08/08/2025
🟡PICĂTURADESĂNĂTATE 🟡. 👉Hirudo- Lipitorile au fost utilizate ca “instrument terapeutic” încă din epoca de piatră.
Le întâlnim pe tăblițele cuneiforme ale babilonienilor, iar locuitorii Egiptului stăpânit de faraoni cunoșteau bine puterea lor tămăduitoare.
Sunt menționate și în textele clasice ale medicinei ayurvedice, scrise în limba sanscrită.
La un moment dat, s-a renunțat la aducerea lor din mediul natural, preferându-se varianta (probabil mai igienică) de a fi crescute cu unicul scop de a le întrebuința ca modalitate de tratament. Chinezii și japonezii obișnuiau să le usuce și să le transforme într-o pulbere ce era fie înghițită ca atare, fie amestecată în băuturi.
În Europa, au fost folosite mai întâi pentru extragerea otrăvii din rănile provocate de mușcătura animalelor veninoase, ca șerpii sau scorpionii.
După aceea, medicii faimoși ai antichității, precum Pliniu cel Bătrân și Galenus, au început să se servească de ele la îngrijirea bolnavilor febrili și ca leac pentru durerile cronice – artrită sau cefalee.
Efecte pozitive asupra calității sângelui
Alături de ventuze și lăsarea de sânge, de purgație și post, tratamentul cu lipitori face parte din categoria terapiilor bazate pe evacuarea din organism a reziduurilor provenite din activitatea metabolică. Prin asemenea proceduri, medicina antică urmărea stimularea a ceea ce noi numim astăzi metabolism. La data respectivă, obiectivul declarat era o reglare a fluidelor corporale, conform teoriei umorilor, care a ocupat un loc dominant în gândirea medicală până tâziu, în secolul 18.
Inspirată de concepția filosofului grec Empedocle, care afirma că tot ce există în univers se naște din combinarea a patru elemente primordiale (foc, apă, pământ și aer), teoria umorală susținea că un om nu poate fi sănătos decât atâta timp cât cele patru fluide biologice importante din organismul său (sângele, bila galbenă, bila neagră și flegma) se află în echilibru. Tratamentul cu lipitori (hirudoterapia) produce efecte pozitive asupra calității sângelui. După o singură ședință, specialiștii au măsurat o concentrație a toxinelor de 10 ori mai mică.
Mai aproape de zilele noastre
În prima jumătate a secolului 19, entuziasmul cu care se practica hirudoterapia se ridicase la asemenea cote, încât se exagera fără limite în privința utilizării lipitorilor. După principiul “Cu cât mai mult, cu atât mai bine”, medicii nu ezitau să întrebuințeze până la o sută de exemplare pentru tratarea unei singure afecțiuni. Totodată, le prescriau fără rețineri ca remediu pentru orice patologie, într-o manieră destul de asemănătoare cu abuzul actual de antibiotice.
În cursul acestei “epoci sângeroase” din istoria medicinei, mai exact între 1827 și 1850, consumul de lipitori a crescut în Franța de la 33,6 milioane la 100 milioane anual! Cererea enormă a împins bietele viețuitoare în pragul extincției.
Într-o altă țară europeană, și anume în Germania, existau la data respectivă regiuni unde populația rurală aflată la limita sărăciei își asigura cele necesare traiului exclusiv din prinderea și vânzarea lipitorilor. Pe la mijlocul secolului 19, stocurile interne fiind deja epuizate, a trebuit să se apeleze la importuri: animăluțele devenite o marfă de mare preț au fost aduse în număr mare și pe bani buni, din Egipt, Siria, Turcia, Rusia și Asia Centrală.
Cel ce a pus capăt acestei euforii a fost germanul Rudolf Virchow (1821 – 1902), părintele patologiei celulare. El a îndreptat lumea medicală spre noi orizonturi, explicând că originea tuturor bolilor rezidă în perturbările intervenite în structura și funcționarea celulelor. Teoriile moderne au împins treptat în uitare metodele tradiționale – tratamentul cu lipitori și lăsarea de sânge. Hirudoterapia a mai avut un scurt moment de glorie în jurul anului 1920, când în Franța au fost tratate cu succes insuficiența venoasă și tromboflebita, pentru care nu se descoperise încă la acea dată o medicație eficientă.
Și chirurgii s-au arătat brusc interesați de această abordare terapeutică, deoarece se observase că lipitorile puteau ajuta bolnavii să se recupereze mai rapid după operațiile dificile. În prezent, această metodă terapeutică reușește din nou să convingă tot mai mulți medici, fiind practicată în numeroase spitale și cabinete, nu doar pe continentul european, ci în lumea întreagă. Numai în Germania se întrebuințează 500.000 de lipitori în fiecare an.
Micii “vampiri” benefici !
Lipitoarea este un vierme amfibiu (care își duce viața atât pe pământ, cât și în apă). Există în jur de 400 de specii, cea utilizată în hirudoterapie fiind lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis). A fost declarată specie protejată prin documentele adoptate la Convenția de la Washington, în 1973. Are un corp cilindric, puțin turtit dorso-ventral, lung de 5-14 centimetri, compus din 33-34 de segmente inelare și prevăzut cu câte o ventuză la ambele extremități. Cea anterioară dispune de receptori tactili și termici, care îi permit să-și aleagă gazda.
Substanța magică – HIRUDINA
Cea mai cunoscută dintre substanțele introduse de lipitori în mica tăietură făcută de ele în corpul gazdei este hirudina, o polipeptidă (un lanț lung de aminoacizi, al căror număr ajunge, în acest caz, la peste 80). Ea are, în primul rând, o acțiune analgezică și dezinfectantă. S-a constatat că locul mușcăturii se menține perfect steril pentru 48 - 96 de ore, bacteriile neputând prolifera în zona respectivă. De asemenea, hirudinei îi revine rolul de a bloca procesul de coagulare a sângelui, prelungind astfel timpul pe care lipitoarea îl are la dispoziție pentru a se hrăni.
Hirudina este cel mai puternic anticoagulant cunoscut în prezent! Și nu numai atât !.
Cercetătorii de la Universitatea Lausanne au demonstrat prin experimente efectuate în laborator faptul că ea reduce spectaculos inflamațiile articulare. Dar saliva lipitorilor conține și alți compuși biologic activi, în total peste 300: o adevărată farmacie în miniatură, unde se remarcă, printre altele, prezența unei enzime importante – hialuronidaza. Aceasta ajută ingredientele cu acțiune farmacologică să pătrundă mai profund în țesuturi, de pildă până în capsula articulară a unui genunchi tratat la exterior cu lipitori.
Însă trebuie să adăugăm că hirudoterapia contribuie la combaterea eficientă a inflamațiilor și prin intermediul altor elemente. Ea activează circulația limfei și crește viteza fluxului sangvin, iar mușcătura și procesul de aspirație a sângelui declanșează impulsuri nervoase capabile să modifice percepția durerii, suprapunându-se peste automatismele existente la nivelul creierului (pe același principiu de terapie a durerii se bazează și acupunctura).
În plus, deși această metodă de tratament are în urma ei o istorie milenară, abia acum două decenii s-a descoperit că lipitoarea emite un ultrasunet intermitent, cu frecvențe de 40 până la 250 MHz, care imprimă celulelor organismului o vibrație ce favorizează regenerarea lor. De asemenea, fotografierea aurei lipitorilor a pus în evidență faptul că ea pulsează, iar culorile ei devin tot limpezi și mai vii, ceea ce indică o purificare a câmpului energetic.
Cum se aplică lipitorile
Pentru tratament nu se folosesc niciodată lipitori luate direct din mediul natural, ci numai unele aparținând speciei Hirudo medicinalis, crescute în biolaboratoare, unde li se asigură condiții optime, într-un ambient riguros controlat.
Zona ce urmează a fi tratată se curăță cu apă, fiindcă parfumurile și mirosul de dezinfectant nu sunt tolerate de lipitori, care vor evita să muște. Dacă pielea este palidă și rece, va fi necesară o etapă de pregătire – și anume, de activare a irigației sangvine locale, cu ajutorul unei băi sau comprese fierbinți. Apoi, lipitoarea se ia cu grijă și se așează pe locul dorit, preferabil cu mâna înmănușată.
După ce a mușcat, trebuie lăsată în pace, până când se va desprinde singură.
În funcție de zona anatomică și boala tratată, o sesiune de hirudoterapie durează în medie 30 – 45 de minute, cel mult 60. La prima ședință se aplică, in medie, 2 – 3 lipitori, ulterior numărul lor va crește la 5-10, și doar în situații dramatice, cm ar fi un infarct sau un accident vascular cerebral, se poate ajunge la 15, chiar 20.
O cură obișnuită cuprinde, de regulă, 10-15 ședințe pentru afecțiuni cm sunt tromboflebita, varicele sau discopatiile. La pacienții cu artroză, s-a constatat că rezultatele optime se obțin cu două cure pe an.
Ameliorări vizibile apar de obicei după o lună, totuși, există și bolnavi care nu reacționează la acest tip de demers terapeutic.
Dacă după trei ședințe nu se observă nici o modificare, șansele de reușită sunt puse sub semnul întrebării. La patologiile grave, este nevoie de multă răbdare: de exemplu, pentru ciroză, tratamentul se poate întinde și pe doi ani.
Datorită efectului anticoagulant al hirudinei, rana va continua să sângereze un timp după terapie – la unii doar 2-3 ore, la alții până la două zile. Ambele situații se consideră normale și nu reprezintă motive de îngrijorare. La cabinet se aplică un pansament steril și absorbant, fixat cu leucoplast, care se va umple curând de sânge, astfel încât pacientul va trebui să și-l schimbe singur de câteva ori.
Se recomandă evitarea efortului fizic pentru primele 12 - 24 ore și renunțarea la baie sau duș, până la oprirea sângerării. Mai departe, sfaturile terapeuților diferă: unii socotesc utilă presărarea leziunii cu pulbere de curcuma, pentru a favoriza coagularea, pe când alții cred că ea n-ar trebui atinsă cu nimic, nici cu dezinfectante ca spirtul, iodul sau betadina și nici cu diverse unguente. Din momentul când rana începe să se vindece, pot apărea mâncărimi destul de sâcâitoare. Scărpinatul iese din discuție, deoarece ar irita suplimentar pielea.
S-a avansat și sugestia unor cataplasme cu brânză de vaci, însă mult mai rezonabilă pare ideea de a calma zona ținând pe ea o pungă cu gel de răcire (ex. DispoGel – Chris Pharma Blue, Thermogel – PIC Artsana, Compresa cu gel termic rece/cald – Best Choice).
Experimente și succese
Hirudoterapia are succes și la artroza policelui, o suferință cu care se confruntă numeroase persoane, mai ales femeile trecute de 50 de ani. Posibilitățile de tratament sunt extrem de limitate, în majoritatea cazurilor se recurge mai curând sau mai târziu la intervenția chirurgicală, pentru a păstra funcționalitatea degetului mare al mâinii.
Și aici, lipitorile s-au dovedit net superioare variantei de control al durerii prin administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu, Diclofenac).
Eficiența terapiei cu lipitori s-a confirmat și la pacienții cu epicondilită laterală (cunoscută sub denumirea uzuală de “cotul jucătorului de tenis”), o inflamație deosebit de dureroasă a tendonului, provocată de mișcări repetitive, ce suprasolicită mușchii din jurul cotului.
Afecțiunea se întâlnește în special la sportivi, dar și la oameni care n-au jucat niciodată tenis, în schimb exercită o profesie unde sunt puși de asemenea în situația de a executa în permanență același tip de mișcări, așa cm se întâmplă, de pildă, cu lucrătorii de la liniile de asamblare a unor produse industriale. Medicina clasică rezolvă problema printr-o operație care nu este lipsită de riscuri și presupune ulterior o fază de recuperare îndelungată și laborioasă.
Rezultatele obținute prin utilizarea hirudoterapiei în bolile articulare sunt cu atât mai bune, cu cât lipitorile pot fi plasate mai aproape de încheietura afectată. Tocmai poziția profundă a articulației coxofemurale face ca speranțele de reușită să fie mai modeste în coxartroză, spre deosebire de formele de artroză cu alte localizări: genunchi, police, încheietura mâinii, umăr sau gleznă, care oferă lipitorilor condiții mai favorabile de acțiune.
Un studiu realizat în 2016, la spitalul “Immanuel” din Berlin, a reliefat contribuția excepțională a hirudoterapiei la combaterea durerilor de spate și chiar la regenerarea discurilor intervertebrale deteriorate (realizabilă prin tratamente de mai lungă durată – până la un an).
Din penultimul deceniu al secolului trecut, această metodă tradițională de tratament a mai cucerit un domeniu de utilizare: microchirurgia reconstructivă. La grefele de piele, de exemplu, lipitorile reduc stazele venoase postoperatorii, îmbunătățind alimentarea cu sânge a țesuturilor transplantate, și astfel favorizează acceptarea lor de către organismul pacientului.
Lista bolilor la care hirudoterapia poate fi de un real ajutor pentru oamenii în suferință este foarte lungă.
Ne vom mulțumi să amintim aici doar o parte din patologiile mai grave: tromboflebită (dizolvă cheagurile de sânge, fără nici un fel de riscuri), hipertensiune, ateroscleroză, ischemie cardiacă, diabet, neuropatie, endometrioză, chisturi ovariene, encefalopatie toxică, pancreatită, adenom de prostată, calculi renali și biliari, gută, psoriazis, glaucom, insomnie. Și, așa cm spuneam, lista continuă …
(internet)
OBS.: - Acesta este un text preluat !
