Psiholog - Esra Suliman-Beghim

Psiholog - Esra Suliman-Beghim Sunt Psiholog Clinician si Psihoterapeut in psihoterapie cognitiv comportamentala

10/12/2025

FĂRĂ ÎNȚELEGERE, BOALA SE ÎNTOARCE.

Oamenii nu mor din cauza bolilor, așa cm se aude adesea:
„A murit de accident vascular cerebral. »
„A murit de cancer. »
„Diabetul l-a răpus. »
„Alzheimerul a ucis-o. »
„Avea HIV. »
„A murit de ulcer. »
„O infecție a răpus-o.”
„Tensiunea arterială era prea mare...”

Nu.

Oamenii mor din cauza stărilor mentale dizarmonice, capabile să ne perturbe armonia interioară și echilibrul hormonal.
Aceste stări mentale generează combinații hormonale specifice care produc emoții.
Iar când aceste emoții devin cronice, creează un teren propice în care sistemul imunitar nu mai poate să-și facă treaba.

Corpul nostru ascultă de creier.
Iar creierul, la rândul său, este o antenă: captează frecvențele undelor noastre mentale.

Acesta este motivul pentru care înțelegerea este esențială:
pentru că ne ajută să ne sincronizăm cu frecvențe mai consistente, mai aliniate cu adevărul corpului nostru.

Când găsim frecvența potrivită, nu ne îmbolnăvim.
Evităm chiar și anumite „accidente” care, în realitate, sunt adesea expresii ale inconștientului care acționează automat.

Pentru că, dacă am fi cu adevărat conștienți de gândurile noastre, de conflictele noastre interne, multe evenimente pe care le considerăm „inevitabile” nu s-ar întâmpla niciodată.

Acesta este motivul pentru care niciun medicament alopatic, adică din medicina convențională, nu poate vindeca cu adevărat.
Pentru că vindecarea nu vine din medicină.
Vine din înțelegere.

Medicamentele acoperă pata de umezeală de pe perete.
Dar nu repară crăpătura prin care intră apa.
Ascund simptomul, dar nu tratează cauza.

Fără înțelegere, boala revine.

Un exemplu simplu:
O leziune sportivă cauzată de o tehnică greșită.
Poți face fizioterapie de o mie de ori.
Dar dacă nu corectezi mișcarea greșită, leziunea va reveni.

Ce se întâmplă cu dependențele? Fumatul, drogurile, mâncarea compulsivă, pariurile?
Nu sunt ele rezultatul unor dezechilibre emoționale profunde?

„Totul este mental. Universul este mental.”
— El Kybalion

Deci, putem spune că murim din cauza ignoranței?
Ignoranță care provine din frică.
Ignoranță față de funcționarea globală a ființei noastre: fizică, mentală, emoțională, spirituală.

Și această ignoranță se manifestă în multe feluri:

resentiment

incapacitatea de a ierta

îngrijorarea continuă

anxietate

depresie

stres

reprimare

minciună

invidie

tristețe

frica de schimbare

mândrie

vanitate

lăcomie

singurătate trăită prost
și multe altele .......

O persoană ignorantă față de sine își irosește energia în propria ingeniozitate,
iar alții - mass-media, politica, publicitatea - profită de asta,
alimentând o conștiință fragilă și confuză.

Dimpotrivă, cel care are o înțelegere profundă a vieții, a relațiilor umane, a propriului corp,
trăiește mult mai rar aceste stări distructive.
Și sănătatea lui va fi, în consecință, mai stabilă.

Asta nu înseamnă că nu va cădea niciodată,
dar va ști cm să se ridice din nou.

Nu încerca să vindeci boala.
Ajută-i pe cei care suferă să înțeleagă.
Iar boala... Va dispărea de la sine.

„Dar copiii?”, poți întreba. „Cei mici care mor atât de tineri?”

Voi răspunde cu blândețe, folosind doar bunul simț:

Un copil mic nu poate avea grijă de sine.
El este conectat emoțional cu părinții săi într-un mod profund.
Dacă părinții trăiesc în stări emoționale disfuncționale, aceste vibrații se transmit - vizibil sau invizibil.

La fel ca laptele matern, emoțiile hrănesc și ele copilul.
Iar anumite boli ale copilăriei ar putea fi o reflectare a ignoranței emoționale a părinților.

Simțiți-vă liberi să acceptați sau să respingeți această idee.
Dar mai întâi... meditați asupra ei.

Nu am o diplomă în medicină.
Nu sunt om de știință.
Sunt pur și simplu un observator, al meu și al celorlalți.

Și dacă sunteți medic sau cercetător,
nu este nevoie să-mi răspundeți cu termeni tehnici.
Nu i-aș înțelege.
Și totuși, un pacient care nu vrea să se vindece... nu se va vindeca.

VINDECARE CUANTICĂ
ED: OLAM

09/12/2025

Psihoterapeut specialist, psiholog clinician autonom, psiholog sportiv

09/12/2025

În anul 1973, psihologul american David Rosenhan de la Universitatea Stanford a organizat un experiment secret care avea să devină un coșmar pentru lumea medicală.

Rosenhan a recrutat opt prieteni (trei psihologi, un medic pediatru, un pictor, o casnică și un psihiatru) pe care i-a numit „pseudopacienți”. Aceștia trebuiau să se prezinte la 12 spitale de psihiatrie diferite din SUA, unele de lux, altele sărace și supraaglomerate. Planul era să spună o singură minciună la internare: „Aud o voce în capul meu care spune cuvintele gol, vid sau buf”. În rest, trebuiau să își spună povestea reală a vieții lor, fără să inventeze traume.

Rezultatul a fost șocant. Toți cei opt au fost internați imediat. Majoritatea au primit diagnosticul de „schizofrenie paranoică”.

Odată ajunși în spital, conform planului, „pacienții” au încetat imediat să mai simuleze orice simptom. S-au comportat perfect normal, au vorbit politicos cu personalul și le-au spus medicilor că vocile au dispărut și că se simt bine, cerând să fie externați. Aici a intervenit partea înfricoșătoare: nimeni nu i-a crezut.

Medicii și asistentele au început să interpreteze comportamentul lor normal prin prisma diagnosticului de nebunie. De exemplu, Rosenhan le-a cerut voluntarilor să țină jurnale detaliate despre experiența lor. Când asistentele îi vedeau scriind, notau în fișele medicale: „Pacientul prezintă comportament obsesiv de a scrie”, considerând asta un simptom al bolii, nu o activitate intelectuală.

Voluntarii au fost ignorați sistematic. Contactul mediu cu un medic era de sub 7 minute pe zi. Au fost obligați să ia medicamente puternice. Ei nu le înghițeau, ci le ascundeau sub limbă și le aruncau la toaletă, unde au găsit sute de alte pastile aruncate de pacienții reali. Au stat internați între 7 și 52 de zile. Pentru a fi eliberați, au fost obligați să recunoască faptul că sunt bolnavi mintal și să promită că își vor lua tratamentul. La externare, pe fișele lor nu scria „sănătos”, ci „schizofrenie în remisie”, o etichetă care le rămânea pe viață.

Când Rosenhan a publicat studiul intitulat „Despre a fi sănătos în locuri nebune”, lumea psihiatriei a explodat de furie. Un spital universitar renumit l-a provocat pe Rosenhan, spunând că la ei așa ceva nu se poate întâmpla. I-au lansat o provocare: „Trimite-ne actori în următoarele 3 luni și noi îi vom depista pe toți”.

Rosenhan a acceptat. În următoarele luni, personalul spitalului a fost extrem de vigilent. La finalul perioadei, spitalul a anunțat mândru că a identificat 41 de impostori din 193 de noi pacienți și i-a trimis acasă sau i-a tratat cu suspiciune.

Atunci, David Rosenhan a dat lovitura de grație. A dezvăluit public adevărul: „În ultimele trei luni, nu v-am trimis niciun om”. Spitalul respinsese sau tratase drept actori 41 de oameni care erau cu adevărat bolnavi și aveau nevoie de ajutor. Experimentul a demonstrat cât de periculoase pot fi etichetele medicale și a dus la schimbarea totală a manualului de diagnostic psihiatric.

30/11/2025

Un părinte nu își poate apăra mereu copilul, de un potenţial şoc emoţional sau abuz psihic, nu poate să fie mereu lângă el, şi nici nu trebuie să îl facă pe copil dependent de protecţia sa.
Dar, îl poate "echipa" cu toate instrumentele emoţionale şi comportamentale necesare, ca să o facă singur. Îl poate apăra înainte de orice pericol sau rău care poate apărea din punct de vedere emoțional, construind în sufletul lui un sistem de autoapărare și autoprotecție suficient de puternic astfel încât să nu poate fi dărâmat de nimic și nimeni. Acesta este cel mai preţios dar pe care un părinte îl poate oferi copilului sau copiiilor săi: timpul, afecţiunea şi grija lui care pot fi oricând "convertite" în cea mai preţioasă monedă: adaptarea mentală şi inteligenţa emoţională.
Prin propriul exemplu, prin felul în care îi tratează pe alţi oameni, prin modul în care îşi comunică nevoile emoţionale, prin stilul său de viață, un părinte îi prezintă copilului său lumea în care el va locui. O lume prietenoasă şi autentică, dacă el a fost suficient de transparent în deciziile sale astfel încât copilul să fi preluat acest model comportamental, respectiv o lume nesigură şi rece, dacă părintele a trăit în ignoranţă şi izolare emoţională. Moştenirea spirituală a părintelui este felul în care copilul său trăieşte, simte, gândeşte.
Un copil nu are nevoie de părinţi care să îi trăiască viața sau care îl silesc să le trăiască vieţile şi visurile neîndeplinite, ci de un mentor şi ajutor care să fi plantat în fiinţa lui solul fertil pentru toată creşterea lui emoţională viitoare.
Siguranța emoţională, optimismul, flexibilitatea, puterea decizională în momente de criză, sprijinul necondiţionat-toate acestea sunt instrumente preţioase şi de neînlocuit pe care un părinte i le dăruieşte(sau nu) copilului său, din fragedă pruncie şi inclusiv la maturitate. Aceste instrumente sunt dăruite prin vorba, fapta, zâmbetul, simţirea părintelui de la care acest copil va primi o bună parte din ce va deveni. Da, purtăm în piept inima părintelui care ne-a iubit şi la fel de mult rana celui care ne-a umilit...

Sursa foto: Art World

24/11/2025

Nu-ți irosi eforturile pentru persoana greșită.

22/11/2025

Bărbatul nepotrivit nu e neapărat rău. E doar comod. Ca o pisică obeză, care se întinde pe canapea și așteaptă să-i împingi viața mai aproape cu lingura.
Nu pentru că nu poate mai mult, ci pentru că… de ce ar putea? Ai tu chef să ridici de două ori mai mult, să tragi de relație ca de un sac de cartofi într-un troleibuz la ora de vârf. Și el știe. O simte. Se bazează.
Și uite cm ajungi tu, femeie cu potențial, cu minte, cu inimă, să devii hamalul emoțional al unui puști in corp de bărbat care n-a făcut niciodată recuzită într-o relație sănătoasă.
Bărbatul nepotrivit te pune la treabă. Nu cu mopul, ci cu sufletul. Tu repari ce strică el. Tu explici ce e evident. Tu cauți soluții, în timp ce el caută telecomanda. Tu înțelegi, el încurcă. Tu împingi relația înainte, el trage de frâne ca un șofer nervos pe serpentine.
Și când obosești, ghici ce? Tot tu ești “sensibilă”, “prea serioasă”, “dramatizezi”. E ca și cm ai merge la dentist cu măseaua pulbere, iar doctorul ți-ar zice „Doamnă, dar de ce nu zâmbiți mai des?”
Un bărbat nepotrivit nu te iubește puțin. Te iubește comod. Te iubește cât să-i fie lui bine. Cât să nu depună efort. Cât să nu se deranjeze din amorțeala lui afectivă. Relația nu era grea. El o făcea grea.
Apoi, apare bărbatul potrivit. E tipul ăla care nu te lasă să cari singură sacii sufletului, nu pentru că n-ai putea, ci pentru că îi consideră și ai lui. Pentru că în doi nu se duce doar binele, ci și greul. Și n-are poftă să te privească cm te rupi în două ca să salvați ceva ce n-ar trebui salvat de una singură.
Bărbatul potrivit nu fuge. Nu joacă puzzle cu emoțiile tale. Nu are nevoie să-l tragi de mânecă să fie un iubit afectuos. Și nu pune totul pe umerii tăi doar pentru că “tu poți”.
Pentru că știe că puterea ta nu e o invitație la abuz.
Cea mai mare dovadă de iubire de sine nu e să-l schimbi pe el. Nu e să-l aștepți. Nu e să-i explici viața.
E să lași sacul jos, să-ți scuturi umerii și să spui:„Gata.
Nu mai duc nimic singură. Nimic ce nu se duce și din partea ailaltă.”
Acolo nu demonstrezi că ești puternică. Acolo demonstrezi că te respecți.
Și în ziua aia… Adamul nepotrivit dispare. Și apare alt Adam. Cel care nu te lasă să porți lumea singură. Pentru că o vrea alături de tine.
Așa începe o poveste sănătoasă. Și așa se termină orice povară inutilă.

- Ramona Sânziana Cârcotă - psiholog

16/11/2025

Cum ne creștem copiii e mai important decât să știm cm vine treaba cu economia și politica. întodeauna a fost important, dar astăzi e CEL mai important. Că la cm îi creștem acum n-o să mai avem în curând nici economie, nici politică.
Copiii nu sunt lăsați în pace! Într-o lume deja prosperă și hipertehnologizată noi înțelegem că creșterea copiilor înseamnă ASISTAREA lor în toate formele imaginabile. Azi mulți psihologii și educatorii îți spun să ai activități cu copilul, să-l însoțești peste tot, să-i explici chestii non-stop, să-l înțelegi în toate emoțiile și capriciile lui, să-i dai multă afecțiune (tone!), să-i oferi timp, energie, “o educație”, lucruri etc. Creșterea copilul însemna astăzi asistare și înlesnire. Tot ce face ăsta mic trebuie să fie supravegheat și ușurat sau măcar monitorizat atent ca să nu cumva să fie mai mult decât poate el duce. Prosperitate înmoaie, tehnologia te face dependent, iar parenting-ul e axat pe protecție și înlesnire. Copiii de mâine vor fi incapabili de relații și de democrație. Strada crește copiii mult mai bine decât o facem noi, pentru că cele mai bune și mai frumoase lucruri pentru copii se întâmplă când sunt cu alți copii sau singuri cuc. Restul e consum, iar consumul e urmat firesc de depresie. Lasă copilul în mintea lui, în corpul lui, pe strada, în lume. Nu-l mai speria cu fricile tale și nu-l mai proteja cu fițele tale. Lasă-l să facă ce-l taie capul și apoi CERE-I SOCOTEALĂ. Pentru că așa îi arăți că e o ființă umană și că el contează, așa îi recunoști autonomia, atâta câtă e. Și o să fie bine. Emoțional și politic.

Mircea Toplean - psiholog clinician

Address

Constanta
900628

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog - Esra Suliman-Beghim posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram