Psiholog Psihoterapeut Ghimpău Obeanu Simona Eliana

03/11/2025

31/10/2025

"NU VĂ ASUMAȚI RĂZBOAIELE ALTORA !!!
Oamenii nu se mânie pe voi – omul, de fapt, nu se poate suporta pe sine.

Multe dintre conflictele în care sunteți implicați nu vă privesc deloc. De cele mai multe ori, oamenii nu luptă împotriva voastră, ci împotriva propriei lor dureri, a temerilor și a haosului lăuntric.

V-ați surprins vreodată observând că cineva se irită pe voi fără un motiv clar?
Sau că, dintr-odată, o persoană se năpustește asupra voastră cu reproșuri, iar voi nici măcar nu înțelegeți ce aţi făcut greşit?

Nu e despre voi.
Aproape niciodată nu e despre voi.

lată ce e esențial de înțeles: cele mai multe conflicte, atacuri, tăceri ostile, izbucniri emoționale ori forme de agresivitate pasivă nu se nasc fiindcă ar fi „ceva în neregulă" cu noi, ci fiindcă celălalt nu reușește să se împace cu el însuşi.

Unul dintre cele mai transformatoare momente ale vieții apare atunci când
începi să vezi limpede: oamenii nu se înfurie pe tine, ei se înfurie lângă tine.

Tu doar te afli în câmpul lor de conflict interior.

Omul izbucnește nu pentru că i-ai greșit, ci pentru că în el se frământă o rană, o neliniște sau o durere pe care nici el n-o poate înțelege.
Dar tensiunea trebuie eliberată iar tu ești acolo, la îndemână.

Ce e de făcut când cineva proiectează asupra ta propria suferinţă?

Primul impuls este să te aperi, să te justifici, să explici, să demonstrezi. Însă tocmai asta alimentează conflictul, pentru că intri într-un joc care nici măcar nu-ţi aparţine.

lată adevărul:
PUTEREA TA CONSTĂ ÎN A NU INTRA ÎN RĂZBOIUL ALTUIA.

Da, asta cere maturitate.
Fiindcă uneori îți vine să răspunzi tăios, să pui pe cineva la punct, să te aperi.
Dar, de cele mai multe ori mai ales când știi că nu porți nicio vină este inutil.

Încearcă să-ți spui în gând:
„Nu e despre mine. Acest om este în conflict cu sine. Eu aleg să nu primesc în mine această povară."

De ce e important să înțelegi asta nu doar cu mintea, ci și cu trupul?

Pentru că trupul crede în amenințare. El nu deosebește o izbucnire emoțională de un pericol real. Inima își accelerează ritmul, respirația se frânge, muşchii se încordează.
Chiar dacă pari calm, înăuntrul tău s-a declanşat deja reflexul „luptă sau fugi".

Conştienţa, în astfel de clipe, nu e doar psihologie - este o artă a supraviețuirii fără autodistrugere.

Când înțelegi că nu ești cu adevărat atacat, încetezi să răspunzi ca și cm ai fi pe câmpul de luptă.
Îți recapeți puterea de a alege.
Nu mai ești prizonierul stărilor altora.

Asta nu e ceva ce trebuie doar înțeles.

Asta trebuie trăit.

Aproape fiecare om care te atinge astăzi prin cuvinte sau gesturi este, de fapt, în conflict cu sine.
Nu și-a acceptat anumite părți ale ființei, poartă lupte cu vocile lăuntrice, se ruşinează, suferă, invidiază, e obosit.
Tot ceea ce revarsă în afară nu este decât ecoul propriei sale bătălii interioare.

Pentru el, tu ești o oglindă.
Dar nu ești dator să devii o țintă.

Cum să-ți păstrezi liniștea când în jur se dezlănțuie furtuna?

lată câţiva pași simpli:
.Oprește clipa. ..Nu reacționa pe loc. ..Respiră adânc.
Spune-ți în gând:
„Asta nu-mi aparține.”
Nu lua asupra ta poverile altora.

Privește omul din fața ta ca pe o ființă care suferă.
Nu din milă,ci din claritate e adesea doar masca durerii. mânia

Dacă e nevoie, limitează contactul. Liniștea ta e prioritară, chiar dacă pentru asta trebuie să păstrezi distanţa.

Întoarce-te la tine.
Fă ceva care te reașază în tine însuți ascultă muzică, mergi la plimbare, mișcă-ți trupul, caută tăcerea.

Şi, mai presus de toate, nu deveni parte din haosul altora.

Lumea e deja plină de oameni care poartă războaie înăuntrul lor.
Nu e nevoie să te implici în fiecare bătălie prin care treci.
Nu ești dator să explici, să rabzi sau să salvezi.

Când îți aperi pacea interioară, nu ești indiferent ești lucid.
Pur și simplu nu mai lași haosul și durerile altora să-ți conducă viața.

lar aceasta este adevărata maturitate. Forţa lăuntrică.
Libertatea autentică.
Realitatea conștientă."

Sursa postarii marius_adrian777 Tiktok

25/10/2025

"Oamenii nevindecați nu ascultă pentru a înțelege, ci pentru a se apăra. Ei nu aud sensul real al cuvintelor, ci doar ceea ce le reactivează durerea. Orice diferență de opinie devine o amenințare, orice feedback, o critică, orice apropiere, un potențial pericol.

Când o persoană este imatură emoțional, nu are capacitatea de a-și gestiona propriile stări. Nu știe cm să stea, de exemplu, cu furia sa fără să atace, să o nege sau să o proiecteze asupra altuia. În loc să spună: „Mă simt rănit”, spune: „Tu ești de vină”. În loc să caute să înțeleagă de ce se simte așa, caută să controleze cât mai mult ceea ce se află în exteriorul său.

În astfel de relații, cealaltă persoană începe treptat să se adapteze. Își modifică tonul, își alege cuvintele, își reprimă reacțiile. Învață să anticipeze stările celuilalt, să evite subiecte sensibile și să-și ignore nevoile doar pentru a menține liniștea. În timp, această stare de hipervigilență devine o formă de supraviețuire emoțională.

Dacă te afli într-o astfel de relație, cel mai probabil simți că toată „greutatea” este pe umerii tăi. Însă vine un moment în care îți dai seama că este inutil să încerci să-l convingi pe celălalt să se schimbe și alegi doar să-i observi alegerile, să accepți realitatea și să decizi dacă mai ești sau nu dispus să continui acea relație.

Însă de ce accepți, totuși, o astfel de relație? Cei care cresc într-un mediu dominat de imaturitate emoțională nu învață conectarea autentică, ci gestionarea constantă a tensiunilor. Sistemul lor nervos se adaptează la instabilitate, iar corpul învață că „a fi în siguranță” înseamnă a fi mereu în gardă. Astfel, în viața adultă, ai tendința de a alege acele relații care îți sunt familiare, chiar dacă sunt toxice pentru tine.

De aceea, atunci, când întâlnești o persoană echilibrată și disponibilă emoțional, s-ar putea să te simți confuz. Nu pentru că este ceva în neregulă cu acea persoană, ci pentru că sistemul tău nervos nu recunoaște siguranța. Liniștea îți este străină, iar apropierea autentică îți pare suspectă. Corpul reacționează ca și cm ar fi în pericol, deși nu mai este.

Procesul de vindecare nu presupune să devii „imun” sau să nu te mai afecteze nimic, ci să-ți antrenezi sistemul nervos să reacționeze diferit: stabilitatea nu înseamnă monotonie, liniștea sau tăcerea poate fi un spațiu al apropierii, nu al respingerii, iar calmul nu este absența iubirii, ci forma ei cea mai sănătoasă și matură.

Mulți adulți rămân blocați în relații marcate de imaturitate emoțională, relații unde nimeni nu își asumă responsabilitatea, unde nu există comunicare autentică și evoluție. Relații în care fiecare așteaptă ca celălalt să repare ceea ce nu funcționează, să ofere validare sau alinare.

Dar iubirea matură nu îți cere să te supui, să taci sau să-ți negi propriile nevoi pentru a fi acceptat, pentru a menține pacea sau pentru a evita un conflict. Atunci, când alegi siguranța, chiar dacă la început ți se pare ciudată, alegi, de fapt, vindecarea. Pentru prima dată, nu mai alegi din frică, ci dintr-o stare de stabilitate și claritate interioară."

Ursula Sandner

19/07/2025

„Sinceritatea nu înseamnă să-ți verși adevărul brut asupra oricui.
A vorbi despre ceea ce simți nu este întotdeauna cel mai blând lucru pe care îl poți face.

Sigur, e esențial să fim autentici unii cu ceilalți; să nu ne mai ascundem și să ne arătăm așa cm suntem cu adevărat dar la fel de important este să cultivăm și discernământul.

Promovăm sensibilitatea față de ceea ce avem noi nevoie dar și sensibilitatea profundă față de locul în care se află celălalt. E important să avem grijă și pentru lumea lui interioară.
Altfel, „Eu doar îmi exprim adevărul meu crud!”
nu este altceva decât egoism deghizat.

Nu este întotdeauna un gest de iubire să ne „împărtășim” cele mai adânci trăiri – durerea, furia, frica, traumele, revelațiile – cu cineva care nu a consimțit să le primească, care nu poate sau nu dorește să le asculte, care nu are capacitatea sau disponibilitatea emoțională necesară în acel moment.

Este vital să respectăm limitele, starea, nevoile și ritmul celorlalți. Să ținem cont de dorința lor de a ne asculta, de cât pot duce într-o zi. Să nu uităm că fiecare om are propriile răni, propriile lupte invizibile, durerile lor nerostite.

Asta înseamnă să întrebăm, cu grijă și respect, înainte să ne revărsăm povestea, durerea sau vulnerabilitatea.

Altfel, ceea ce ar fi sacru devine doar o descărcare emoțională pe umerii altuia, care poate nu are cm sau de ce să o ducă.

Da, să fim sinceri și autentici unii cu ceilalți.
Dar să ne spunem adevărul celor care sunt pregătiți, disponibili și deschiși pentru asta. Cei care au spus explicit „da” pentru un astfel de contact profund – un terapeut, un prieten apropiat, un partener, un membru al familiei care ne poate oferi cu adevărat acest spațiu.

Da, să „ne spunem adevărul”.
Dar să știm și când să tăcem. Să respirăm. Să ascultăm.
Să ne deschidem către celălalt cu curiozitate reală.
Să întrebăm: Ce ai tu nevoie? Ce simți? Ce poți duce azi?

Să nu presupunem nimic!
Presupunerile și așteptările nerostite pot distruge o relație.
Întreabă. Întreabă dacă e ok să îți exprimi durerea.
Și fii pregătit să accepți și un refuz.
Chiar și dezamăgirea poate deveni o poartă spre iubire.

Nu este întotdeauna vorba despre „a ne exprima sentimentele”.
Există un timp pentru cuvânt și un timp pentru tăcere.
Un timp pentru a ne arăta interiorul, și un timp pentru a fi martori tăcuți ai celuilalt.
Un timp pentru a sta împreună, și un timp pentru a oferi spațiu.

Un timp pentru a spune „adevărul nostru crud”, și un timp pentru... a nu-l spune deloc. Poate că, uneori, aceasta e cea mai mare formă de iubire.

Aceasta este dansul și misterul relației.”

– Jeff Foster