26/06/2025
În satul nostru, doctorul Păun nu întreabă niciodată prima dată cât ai în buzunar, ci unde te doare.
Cabinetul lui e în casa veche a farmacistului, cu două camere transformate în sală de așteptare și cabinet dentar. Nu are dotările clinicilor din oraș - scaunul dentar e cumpărat la mâna a doua, iar aparatura pare scoasă din anii '90. Dar are ceva ce mulți doctori cu cabinete luxoase nu au: inima la locul ei.
"Deschide gura mare, că să văd ce năzbâtii ai făcut tu acolo," îi spune cu blândețe Mariei, fetița de opt ani care a venit cu mama ei, Ileana. Văd în ochii Ilenei acea frică cunoscută - nu de durere, ci de prețul pe care nu-l poate plăti.
Doctorul Păun a venit în satul nostru acum cinci ani, după ce a lucrat douăzeci de ani într-o clinică privată din București. "M-am săturat să fac dinți de aur la oameni care aveau deja tot," ne-a spus într-o seară la birtul lui Gică. "Voiam să fac ceva util."
În camera de așteptare, mobilierul e simplu - bănci de lemn vopsite în albastru deschis, o masă cu reviste vechi și o plantă care cumva reușește să trăiască în pofida lipsei de îngrijire. Pe perete, diploma lui atârnă alături de o fotografie cu el în tinerețe, în halat alb într-un spital din oraș.
"Mama, mă doare foarte tare," șoptește Maria, strângând mâna Ilenei. Doctorul aude și se apropie de ele cu acel zâmbet care pare să spună: "O să fie bine, nu-ți face griji."
Când intră în cabinet, Maria se uită cu ochii mari la aparatura. Doctorul îi arată fiecare instrument, îi explică ce face, o lasă să atingă oglinda dentară. "Uite, asta e ca o lupă magică care mă ajută să văd ce se întâmplă în gura ta."
Doar cei care au crescut în familii cu bani puțini știu cât de mare e ușurarea când găsești un doctor care nu te face să te simți vinovat că ai nevoie de ajutor medical.
După examinare, doctorul Păun se întoarce spre Ileana cu acea expresie care o cunosc bine - serioasă, dar nu îngrijorătoare. "Două plombe și o extracție. Dintele din spate nu mai poate fi salvat."
Ileana înghite în sec. "Cât ar costa, doctore?"
"Pentru Maria? Nimic," răspunde el simplu, începând să pregătească instrumentele. "E copil, are nevoie de dinți sănătoși ca să crească bine."
"Dar doctore, nu pot să accept așa ceva," protestează Ileana. "Munca dumneavoastră trebuie plătită."
"E plătită," zâmbește el. "De satisfacția de a vedea copii care zâmbesc fără să-i doară."
În timp ce lucrează, doctorul Păun îi povestește Mariei despre dinții care sunt ca soldățeii în gură - trebuie să fie curați și sănătoși ca să își facă treaba bine. Maria râde, uitând de durere și de frică.
Eu am fost martor la sute de astfel de scene în ultimii cinci ani. Familii care vin cu frica în ochi și pleacă cu recunoștința în suflet. Doctorul are un caiet vechi în care notează "datoriile" - plombe, extracții, aparate dentare pentru copii. Dar nu am văzut pe nimeni să fie refuzat pentru că nu poate plăti imediat.
"Dați ce puteți, când puteți," le spune el. "Iar dacă nu puteți deloc, nu-i bai. Sănătatea nu e de vânzare."
Luna trecută, Vasile de la capătul satului și-a adus băiatul pentru un aparat dentar. "Doctore, nu am toți banii acum, dar pot să plătesc în rate?" Doctorul Păun a deschis caietul său și a scris: "Andrei - aparat dentar - 50 lei pe lună când se poate."
În seara aceea, când am trecut pe la cabinet să îl ajut să încuie, l-am găsit numărând banii din ziua aceea. "Nu-s mulți," mi-a spus, "dar ajung pentru materiale și pentru curent. Restul... păi, cu cine să mă laud că am bani mulți? Cu dinții pe care i-am salvat?"
Cabinetul lui e deschis și sâmbăta, deși nu ar fi obligat. "Copiii nu știu de program," spune el. "Dacă îi doare în weekend, nu poate să aștepte până luni."
Am văzut oameni care vin de la alte sate să se trateze la el, pentru că au auzit că e doctorul care înțelege că nu toată lumea are buzunarele pline. Am văzut familii care îi aduc ouă, brânză, legume din grădină în loc de bani. El primește totul cu același zâmbet.
"Știți care e diferența între un doctor din oraș și unul din sat?" m-a întrebat într-o seară. "Doctorul din oraș vede pacienți. Doctorul din sat vede oameni."
Nu toate poveștile din mediul rural sunt despre sărăcie și lipsuri. Uneori sunt și despre oameni care aleg să facă diferența, să pună umanitatea înaintea profitului.
Când Maria termină tratamentul, doctorul îi dă o periuță de dinți colorată și îi explică cm să o folosească. "Să te speli pe dinți în fiecare seară, să rămână albi ca laptele."
Ileana încearcă din nou să insiste cu plata, dar doctorul Păun doar ridică din umeri. "Când o să crească Maria mare și o să aibă copii, poate își va aminti de doctorul care nu i-a cerut bani și va face și ea un bine cuiva."
În drum spre casă, Maria sare pe ulița de piatră, fericită că nu o mai doare dintele. Ileana merge cu capul plecat, gândind probabil la cm să îi mulțumească doctorului. Iar eu mă gândesc că în lumea asta plină de oameni care vor să câștige cât mai mult și cât mai repede, mai există și doctori ca Păun - care au înțeles că cea mai mare plată e un zâmbet de copil care nu mai suferă.
Pentru că uneori, în satele noastre uitate de lume, se întâmplă cele mai frumoase povești de omenie.
