18/08/2022
DSP - Bihor : Comunicat de presă
Temperaturile ridicate, caracteristice în timpul verii, pot influența negativ starea de sănătate a populației, iar expunerea exagerată și irațională la soare poate genera atât discomfort, cât și riscuri pentru sănătate.
Radiațiile solare conțin radiații ultraviolete (UV) invizibile. Radiaţia UV în cantităţi mici este benefică pentru sănătate şi joacă un rol important în producerea de vitamină D. Un aport şi nivel adecvat de vitamină D sunt esenţiale pentru starea de sănătate, deoarece această vitamină este necesară pentru sănătatea oaselor, articulaţiilor, funcţiei musculare şi neurologice.
Totuşi expunerea excesivă la radiaţia UV este asociată cu diferite tipuri de cancer de piele, arsuri ale pielii, îmbătrânire accelerată a pielii, cataractă şi alte boli ale ochilor (fotokeratite și fotocojunctivite). Există de asemenea dovezi că radiaţia UV afectează funcția sistemului imunitar.
Radiațiile UV cauzează leziuni la nivelul pielii, care, pe termen lung, pot cauza cancer de piele. La nivel mondial, cancerul de piele este cel mai frecvent tip de cancer în rândul populațiilor cu pielea predominant de culoare deschisă, iar incidența sa a crescut dramatic în ultimele decenii. Se presupune că această creștere se datorează, în principal, tendințelor modei care promovează îmbrăcămintea care expune mai mult pielea, modificării stilului de viață prin predominanța activităților în aer liber, dorinței de expunere la soare și de bronzare, precum și utilizării surselor artificiale de radiații UV precum aparatele de bronzat.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare 4 minute o persoană moare de cancer de piele; legătura dintre expunerea la soare şi cancerele de piele a fost descoperită abia în 1956; în România peste 1000 de persoane sunt diagnosticate anual cu melanom malign, iar aproape o treime decedează din cauza acestei afecţiuni.
Scopul Campaniei derulate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică este reducerea incidenţei cancerelor de piele, în mod special a melanomului malign, a afecţiunilor oculare şi a altor patologii secundare expunerii excesive la radiaţiile ultraviolete.
Obiectivul principal al Campaniei este creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la riscul apariţiei afecţiunilor maligne la nivelul tegumentelor sau a altor afecţiuni datorate expunerii excesive la soare.
În vederea informării corecte a populației cu privire la prevenirea şi combaterea efectelor expunerii necontrolate și inadecvate la soare asupra stării de sănătate, vă adresăm rugămintea de a disemina recomandările și mesaje specifice incluse și anexate prezentului comunicat.
‼️ Recomandări: ‼️
Staţi la soare în siguranţă!
Evitați expunerea prelungită la soare!
Respectaţi orarul corect de expunere la soare!
Alegeţi umbra când radiaţiile sunt mai puternice!
Nu uitaţi - pălăria şi ochelarii de soare, hidratarea corespunzătoare, utilizarea cremelor de protecţie solară!
Acordaţi atenţie deosebită protejării copiilor – pielea lor este mult mai sensibilă decât cea a adulţilor! Protecția ochilor copiilor este, de asemenea, deosebit de importantă! Ţineţi copiii în siguranţă la soare!
Controlaţi regulat, mai ales după sezon cald, pielea dumneavoastră şi a copiilor dumneavoastră pentru a observa orice schimbare! Dacă identificați orice semn de alarmă prezentați-vă la medic.
Vă mulţumim pentru colaborare!
Director executiv
Dr. Daniela Rahotă