27/07/2018
Reparatia protezei dentare
Reparatia protezei dentare este o interventie realizata de tehnicianul dentar si devine necesara in momentul in care integritatea protezei a fost afectata, fie accidental, din cauza uzurii, sau datorita faptului ca nu a fost captusita la timp. Pe masura ce maxilarul purtatorului se modifica, proteza nu se mai potriveste corect si balanseaza in gura, fiind supusa unor forte inegale, ceea ce face ca materialul acrilic sa se fisureze sau ca dintii artificiali sa se disloce.
Mediul oral este permanent cald si umed, ceea ce poate duce la uzura in timp a materialelor din care este confectionata proteza dentara, si prin urmare a scaderii rezistentei acesteia. Slabirea protezei poate fi produsa si de forte prea mari, aplicate un timp indelungat, cm este cazul pacientilor care scrasnesc dintii necontrolat.
Fisurile si fracturile in materialul acrilic, petele, ciobirea sau dislocarea dintilor artificiali, toate aceste probleme pot fi rezolvate de catre tehnicianul dentar, chiar si fara consultul medicului stomatolog. Exceptie face situatia in care defectarea protezei se datoreaza nepotrivirii pe campul protetic. In acest caz proteza trebuie sa fie totodata captusita, rebazata sau chiar schimbata.
De ce sa nu-mi repar singur proteza cu "super glue"?
In cazul in care proteza s-a fracturat, reparatia nu consta doar in lipirea fragmentelor. Tehnicianul uneste temporar bucatile cu un lipici special, apoi indeparteaza o portiune de material acrilic de pe ambele parti ale fisurii si pune in loc material acrilic nou. Acelasi procedeu se utilizeaza si pentru inlocuirea unui dinte fals.
Lipiciul tip "super glue" contine substante volatile ce vor deforma materialul acrilic si va face imposibila reparatia ulterioara a protezei de catre un tehnician dentar. Daca nu ati avut alta solutie decat sa lipiti proteza cu acest tip de lipici, proteza va necesita rebazare sau va trebui sa fie inlocuita.
In cazul in care proteza nu se potriveste bine pe arcade si din acest motiv s-a fracturat, chiar daca fisura este lipita de catre un tehnician dentar, problema de baza exista si poate produce din nou fractura. Proteza trebuie sa fie si captusita, pentru a se potrivi bine in gura pacientului. Doar medicul stomatolog este persoana potrivita care poate decide care este masura optima. Pana cand proteza ajunge la medic, cel mai bine este sa o tineti in apa la temperatura camerei, pentru a evita deformarea acesteia.