27/01/2026
Narcisiștii și abuzatorii ajung FOARTE RAR în terapie și nu pentru că nu ar avea nevoie, ei nu ajung pentru că, de cele mai multe ori, sunt convinși că problema nu este la ei. Ori, sunt aduși cu forța la terapie și vor spune că nu i-a ajutat cu nimic.
În cabinet ajung, aproape invariabil, cei care se întreabă: „Oare eu greșesc?”
„Poate eu sunt prea sensibil(ă).”
„Dacă, de fapt, eu greșesc, eu nu fac destul?”
Aceste persoane care au fost expuse constant la gaslighting și li s-au invalidat emoțiile, percepțiile, limitele și au fost făcute să se îndoiască de propriul simț al realității.
Cineva mi-a zis zilele trecute:,, Simt că orice aș face, eu sunt tot timpul vinovatul".
Așa cm se întâmplă adesea ca părinții să își trimită copiii la terapie, în timp ce adulții din jur refuză orice formă de introspecție, considerând că „eu sunt bine” și „copilul are o problemă”.
Mesajul lor către mine este: ,,Rezolvați-mi copilul!"
Terapia nu este despre cine este mai vinovat, în realitate este despre cine poate să se întrebe onest dacă are o contribuție.
Un abuzator va spune frecvent:
„Nu am nevoie de terapie.” „Un psiholog/un străin nu mă poate ajuta.” „Mă descurc singur.”
Iar cel de lângă el ajunge să facă terapie…pentru a învăța cm să suporte, cm să se adapteze, cm să se îndoiască mai puțin de sine.
Dacă ești în această situație te invit să te întrebi:
„Ce spune despre relația mea faptul că eu caut ajutor, iar celălalt este convins că nu are nimic de lucrat?”
Uneori, acesta este primul semn care merită privit cu adevărat.
Psiholog Mihail Jianu
