Psiholog Lucreția Preda

02/09/2025

Când tatăl se simte pe locul doi

Nașterea unui copil este, fără îndoială, unul dintre cele mai profunde momente din viața unui cuplu. O mamă își descoperă instinctul de protecție, dragostea necondiționată și dedicarea absolută pentru ființa mică și fragilă care depinde în totalitate de ea. În același timp, tatăl trăiește emoții noi, dar și provocări neașteptate. Dacă această perioadă nu este traversată cu înțelepciune și comunicare, există riscul ca relația de cuplu să sufere.

Un scenariu des întâlnit este acela în care mama își concentrează toată atenția asupra copilului: doarme cu el, îl veghează permanent, se definește exclusiv prin rolul de părinte. Tatăl, adesea „mutat” în altă cameră pentru a se odihni, resimte treptat o distanță nu doar fizică, ci și emoțională. Se naște sentimentul de excludere, uneori chiar ideea că trebuie să concureze cu propriul copil pentru dragostea soției.

În unele cazuri, frustrarea și nevoia de apreciere îl pot împinge pe bărbat să caute atenție în altă parte. Iar când fapta este descoperită, justificarea invocată poate fi: „Nu mai sunt o prioritate, m-ai pus pe locul doi.”

Unde apare eroarea?

Problema fundamentală vine dintr-o concepție greșită: aceea că iubirea într-o familie se poate ierarhiza. Că există un „loc 1” și un „loc 2”. În realitate, iubirea pentru partener și iubirea pentru copil nu se exclud și nu se anulează reciproc. Sunt două forme diferite de iubire, cu intensități și expresii specifice.
• Iubirea pentru copil este una instinctivă, protectoare, menită să îi ofere siguranță și stabilitate.
• Iubirea pentru partener este una conștientă, matură, care stă la baza întregii construcții familiale.

Cele două nu sunt în competiție. Dimpotrivă, se hrănesc reciproc. Un copil crescut într-un mediu unde părinții se iubesc și se respectă va simți mai multă siguranță și va dezvolta la rândul său capacitatea de a iubi sănătos.

Familia – o entitate unică

Familia nu este o colecție de relații paralele (mamă-copil, tată-copil, soț-soție), ci o entitate unică în care iubirea trebuie să circule liber între toți membrii. Când dragostea se blochează într-un singur sens – doar spre copil sau doar spre partener – echilibrul se rupe.

Nu există „locul 1, 2 sau 3” în iubire. O astfel de ierarhie creează inevitabil frustrări și competiții inutile. În realitate, fiecare membru al familiei are nevoie să se simtă văzut, valorizat și iubit în felul său.

Cum poate fi evitată distanța în cuplu?
1. Comunicare sinceră – părinții trebuie să își exprime deschis nevoile, fără reproșuri și acuzații.
2. Timp pentru cuplu – chiar și câteva minute pe zi dedicate exclusiv relației pot face diferența.
3. Implicarea tatălui – nu doar mama este părinte, iar implicarea lui în îngrijirea copilului creează apropiere și reduce sentimentul de excludere.
4. Conștientizarea rolurilor – mama nu își pierde rolul de soție, iar tatăl nu este „pe locul doi”. Ei rămân în continuare nucleul familiei.

Concluzie

Dragostea dintr-o familie nu se măsoară în ierarhii, ci în calitatea legăturilor. Un copil nu „fură” iubirea părinților unul de la celălalt, ci o multiplică. Dacă partenerii înțeleg că sunt o echipă și că familia este o singură inimă cu mai multe bătăi, atunci niciunul nu va mai simți că este pe „locul doi”.

07/08/2025

27/06/2025

Da.

19/06/2025

Bărbații visează la liniște.
Femeile știu că liniștea e suspectă.

09/06/2025

Peste jumătate dintre cele mai populare 100 de videoclipuri de pe TikTok marcate cu hashtagul conțin informații eronate sau înșelătoare, potrivit unei analize realizate de cercetători în domeniul sănătății mintale.

O echipă de psihologi și psihiatri a examinat cele mai vizualizate 100 de videoclipuri cu acest hashtag, cumulând peste 11 milioane de aprecieri. Ei au descoperit că 52 dintre ele conțineau afirmații fie complet incorecte, fie parțial înșelătoare, deseori prezentate cu un ton de autoritate sau în numele experienței personale.

Printre exemplele de dezinformare și pseudo-terapie s-au numărat clipuri în care creatorii promovau tehnici netestate sau simpliste, cm ar fi mâncatul unei portocale sub duș pentru a reduce anxietatea, sau utilizarea suplimentelor precum șofranul sau busuiocul sfânt ca alternative la tratamentul psihiatric. Alte videoclipuri pretindeau că traumele pot fi „vindecate complet într-o oră”.

Unele clipuri prezentau concepte psihologice reale într-un mod distorsionat, cm ar fi folosirea incorectă a termenului de traumă sau confuzia dintre anxietate ca stare temporară și tulburare de anxietate ca diagnostic clinic.

Cercetătorii au avertizat că astfel de conținuturi pot avea un impact negativ semnificativ asupra utilizatorilor, în special asupra adolescenților și tinerilor adulți, care sunt cei mai activi pe TikTok și adesea vulnerabili în fața informațiilor simplificate sau emoțional manipulative.

„Este îngrijorător că informațiile greșite sunt distribuite în masă și prezentate într-un mod convingător. Aceasta poate descuraja oamenii să caute ajutor profesionist sau să înțeleagă corect propria stare de sănătate mintală”, a declarat unul dintre autorii analizei.

Studiul subliniază nevoia urgentă de alfabetizare digitală și de intervenții educaționale, mai ales în rândul tinerilor care accesează rețelele sociale pentru sfaturi legate de sănătate mintală. De asemenea, se ridică problema lipsei de reglementare în ceea ce privește diseminarea conținutului terapeutic nevalidat științific pe platforme ca TikTok.

Aici întregul articol, dar și în primul comentariu:

Guardian investigation reveals promotion of dubious advice, questionable supplements and quick-fix healing methods

04/06/2025

Nimic nu spune „Te iubesc” ca o discuție romantică despre datorii, traume din copilărie și istoricul bolilor mintale. Ce poate fi mai sexy? Dragostea? ...de pe la punctul 16.

10/05/2025

Circulă pe Facebook poza cu Nicușor și Mirabela, surprinși într-o privire care poartă acea scânteie ce trece dincolo de simpla iubire.

Cineva, în încercarea de a-l „săpa", spunea: „Cum să își asume responsabilitatea viitorului unei țări, dacă nu și-a asumat responsabilitatea unei căsătorii?”. Probabil voia să spună „responsabilitatea unei hârtii”.

Dar uitați-vă la privirea dintre cei doi! Mai e nevoie de hârtii când legătura dintre ei e atât de profundă?

Câți dintre cei care s-au „asumat” legal pot produce luminița aceea în pupile atunci când se privesc? Câți au trecut împreună prin 20 de ani, fără să schimbe verigheta de câte trei ori?

Din punctul meu de vedere, asumarea reală nu se măsoară în acte sau în diamantele de pe verighete, ci în prezență, loialitate și privirea care nu minte.

08/05/2025

Este sănătos și normal să simțim frică în această perioadă. Frica nu este slăbiciune – este un mecanism de supraviețuire. Ea ne ține ancorați în realitate, ne face vigilenți, ne determină să acționăm cu prudență și responsabilitate. Dacă n-am simți frică, ne-am arunca în pericol „ca surdu-n tobă".

Dar, oricât de puternică ar fi frica, avem nevoie și de o fărâmă de speranță. De puțin optimism. Aici, recunosc, devine greu – mai ales când văd că milioane de români aleg să nu voteze. Să nu se implice. Să tacă, acolo unde vocea lor ar putea modela viitorul.

Și mă doare cel mai tare când văd femei care nu votează. Nu din nepăsare conștientă, ci dintr-o neștiință dureroasă. Am urmărit un documentar despre lupta femeilor de acum mai mult de un secol pentru dreptul la vot. Poate multe doamne nu știu sau nu s-au gândit la asta, dar... cândva, femeile nu aveau acest drept. Așa că s-au trezit unele să militeze pentru asta.

A fost o luptă crâncenă. Unele au fost torturate în beciuri numite închisori, umilite public, altele violate, alungate din familii, din comunități – toate pentru îndrăzneala de a cere un drept pe care noi astăzi îl avem datorită lor. Ele au îndurat totul pentru ca femeile de mai târziu – noi – să putem vota.

Și azi? Azi, multe aleg să ignore acel drept. Să-l arunce la gunoi. Este o nedreptate profundă față de acele femei care au îndurat ce putea fi mai rău pentru dreptul de a vota. Este un gest de uitare, de dezinteres față de propriile rădăcini și față de viitorul nostru.

Nu ne putem permite luxul nepăsării. Nu în aceste vremuri. Dacă vrem o țară mai dreaptă, mai sigură, mai demnă, trebuie să luptăm pentru ea. Iar votul este cea mai pașnică și puternică formă de luptă. Mai ales pentru noi, femeile.

08/05/2025

Cineva întreba dacă este în regulă ca prestatorii de servicii – psihologi, antrenori, coafeze, fotografi etc. – să își exprime opiniile politice pe Facebook. Și dacă nu se tem că își vor pierde clienții din această cauză.

O întrebare foarte bună. Și sunt convinsă că mulți dintre cei menționați aleg să nu-și asume public nicio poziție. Eu, însă, gândesc complet diferit.

Sunt atât de convinsă că, în ipoteza în care extremiștii ajung la putere, va fi doar o chestiune de timp până când aceste servicii vor dispărea sau vor deveni irelevante, încât nu-mi pot permite să tac. Și nu doar psihologii sau antrenorii își vor închide „prăvălia” — ci toate acele activități care țin de confort, de răsfăț, de opțiuni. Cine își va mai permite un meniu fit, o pizza livrată acasă, un machiaj profesional, antrenor personal, cursuri de "dezvoltare personală ", un botox în riduri sau unghii cu gel? N-am zis de excursii, și altele.

Nivelul de trai care ne permite să avem „mofturi” vine dintr-un echilibru economic și democratic destul de fragil, da, dar care există totuși. Dacă el dispare total, în 3-4 ani vom ajunge să trăim strict pentru supraviețuire.

Așa că da, îmi voi exprima opiniile politice fără teamă. Nu doar pentru că am acest drept, ci pentru că tăcerea în fața pericolului nu e prudență — e complicitate.

05/05/2025

Înverșunarea care rătăcește

Nu cred că cei care l-au votat sunt neapărat proruși, cu excepția echipei – despre care nu știm cât de numeroasă sau influentă este. Nici nu cred că alegătorii lui îl percep ca fiind prorus, deși omu' afirmă deschis acest lucru. Îl aud, dar nu îl cred cu adevărat. Pare mai degrabă că sunt atât de orbiți de revoltă, încât aleg să-l susțină în ciuda evidenței.

Este o înverșunare care întunecă judecata – o sete de răzbunare atât de adâncă, încât sunt dispuși să sacrifice propria bunăstare doar pentru a „pedepsi” un sistem pe care îl percep ca fiind corupt sau trădător. Pe bună dreptate.

Am auzit la știri cazuri izolate de bărbați care, consumați de gelozie, ură sau orgoliu, ajung să comită gestul extrem „Nici tu, nici eu!": își ucid familia, apoi își iau viața. Situația actuală pare, într-un fel, o extensie colectivă a acelei nebunii distructive.

Care e soluția? Renunțarea la orgoliu, la ambiția oarbă și la ură. Avem nevoie de reconectare. Știu că poate suna ca un clișeu, dar e esențial: avem nevoie de o nouă unire, una care să ne reumanizeze și să ne reîntoarcă unii către alții.

04/05/2025

„Postul este o încercare de a nimici păcatul din tine.” – e un citat care mi-a plăcut mult. Și am trecut și eu prin etapa în care credeam că, dacă îmi impun foamea cu destulă disciplină și sacrificiu, voi impresiona divinitatea. Că Duhul Sfânt va coborî, mișcat de efortul meu, și va curăța dintr-o suflare toată răutatea din mine. Dar nu funcționează așa. Cu puțin noroc – sau cu har – s-ar putea să primești altceva: timp. Un răgaz. Pentru a înțelege că, în esență, nu e vorba despre trup, ci despre schimbarea caracterului. Despre rescrierea profundă a credințelor tale despre lume, despre viață, despre tine. Despre identificarea acelui „soft" interior care produce răutatea și efortul dificil de a-l reprograma.

Și totuși, e bun și postul. Nu pentru că are puterea de a curăța, ci pentru că poate crea spațiul necesar reflecției. Însă trebuie spus și altceva: la unii, cu sau fără post, răutatea rămâne intactă. Pentru că schimbarea nu vine din foame, ci din curajul de a te confrunta cu tine însuți.