04/12/2025
💜 𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐩𝐬𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐞 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐞?
Preeclampsia este o problemă care poate apărea în a doua jumătate a sarcinii și se manifestă prin tensiune mare și, uneori, modificări ale analizelor (rinichi, ficat).
Deși apare târziu, totul începe mult mai devreme, chiar din primele săptămâni după concepție.
🌱 𝐓𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐥𝐚𝐜𝐞𝐧𝐭𝐚̆
În primele săptămâni, placenta trebuie să se „așeze” corect în uter și să-și formeze vasele de sânge prin care hrănește bebelușul.
Uneori, această așezare nu este perfectă.
Când placenta primește mai puțin sânge decât are nevoie, începe să trimită în corpul mamei niște „semnale de alarmă”.
Aceste semnale pot afecta vasele de sânge ale mamei → tensiunea poate crește.
🫃𝐅𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐚𝐦𝐚̆ 𝐫𝐞𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭
Chiar dacă două femei au aceeași problemă la nivelul placentei, doar una poate face preeclampsie.
De ce?
Pentru că modul în care corpul mamei răspunde la stresul placentar este diferit, în funcție de:
✅ vârstă,
✅ greutate,
✅ boli existente (diabet, boli renale, hipertensiune),
✅ imunitate,
✅ istoricul din sarcini anterioare,
✅ predispoziția genetică.
Așadar, nu este vina mamei. Este pur și simplu modul în care corpul ei reacționează.
⏳ 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐬𝐞 𝐦𝐚𝐧𝐢𝐟𝐞𝐬𝐭𝐚̆ 𝐭𝐚̂𝐫𝐳𝐢𝐮 𝐢̂𝐧 𝐬𝐚𝐫𝐜𝐢𝐧𝐚̆ 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐯𝐫𝐞𝐦𝐞?
Deși boala este recunoscută clinic prin hipertensiune și afectarea altor organe, în special ficatul, rinichii și sistemul nervos, rădăcina problemei pornește de la placentă.
Cercetările din ultimele decenii arată că preeclampsia nu este o singură boală, ci un „sindrom” cu mecanisme posibile diferite.
Pentru o perioadă, organismul mamei reușește să compenseze.
Dar pe măsură ce sarcina avansează și nevoile placentei cresc, corpul ei poate să nu mai facă față, iar atunci apar simptomele: tensiune mare, dureri de cap, vedere încețoșată, umflături.
🔍 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐦𝐨𝐧𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚?
Femeile cu anumite condiții (obezitate, diabet, boli renale, boli autoimune, predispoziție genetică) reacționează diferit la stresul placentar.
Preeclampsia nu apare brusc.
În corp apar schimbări treptate, iar medicul le poate observa din timp prin:
✅ tensiune măsurată la fiecare control,
✅ analize de sânge și urină,
✅ ecografii care arată cm se dezvoltă placenta și bebelușul.
Cu supraveghere medicală regulată, majoritatea cazurilor sunt gestionate foarte bine.
💖 𝐂𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐦𝐚𝐦𝐚?
Nu există o metodă 100% sigură pentru a preveni preeclampsia, dar sunt câteva lucruri care ajută mult:
✅ controale regulate în sarcină
✅ adoptarea unui stil de viață echilibrat
✅ menținerea greutății într-un interval sănătos
✅ mișcare ușoară (cu acordul medicului)
✅ administrarea aspirinei în doze mici, dacă medicul o recomandă
✅ atenție la simptome și comunicare deschisă cu medicul
🌟 Preeclampsia poate suna înfricoșător, dar ceea ce contează cel mai mult este monitorizarea corectă.
Majoritatea pacientelor diagnosticate la timp au nașteri sigure și bebeluși sănătoși.
Preeclampsia is one of the “great obstetrical syndromes” in which multiple and sometimes overlapping pathologic processes activate a common pathway consisting of endothelial cell activation, intravascular inflammation, and syncytiotrophoblast stress. This article reviews the potential etiologies...