27/03/2026
Din cabinet… despre copii, ecrane și neliniștea părinților!
Săptămânal, la şcoală sau în cabinet, aud voci de părinți îngrijorați:
"Doamna spune că nu este atent, că nu îşi găseşte locul..."
"Este irascibil, se enervează din orice…"
"Este agitat, nu stă locului, am observat că a început să clipească excesiv…"
"Nu se concentrează la ce îi propun…"
"Face repede, fără atenție la cerință…"
"Nu mai are răbdare…”
„Doarme greu/ agitat…”
Și, uneori, cel mai dureros:
„Parcă nu mai reușim să ajungem la el…”
În dialogul cu cei mici, răspunsurile sunt simple și foarte sincere:
● "Îmi place pe telefon"
● "Mă supăr pe mami când mi-l ia"
● "Vreau să mă joc mai mult"
● "Nu-mi place de tati atunci când nu aude ce îi spun că stă pe telefon..."
Nu este despre copii „dificili”...
Din ce în ce mai des, este despre un sistem nervos imatur, aflat în plină dezvoltare, expus la un nivel ridicat de stimulare digitală.
📱 Din perspectivă psihologică, ecranele acționează pe mecanisme de:
■ recompensă imediată
■ hiperstimulare senzorială
■ captare rapidă a atenției
Creierul copilului se adaptează la acest tip de stimulare, iar apoi, în viața de zi cu zi, apar dezechilibrele:
🔹 dificultăți în menținerea atenției voluntare
🔹 scăderea toleranței la frustrare
🔹 impulsivitate crescută
🔹 nevoia constantă de stimulare
🔹 dificultăți de autoreglare emoțională
🔹 scăderea motivației intrinseci
🔹 afectarea somnului
🔹 manifestări somatice: agitație, ticuri, nelinişte
🔷️ În mediul educațional, apar frecvent aceleași semnale:
educatoarea sau învățătoarea observă că cel mic își menține cu dificultate atenția, că se ridică des, că nu își poate regla comportamentul în sarcini statice sau că pare „în altă parte”, deși este prezent fizic.
🔷️ Copiii încep să refuze activități valoroase propuse de părinți — sporturi, cursuri, ateliere, chiar și atunci când sunt alese cu grijă și, uneori, implică și un efort financiar din partea familiei.
Nu pentru că nu ar avea potențial sau interes, ci pentru că aceste activități cer efort, răbdare și implicare susținută.
În comparație, ecranul oferă plăcere imediată, fără efort.
Astfel, pentru unii copii, orice activitate care presupune implicare reală ajunge să fie percepută ca „prea mult”,
iar timpul petrecut offline pare „prea lung” în raport cu dorința de a reveni la ecran.
🔹 În activitățile ghidate, observ adesea un tipar: copilul lucrează „pe pilot automat”, parcurge sarcina rapid, dar cu atenție redusă la detalii, evitând efortul susținut. Nu urmărește procesul, ci mai degrabă finalizarea rapidă,
ca și cm ar avea nevoie să „treacă mai departe” cât mai repede.
Și atunci apare întrebarea firească a părinților:
„Ce putem face?”
💡 Recomandări:
1. Limite clare, dar blânde!
Nu negociate la infinit, ci explicate cu calm: "Știu că îți place mult, dar acum ne oprim"
2. Nu reducem brusc, ci înlocuim!
Copiii renunță greu la ecrane dacă nu au alternativă: joc liber, desen, construit, timp împreună etc.
3. Timp zilnic de conectare - Fără telefon, fără distrageri. Doar tu și copilul!
4. Acceptăm reacțiile - Va plânge, se va enerva. Nu e un semn că „nu funcționează”, ci că învață să se regleze fără ecran!
5. Plictiseala nu este un dușman, dimpotrivă este locul în care apar: creativitatea, inițiativa, jocul autentic!
6. Suntem modele - Copiii nu fac ce le spunem, fac ce văd!
7. Nu lăsam copilul să decidă singur în privința activităților derulate...e firesc să aibă şi el un cuvânt de spus, dar ținem cont
că el nu are încă maturitatea să aleagă ce este sănătos pentru el. Va alege, firesc, ceea ce este ușor, rapid și plăcut. Rolul adultului însă, nu este doar să ofere opțiuni, ci să ofere ghidaj, structură și limite.
Dacă te regăsești în aceste rânduri, nu ești singur ŞI NU AI GREŞIT!
Creștem copii într-o lume intensă, iar echilibrul se învață în timp, cu răbdare, cu încercări și cu multă prezență! FII BLÂND(Ă) CU TINE ŞI CU EL! 🤍
