31/03/2026
Astazi va voi prezenta importanta efectuarii colonoscopiei de screening si rolul acesteia in preventia cancerului colorectal. In ultima perioada observam o crestere a incidentei cancerului colorectal inainte de varsta de 50 de ani motiv pentru care unele tari au inceput programe de screening de la varsta de 45 de ani. Riscul de cancer colorectal este dat in mare parte de varsta insa alimentatia bogata in grasimi polinesaturate, carbohidrati rafinati, sedentarismul, consumul excesiv de alcool, obezitatea, diabetul zaharat, fumatul reprezinta factori aditionali ce cresc acest risc. Acest caz este o pacienta in varsta de 59 de ani care a venit pentru a efectua o colonoscopie de screening fara a prezenta acuze remarcabile. La prima inspectie sub examinare in lumina alba aceasta leziune greu observabila prezenta un risc inalt de omisiune, motiv pentru care am facut examinarea sub chromoendoscopie virtuala cu filtru LCI si BLI de la sistemul Fujifilm, ce au permis identificarea corecta a acestei leziuni de tip LST granulara omogena pe colonul transvers. La examinarea cu near focus nu prezenta elemente sugestive de risc neoplazic sau displazie avansata, criptele si capilarele superficiale fiind cu distributie omogena, regulate, fara atipii. Am decis rezectia prin mucosectomie urmata de coagularea marginilor de rezectia pentru a minimiza riscul de recidiva.
Va recomand cu cat mai multa seriozitate sa faceti colonoscopie de screening daca aveti peste 50 ani iar daca prezentati simptome digestive atipice inainte de aceasta varsta sa faceti si un consult de gastroenterologie.