https://www.facebook.com/100931642919641/

Psiholog Otilia Machedon, Galati (2026)

02/02/2026

Parc-aș scrie despre singurătate săptămâna asta. 💬 Despre singurătatea din orașele mici de provincie, despre singurătatea din cupluri sau despre cm apare pe neașteptate chiar și în viețile aparent pline, despre singurătatea vârstei a doua și a treia etc. Pentru că, din câte observ eu, singurătatea pare să fie extrem de ofertantă în zgârcenia ei. Uneori intensă și dureroasă, alteori o durere surdă și sâcâitoare de fundal.

Biologic, singurătatea este un semnal, la fel ca foamea sau setea, care cere o reacție. Uneori încercăm să-i diminuăm intensitatea citind o carte, intrând online sau vorbind cu câinele sau pisica, dar, în cele din urmă, există un singur lucru care o poate satisface pe deplin: o altă persoană. Sau mai multe persoane.

Dacă sunteți interesați de subiectul acesta, m-aș bucura să știu. Mă gândesc la un workshop despre singurătate în grup mic de 4–5 persoane, într-un spațiu sigur și primitor. Dacă ți-ar plăcea să participi, lasă un like ❤️sau un comentariu.

Și, dacă știi pe cineva căruia i-ar prinde bine să citească asta, trimite-i postarea aceasta.

Foto Andreea Cristea

30/01/2026

Ce m-a durut azi?
Ce am învățat despre mine?
Ce rămâne nerezolvat și pot lăsa așa?

Instinctiv, toți ne știm răspunsurile. Iar ultima întrebare este, pentru mine, cea mai importantă.
🤗

29/01/2026

Să mai râdem puțin la soare. Nu pentru c-ar rezolva ceața, taxele, birocrația sau crizele, ci pentru că, fără momentele astea, riscăm să ne prăbușim cu totul. Și apoi tot noi va trebui să ne ridicăm de acolo, de jos, și să le rezolvăm pe toate.

Și, apropos, astăzi parcă s-au simțit primele semne de primăvară?🤔

28/01/2026

Blame is a solution. Da, știu, pare ciudat, dar este o soluție aproape instantanee, nu de rezolvare a problemei respective, ci de liniștire a psihicului. Și dacă oamenii n-ar simți că au beneficii în urma acestei acțiuni, cu siguranță învinuirile ar dispărea.

Când ceva merge prost suntem confruntați cu incertitudine, pierderea controlului și amenințarea imaginii de sine, iar când punem responsabilitatea în spatele altcuiva ajută la eliberarea, măcar parțială, a acestei tensiuni. Pe scurt, ne face să ne simțim mai bine. Nu sunt eu de vină, e celălalt. Punct.

La capătul celălalt este curiozitatea. Răbdarea de a asculta. Dorința de a căuta o rezolvare împreună. Disponibilitatea de a recunoaște: „Asta nu mai funcționează pentru mine. Hai să vedem ce putem face.” Cu diferența este că toate acestea cer un efort incomparabil mai mare.

27/01/2026

La cursul de Managementul emoțiilor pentru adolescenți avem o activitate în care fiecare dintre ei trebuie să se identifice mai întâi cu un personaj și o situație dificilă din viața acestuia. Pot fi personaje din filme sau cărți, că am lăsat opțiunile deschise.😀

Apoi, în grupe de câte patru, sunt invitați să-și imagineze că s-au întâlnit în anticamera unui psihiatru faimos, Freud, să zicem. Doar că asistenta acestuia vine să-i anunțe că maestrul nu poate primi decât 3 clienți, iar ei trebuie să hotărască care sunt aceștia. Evident, urmează o dezbatere mai mult sau mai puțin aprinsă, în care unul dintre personaje pierde ora de consultație.🥺

Interesant nu-i neapărat cine pierde, ci care sunt mecanismele care stau la baza deciziei. Uneori, problema celuilalt este considerată minoră și intervine o etichetare, de unde reiese că avem o scală intrată într-o conștiință colectivă, chiar adolescentină, care merge de la „mofturi” la „cred că n-o să supraviețuiesc” și că nu ne uităm cu atenție la cât poate duce fiecare.

Alteori, una sau (poate o să fiți surprinși) unul din personajele din grup e atât de generos și cu un suflețel ca pâinea caldă, că renunță la prima interpelare, asta ca să nu zic că se oferă de-a dreptul să-și cedeze locul.🤗

În alte situații contează cât de obișnuiți sunt adolescenții respectivi cu dezbaterile, cât de ușor își găsesc sau nu argumentele. Contează, adică, exercițiul. Dacă activitatea se desfășoară într-o limbă străină (double practice, why not?), pierde aproape garantat cel cu nivelul de limbă cel mai scăzut.

De ce am scris toate astea? Nu ca să mă laud cu ce activități minunate știu eu să fac, ci ca să atrag puțin atenția asupra ideii de câștig și pierdere. Văd multe persoane care se învinovățesc foarte mult după un eșec mic, după cm văd și altele care, după un câștig, își arogă cam prea multe merite.

Lăsând la o parte că fiecare pierdere implică ceva tristețe și fiecare victorie își merită mica ei sărbătoare, mi-aș dori să nu mai dăm interpretărilor noastre despre ceea ce s-a întâmplat o valoare absolută de tipul „sunt cel mai cel” sau „nu-s bun de nimic”. Pentru că, fie și numai dintr-un exercițiu simplu, observăm suficiente nuanțe. Iar frumusețea poveștilor pe care ni le spunem constă tocmai în nuanțele acestea. La fel și în cazul terapiei.♥️

26/01/2026

Cea mai mare valoare sentimentală? Momentele în care ne simțim văzuți şi înțeleși.

25/01/2026

Pentru toți cei care își dau seama, la un moment dat, că tiparele din relațiile lor tind să se repete, există cel puțin două povești pe care și le pot spune. Pot ajunge să creadă că „toți bărbații sau toate femeile sunt la fel” sau, cu puțină onestitate, pot observa că ei sunt cei care se regăsesc mereu în aceeași situație, că fac aceleași lucruri și, previzibil, obțin aceleași reacții.

Iar acest moment de conștientizare, oricât de neplăcut ar fi, oferă posibilitatea de a spune „Gata, de data asta o să încerc ceva diferit.”

̦iitoxice ̦iisănătoase ̦tere

© Freepik

23/01/2026

M-am învățat să nu mai zic „trebuie”, nici măcar atunci când sunt foarte hotărâtă să obțin ceva. Încerc, măcar pentru un moment, să-l înlocuiesc cu „mi-aș dori să” sau „aș putea să”. Pentru că „trebuie” simt că mă apasă și mă strânge: trebuie să spăl vasele, trebuie să mai slăbesc măcar 5 kilograme, trebuie să mai răspund la e-mailuri, trebuie să fac ordine în casă, trebuie să ajung mai devreme la muncă, trebuie să fiu mai organizată, trebuie să fac sport, trebuie să economisesc, trebuie să sun înapoi, trebuie să fiu mai calmă etc. Ați prins ideea. „Trebuie” mă închide și mă face să simt că nu am de ales. Și când simt asta, o parte din mine va încerca să scape, autosabotându-se prin gesturi mărunte: amân, uit, pierd vremea pe telefon, mă foiesc, fac lucrurile exact pe dos, doar ca să simt că respir.

Dacă înlocuim „trebuie” cu „mi-aș dori să” sau „aș putea”, lucrurile încep să se schimbe. Nu devin peste noapte mai ușoare, dar devin mai gestionabile, mai umane. Parcă nu doar execut comenzi, ci simt că sunt om și pot să aleg, să sper, să respir...

21/01/2026

Că nu știm ce să facem cu tristețea sau cu furia este de înțeles, dar uneori parcă nu mai știm ce să facem nici cu fericirea. Nu pentru că nu ne-ar plăcea, ci pentru că nu suntem obișnuiți cu ea. Mulți dintre noi am învățat să fim vigilenți, tensionați, să anticipăm ce poate merge prost, așa că, atunci când ceva bun se așază în viața noastră, părem ușor dezorientați.

E ca atunci când primim cadou o haină de designer, frumoasă, poate chiar prea frumoasă pentru viața noastră de zi cu zi. Este exact mărimea noastră, e ușoară, se simte bine, dar o lăsăm în dulap, nu pentru că nu ne place, ci pentru că nu-i momentul, nu se potrivește parcă cu viața noastră de zi cu zi. Ni se pare că ar trebui să existe o ocazie specială sau măcar o versiune mai bună a noastră ca să ne bucurăm de ea. Ne-ar trebui o vacanță, un podium, un statut, nu mijloace de transport în comun, facturi, cumpărături, emailuri și zile de birou nesfârșite...

19/01/2026

Oamenii evită să se confrunte cu ceea ce îi sperie, ca și cm suferința s-ar putea amplifica doar prin faptul că-i recunosc existența. Asta duce la singurătate, la sentimentul de a nu fi înțeles și, uneori, la izolare, uitând că suferința care-i însoțește nu-și are originea în experiența traumatică în sine, ci în tabuul care o înconjoară. În faptul că nu i se oferă spațiul necesar pentru a fi procesată.

Nu uitați că toate sentimentele și emoțiile sunt valide, indiferent cât de intense sunt sau cât timp durează, și curajul de a căuta ajutor este dovadă de forță remarcabilă. Iar pentru sănătatea ta mintală și nu numai, contează să exprimi ceea ce simți.

Dacă recunoști ceva din propria ta experiență aici, poate fi un început. Salvează-l pentru mai târziu sau vorbește cu cineva în care ai încredere.

Psiholog Otilia Machedon

02/02/2026

30/01/2026

29/01/2026

28/01/2026

27/01/2026

26/01/2026

25/01/2026

23/01/2026

21/01/2026

19/01/2026

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category