Cabinet de psihologie Sendroiu Mihaela

Cabinet de psihologie Sendroiu Mihaela Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Cabinet de psihologie Sendroiu Mihaela, Doctor, Constanta, Strada Unirii, Constanta.

19/12/2025

"Ce mult îi invidiez pe prietenii mei cu mame adorabile, binevoitoare, care îi sprijină. Și ce ciudat că ei nu sunt legați de mamele lor, nu le telefonează, nu le vizitează, nu le visează, nici măcar nu se gândesc la ele prea des. În vreme ce eu trebuie să o izgonesc pe mama din mintea mea de mai multe ori pe zi, și chiar acum, la zece ani de la moartea ei, adesea întind automat mâna spre telefon să o sun.

Pot să înțeleg toate astea pe plan intelectual. Acelor copii care au suferit abuzuri le este adesea greu să se detașeze de familiile lor disfuncționale, în vreme ce copiii cu părinți buni, iubitori, se desprind de aceștia cu mult mai puține conflicte. La urma urmei, nu este aceasta sarcina unui părinte bun, să-i dea posibilitatea copilului să plece de acasă?

Înțeleg totul, dar nu-mi pică bine. Nu-mi pică bine că mama mă vizitează în fiecare zi. Urăsc că s-a strecurat în așa măsură prin crăpăturile minții mele, încât n-o pot dezrădăcina cu nici un chip. Și mai mult ca orice urăsc faptul că la sfârșitul vieții mele mă simt silit să întreb《cum mă descurc, mama?》."

Irvin Yalom ▪︎ "Mama și sensul vieții"

Sursa fotografiei: pinterest.com

18/12/2025

Sărbătorile aduc lumină, mirosuri și invitații la bucurie, dar pentru mulți copii și adolescenți înseamnă o avalanșă senzorială, luminile intermitente, zgomotul petrecerilor, mesele încărcate și schimbările bruște de rutină pot suprasolicita sistemul nervos în câteva ore. Suprastimularea se traduce frecvent prin iritabilitate, plâns, anxietate sau retragere reacții care nu sunt „mofturi”, ci semnale că organismul caută echilibru. „Într-o cameră plină de lumini, urechile copiilor caută în continuu liniștea.”

La copiii mici, neurotransmițătorii și mecanismele de reglare emoțională sunt încă în formare, deci efectele sunt adesea imediate: somn perturbat, scăderea toleranței la frustrare și regresii comportamentale. La adolescenți, suprastimularea apare mai subtil sub formă de iritabilitate, evadare în ecrane sau episoade de melancolie și uneori este confundată cu „moștenirea” voinței. „Când lumea strigă prea tare, un adolescent tinde să-și scadă volumul interior.”

Factorii care înrăutățesc situația sunt predictibilitatea redusă (vizitatori neașteptați, orare schimbate), supraexpunerea la ecrane și zahăr, precum și presiunea socială a festivității. Este coect să recunoaștem că nu toți copiii reacționează la fel, cei cu hipersensibilitate senzorială, tulburări de dezvoltare sau anxietate sunt mai expuși. „O masă festivă este pentru unii o sărbătoare și pentru alții o cursă cu obstacole invizibile.”

Prevenția începe cu limitări blânde și planificare, pauze senzoriale programate, spații liniștite unde copilul respiră, comunicare prealabilă despre ce urmează și implicarea în pregătiri pentru a-i oferi control. Flexibilitatea e cheia reguli ferme pentru somn și ecrane, combinate cu mici concesii sociale, reduc riscul de crize. „Un copil liniștit la masă e un copil care a avut permisiunea să plece din salon la timp.”

Când suprastimularea apare totuși, abordarea cea mai utilă e reglarea în două sensuri, părintele sau adultul calm care oferă ancoră și copilul care primește ocazia să se regleze (respirație, apă, lumină scăzută). Evitați pedeapsa sau minimalizarea „nu fi dramatic” amplifică starea; în schimb, etichetarea emoțiilor („pari obosit/frustat”) ajută la co-reglare. „Când cineva numește furtuna, vântul din interiorul nostru începe să se potolească.”

Există și compromisuri, restricții stricte pot transforma sărbătoarea într-o luptă, dar toleranța totală conduce la supraîncărcare. Soluția practică e negocierea înainte două sau trei reguli clare și câteva opțiuni sensibile (de ex. jucării liniștitoare, loc de retragere), astfel încât copilul să aibă predictibilitate fără control absolut. „Limitele blânde sunt hărțile care ne arată unde putem explora fără să ne pierdem.”

Pe termen lung, creșterea toleranței la stimulare se face prin obiceiuri sănătoase, somn regulat, mese echilibrate, exercițiu fizic și practici de relaxare introduse treptat. Sărbătorile rămân magice dacă familia învață să le micșoreze intensitatea când e nevoie și să celebreze autenticitate în locul perfecțiunii. „Magia sărbătorilor nu este în volumul colindelor, ci în cât de mult putem auzi poveștile celor mici.”

Dincolo de teorii, grafice de dezvoltare și strategii de recuperare/reglare,rămâne un adevăr simplu copiii se reglează în relație, in familie,nu în perfecțiune. Iar în perioadele de intensitate emoțională crescută, cm sunt sărbătorile, ei nu ne cer cadouri, mese încărcate,surprize,ci o prezență mai blândă.

"Ca terapeut comportamental,știu cât de importantă este consecvența. Ca mamă, știu cât de greu este uneori să o susții când ești obosit, copleșit sau presat de așteptările celorlalți. Între aceste două realități nu există contradicție,ci echilibru. Un părinte suficient de bun nu este cel care aplică toate regulile, ci cel care știe când să le înmoaie fără să se piardă pe sine aplicând mai degrabă o desensibilizare treptată."

Este grozav să ne amintim ca reglarea emoțională reprezintă procesul de durată, construit din sute de momente mici o pauză oferită la timp, o ieșire din cameră fără explicații suplimentare, o voce calmă care spune „te văd” înainte de „te corectez”. Aceste gesturi nu răsfață, ci modelează creierul emoțional și ii creează siguranță interioara.

Pentru părinți, cel mai dificil exercițiu este să accepte că uneori copilul nu va putea participa până la capăt, iar asta nu înseamnă eșec educațional, ci autoreglare asistată. A pleca mai devreme, a sta într-un colț mai liniștit sau a spune azi e prea mult sunt forme de maturitate emoțională, nu de slăbiciune.

Pe termen lung, copiii crescuți cu limite blânde și respect pentru nevoile lor senzoriale învață să își recunoască semnalele interne și să își dozeze energia în lume. Ei devin adulți care nu se mai luptă cu suprastimularea, ci știu să se retragă fără vină.

Sărbătorile nu sunt un test de rezistență emoțională și nici o demonstrație de adaptare socială. Sunt o ocazie de a-i învăța pe copii că bucuria este liniște, că apartenența nu doare și că iubirea nu cere sacrificiul sistemului nervos.

Acolo unde este siguranță, magia apare oricum

07/06/2025

Învățați copiii să rezolve cele trei probleme fundamentale ale vieții

Din când în când sunt întrebat ce părere am despre creșterea copiilor și ce consider esențial în acest proces. Pentru mine, totul pornește de la scop. Care este menirea educației? Răspunsul e simplu: să pregătim omul să gestioneze, în mod autonom, trei sarcini esențiale ale existenței:

— cm să-și stăpânească propriile emoții și nevoi — fără a le proiecta asupra altora, ci prin efort propriu;

— cm să-și asigure traiul și împlinirea necesităților — fără a aștepta sprijin din exterior;

— cm să se afirme în societate — din nou, fără a se baza pe ajutorul altora.

Tot restul — sunt ornamente. Dacă ai dat viață unui copil, porți răspunderea de a-l învăța cm să devină independent în aceste trei privințe.

Mulți părinți sunt contaminați de ideea greșită a egalității absolute cu propriii copii. Aceasta este o iluzie periculoasă. Egalitatea apare doar atunci când fiecare parte deține aceleași oportunități, câștigate prin efort propriu.

Dacă al tău copil nu înțelege această realitate, e sortit eșecului în viața adultă.

Conștientizarea faptului că încă nu se află la același nivel cu părinții este ceea ce motivează un tânăr să evolueze. Cât timp copilul crede că este egalul tău — nu va simți nevoia să crească, să muncească sau să se autodepășească.

Egalitatea între părinte și copil nu există până ce acesta nu reușește să își gestioneze singur cele trei mari provocări ale vieții. Și chiar și atunci — atâta timp cât părinții continuă să evolueze — experiența lor, înțelepciunea și perspectiva rămân superioare.

Disprețul față de experiența celor mai vârstnici, posesori ai unor cunoștințe și deprinderi mai vaste, nu e semn de curaj sau spirit revoluționar, ci pur și simplu o formă de obrăznicie. Iar această obrăznicie e, adesea, rădăcina unei serii de eșecuri dureroase.

Mitul egalității doar răsfață copiii. Îi face să creadă că au aceleași drepturi ca părinții lor, fără a avea niciuna dintre responsabilități sau merite. E o iluzie periculoasă.

Până la vârsta de 21 de ani, copilul tău ar trebui să fi asimilat câteva adevăruri fundamentale:

1. Nimeni nu-i datorează nimic.

2. Regula o face cel care plătește.

3. „Unicitatea” și „genialitatea” sunt bune pentru încrederea în sine, dar în viața reală nu ele hotărăsc soarta omului.

4. Adevărata valoare a unei persoane constă în abilitățile sale: de a clădi relații, de a crea și de a vinde. Acestea oferă libertate — emoțională și financiară.

5. A încerca să vorbești de la egal la egal cu cei care îți plătesc cheltuielile și îți rezolvă problemele — e o formă de tupeu. Vrei autonomie? Plătește singur.

6. Dacă vrei ca ceilalți să-ți respecte granițele și nevoile — trebuie să contribui. Autoritatea se câștigă.

7. Dezvoltarea nu se petrece în condiții ideale, ci în cele reale. Perfecțiunea duce la stagnare. Acceptă realitatea — și lucrează cu ea. Așa îți croiești destinul.

8. Acesta este cel mai scurt drum către adevăratul succes, prosperitate și libertate interioară.

— N. Rubinstein

16/04/2025
18/03/2025

Consider că am ceva relevant de spus pe tema aceasta, așa că am să scriu despre asta.

„Adolescence”, nu e departe de realitate, e o oglindire adecvată a unui fascicul din realitatea în care trăim, specific, un fascicul(nu un standard)dintr-o extremă a realității lumii în care trăim.

Am lucrat 26 de ani cu copii și adolescenți, adesea navigând situații mai complicate și mai încărcate, am jonglat cu multe dificultăți și vă pot spune foarte sigur că adolescența nu e o briză de vară, chiar și atunci când nu ajunge să fie o perioadă de negură și mlaștină emoțională. E greu să vezi cm copilul devine adult, chiar și atunci când nu se luptă cu proprii demoni.

"Adolescence" nu e pentru cei care vreți să vă uitați la el pentru a învăța, e exact ca educația sexuală, exact ca educația emoțională, exact ca parentingul în care copilului i se dă voie să se exprime și să se opună. Practic nu e mare lucru de învățat din el dacă sunteți preocupați de relația cu copilul vostru, dacă sunteți implicați, e vorba de o situație care se situează la o extremă, extrema cazurilor specifice. E de înțeles faptul că e important să discutăm cu copiii noștri, să fim implicați, să comunicăm, să știm ce repere ai și ce repere sociale sunt acum populare în “trib”. Cei care vrem să învățăm, facem asta și nu vom afla mult în plus din serie. Seria nu o văd utilă pentru cei care se autoeducă deja, ar fi utilă pentru cei care nu înțeleg sau nu acceptă importanța acestor aspecte. Este un conținut greu de privit tocmai pentru că scoate la iveală situații sau conflicte dincolo de ceea ce considerăm că „ni se poate întâmpla nouă”, ba e dificil și pentru cei care știm că aceste situații pot fi la câțiva centimetri metaforici de noi.

Cei care înțeleg că nu e ușor să navighezi adolescența în sistemele noastre sociale, se vor îngrozi și vor pierde câteva nopți de somn văzându-și temerile ecranizate. Cei care în mod real ar trebui să înțeleagă și să învețe ceva, nu se vor uita probabil niciodată și dacă se vor uita li se va părea o porcărie care nu reflectă realitatea posibilă a vieții adolescenților, deoarece pentru ei este nevoie să fie convinși că la ei în casă așa ceva nu se va întâmplă niciodată. "Adolescence" ar fi benefic pentru cei care ar trebui să fie atenți la nevoile adolescenților dar aleg să ignore sau să minimalizeze aceste probleme, considerând că realitatea descrisă nu li se aplică.

"Adolescence" nu e un reper, e un fascicul, dar e de discutat în schimb despre adolescență, așa din perspectiva lumii în care trăim acum, adolescența reală, concretă, de azi.

Cei care au disponibilitatea de a înțelege dificultățile acestei vârste știu că e nevoie de mult mai mult decât reguli sau interdicții, e necesară disponibilitatea de a asculta și de a accepta că un adolescent poate avea puncte de vedere care ne surprind sau chiar ne înspăimântă, e nevoie de prezență, de înțelegere, de iubire, de acceptare, de...așteptare și susținere. Suntem adulți, nu avem acces de membru în club, oricât de mult am vrea, putem ajunge în cel mai bun caz părintele cool, care are ceva mai multă utilitate decât ceilalți.

E foarte important să nu ne mințim. Oricât de bună e relația cu copilul nostru, în adolescență trecem de pe partea cealaltă a ușii și intrăm de acum doar în vizită. Asta e natural și echilibrat. Suntem adulți, nu mai avem acces de membru în club oricât de mult am vrea. Putem ajunge în cel mai bun caz părintele cool, care are ceva mai multă utilitate decât ceilalți. Vă spun asta din poziția de părinte cool(stalker adolescent, poți da feedback de pe contul fals, dacă greșesc 😁)

Uneori, suntem atât de prinși în încercarea de a-i proteja pe adolescenți de greșeli și de consecințe, încât uităm că și ei au nevoie să-și exploreze propriul drum, să-și înțeleagă resursele și limitele, să învețe din eșecuri și să exerseze libertatea într-un cadru de siguranță. Ar fi benefic ca părinții, profesorii și ceilalți adulți implicați în viața adolescenților să înțeleagă faptul că rezistența, confruntarea și contestarea autorității nu sunt mereu semne de rebeliune fără sens, ci pot semnala o căutare de autonomie și validare. Ar fi de luat în calcul faptul că adolescenții sunt din ce în ce mai expuși la influențe culturale și sociale globale: trenduri virale, presiuni de imagine, competiție școlară, hărțuire online, toate adăugându-se provocărilor clasice ale pubertății și maturizării. Conștientizarea acestor noi factori de risc, dar și a resurselor pe care adolescenții le pot descoperi în sine sau în jurul lor, face parte din obligația noastră, ca psihologi, educatori ori simpli părinți, de a-i sprijini și de a le oferi un cadru sigur și empatic de dezvoltare.

Este esențial să înțelegem că perioada adolescenței nu e doar o etapă dificilă în care apar turbulențe emoționale, dar și un interval de potențial uriaș pentru dezvoltare identitară, creativitate și asumare treptată a independenței.

Scriu asta cu litere mari: CAPACITATEA NOASTRĂ DE A NE ADAPTA ȘI DE A ACCEPTA TRANSFORMĂRILE LUMII ÎN CARE TRĂIM DETERMINĂ CALITATEA RELAȚIEI PE CARE O CONSTRUIM CU EI, degeaba demonizăm ecranele și ne bazăm doar pe reguli, interdicții, închidem ochii și ne dăm ochii peste cap la cât de sensibili, de diferiți de(ce s-o mai spune despre adolescenți)sunt ei acum.

Știți pentru cine chiar cred că e util "Adolescence"?

Pentru psihologi și viitori psihologi.

Pentru colegi și viitorii colegi care vor lucra cu adolescenți.

Pentru toți colegii care au făcut formarea cu "mergeți să vă căutați pe cineva care vă semnează practica", "nu avem timp să mai facem practică" și au avut momentan expunere doar la studii de caz generalizate și la manuale standardizate, neadaptate la societatea în care trăim. Este necesar să se țină cont de faptul că adolescenții de astăzi nu mai trăiesc în aceeași realitate ca generațiile anterioare: au acces la informații variate și uneori contradictorii, se confruntă cu standarde nerealiste și caută constant validare pe platformele online, lumea lor s-a schimbat și oricât de conectați suntem cu ei, noi o înțelegem doar parțial și nu suntem parte din ea, oricâtă muzică ascultăm și oricât de la curent suntem cu ceea ce se întâmplă.

"Adolescence" e o pastilă de șoc și eu una mă bucur că ne dă prilej de discuție, pentru că fie că suntem părinți, specialiști, mentori sau pur și simplu observatori ai schimbărilor sociale, avem datoria de a recunoaște și de a integra realitatea adolescenților de azi, știind că implicarea noastră într-un parteneriat autentic cu ei este cheia care poate deschide drumul către o dezvoltare sănătoasă și către maturizare echilibrată Într-o lume în care mentorii lor pot fi psihopați narcisici, reperele lor sunt încă vulnerabile, modelele de relaționare și comunicare au devenit mai fluide, iar mijloacele de exprimare ale adolescenților s-au diversificat mult prin intermediul rețelelor sociale.

30/11/2024

Address

Constanta, Strada Unirii
Constanta

Telephone

0722374722

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet de psihologie Sendroiu Mihaela posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category