Organizația Studenților Farmaciști din Craiova

Organizația Studenților Farmaciști din Craiova Organizația Studenților Farmaciști din Craiova (OSF Craiova) reprezintă studenții Facultății de Farmacie din cadrul UMF Craiova. www.osfcraiova.ro

Organizația Studenților Farmaciști din Craiova (OSF Craiova) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică ce a luat naștere pe 17 decembrie 1999 din dorința de a reprezenta și apăra drepturile, interesele profesionale, științifice și sociale ale tuturor studenților din cadrul Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. De atunci și până astăzi scopul

principal a fost de dezvoltare a studenților și a dorinței lor de autodepășire, cât și de consolidare a legăturilor dintre voluntari și colegii din alte universități prin activități extracurriculare. La nivel național Organizația Studenților Farmaciști din Craiova este membră activă, cu drepturi depline, și totodată fondatoare al Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), înființată în 2003. Aceasta din urmă este implicată activ la nivel european în European Pharmaceutical Students’ Association (EPSA) și la nivel internațional în International Pharmaceutical Students’ Assosiaction (IPSF). De asemenea, OSF Craiova este membră a Uniunii Studenților din România (USR) încă din anul 2011. Datorită implicării active în reprezentarea și ghidarea studenților farmaciști în carieră, OSF Craiova se află și în parteneriat cu International Society for Pharmacoeconomics and Outcomes Research (ISPOR), Student Chapter of Craiova, Romania.

💊 Dincolo de rețete, există oameni. Dincolo de cuvinte, există impact.În farmacie, precizia este vitală. În oratorie, cl...
02/04/2026

💊 Dincolo de rețete, există oameni. Dincolo de cuvinte, există impact.

În farmacie, precizia este vitală. În oratorie, claritatea este totul. Te invităm pe scena celei mai importante competiții de public speaking pentru studenți: „Puterea Cuvântului”

De ce să te înscrii?
✅ Înveți să gestionezi emoțiile unui discurs public.
✅ Îți rafinezi capacitatea de a convinge și de a informa.
✅ Te lupți pentru marile premii:
🏆 Locul I: 1.500 RON
🥈 Locul II: 750 RON
🥉 Locul III: 500 RON

⏳ Deadline înscrieri: 2 Mai.
👉 Detalii complete, regulament și înscrieri pe: www.putereacuvantului.org

Fă-ți vocea auzită! 🗣️🩺

📌 În perioada 9–22 martie s-a desfășurat campania DermaTalk, o campanie de sănătate publică aflată sub egida FASFR, prin...
30/03/2026

📌 În perioada 9–22 martie s-a desfășurat campania DermaTalk, o campanie de sănătate publică aflată sub egida FASFR, prin care am promovat importanța îngrijirii corespunzătoare a pielii și prevenirea afecțiunilor cutanate. 🧴

💡 Pe parcursul a două săptămâni am avut bucuria de a organiza un workshop intitulat „Rutina cu hidroxiacizi”, unde am descoperit împreună secretele unei îngrijiri eficiente. De asemenea, am desfășurat o campanie de dermoanaliză chiar în facultatea noastră, oferind participanților ocazia de a-și înțelege mai bine tipul de piele și nevoile acesteia. 🔬

🙌 Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! 💚

🌸 Ediția de primăvară a InterFarma a adus în orașul nostru studenți dornici să experimenteze viața academică într-un nou...
19/03/2026

🌸 Ediția de primăvară a InterFarma a adus în orașul nostru studenți dornici să experimenteze viața academică într-un nou centru universitar. 🧪

📅 Pe parcursul săptămânii 9-15 martie, participanții au avut oportunitatea de a lua parte atât la cursuri și laboratoare, cât și la un program social divers. Acesta a cuprins vizite în Parcul Nicolae Romanescu, Grădina Botanică, Muzeul de Artă, cât și în Centrul Vechi, alături de un workshop la care ne-am îmbogățit cunoștințele din domeniul farmaceutic și o seară de socializare unde ne-am cunoscut mai bine. 🤗

😊 Alături de aceștia ne-am distrat și am legat prietenii de care sperăm să-și aducă aminte cu mare plăcere de-a lungul timpului, iar pe această cale dorim să le urăm mult succes în tot ceea ce urmează, a fost o plăcere să vă cunoaștem. 💚

🌍 În perioada 23 februarie - 8 martie s-a desfășurat proiectul de schimb intercultural Twinnet între două grupuri de stu...
11/03/2026

🌍 În perioada 23 februarie - 8 martie s-a desfășurat proiectul de schimb intercultural Twinnet între două grupuri de studenți de la Facultatea de Farmacie din Craiova, respectiv Caen (Franța).

🇷🇴 Pe parcursul primei săptămâni am avut ocazia să le arătăm obiectivele turistice din Craiova, facultatea noastră dar și să desfășurăm vizite la un depozit și o hiperfarmacie Dr.Max, precum și vizite la București, Baia de Fier și Tg.Jiu. 🚌🗺️

🇲🇫 Săptămâna imediat următoare am continuat pe aceeași linie, dar în Franța de data aceasta. Am vizitat orașul lor, inclusiv facultatea, Parisul și alte numeroase obiective turistice din zona Normandiei. 🏰🌊.

🤝 Pe această cale vrem să le mulțumim sponsorilor care ne-au ajutat la buna desfășurare a programului social din România: Dr.Max, UMF Craiova, Sicopan, Farmaciile Florina, ACT FARM. 🙏💚

🌟 Iar studenților francezi le mulțumim pentru această experiență frumoasă și le urăm mult succes. Poate într-o bună zi o să ne revedem. 🤗

📘 Odată cu finalul unui semestru intens și plin de efort, studenții ajung la una dintre cele mai importante etape ale pa...
18/01/2026

📘 Odată cu finalul unui semestru intens și plin de efort, studenții ajung la una dintre cele mai importante etape ale parcursului academic: sesiunea. ❄️

❗ În această perioadă nu trebuie să uităm că cel mai important este să ne raționalizăm corect timpul pentru a optimiza acumularea informațiilor, să luăm pauze atunci când simțim nevoia și să fim dominați de o atmosferă cu energii pozitive.

💚 Echipa OSF vă dorește tuturor zile productive și mult noroc la toate examenele din sesiune! 🍀📕📈

🇲🇫🤝 OSF Craiova va avea ocazia să participe la un schimb de experiență prin intermediul proiectului Twinnet în Caen, Fra...
07/01/2026

🇲🇫🤝 OSF Craiova va avea ocazia să participe la un schimb de experiență prin intermediul proiectului Twinnet în Caen, Franța.

🌍 Twinnet este un program de mobilitate studențească care își propune să îmbunătățească networking-ul dintre membrii EPSA, permițând transferul de cultură, cunoștințe și experiențe.

✈️ În cadrul acestui proiect grupuri de studenți din țări diferite se vizitează reciproc și creează legături între organizațiile lor studențești.

💫 Misiunea acestui program este de a încuraja și a îmbunătăți mobilitatea studenților europeni de la farmacie prin proiecte de schimb de experiență, asigurând totodată o componentă educațională.

Abia așteptăm această oportunitate, să cunoaștem oameni faini și să aducem înapoi cât mai multe idei și lecții valoroase! ✨

✨ În prag de sărbători, echipa OSF Craiova vă transmite cele mai alese urări de Crăciun, cu liniște, armonie și momente ...
24/12/2025

✨ În prag de sărbători, echipa OSF Craiova vă transmite cele mai alese urări de Crăciun, cu liniște, armonie și momente frumoase alături de cei dragi vouă! 🎄

💚 În această pauză de la învățat gândurile noastre se îndreaptă spre voi, omuleților verzi, cu speranța că această perioadă vă va oferi oportunitatea de a vă reîncărca bateriile pentru ceea ce urmează în anul ce vine. 📈🔋

Sărbători fericite tuturor! 🫶🏻

🎉 Astăzi organizația noastră sărbătorește 26 de ani de existență, dedicare și prosperitate alături de studenții farmaciș...
17/12/2025

🎉 Astăzi organizația noastră sărbătorește 26 de ani de existență, dedicare și prosperitate alături de studenții farmaciști care ne-au fost aproape la fiecare pas. Această călătorie frumoasă a fost pavată de mâinile și mințile iscusite ale omuleților verzi 💚, oameni care au pus suflet, pasiune și timp pentru a construi ceea ce suntem azi.

✨ De 26 de ani creștem împreună, învățăm unii de la alții și transformăm voluntariatul într-o experiență care lasă o amprentă reală în comunitatea noastră.

🥼 Haideți să celebrăm împreună acest moment special și să ducem mai departe tradiția noastră de a șlefui viitori farmaciști.

🎂💚 La mulți ani, OSF Craiova!

🎄 Pe 9 decembrie la OSF Craiova magia Crăciunului și-a făcut simțită prezența în cadrul unei ședințe speciale în care am...
11/12/2025

🎄 Pe 9 decembrie la OSF Craiova magia Crăciunului și-a făcut simțită prezența în cadrul unei ședințe speciale în care am împodobit bradul și am organizat cea mai faină ediție de Secret Santa de până acum. 🎁✨

🧑‍🎄 Suspansul a atins cote maxime în momentul în care fiecare dintre noi și-a desfăcut cadoul, încercând apoi să ghicească ce membru al echipei i-a fost Moșul secret. 💫

🌟 Apoi brăduțul nostru a început să prindă contur: l-am decorat cu fotografii din ultimul an — campanii, adunări generale, activități, conferințe și multe altele. Fiecare ornament foto a fost o mică amintire care ne-a adus mai aproape unii de alții. 📸

Un început perfect pentru sezonul sărbătorilor și pentru un final de an plin de recunoștință. ❤️🎄

📍 În perioada 27-30 noiembrie, delegația OSF Craiova a participat la cea de-a VI-a ediție a FASFR Academy, desfășurată l...
07/12/2025

📍 În perioada 27-30 noiembrie, delegația OSF Craiova a participat la cea de-a VI-a ediție a FASFR Academy, desfășurată la Oradea.

📚 Pe parcursul evenimentului, participanții au putut luat parte la diverse activități – workshop-uri, paneluri, sesiuni de networking, seara de socializare și Târgul Organizațiilor – toate contribuind la o mai bună cunoaștere a asociațiilor locale, cât și la dezvoltarea personală și profesională a celor implicați.

☺️ Mulțumim echipei de organizare și tuturor celor care au contribuit la buna derulare a evenimentului, făcând din această ediție una cu adevărat specială. 🙏🏻

🤝 Ne întoarcem acasă cu amintiri frumoase și mult entuziasm pentru proiectele viitoare! 💚

See y'all soon! 🫶🏻

⚕️ 5 decembrie - Ziua Internațională a Voluntariatului⚕️     Astăzi este despre VOI, acei oameni care, prin dedicarea, t...
05/12/2025

⚕️ 5 decembrie - Ziua Internațională a Voluntariatului⚕️

Astăzi este despre VOI, acei oameni care, prin dedicarea, timpul, energia și entuziasmul lor, fac lumea un loc mai bun.
Pe această cale, OSF Craiova vă urează un sincer și călduros "La mulți ani!" tuturor voluntarilor! 💚

În perioada 17-30 noiembrie s-a desfășurat campania InfoDiabet, o inițiativă dedicată informării și conștientizării asup...
03/12/2025

În perioada 17-30 noiembrie s-a desfășurat campania InfoDiabet, o inițiativă dedicată informării și conștientizării asupra unei afecțiuni care influențează viața a milioane de oameni la nivel global. Campania a fost structurată în două etape:

🩸 Prima săptămână ne-a oferit ocazia de a descoperi mai multe despre diabet într-un workshop intitulatat „Lasă-ți sângele să își spună povestea”. Am învățat cm să utilizăm corect un glucometru, am descoperit lucruri noi despre monitorizarea glicemiei și ne-am testat cunoștințele printr-un joc la finalul căruia cei mai buni participanți au primit premii. 🎁

🥼 În a doua săptămână, a venit momentul să punem în aplicare tot ce am învățat. Timp de două zile am fost prezenți într-un centru comercial, unde am testat glicemia trecătorilor și am purtat discuții despre prevenție, stil de viață și importanța monitorizării regulate. 💚

Address

Strada Petru Rareș
Craiova
200349

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Organizația Studenților Farmaciști din Craiova posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Organizația Studenților Farmaciști din Craiova:

Share