Dr. Anghel Radu- Medic Urolog Specialist

Dr. Anghel Radu- Medic Urolog Specialist Medic specialist urolog -Ofer consultatii urologice personalizate in concordanta cu ultimele noutati din ghidul european de urologie

07/08/2025
11/07/2025

Între rigoare și empatie: Portretul unui medic urolog civil într-un spital militar

Într-un colț disciplinat și riguros al medicinei românești, în Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu”, cu tradiție și reguli ferme, își desfășoară activitatea un om care pare să îmbine granițele dintre două lumi. Este civil, dar pășește zilnic într-un univers reglementat de ordine și uniformă. Este medic urolog, dar pentru pacienții săi este mult mai mult decât un simplu specialist — este sprijin, consilier și, adesea, confident.

P.c.c. medic Anghel Radu a ales să profeseze într-un spital militar pentru provocare. „Mi s-a spus că va fi greu, că mentalitatea militară este rigidă, că un civil are altă viziune. De aceea am vrut să încerc și salutul milităresc se potrivește perfect cu medicul civil”, mărturisește zâmbind, domnul doctor.

În fiecare dimineață, P.c.c. medic Anghel Radu trece de poarta păzită a spitalului, salută militărește – nu din obligație, ci din respect – și pășește într-un spațiu în care punctualitatea este regulă, iar tăcerea din holuri spune povești despre disciplină. Și totuși, în cabinetul lui, atmosfera este diferită: caldă, umană, uneori chiar jovială.

„Bolile urologice sunt încă tabu. Aici, trebuie să știi când să fii ferm și când să taci și să asculți. În sala de operație contează profesionalismul. Contează mâna sigură, decizia rapidă și echipa. Iar aici am găsit o echipă excepțională. Pacientul cu trecut greu și prezent tăcut trebuie să găsească rezolvarea problemei cu care vine. Poate că nu sunt militar. Dar cred că fiecare zi în spitalul acesta e o misiune. Nu cu arme, ci cu empatie și bisturiu.”

Lucrează des cu foști militari, veterani din Afganistan sau Irak, bărbați care poartă urmele războiului nu doar în trup, ci și în suflet. Urologul civil a învățat să pătrundă aceste carapace.

Sănătate, vocație, tradiție!

Text/ foto: plt.adj. Adrian Galiță

04/04/2025

Medic specialist urolog -Ofer consultatii urologice personalizate in concordanta cu ultimele noutati din ghidul european de urologie

23/01/2025

Infecțiile urinare: Ce trebuie să știți și cm să le preveniți?

„Te-ai confruntat vreodată cu o senzație de arsură la urinare, urinări frecvente sau dureri lombare? Acestea pot fi semnele unei infecții urinare, o problemă frecventă, dar adesea neglijată.

Eu sunt Dr. Anghel Radu, medic urolog, și sunt aici să te ajut să înțelegi mai bine sănătatea ta urinară.
👉 De ce apar infecțiile urinare?
👉 Ce poți face să le previi?
👉 Când este momentul să consulți un specialist?

Prevenția și tratamentul corect fac diferența între un disconfort temporar și complicații pe termen lung. Hai să avem grijă de sănătatea ta împreună!

📅 Programează o consultație la 0771 044 600 sau Clinica Tineretii Focsani, AmaMed Expert Center Rm Sarat, Terra Clinique Galati pentru sfaturi personalizate și un tratament adecvat.

Sănătatea ta contează!”

Medic specialist urolog -Ofer consultatii urologice personalizate in concordanta cu ultimele noutati din ghidul european de urologie

26/11/2024

Adenomul de prostată: ce trebuie să știi?
Am pregătit acest video pentru a-ți oferi informații esențiale despre adenomul de prostată – cauze, simptome și opțiuni de tratament. Dacă te confrunți cu probleme urinare sau ai întrebări, sunt aici să te ajut! Contactează-mă pentru o consultație de specialitate. Sănătatea ta e prioritatea mea!
Clinica Tineretii
Terra Clinique
AmaMed Expert Center

Ai dureri intense de spate sau abdomen? Poate fi o colică renală!Colica renală este cunoscută ca una dintre cele mai put...
17/11/2024

Ai dureri intense de spate sau abdomen? Poate fi o colică renală!

Colica renală este cunoscută ca una dintre cele mai puternice dureri, adesea cauzată de trecerea unei pietre prin ureter. Totuși, nu orice durere de spate este colică renală și nu orice colică renală are legătură cu pietrele la rinichi – uneori poate fi ceva mai grav!

Pentru un diagnostic corect și tratament de specialitate, te aștept la o consultatie online sau fata in fata. Ne putem vedea in:
Focsani la Clinica Tineretii tel 0786551881
Rm. Sarat la AmaMed Expert Center tel 0764903283
Galati la Terra Clinique tel 0771083130

10/11/2024

Anunț Consult Online – Interpretare Analize și Întrebări pentru Medicul Specialist Urolog Anghel Radu.

Ai nevoie de interpretarea analizelor tale sau ai întrebări legate de sănătatea ta urologică? Acum poți beneficia de consult online rapid și discret, direct din confortul casei tale!

🔍 Ce oferim?

• Interpretare profesională a analizelor medicale
• Răspunsuri clare și precise la întrebările tale urologice
• Sfaturi și recomandări de tratament personalizate
• Discuții cu un medic specialist urolog, fără să fie nevoie să te deplasezi

👩‍⚕ Cum funcționează?

1. Programează o consultație online
2. Trimite analizele tale sau descrie simptomele
3. Discută cu medicul specialist urolog prin video sau chat

💻 Accesibil și Confidențial
Consultațiile noastre online sunt confidențiale, rapide și disponibile de oriunde. Prioritizăm sănătatea ta cu servicii medicale de calitate!

📅 Programează acum consultația ta online și fă primul pas spre o sănătate urologică mai bună!

Call now to connect with business.

05/06/2024

🏥Sunteți în căutarea unui medic urolog de încredere în Vrancea? Domnul Dr. Radu Anghel este alegerea perfectă. Cu o abordare empatică și profesională, domnul doctor este dedicat să ofere pacienților săi cele mai bune soluții în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului urinar, cm ar fi:
🔹 Cancerul de prostată;
🔹 Infecții urinare;
🔹 Prostatită;
🔹 Tulburări de dinamică sexuală;
🔹Colica renală.

Pentru un diagnostic corect si un tratament de specialitate programează-te acum la Clinica Tinereții la Dr. Anghel Radu — medic specialist urolog —

Vă așteptăm la 📍Clinica Tinereții, Str. Tinereții nr. 5 (vizavi de Școala nr. 10).
☎0237/610.030 sau 0786.551.881
🕣Luni - vineri, orele 08:00-19:00

14/11/2022

Address

Focsani
620077

Telephone

+40771044600

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Dr. Anghel Radu- Medic Urolog Specialist posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Dr. Anghel Radu- Medic Urolog Specialist:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category