02/03/2026
Una dintre căile sau strategiile prin care se prăbușesc oameni, sisteme, familii, comunități, companii este cea a conflictelor interioare atât dintre cei de pe aceleași paliere de putere, nivele cât și dintre cei de pe poziții opuse.
Cel mai intim, profund și complex conflict ia naștere într-o celulă. Primul dezechilibru acolo apare. În cazul de față, în individ. Dacă cel puțin o persoană din acel sistem trece printr-o dereglare interioară iar mediul nu-i este resursă/cadru de autoreglare, el va deveni un factor perturbator al mediului. Conflictul său interior va fi proiectat în exterior sub diverse forme și justificări în încercarea de a restabili armonia interioară.
Dacă cei dintr-o comunitate se împart în tabere adverse sub diverse motive mai mult sau mai puțin valide și încearcă să găsească o cale de mai bine punând reflectoarele și vina unii pe alții, cel mai probabil e un indiciu al direcției în care se îndreaptă sistemul: ruperea legăturilor și implicit a acelui câmp relațional/social cu tot ce presupune el ca rol, beneficii, scop.
Calea cea mai sigură de a strica o comunitate nu este de a o ataca din exterior ci de a convinge măcar unul din membrii săi că nu e ok ce este acolo iar acest lucru să fie un factor motivator de a-l determina să acționeze împotriva celor din jur și nu în ajutorul lor.
Nimic nu poate lua puterea unui grup dacă cei din acel grup nu se întorc unii împotriva celorlalți, dacă nu-și întorc spatele sau "armele" unii altora.
Atât timp cât într-o echipă de orice natură oamenii vor continua să-și de-a mâna și să-și ofere umărul unii altora pentru a se ridica sau sprijini reciproc, atât timp cât se vor asculta nu doar auzi ce se roagă și ce au nevoie reciproc, cercul nu se va rupe, vor rămâne împreună, o forță. Vor avea acea continuitate indestructibilă a cercului a cărui putere va crește.
Ce se întâmplă în prezent, din ce în ce mai des? Din diverse cauze sau diferite scuze, cădem cu toții, în capcana taberelor artificial create și serios adoptate, ne înrolăm în conflicte departe de propriul adevăr sau drum și ne pierdem în ele pierduți fiind deja. De noi înșine.
Realitatea altora nu va fi niciodată a noastră și nici nu ar trebui să avem dreptul de a purta "războaie" în numele presupusei realități a altora. Oricum nu o facem doar ne amăgim și ne distragem atenția de la propriul adevăr.
Oriunde este noi contra voi, eu versus tu, vina ta, scuza mea și viceversa, am putea spune că este tot o fugă de confruntarea cu propria realitate, adevăr și lipsa acțiunii din ele.
