07/02/2026
https://www.facebook.com/share/p/1FdXADBdjC/?mibextid=wwXIfr
Creierul uman are o tendință evolutivă numită „negativity bias” (înclinație spre negativ), moștenită de la strămoșii noștri care trebuiau să fie mereu atenți la prădători. De aceea, o insultă ne afectează mai mult decât ne bucură un compliment. Totuși, neuroplasticitatea ne permite să schimbăm asta. Studiile arată că practicarea recunoștinței timp de 21 de zile (să cauți intenționat partea frumoasă a vieții) rescrie fizic conexiunile neuronale. Practic, îți poți antrena creierul să devină optimist la fel cm îți antrenezi un mușchi la sală, transformând fericirea dintr-o întâmplare într-un obicei.
Această predispoziție biologică face ca experiențele negative să fie stocate în memoria pe termen lung aproape instantaneu, în timp ce experiențele pozitive au nevoie de mai mult timp, adesea peste 12 secunde de conștientizare, pentru a se imprima. Neuropsihologii descriu acest fenomen spunând că creierul este „velcro pentru experiențele negative și teflon pentru cele pozitive”. Această asimetrie a fost vitală pentru supraviețuire în sălbăticie, dar în viața modernă, mult mai sigură fizic, ea generează anxietate inutilă și stres cronic.
Mecanismul neuronal din spatele acestui proces implică amigdala, centrul de alarmă al creierului. Aceasta folosește aproximativ două treimi din neuronii săi pentru a detecta pericole și doar o treime pentru oportunități. Când practicăm recunoștința, activăm cortexul prefrontal, zona responsabilă de gândirea analitică și reglarea emoțională. Cu cât stimulăm mai des această zonă prin gânduri constructive, cu atât ea devine mai eficientă în a calma amigdala hiperactivă, reducând reacțiile impulsive de frică.
Legea lui Hebb, un principiu fundamental în neuroștiințe, afirmă că „neuronii care se aprind împreună, se leagă împreună”. Atunci când ne plângem constant, întărim autostrăzile neuronale ale pesimismului, făcând ca gândurile negre să vină automat, fără efort. Invers, exercițiul deliberat al optimismului construiește noi sinapse, creând poteci mentale alternative. La început este dificil, ca și cm ai croi o cărare prin iarbă înaltă, dar cu repetiție, acea cărare devine un drum bătătorit și ușor accesibil.
Un sistem crucial în acest proces este Sistemul Activator Reticular (RAS), situat la baza creierului. Acesta funcționează ca un filtru pentru torentul de informații care ne asaltează simțurile. Dacă te concentrezi pe probleme, RAS-ul va scana mediul și îți va prezenta doar dovezile care susțin că lumea este un loc dificil. Dacă îți setezi intenția de a căuta motive de bucurie, acest filtru va începe să evidențieze oportunitățile și gesturile frumoase pe care altfel le-ai fi ignorat complet, schimbând percepția subiectivă asupra realității.
Chimia internă se modifică radical atunci când exprimăm apreciere. Creierul eliberează dopamină și serotonină, neurotransmițători asociați cu starea de bine, care acționează ca stabilizatori de dispoziție naturali. Studiile clinice au demonstrat că persoanele care țin un jurnal de recunoștință au niveluri de cortizol (hormonul stresului) cu până la 23% mai mici decât cele care nu o fac. Această schimbare hormonală nu doar îmbunătățește dispoziția, ci reduce și inflamația sistemică din corp.
Impactul asupra somnului este unul dintre cele mai rapide beneficii observabile ale acestui antrenament mental. Gândurile negative și îngrijorările activează sistemul nervos simpatic, ținând corpul în stare de alertă. Concentrarea pe aspectele pozitive înainte de culcare activează sistemul nervos parasimpatic, cel responsabil de „odihnă și digestie”. Aceasta permite o tranziție mai ușoară către un somn profund, esențial pentru regenerarea celulară și curățarea creierului de toxine metabolice.
Fenomenul numit „Efectul Tetris” pozitiv explică modul în care antrenamentul minții ne schimbă viziunea pe termen lung. Așa cm cineva care joacă un joc video ore în șir începe să vadă forme geometrice peste tot, cineva care practică optimismul începe să vadă tipare pozitive în interacțiunile umane. Creierul devine mai priceput în a scana orizontul după resurse și soluții, în loc să se blocheze în analiza obstacolelor, crescând reziliența în fața dificultăților.
Sănătatea cardiacă este direct legată de această atitudine mentală antrenată. Cercetările efectuate pe pacienți cardiaci au arătat că cei care practicau recunoștința aveau o variabilitate a ritmului cardiac (HRV) mai bună, un indicator cheie al sănătății inimii și al adaptabilității la stres. Scăderea presiunii arteriale și îmbunătățirea funcției vaselor de sânge sunt efecte secundare fizice ale unei stări mentale de apreciere, demonstrând legătura indisolubilă dintre minte și corp.
În final, fericirea cultivată prin neuroplasticitate nu este o stare de euforie permanentă sau o ignorare a realității, ci o imunitate psihologică crescută. Oamenii care și-au „cablat” creierul pentru optimism nu neagă problemele, ci le abordează dintr-o perspectivă de rezolvare, recuperându-se mult mai rapid după eșecuri. Este dovada științifică a faptului că nu suntem prizonierii geneticii noastre, ci arhitecții propriei structuri cerebrale.
