Cabinet Individual de Psihologie ELENA PAP

18/02/2026

Într-o familie, copilul are nevoie de două lucruri:
1. climă emoțională
2. structură

Mama este adesea CLIMA emoțională
Ea creează atmosfera... siguranță, căldură, reglare

Figura masculină este STRUCTURA
El oferă stabilitate, limite, direcție.

Dar cel mai important
Copilul nu învață din ce îi explicăm...NU
Învață din energia pe care o trăiește zilnic...

Dacă energia este calmă și stabilă, rădăcinile cresc SANATOS
Dacă energia este haotică, rădăcinile devin FRAGILE

Nu teoria modelează copilul.
Atmosfera o face!

17/02/2026

Blocajul emoțional – ce este, cm ne afectează și de ce este important să îl înțelegem

Fiecare dintre noi a trecut, la un moment dat, prin situații în care „nu a mai simțit nimic”, „nu a mai putut plânge” sau „nu a știut ce simte”.
Atunci când această stare devine frecventă și persistentă, vorbim despre blocaj emoțional.
Blocajul emoțional nu înseamnă lipsa emoțiilor, ci dificultatea de a le recunoaște, accepta și exprima. De cele mai multe ori, el apare ca un mecanism de protecție. Așa cm explica încă de la începutul secolului XX Sigmund Freud, mintea dezvoltă mecanisme de apărare pentru a ne proteja de durere psihică intensă.
Problema apare atunci când această protecție devine rigidă și începe să ne afecteze viața de zi cu zi.
De ce apare blocajul emoțional?
Blocajul emoțional poate apărea în urma:
- traumelor (pierderi, abuz, respingere);
- unei educații în care exprimarea emoțiilor a fost descurajată („nu plânge”, „fii puternic”);
- stresului cronic;
- fricii de vulnerabilitate.
Teoria atașamentului dezvoltată de John Bowlby arată că modul în care am învățat, în copilărie, să primim și să exprimăm afecțiune influențează felul în care ne gestionăm emoțiile la maturitate.
Astfel, o persoană care a fost frecvent invalidată emoțional poate ajunge să își „închidă” trăirile pentru a evita respingerea.

Consecințele blocajului emoțional la nivel cognitiv (gândire)
Emoțiile și gândirea sunt profund interconectate. Psihologul Richard Lazarus a demonstrat că modul în care evaluăm o situație determină reacția emoțională, iar emoțiile influențează la rândul lor deciziile noastre.
1. Dificultăți în luarea deciziilor
Emoțiile funcționează ca un „ghid intern”. Atunci când sunt blocate:
apar indecizia și amânarea;
crește teama de a greși;
se instalează supragândirea.
Persoana analizează excesiv, dar fără să simtă direcția potrivită.
2. Rigiditate mentală
Blocajul emoțional poate duce la:
dificultăți în adaptarea la schimbare;
gândire alb-negru;
rezistență la perspective diferite.
3. Probleme de concentrare și oboseală psihică
Suprimarea emoțiilor consumă energie mentală. Pe termen lung pot apărea:
epuizare;
iritabilitate;
senzația de „ceață mentală”.
Consecințele blocajului emoțional la nivel social
Emoțiile sunt fundamentul relațiilor. Ele ne ajută să ne conectăm, să înțelegem și să fim înțeleși.
1. Dificultăți de comunicare
O persoană cu blocaj emoțional poate:
evita discuțiile profunde;
răspunde vag la întrebări personale;
părea distantă sau rece.
De multe ori, ceilalți interpretează greșit această atitudine ca lipsă de interes.
2. Probleme în relațiile de cuplu și familie
Blocajul emoțional poate genera:
conflicte repetitive;
sentimentul de neînțelegere;
lipsa intimității emoționale.
Partenerul poate simți că „nu reușește să ajungă” la celălalt.
3. Izolare socială
Pentru a evita disconfortul emoțional, persoana poate:
reduce interacțiunile;
evita situațiile sociale;
dezvolta o atitudine defensivă.
În timp, apare sentimentul de singurătate, chiar și în prezența altora.
Efectele pe termen lung
Dacă nu este conștientizat și gestionat, blocajul emoțional poate conduce la:
anxietate;
depresie;
tulburări psihosomatice (dureri fără cauză medicală clară);
scăderea stimei de sine;
dificultăți profesionale.
Cercetările moderne privind reglarea emoțională, dezvoltate de James Gross, arată că suprimarea constantă a emoțiilor crește activarea fiziologică și stresul intern.
Cum poate fi depășit blocajul emoțional?
Conștientizarea emoțiilor – identificarea și numirea lor.
Acceptarea vulnerabilității – emoțiile nu sunt slăbiciuni, ci semnale.
Exersarea exprimării graduale – în relații sigure.
Psihoterapia – pentru explorarea cauzelor profunde și restructurarea mecanismelor defensive.
Educația emoțională – în familie și școală.

Blocajul emoțional este un mecanism de protecție care, pe termen scurt, ne ajută să supraviețuim unor experiențe dificile. Pe termen lung însă, el afectează claritatea gândirii, calitatea relațiilor și echilibrul interior.

Într-o societate care încurajează performanța, dar nu întotdeauna exprimarea emoțiilor, este esențial să învățăm că sănătatea psihologică presupune echilibru între rațiune și trăire.
Înțelegerea și acceptarea emoțiilor reprezintă nu un semn de fragilitate, ci o formă de maturitate psihologică.
Psih.
Pap Elena

13/02/2026

https://elenapap.com/dincolo-de-diagnostic-organoizii-cerebrali-si-revolutia-medicinei-personalizate-in-autism-alzheimer-si-sanatate-mintala/

În psihologie, lucrăm frecvent cu ideea de acceptare. Acceptarea unui diagnostic de autism. Acceptarea unei degradări cognitive în boala Alzheimer. Acceptarea

11/02/2026

Exemple practice de aplicare a principiilor educației parentale
Articol PRACTIC
Pentru ca principiile teoretice să aibă eficiență reală, ele trebuie transpuse în situații cotidiene. Exemplele de mai jos ilustrează modalități concrete prin care părinții pot adopta comportamente constructive, favorabile dezvoltării echilibrate a personalității copilului.
1. Comunicarea asertivă, fără țipete
Situație: Copilul varsă un pahar cu suc pe covor.
❌ Reacție agresivă:
„Ești neatent! De câte ori ți-am spus să ai grijă? Numai prostii faci!”
✅ Reacție asertivă:
„S-a vărsat sucul. Se mai întâmplă. Hai să îl ștergem împreună și data viitoare să fii mai atent.”
Efect: copilul nu se simte umilit, învață responsabilitatea și cooperarea.
2. Tratarea copilului cu respect
Situație: Copilul nu dorește să meargă la culcare.
❌ Impunere autoritară:
„Taci și mergi imediat în pat, că așa zic eu!”
✅ Abordare respectuoasă:
„Știu că ai vrea să te mai joci, dar este ora de somn. Mâine vei avea energie dacă te odihnești. Alegi să citești o poveste sau să te bagi direct în pat?”
Efect: copilul se simte ascultat și capătă sentimentul că opinia lui contează.
3. Consecvența în aplicarea regulilor
Situație: Regula familiei – maximum o oră de tabletă pe zi.
❌ Inconsecvență:
Uneori 1 oră, alteori 3 ore „ca să fie liniște”.
✅ Consecvență:
Program clar: 18:00–19:00 zilnic, indiferent de dispoziția părinților.
Efect: copilul învață disciplina și nu mai negociază permanent limitele.
4. Predictibilitatea deciziilor
Situație: Tema nu este făcută.
❌ Imprevizibil:
Uneori pedeapsă severă, alteori ignorare totală.
✅ Predictibil:
„Dacă nu îți faci tema, nu mergi la joacă astăzi. O poți face acum și apoi ieși.”
Efect: copilul știe consecințele și își reglează comportamentul singur.
5. Stabilirea regulilor prin dialog și negociere
Situație: Stabilirea orei de culcare.
✅ Dialog:
Părinte: „La ce oră crezi că ar fi potrivit să te culci ca să te trezești ușor dimineața?”
Copil: „La 10.”
Părinte: „La 10 e târziu. Ce spui de 9:30?”
Copil: „Bine.”
Efect: copilul acceptă regula mai ușor, deoarece a participat la stabilirea ei.
6. Respectul reciproc
Situație: Copilul întrerupe discuțiile adulților.
❌ Umilire publică:
„Nu vezi că vorbim? Pleacă de aici!”
✅ Respect:
„Te ascult imediat. Dă-mi două minute să termin conversația.”
Ulterior, părintele chiar revine la copil.
Efect: copilul învață răbdarea și respectul, fără a se simți respins.
7. Gestionarea conflictelor prin model personal
Copiii învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce li se spune.
Situație: Dezacord între părinți.
❌ Certuri, jigniri, țipete.
✅ Discuții calme, argumente, compromis.
Efect: copilul preia același stil sănătos de rezolvare a conflictelor.
Concluzie aplicativă
Educația parentală nu se construiește prin gesturi spectaculoase, ci prin comportamente zilnice repetate: tonul vocii, modul de a explica, respectarea regulilor și disponibilitatea pentru dialog. Micile interacțiuni cotidiene modelează treptat personalitatea copilului, influențând încrederea în sine, echilibrul emoțional și capacitatea de adaptare socială.

11/02/2026

Impactul comportamentului părinților asupra structurii de dezvoltare a personalității copilului
Articol teoretic

Familia reprezintă primul și cel mai important mediu de formare a personalității copilului. În cadrul acesteia, părinții devin modele comportamentale, repere emoționale și surse primare de siguranță și învățare socială. Modul în care aceștia comunică, stabilesc reguli, gestionează conflictele și își exprimă afecțiunea influențează direct dezvoltarea stimei de sine, a autocontrolului, a responsabilității și a capacității copilului de a relaționa sănătos cu ceilalți.
Comportamentul parental echilibrat, caracterizat prin fermitate, căldură emoțională și consecvență, favorizează dezvoltarea unei personalități armonioase.
În schimb, stilurile autoritare, haotice sau excesiv permisive pot genera insecuritate, anxietate, opoziționism sau dificultăți de adaptare socială.
În acest context, se disting câteva dimensiuni esențiale ale comportamentului parental cu impact major asupra structurii de dezvoltare a copilului.
1. Comunicarea asertivă cu copilul, fără țipete, și tratarea acestuia cu respect
Comunicarea reprezintă fundamentul relației părinte–copil. Un stil asertiv presupune exprimarea clară a cerințelor, emoțiilor și limitelor, fără agresivitate, fără umilire și fără intimidare. Țipetele, criticile excesive sau etichetările negative („ești rău”, „nu ești bun de nimic”) pot afecta profund imaginea de sine a copilului și pot induce teamă, rușine sau comportamente defensive.
Atunci când părintele vorbește calm, explică motivele deciziilor și ascultă activ punctul de vedere al copilului, acesta învață:
să își exprime emoțiile adecvat;
să comunice respectuos;
să rezolve conflictele prin dialog.
Tratarea copilului cu respect îi transmite mesajul că este valoros și important, contribuind la dezvoltarea stimei de sine și a încrederii în relațiile interpersonale.
2. Consecvența părinților în deciziile luate în privința copiilor
Consecvența este esențială pentru crearea unui cadru educațional stabil. Atunci când regulile și consecințele sunt aplicate uniform, copilul înțelege mai ușor ce comportamente sunt acceptate și care nu.
Inconsecvența (de exemplu, pedepsirea astăzi a unui comportament care ieri a fost ignorat) produce confuzie și frustrare. Copilul poate deveni nesigur, manipulator sau opozant, deoarece nu reușește să anticipeze reacțiile părinților.
Consecvența contribuie la:
dezvoltarea autocontrolului;
interiorizarea normelor;
asumarea responsabilității pentru propriile acțiuni.
Astfel, copilul învață că faptele au consecințe și că regulile sunt stabile, nu arbitrare.
3. Predictibilitatea deciziilor parentale
Predictibilitatea oferă copilului un sentiment de siguranță emoțională. Atunci când mediul familial este coerent și reacțiile părinților sunt previzibile, copilul se simte protejat și își poate concentra energia asupra explorării și învățării.
Un climat imprevizibil, caracterizat prin reacții impulsive sau schimbări frecvente de dispoziție, poate genera anxietate, hiper-vigilență sau comportamente de evitare.
Prin stabilitate și claritate, părinții creează un cadru în care copilul:
știe la ce să se aștepte;
capătă încredere în sine;
dezvoltă securitate afectivă.
Această siguranță constituie baza unei personalități echilibrate și a unei bune adaptări sociale.
4. Stabilirea unor reguli interne negociabile la „masa dialogului”
Regulile familiale sunt necesare pentru organizarea vieții de zi cu zi și pentru formarea disciplinei. Totuși, acestea nu trebuie impuse rigid, ci pot fi discutate și adaptate vârstei și nevoilor copilului.
Implicarea copilului în stabilirea regulilor îi oferă sentimentul de apartenență și responsabilitate. „Masa negocierii și a dialogului” devine un spațiu de învățare democratică, în care copilul:
își exprimă opiniile;
învață să argumenteze;
acceptă compromisuri.
Negocierea nu înseamnă lipsă de autoritate, ci educarea autonomiei și a gândirii critice. Copilul respectă mai ușor regulile pe care le înțelege și la care a contribuit.
5. Respectul reciproc în relația părinte–copil
Respectul trebuie să fie bidirecțional. Dacă părintele cere respect, el trebuie să îl ofere la rândul său. Atitudinea de ascultare, validarea emoțiilor copilului și recunoașterea dreptului acestuia la opinie creează o relație bazată pe încredere și cooperare.
Într-un climat de respect reciproc, copilul:
dezvoltă empatie;
învață să stabilească limite sănătoase;
construiește relații armonioase cu ceilalți.
Respectul modelează comportamentele sociale viitoare și contribuie la formarea unei personalități echilibrate, capabile de adaptare și colaborare.
Concluzii
Comportamentul părinților influențează profund structura de dezvoltare a personalității copilului. Comunicarea asertivă, consecvența, predictibilitatea, negocierea regulilor și respectul reciproc reprezintă piloni esențiali ai unei educații sănătoase.
Un părinte echilibrat nu este perfect, ci disponibil, empatic și constant. Printr-un climat familial securizant și dialogic, copilul își dezvoltă încrederea în sine, autonomia și competențele socio-emoționale necesare integrării armonioase în societate.
Cu respect,
Psiholog Pap Elena

09/02/2026

https://elenapap.com/responsabilitatea-copilului-pedeapsa-sau-lectie-de-viata/

08/02/2026

Dragi părinți,
Implicarea copilului în responsabilitățile zilnice nu este o pedeapsă, ci o lecție de viață.
Când facem totul în locul lui, îi luăm șansa de a învăța autonomia, ordinea și respectul față de ceilalți.
Copiii au nevoie de limite clare și de sarcini potrivite vârstei: să-și strângă jucăriile, să ajute la masă, să participe la treburile simple din casă.
Așa învață că lucrurile nu se fac singure și că fiecare contribuție contează.
Consecințele mici, explicate cu calm, îl ajută să înțeleagă responsabilitatea.
Greșelile nu trebuie pedepsite, ci folosite ca oportunități de învățare.
Încurajarea și consecvența construiesc încrederea în sine.
A-l implica astăzi înseamnă a-l pregăti pentru mâine.
Un copil responsabil devine un adult independent, respectuos și sigur pe el.
Responsabilitatea se învață acasă, pas cu pas, cu răbdare și iubire.
Cu prietenie,
Psih. Pap Elena

06/02/2026

https://elenapap.com/logopedie-remedierea-deficientelor-prin-metode-psihoterapeutice/

Logopedia este un domeniu specializat în evaluarea și tratamentul tulburărilor de comunicare, vorbire și limbaj. Aceste tulburări pot afecta copiii și adulții deopotrivă, având un impact semnificativ asupra dezvoltării lor sociale, emoționale și academice

06/02/2026

www.elenapap.com

05/02/2026

https://elenapap.com

Psiholog psihologie clinica și psihopedagogie specială, ofer servicii supervizare profesională, de evaluare și consiliere psihologică în cabinet și online,