zi ploioasă poate fi liniștitoare pentru unul și de-a dreptul deprimantă pentru altul? De ce două persoane pot trăi aceeași situație, dar să o vadă complet diferit?
Fiecare dintre noi percepe realitatea printr-un filtru unic – o structură formată din experiențele noastre trecute, credințele înrădăcinate, modelele relaționale și emoționale învățate de-a lungul vieții, frici și așteptări.
Acest filtru perceptiv nu reflectă lumea așa cm este, ci o proiectează prin „lentilele ochelarilor” pe care îi purtăm. Astfel, nu de puține ori, reacționăm nu la ceea ce se întâmplă, ci la ceea ce credem că se întâmplă.
Să identifici aceste filtre este esențial pentru a le înțelege și ajusta. Nu pentru a schimba lumea din afară, ci pentru a elibera lumea din interior. Nu pentru a ne nega trecutul, ci pentru a nu-i permite să ne limiteze viitorul, pentru a trăi prezentul cu libertate și claritate.
Când începem să privim cu alți ochi (sau prin alți ochelari) mai conștienți, mai flexibili, mai puțin ancorați în automatisme, descoperim că multe dintre blocajele noastre nu vin din afară, ci din modul în care interpretăm ceea ce trăim.

26/05/2025

25/05/2025

Poate una dintre cele mai înalte forme de perfecționism se regăsește în rândul mamelor.
Pentru multe femei, odată cu venirea pe lume a copilului, apare și o presiune interioară de a face totul „ca la carte” . Să fie mereu disponibile, mereu răbdătoare, mereu conectate emoțional, mereu informate, să alăpteze, dar nu prea mult, să aleagă cel mai bio morcov și cea mai montessori grădiniță, jucării doar din materiale sustenabile și naturale, etc. toate conform standardelor sugerate de cele mai noi teorii de parenting. Nici nu e greu să ai senzația că nu faci destul, că greșești, că eșuezi.
Perfecționismul parental devine cu atât mai periculos cu cât nu se manifestă prin determinare, ci prin autoînvinovățire și epuizare.
Toate aceste standarde autoimpuse duc, în timp, la un nivel de suprasolicitare greu de susținut. Iar paradoxul este că o mamă epuizată emoțional nu mai poate oferi prezența și conectarea reală pe care și le dorește pentru copilul ei.
Copiii nu au nevoie de mame perfecte.
Au nevoie de mame suficient de bune.
Psihanalistul Donald Winnicott a formulat acest concept exact pentru a contrabalansa așteptările nerealiste. O mamă care greșește uneori, care își recunoaște limitele și care are grijă de ea este mai capabilă să ofere copilului un mediu sănătos emoțional.
Prezente, nu impecabile.
Perfecționismul nu e un ideal, e un risc. Iar recunoașterea propriilor limite nu înseamnă slăbiciune, ci grijă autentică.

21/05/2025

„Dacă trecem prin viață fără abilitatea de observare a mintii, e posibil să ne tot îngustăm fereastra de tolerantã față de o anume emoție sau problemă. Apoi ne putem pomeni fie că spargem limitele acelei ferestre și sărim în haosul reactivității, fie că evităm situațiile care ar putea declanșa astfel de perturbări, limitându-ne vietile fără să știm de ce, nelăsându-ne libertatea de a scăpa de propria rigiditate și de a ne aduna puterile ca să crestem. Pentru a ne lărgi fereastra, pentru a ne creste capacitatea de adaptare la și de acceptare a vreunui sentiment ori a vreunei situatii, trebuie să schimbăm asociațiile engramate în înseși rețelele noastre neuronale.”

Daniel J. Siegel, Mindsight. Noua știință a transformării personale

29/04/2025

Metaforic, putem spune că pesimistul observã cu teamã si cu tristete cm calendarul de pe perete, din care rupe zilnic o filă, devine tot mai subtire cu fiecare zi. Pe de altã parte, persoana care abordeazã activ problemele vietii seamănă cu un om care împăturește și așează atent fiecare filā din calendar alături de predecesoarele ei, nu înainte de a nota câte ceva pe spatele foii. Acesta va reflecta cu mândrie si bucurie asupra bogățiilor cuprinse în notițele sale, asupra vietii trăite din plin. De ce i-ar păsa că îmbătrânește? Are vreun motiv să-i invidieze pe tineri sau sã mediteze nostalgic la propria tinerețe pierdutã? De ce ar invidia pe cineva mai tânăr? Pentru potentialul său și pentru viitorul care-l asteaptă încă pe tânăr? „Nu, multumesc", va gândi acesta. „În locul posibilităților, eu am realitatea trecutului meu, nu doar a muncii și a iubirii mele, ci și a suferințelor îndurate cu demnitate.
Suferințele mele sunt lucrurile de care mă simt cel mai mândru, deși nu sunt lucruri de invidiat."

„Omul în căutarea sensului vieții", Viktor Frankl

16/04/2025

Multe mai sunt de făcut în zilele astea de dinainte de Paște: curățenie în casă, cadouri de cumpărat, drob și cozonaci de copt, mese de planificat și pregătit. Nici nu e de mirare că e posibil să ratăm esențialul care este fix sub nasul nostru.
Sigur vă amintiți ce proces intens de evaluare a timpului ce a trecut desfășurăm de Revelion, cm ne setăm intenții pentru anul ce vine, promițându-ne nouă că vom trăi mai prezent, mai conștient, mai sănătos.
Zilele acestea sunt defapt cel mai potrivit moment să setăm intenții, să ne întrebăm care este sensul nostru aici, care sunt valorile noastre și dacă trăim conform acestora, mai mult decât de Revelion. Acesta e momentul oportun să ridicăm ochii la cer și să coborâm cu atenția în interior.
Săptămâna Mare este o invitație tăcută și profundă la introspecție, mai mult decât agitatul început de an. Nu cu artificii, ci cu liniște.

06/04/2025

A fi perfecționist este pentru mulți o treabă admirabilă: lucrurile la dungă în casă, rezultate academice exclusiv excepționale, obiective profesionale atinse în cel mai scurt timp, nici o regulă încălcată, absolut nimic de criticat și reproșat. Toate aduc cu sine succesul, admirația și aprobarea celor din jur și uneori o poziție de autoritate.
Sună minunat, dacă toate astea nu ar veni la pachet cu o povară atât de mare - povara unui standard de atins ce este incompatibil cu realitatea.
Adevărul este că suntem oameni și a greși nu e doar natural, ci și inevitabil. Perfecționismul determină o gândire în alb și negru (când defapt viața are atât de multe nuanțe), poate paraliza capacitatea de a lua decizii, crește nivelul de anxietate și blochează toate oportunitățile ce vin la pachet cu experimentarea.
Acceptarea umanității (imperfecțiunii) eliberează și permite explorarea potențialului pe care mulți dintre noi nici nu știm că îl avem.

29/03/2025

„Vai, ce mă enervează traficul ăsta!” îmi spune o clientă, în timp ce se așează pe canapea.
Fraza asta mi-a rămas mult timp în minte. Folosim des expresia „mă enervezi” sau „mă superi”, ca și cm altcineva ar avea puterea de a ne controla emoțiile. Dar ce se întâmplă cu adevărat când spunem asta? De fiecare dată când folosim sintagma „mă enervezi”, e ca și cm am arunca pisica în ograda altuia. Responsabilitatea nu îmi aparține mie, celui care simte și trăiește emoția, ci celui care „a provocat-o” – soțul, traficul, șeful, copilul, doamna de la ghișeu, profa, colegul, you name it.
În realitate, emoțiile nu sunt dictate de alții, ci de modul în care interpretăm ceea ce se întâmplă. Emoția nu e determinată în mod automat de factori externi, ci de gândul care o precede și de filtrul nostru perceptiv, adică de culoarea lentilelor prin care privim lumea. Nu încerc să sugerez că traficul este o plăcere, ci că poate fi perceput altfel.
Asumarea emoțiilor este prima etapă în gestionarea lor. Hai să reformulăm într-un mod sănătos: „sunt nervos” sau „sunt furios” sau „sunt frustrat” . E un pas mic, dar atât de important în procesul reglării emotionale.