05/02/2026
Trădarea ascunsă din spatele lipsei de chef.
Într-o sesiune de terapie, un bărbat îmi povestește despre efortul pe care îl simte să facă orice: să muncească, să se mobilizeze să înceapă ziua, să o termine, să simtă, să facă bani — cu toate că știe că îi place foarte mult să călătorească, să hoinărească. Și, în același timp, îi este foarte dificil să se pună pe roate.
„Într-o mare măsură, psihicul nostru, adulți fiind, avem capacitatea să ne amânăm plăcerile și să le construim în același timp. De luni până vineri muncim, după care vineri, sâmbătă, duminică e weekend: ne relaxăm și ne facem plăcerile.”
Așa e și ca un pom care dă roade: nu dă roade tot anul. Are o pregătire inițială, are tot felul de simbioze și de procese interne, după care dă roade. Dar un copil este foarte nefericit atunci când nu se întâmplă ceva ce el își dorește și face tot felul de tantrumuri…
Îl ascult și stau în liniște. În timp ce îl aud, simt tot mai clar ceva: a fost sportiv de performanță. Știe ce înseamnă eșecul și succesul. A câștigat, și a pierdut foarte multe. Și, uitându-mă atent la ceea ce aud, simt că, pe de altă parte, nu a primit suficientă laudă, suficienți lauri, suficientă încununare pentru efortul lui.
„Da, într-adevăr, așa a fost.”
Îi spun că, povestind despre subiectul acesta, l-aș ruga să simtă: să-și ducă atenția în corp și să lase intuiția să-i aducă o experiență sau o memorie în care să fi trăit asta. Zice că își aduce aminte de ceva, dar nu crede că e relevant — nu e neapărat de la un concurs important și așa mai departe.
Îl rog să-mi spună despre ce este vorba.
Povestește cum, după un concurs, toată sala — 99,99% — era convinsă că făcuse un exercițiu foarte bun. Era foarte bun și, în direct, așa, live, l/ au strigat pe locul 2.
A fost foarte șocat și foarte dezamăgit. I s-a părut nedrept. Locul 1 îl luase un prieten foarte bun pe care îl și antrenase. Și a simțit o mare nedreptate.
Încet, încet îl ajut să-și dea seama de un alt sentiment rămas asociat și neconștientizat, legat de munca lui, de efort, de pregătiri și de felul în care își duce roadele — sau nu ajunge să se întâlnească cu ele. Insist și continui: faptul că nu ne dăm seama de un sentiment, de o trăire profundă, este pentru că psihicul nostru a blocat acea emoție.
Îi ia ceva timp să-și dea seama ce altă emoție a rămas asociată, până ajunge la simțirea și trăirea că, de fapt, a simțit o mare trădare.
Și atunci începe să facă sens. Își aduce aminte că ulterior a aflat că prietenul făcea antrenamente cu unul dintre arbitri și că, cumva, a fost favorizat.
Se vede limpede cm trădarea rămăsese foarte inconștientă în psihicul lui, pentru că era foarte dureros de dus și de conștientizat. A rămas asociată cu efortul pe care l-a făcut, cu toată pregătirea lui. Și atunci psihicul lui, tocmai ca să-l protejeze de eșec și de repetarea acestei trădări, îl privează de orice fel de câștig. Îl privează de orice fel de împlinire, de orice fel de încoronare a succesului, sau de un beneficiu real pe măsura muncii și pe măsura eforturilor lui.
Este surprins. Este șocat. Realizează ce înseamnă să îngropi o astfel de amintire și cât de profund suntem afectați — sau atinși — de evenimentele și de lucrurile pe care le-am trăit în trecutul nostru.
Rămânem câteva secunde în liniște, cu această înțelegere: că uneori nu e „lene” și nu e „defect”, ci o protecție veche. O durere îngropată care, în psihic, a lipit efortul de pericol.
În momentul în care apare „trădare”, se schimbă tot. Nu mai vorbim despre motivație sau despre voință, ci despre un pact interior tăcut: „dacă muncesc, dacă mă pregătesc, dacă dau tot, s-ar putea să fiu trădat”. Și atunci, ca să nu mai ajungă acolo, psihicul face singurul lucru pe care îl știe: îl oprește înainte de roade. Îi taie avântul, îi taie pornirea, îl ține departe de locul în care succesul ar putea să doară.
Îl văd cm respiră altfel, ca și cm ceva, în sfârșit, are nume. Și mă bucur foarte tare pentru el, pentru că atunci când un adevăr iese din inconștient, nu te apasă — te eliberează. Iar de aici încolo munca noastră devine clară: să separăm efortul de trădare, roadele de pericol, și să facem loc unei împliniri care nu mai cere pierdere ca preț.
