13/09/2025
Cugetări de dimineață, scrise după amiază!
Să fim onești! Cine mai are nevoie de un "Bine ai venit" când poți să-ți primești partenerul cu un sac de gunoi? Un simbol al efortului casnic depus, plasat strategic la ușa fericirii conjugale. Un "Bienvenue à la maison, mon amour!" în limba universală a responsabilităților nerezolvate. E o formă de minimalism emoțional, un soi de zen domestic. De ce să-ți încarci sufletul cu vorbe goale, când poți să plasezi sacul de gunoi la ușa apartamentului, să fie de dus de cel care vine acasă? Adevărata fericire, se pare, stă în pragmatism, în gestionarea eficientă a deșeurilor, nu a emoțiilor. Ce e o relație, dacă nu un parteneriat de tip "să rezolvăm ce e de rezolvat", un fel de startup, în care "dragostea" e doar un termen vag, apărut într-un pitch inițial.
Acum, haideți să ne mutăm pe podiumul modern al relațiilor. Parcarea de la mall. Acolo, unde se dezvăluie marea farsă a afecțiunii publice. Priviți atent, nu o să regretați. El (sau ea) se dă jos din mașină ca dintr-o navă spațială, cu o viteză demnă de o misiune secretă. Celălalt, ca un cosmonaut abandonat pe orbita propriei nefericiri, urmează la o distanță sigură. Nu se țin de mână, nu se sincronizează. Merg ca doi străini care, din pură întâmplare, au parcat unul lângă altul.
E un balet al distanței, o coregrafie a lipsei de intimitate. Un fel de dans modern, numit "doi pași în urmă, un pas înainte, și dacă nu te prind din urmă, ne vedem la casă." E o formă subtilă de a spune lumii: "Da, suntem împreună. Dar nu pentru că ne-am ales, ci pentru că am epuizat toate celelalte opțiuni." E o relație de tip "companie aeriană low-cost". Ajungi la destinație, dar fără bagaje emoționale, fără confort și, cu siguranță, fără servicii de bază.
Iar când te uiți la cuplurile de sub 45 de ani, te întrebi: Oare sunt într-o relație de dragoste, sau într-un exercițiu de team-building forțat? Probabil că au trecut de la dragoste la "love-hate-relationship" în variantă modernă: "Love you, dar te las să cari singur sacoșele."
Apoi, mutați privirea spre cuplurile de peste 50 de ani. Se țin de mână, o tradiție care pare să fi dispărut din manualul de user experience al cuplurilor tinere. Nu merg în pași de soldați, ci într-un ritm comun, dobândit în zeci de ani de negociat fiecare mică problemă. Priviți-i atent, și veți vedea că nu e doar despre ținutul de mână. E despre o sincronizare a sufletelor. O sincronizare dobândită nu în aplicații de dating, ci în zeci de ani de plimbări, dispute, împăcări și, mai ales, în ani de a fi unul alături de celălalt. Aici, nu mai e vorba de "suntem împreună pentru că nu avem de ales", ci de o alegere conștientă, reînnoită în fiecare zi. O alegere care transcede sacul de gunoi, parcarea de la mall și, mai ales, pretențiile de fericire prefabricată.
