Help for a Healthy Divorce

02/10/2024

Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa și l-a luat……🥲

https://www.facebook.com/share/p/bvfhJ4KcsBYa88cL/?mibextid=WC7FNe

Imagine your child is standing on a bridge they built with you, a bridge meant to connect you both. But now, they feel like they've accidentally damaged the bridge, maybe by making mistakes or saying things they regret. They're afraid that the bridge is no longer there, that it's crumbled away completely, leaving them stranded on one side and you on the other.

They might be lashing out in anger because they're confused and conflicted. They don't know how to manage the situation, and they don't know where the pain is coming from. It's like they're caught in a whirlwind, and they're trying to grasp for anything to hold onto.

They need time to step back and figure things out. It's not that they don't want to reconnect; they just don't know how. They're afraid that if they try to reach out to you, it will anger the other parent, and things will get even worse. They need to find a way to build the bridge again, but they have to do it slowly, gently, perhaps even secretly. They may need assistance in searching for a new path, a new way to connect, but they're afraid of making another mistake or the alienating parent finding out.

They’ve learned that conflict is the only way they can stay in contact and they've also learned that pushing you away is the only way they can stay in control. But deep down, they're anxious and conflicted. They're afraid that the bridge will crumble completely, and they'll be left alone.

You can't force them to stay on the bridge, but you can be a gentle presence, letting them know that you're still there. You can be like a strong support beam, holding up the bridge from beneath, even if they can't see you. Keep the bridge open, even if they choose not to cross it for a while. Just be there, ready to help them rebuild it, when they're ready.

---------
This image represents the experience of any parent—mum or dad—or other family members facing a damaged connection with their child. Parental alienating behaviours and emotional manipulation can affect entire families, regardless of gender.

26/06/2024

Mii de mulţumiri celor mai noi urmăritori! Mă bucur că v-aţi alăturat!

Coman Elena, Maria Cretu, Alina Mariana Enea, Adriana Budi, Iulia Gratiana Muntean, Andreia Roșu, Cipri Si Carmen Rotaru, Maria Marginean, Emilia Panturu, Ana Romosan, Nicolae Popoviciu, Corina Mirela Crisan

23/06/2024

CONFLICTUL MARITAL – consecințe asupra dezvoltării copilului

Abordarea romanțată a căsăstoriei este adesea tributară unei perceptii reductioniste a relatiei dintre cei doi parteneri de cuplu, considerând îndrăgostirea ca fiind, cel mai adesea, un motiv suficient pentru a-I duce pe cei doi parteneri în fata ofiterului de stare civilă. S-ar putea ca termenul de ”ofiter” să ne ducă cu gândul la o institutie privativă de libertate, în care un gardian stă de pază pentru a pre-întâmpina orice încercare de evadare. Si uite cum, încă de la început, putem ajunge să atribuim legiferării relatiei romantice dintre cei doi parteneri o conotatie negativă.
Având, într-adevăr, ca fundament solid iubirea, căsătoria devine însă un construct social asumat, constient, care pe lângă rolul de a satisface nevoia de uniune si afectiune reciprocă a celor doi parteneri, presupune cu necessitate asumare, planificare, responsabilitate, ca act voluntar si intentionat. Fără a intra în detalii privind criteriile care pot sta la baza unei căsătorii reusite, trebuie să amintim totusi armonizarea, negocierea si constientizarea unui set comun de valori si o abordare a problemelor care să tină cont de datele concrete.
Ajunsi in acest punct al expunerii este foarte probabil ca unora dintre dumneavoastră să li se pară astfel căsătoria ca fiind ucigasul tacut al iubirii dintre cei doi, după cm spunea Nietzsche : ” Până si concubinajul a fost corupt prin căsătorie.”
Se nasc o serie de întrebări în cascadă, cărora va trebui să le acordăm atentie în egală măsură pentru a putea oferi, dincolo de abordarea descriprivă a dinamicilor conflictului si o abordare din perspectiva rolului reglator pe care conflictul îl poate avea în relatia de cuplu.
De ce apare conflictul?
Când o simplă neîtelegere se transformă în conflict?
Este conflictul neapărat un fenomen distructiv?
Conflictul duce în mod inevitabil la divorț?
Încercarea de a defini termenul de conflict oferă o varietate largă de răspunsuri, în functie de perspectiva din care este privit acesta, precum si de contextul în care acesta apare. În acceptiune restrânsă, conform Wikipedia.org, ” conflictul este o ciocnire de interese antagonice cu obiective incompatibile, iar în acceptiune lărgită este o incompatibilitate cauzată de nevoi, valori si interese opuse reale sau percepute.” Întorcându-ne la conflictul din perspectiva relatiilor maritale si de cuplu, conflictul apare atunci când între cei doi parteneri apar diferente semnificative privind nevoile, valorile si interesele reale sau subiective.
Se subîntelege, însă, că un anumit nivel de conflict nu este neapărat un predictor al problemelor maritale, el poate actiona ca o fortă reglatoare care îi determină pe cei doi parteneri să se concentreze asupra cauzelor acestuia, abordându-le într-o manieră constructivă, ducând astfel relatia la un alt nivel de functionare. Conflictul poate lua astfel mai multe forme de exprimare, putând include atât elemente negative cât si elemente pozitive.
Evitarea sau retragerea din fata provocărilor familiale poate avea consecinte pe termen lung în ce priveste dinamica relatională, prin acumularea de frustrări si tensionarea relatiilor pănă la înstrăinare, în timp ce confruntarea cu provocările si discutarea diferentelor poate conduce la stingerea conflictului si rezolvarea problemelor.
Conflictul marital poate fi definit astfel, conform lui E. Mark Cu***ng, C. Goeke-Morey si Lauren M. Papp (2003) ca ” orice majoră sau minoră interactiune interparentală care implică o diferentă de opinie indiferent dacă este pozitivă sau negativă.” Interactiunea presupune o gamă largă de comportamente umane specifice relatiei de cuplu, precum agresiunea verbală, comportamentul defensiv, retragerea maritală ( absenta implicării emotionale, pe care noi o mai numim în limbaj comun si singurătate în doi.),agresiunea fizică, acestea ducând în directia escaladării si agravării conflictului. Comportamente care pot conduce la rezolvarea conflictului sunt ascultarea activă, oferirea de suport, considerarea perspectivei celuilalt, afectiune, identificarea de strategii rezolutive comune.
Modul în care cei doi parteneri aleg să reactioneze în fata conflictului, poate oferi un răspuns la întrebarea dacă conflictual este neapărat nesănătos. Acesta devine nesănătos atunci când strategia folosită în abordarea acestuia se referă la comportamente maritale disfunctionale.
( Va urma!)

CORINA OLTEANU HURLOI
PSIHOLOG CLINICIAN – EXPERT PSIHOLOG

28/12/2023

https://www.avocatura.com/stire/17052/articol-de-specialitate-victima-in-procesul-penal.html
Copii și grădinile au nevoie de aceleași lucruri- răbdare, iubire și cineva care să nu renunțe niciodată la ei.” - Nicolette Sowder

Copilul victimă a unei infracțiuni de abuz din partea adulților este un actor în procesul penal ale cărui nevoi și particularități au început timid să fie luate în considerare și respectate din perspectivă procedurală, în acord cu legile în vigoare. Însă, sintagme precum ”interesul superior al copilului”, ”protecția față de revictimizare”, ”evitarea re-traumatizării”, rămân simple limbaje de lemn, ale căror efecte se lasă așteptate încă.
Ați văzut vreodată un copil abuzat? Ați simțit vreodată emoția transmisă de acesta prin toate canalele posibile? Ați văzut vreodată unduirile de lumini și umbre din privirea acestuia, umbrele temerilor celor mai negre și lumina speranței că în sfârșit cineva, un adult desigur, va înțelege pe deplin care sunt adevăratele nevoi și SPERANȚE pe care acest copil le poartă adânc scrijelite în inima lui cu prețul tuturor durerilor suferite și a tuturor clipelor în care teama îi adâncea adânc în carnea pălmilor, urma tăioasă precum o lamă, a unghiilor care încercau să-l țină treaz într-o lume a delirului adultului abuzator? Ați simțit vreodată cu câtă speranță se leagă de privirea adultului care, la rândul lui, nu este decât un alt actor într-un lanț de proceduri, menite mai degrabă să servească pedepsirii infractorului, decât salvării victimei. Două fețe ale aceleași monede judiciare, dar care nu sunt echivalente ca valoare în fața unei societăți aflate din ce în ce mai mult într-o derivă totală. Cap sau pajură?
Ce se întâmplă cu copilul victimă după ce contribuția lui în procesul penal a fost încheiată? Ce se întâmplă cu ființa aceea în care sclipeau ca o lamă de cuțit speranțele, ca un țipăt de căprioară împușcată, se agăța de bunăvoința din ochii adultului aflat vremelnic în fața lui, ce se întâmplă cu acest copil după ce tușul ”opiniilor de specialitate” se usucă pe foile impersonale și terne? Se întoarce într-o familie, aceeași familie care într-o manieră sau alta a facilitat prin act sau omisiune producerea abuzului respectiv, are parte de ședințe de consiliere psihologică ( nu cunosc numărul și frecvența acestora, mea culpa!), de care beneficiază imersat fiind în același mediu plin de disfuncții și de nevoi nesatisfăcute, de insuficientă sau absentă afecțiune autentică, iubire și grijă, în aceeași societate și comunitate care își întoarce ochii spre ai doar cu ocazia ”sărbătorilor creștine” sau cu ocazia campaniilor electorale veșnic mincinoase și incapabile de a da naștere unei societăți în care cuvântul COPIL să poată fi scris cu majuscule.
Ce ar trebui și cine ar trebui să propună noi proceduri de abordare a copilului victimă, ținând cont de fiecare caz particular, de o evaluare reală a acestora, de a reda acelui copil speranța și a-l învăța alfabetul și valoarea demnității și al curajului de a spune NU, atâta timp cât toate aceste drame devin pentru ” specialiști” doar un prilej de a-și disputa supremația într-un domeniu considerat spectaculos și de primă pagină, nu punerea la unison a eforturilor, ci uciderea vecinului pentru a-i lua capra...
Pierdem din vedere scopul, pierdem rând pe rând suflete, ființe unice ce-și pierd dreptul la o viață împlinită și la realizarea unui potențial deseori nedescoperit de sub pătura abrutizării ca urmare a condițiilor vitrege în care crește acest suflet.
A trecut Crăciunul, urmează campaniile electorale, fie ca toate viețile acestor copii să înlocuiască afișele electorale și să arate oamenilor adevărate față a unei societăți rupte de bine și de adevăr, a unei societăți care a uitat de Dumnezeu!

Cap sau pajură?

CORINA OLTEANU HURLOI
PSIHOLOG - EXPERT PSIHOLOG (prin excelență)