26/11/2025
De ce rămân oamenii în relații cu un narcisic? (
Majoritatea oamenilor cred că persoanele implicate într-o relație cu un narcisic „nu pleacă pentru că nu vor”.
Realitatea psihologică este mult mai dură și mult mai complexă.
Nimeni nu rămâne într-o relație abuzivă pentru că „îi place”.
Se rămâne pentru că psihicul se blochează într-o dinamică pe care nu o înțelege și din care nu mai poate ieși fără ajutor.
Iată adevăratele explicații.
1. Love-bombing-ul inițial creează dependență psihologică
La început, narcisicul face totul „perfect”:
atenție excesivă, validare constantă, mesaje, promisiuni, declaratii
senzația de „iubire predestinată”
Creierul înregistrează asta ca pe un drog.
Când abuzul începe, persoana nu caută libertate ci caută să se întoarcă la versiunea idealizată de la început.
Asta creează dependență, nu iubire.
2. Instabilitatea emoțională creează legături traumatice
Alternanța dintre afecțiune și respingere „te vreau / te resping” produce un fenomen numit trauma bonding.
Creierul devine prins între: , frică, speranță, confuzie, vinovăție
Și se setează pe supraviețuire, nu pe claritate.
Oamenii nu pleacă pentru că sunt „slabi”, ci pentru că sunt prinși într-o relație cu propriul sistem nervos.
3. Gaslighting-ul distruge realitatea interioară
Narcisicul nu doar rănește. Reinterpretează faptele, distorsionează realitatea, invalidează emoțiile, până când persoana ajunge să se întrebe: „Oare exagerez?”, „Poate eu sunt problema.”, „Poate merit asta.”
O minte confuză nu poate lua decizii mari.
Gaslighting-ul nu controlează comportamente, controlează identitatea.
4. Stima de sine este erodată lent și constant
Nimeni nu intră într-o relație cu un narcisic „de la zero”.
Oamenii intră: cu fragilități, cu istorii de atașament anxios, cu dorința de a fi validați, cu răni nevăzute din copilărie
Narcisicul exploatează exact aceste vulnerabilități.
În timp, persoana ajunge să creadă că nimeni altcineva nu i-ar putea tolera „defectele”.
5. Rușinea ține oamenii blocați
„Cum să recunosc că am permis asta?”
„Cum să spun că am rămas?”
„Ce o să creadă lumea?”
„O să creadă că sunt naiv(ă).”
Rușinea este lipiciul abuzului.
Nu lovește o singură dată — lovește zilnic, interior.
6. Speranța devine o formă de autoamăgire
Persoana se agață de: momentele bune, frazele frumoase, scuzele temporare, promisiunile schimbării.
Speranța devine o strategie de supraviețuire.
Și este greu să renunți la ceva ce ți-a dat, fie și pentru o clipă, sentimentul că „ai fost iubit”.
7. Iubirea nu dispare doar pentru că realitatea doare
Poți iubi profund pe cineva care îți face rău.
Iubirea nu are buton de „stop”.
Dar are nevoie de limite, si uneori, limita este plecarea.
8. Plecarea nu este un act de curaj. Este un act de luciditate.
Nu pleci când „nu mai iubești”.
Pleci când înțelegi că: nu mai ai ce salva, nu mai ai ce repara, nu mai ai pe cine convinge, nu mai ai cm să te minți
Pleci când vezi, în sfârșit, dinamica în care ai fost prins.
Concluzie dură, dar adevărată
O relație cu un narcisic nu se vindecă prin sacrificiu, prin răbdare sau prin iubire.
Se vindecă prin limite clare, psihoterapie, educație emoțională și eliberarea identității personale de sub controlul celeilalte persoane.
Iar dacă te-ai regăsit în cele de mai sus nu ești slab.
Nu ești naiv.
Ești doar om, prins într-o relație construită să te țină acolo.
Iar asta se poate repara.
Psiholog Mihail Jianu
