04/02/2026
A venit fi-miu acasă de la joacă extrem de abătut și trist. M-am gândit imediat că iar s-o fi certat cu cineva.
S-a descălțat încet, s-a așezat pe canapea și s-a uitat în podea.
L-am lăsat. Copiii vorbesc când sunt pregătiți, nu când vrei tu.
După o vreme, a ridicat capul:
- Mam'… noi suntem săraci?
Am zâmbit și l-am întrebat:
-Depinde. Din ce punct de vedere?
- Mi-au zis copiii că suntem cei mai săraci de pe stradă.
-De ce?
- Pentru că avem casa cea mai mică. Au râs de mine.
-Și dacă râd, asta te face sărac?
-Da. Au zis că ei au case mari și noi nu. Că a noastră e cea mai mică. Foarte mică.
Am tăcut o secundă. Apoi:
- Nu copiii au râs de tine.
- Ba da, mami, ei. Ei au râs.
- Nu. Părinții lor au discutat despre mine în fața lor. De aia au zis nasoale, zic și ei ce aud în casă...
M-a privit confuz:
- Ce legătură au părinții?
-Tot ce auzi azi pe stradă s-a vorbit ieri la masă.
-Adică…
-Adică nimeni nu s-a născut râzând de casa altuia. Cineva le-a explicat acasă că o casă mică înseamnă „sărăcie”.
-Da, dar au zis că o casă de-a lor înseamnă patru ca a noastră…
-Și?
- Și noi de ce nu avem casă mare?
- Pentru că unii își cresc copiii, iar alții își cresc orgoliile.
-Dar ei cred că sunt mai buni.
-E ușor să te simți superior când n-ai altceva de oferit.
A tăcut.
- Deci nu suntem săraci?
-Suntem cei mai bogați sufletește. Și asta îi enervează cel mai tare.
S-a ridicat, m-a îmbrățișat și a spus:
-Atunci mâine mă duc iar la joacă.
L-am privit cm pleacă spre cameră și m-am gândit:
Bullying-ul nu începe pe stradă.Începe în sufragerie. În case mari, cu educație mică.
Angelica Alexe
