23/03/2026
Dacă la început de an, tristețea era cea mai comună stare din cabinet… acum vorbim tot mai des despre oboseala.
Ce se întâmplă cu noi toți? E vreun virus? Pentru ca nu vorbim de vârste înaintate, ba chiar despre cei în plină viață, vorbim si de vârste fragede…oboseala nu e doar “sunt obosit”, și nu e vorba de o epuizare care trece cu un weekend liber.
Chiar râdeam la un moment dat cu un client referitor la “concediul balcanic”.
Adică perioada aia în care, teoretic, te odihnești… dar în realitate renovezi magazia,
mai dai un var, mai rezolvi ce n-ai avut timp tot anul.
Sună familiar nu? :)))
Virus nu e sigur, dar e un ritm pe care l-am
învățat, un mod de a trăi, să fim mereu în alertă.
Evident ca nu mi-e străină nici mie, oboseala.
Anul trecut mi-am forțat mult ritmul, lucru pe care l-am simțit din plin pe la jumătatea anului când corpul a început să somatizeze ceea ce neglijasem.
Anul ăsta am început altfel, cu limite mai clare în activitatea zilnică, atat la muncă cat și acasă.
Încă învăț să mă odihnesc, nu recuperăm din păcate așa ușor precum credem o perioadă în care ne-am abandonat, e nevoie de timp și blândețe.
Și asta pentru ca nu vorbim doar de somn, ci de odihna în care nu mai suntem pe pilot automat și trăit în alertă.
Știm deja că lipsa somnului ne afectează concentrarea, emoțiile, deciziile.
Dar mai puțin discutăm despre oboseala psihică, unde chiar și în liniște, mintea nu se oprește.
Nu există recuperare rapidă pentru epuizare.
Poate de asta e atât de greu cu relaxatul.
Nu știu cat de potrivit e textul ăsta pt o zi de luni dar mă gândesc că ne putem ancora în întrebarea asta:
Unde pot să mă opresc… înainte să mă pierd din nou?
Sunteți îmbrățișați de luni.
Bucurie!✨
🤍
