10/04/2026
Ce nu se spune despre schimbare
Perioada asta aduce mai multă lumină și mișcare.
Se simte în zilele mai lungi, în natură, dar și în corpul nostru.
Și, odată cu asta, apare firesc dorința de schimbare.
De reînnoire.
De mai multă viață în felul în care ne trăim zilele.
❕Dar există o parte despre care vorbim prea puțin.
Ca ceva nou să se așeze, e nevoie ca ceva vechi să se desprindă.
Să se destrame.
Să se reorganizeze.
Reconstrucția după destructurare e și tema acestor zile.
Paștele e, în fond, o sărbătoare a reînnoirii care vine după o moarte.
Nu poți avea una fără cealaltă.
Când ceva începe să se miște în noi - un mod de a (re)acționa, un fel de a ne raporta la relații sau la noi înșine..... primul lucru pe care îl simțim nu e eliberare.
E disconfort.
Și nu pentru că nu ești pregătit/ă.
Ci pentru că sistemul tău încearcă să rămână în ce cunoaște.
Chiar și atunci când nu mai e locul tău acolo.
Creierul și sistemul nervos iubesc familiarul.
Orice nou, chiar și un nou mai bun, e citit ca nesigur.
- De aceea te auto-sabotezi tocmai când urci.
- De aceea e atât de greu să rămâi în schimbare.
Nu e slăbiciune.
E biologie.
Există un loc de mijloc în orice transformare reală.
Un 'in-between' în care vechea identitate s-a destabilizat, dar cea nouă nu s-a conturat încă complet.
Acolo e haos.
Acolo e doliu.
Acolo e dezorientare.
Înainte să fie claritate, entuziasm și direcție.
❕Și tocmai în acel spațiu, multe femei cu care lucrez se grăbesc să 'rezolve', să iasă repede, să facă ceva, să nu simtă ce e de simțit.
Ce ajută e:
- Să rămâi cu tine.
- Să lași să coexiste și haosul și claritatea.
- Să nu te grăbești.
- Să analizezi mai puțin în cap și să trăiești mai mult în corp.
Pentru că emoțiile au nevoie de spațiu, nu de explicații.
🤍 Să ne fie aceste zile de sărbătoare cu liniște și așezare!
Paște binecuvântat!
