04/11/2025
Părinții nu vor să facă ce le spunem la feedback… Uneori avem senzația că îi lasă pe copii și fug, parcă vor să scape… Nu vor să intre în terapie…Le-am zis de atâtea ori cm să reacționeze la crize și ei tot nu fac…
Da, chiar nu vor să facă ce le spunem noi la feedback. Și asta pentru că de multe ori noi vorbim chineză. Noi vorbim pentru noi, nu pentru cm ar putea înețelege ei. Pentru că avem o atitudine de șefi/profesori/atotștiutori.
Da, chiar îi lasă pe copii și fug. Pentru că ora aia de terapie este singura ora de liniște, singura oră în care poate sta cu gândurile lui/ei, singura oră în care paote rezolva alte lucruri fără să fie nevoit/nevoită să îl ia și pe copil (cu toate comportamentele lui neadecvate) după el/ea. Pentru că ora aia e singura oră în care poate bea o cafea în liniște sau poate vorbi cu un alt părinte și să se simtă om…
Da, nu vor să intre în terapie. Uneori simt că nu înțeleg nimic… alteori simt că nu pot duce crizele copilului și e un chin să participe pasiv la ele…Uneori nu vor să intre pentru că vor să aibă si ei timp liber, pauză de la copil… Il iubesc pe copil, dar au nevoie de pauză de la rolul de părinte…
Da, tot face pe dos și nu ține cont de sugestiile tale… Vinovăția este atât de mare uneori încât nu îi dă voie să facă ce trebuie…vrea doar să nu îl mai vadă pe copil suferind…
Da, știu că este frustrant…chiar știu… Insa te invit să îți amintești care este rolul tău, ca terapeut. Nu ești salvator. Ești partener. Nu lucrezi cu copii. Lucrezi cu familii și sisteme de familie. Ai în fața ta oameni, care au dureri, care au frici, care au dorințe, care au vinovăție, care nu mai au încredere în oameni, care se cred păcăliți, care se cred nedreptățiți, care sunt obosiți, epuizați, care nu au mai dormit împreună de nu mai știu când, care nu se odihnesc noaptea, care s-au săturat de scutece, care s-au săturat de drumuri la terapie, care nu au ieșit la un suc de prea mult timp încât nu mai știu cm e, care nu pot lua pauză…
Brené Brown a spus: „Este imposibil să judeci oamenii și să le fii alături în același timp.”
De aceea te invit să mergi mai departe de toate aceste frustrări de zi cu zi și să te întrebi:
- Cum pot vorbi astfel încât părinții aceștia să mă audă?
- Care este un singur lucru pe care i-l pot explica și pe care îl poate acest părinte duce mai departe acasa?
- Cum pot face pentru a-i da încredre în el?
- Oare ce emoție maschează comportamentul care mă irită?
- Judec acest părinte pentru că mă simt eu insuficient(ă) în acest caz?
- Ce aș spune și cm aș spune dacă acest părinte ar fi un coleg de echipă, nu un „elev”?
- Îmi doresc să fiu apreciat(ă) sau eficient(ă)?
- Sunt centrat(ă) pe copil sau pe nevoia mea de a controla situația?
- Cum pot valida lupta lui, chiar dacă nu sunt de acord cu comportamentul lui?
Sunt doar câteva direcții pe care le poți avea în vedere. Amintește-ți că rolul tău nu e de a salva oamenii. Rolul tău e să fii ghid, partener. Nu poți forța pe nimeni să vină pe drumul tău. Însă poți ajuta oamenii să vadă lumina. Un om care se simte înțeles, este un om care capătă încredere.
