11/04/2026
"Cei din popor credeau că Hristos vine sa fie încoronat. A fost. Cu spini. Se așteptau să se suie pe tron. S-a suit. Pe cruce. Doreau să le învingă dușmanii. A învins. Moartea."
Hoșiana - mântuiește-ne acum! Acesta era strigătul poporului în momentul intrării lui Iisus în Ierusalim. Poporul aștepta un salvator, un rege, unul care să scoată sabia și sa-i salveze de asupritori.
Același popor care-l primește cu ramuri de finic, câteva zile mai târziu, când are de ales între Iisus, Fiul Tatălui și Barabas (etim. fiul tatălui), alege liderul politic, șeful de revoluție, banditul.
Inconsistență, gregaritate, labilitate - mulțimea se transformă în gloată. Gloata, în criminali.
Aceeași gură care strigă „Osana”, poate ajunge să strige „Răstignește-L!”. Aceleași mâini care se ridică închinătoare, se pot transforma în degete acuzatoare. Este poate una dintre cele mai tulburătoare imagini ale firii umane: capacitatea de a trece, fulgerător, de la admirație la ură, de la speranță la violență.
Totuși, în mijlocul acestui haos, Hristos nu răspunde mânios. Nu mobilizează mase, nu organizează revolte, nu cheamă gărzile Tatălui Său. Tăcerea Lui nu este slăbiciune, ci o altă formă de putere. Una pe care mulțimea nu o poate înțelege. O putere care nu cucerește prin sabie, ci prin jertfă. O putere a dragostei Agape.
Cei din popor credeau că Hristos vine sa fie încoronat. A fost. Cu spini. Se așteptau să se suie pe tron. S-a suit. Pe cruce. Doreau să le învingă dușmanii. A învins. Moartea.
De câte ori nu-l alegem și noi pe Barabas? De câte ori nu vrem un Dumnezeu care să ne rezolve problemele, nu unul care să ne schimbe inima? Unul care să-i zdrobească pe potrivnici și nu Unul pentru care să ne zdrobim propria fire?
Între „Osana” și „Răstignește-L” au fost doar câteva zile. Între început și sfârșit este Hristos: El este Alfa și Omega.
Timotei Pop, Edictum Dei.