Psiholog Diana Chiriluc

05/10/2025

Un cuplu sănătos nu se măsoară în cât de mult stăm împreună, ci în cât de liberi ne simțim alături unul de altul. #❤︎

02/10/2025

30/09/2025

Părinții noștri n-au trăit. Au supraviețuit.

Și când supraviețuiești, nu mai ai timp de iubire. Ai timp doar de muncă, de griji, de a pune pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului.
Așa am ajuns să credem că acoperișul este iubire. Că o farfurie plină este iubire. Dar nu e. Sunt doar nevoi împlinite.

Iubirea este altceva. Iubirea se arată. Se simte. Nu prin lucruri, ci prin gesturi, prin atenție, prin prezență. Atunci când copilul nu simte iubirea, crește cu goluri. Iar mai târziu încearcă să le umple cu relații ratate, cu muncă fără oprire, cu sacrificii inutile, uneori chiar cu durere. Pentru că golul de iubire doare și caută orice să fie acoperit.


Nu căuta vinovați. Părinții noștri au făcut ce au știut, din supraviețuire. Ei n-au avut timp să-și pună întrebări, n-au avut loc să-și privească rănile, să se întrebe ce simt. Tot ce conta era să existe mâine.

Noi însă am prins alte vremuri. Ei au crescut în lipsuri, în comunism, unde trebuia să muncești și să taci.
Emoțiile nu se discutau, rănile se ascundeau.

Azi avem mai multă libertate și acces la informații. Putem înțelege emoțiile, putem învăța iubirea pe care ei n-au știut s-o arate.

Pentru că la finalul vieții, copiii noștri nu-și vor aminti câte sacrificii am făcut.
Își vor aminti doar cm i-am ținut în brațe, cm i-am ascultat, cm i-am iubit…❤️

26/09/2025

Uneori uităm că a asculta nu înseamnă a avea imediat un răspuns pregătit.
Adevărata ascultare e atunci când îi lăsăm celuilalt spațiu să se simtă înțeles și acceptat.
De multe ori, asta valorează mai mult decât orice sfat.

07/09/2025

De multe ori credem că vindecarea înseamnă să uităm. Să ștergem tot ce a fost, să ascundem, să fugim. Dar adevărul e altul. Ideea nu e să uiți. Ideea e să-ți amintești fără să doară.

Pentru că atunci când îți amintești și nu mai simți durere, înseamnă că rana s-a închis. Înseamnă că nu mai ești prizonierul trecutului tău. Înseamnă că ai transformat suferința în lecție și ai câștigat putere din ceea ce altădată te frângea.

Să uiți înseamnă să negi. Dar să-ți amintești fără să doară… asta înseamnă libertate.

01/09/2025

Toamna ne învață despre curajul de a lăsa lucrurile să plece.

Frunzele nu cad pentru că vor să plece, ci pentru că le-a venit timpul. Arborele nu se agață de ele, nu le reproșează, nu le întreabă de ce. Le lasă să-și urmeze drumul, știind că primăvara va aduce altele noi.

Uneori, și noi avem nevoie să facem același lucru. Să lăsăm în urmă ceea ce ne apasă, relații care și-au spus povestea, gânduri care nu ne mai folosesc, așteptări care ne țin pe loc.
Nu e ușor să lași lucrurile să plece. Dar poate că nu trebuie să fie ușor. Poate că e suficient să fie adevărat.

Iar dacă acum simți că nu poți să renunți, e și asta în regulă. Fiecare are anotimpul lui. Și nimic nu cade înainte să-i vină timpul. 🍁

31/08/2025

31 august. Ultima zi de vară.

Astăzi, cactusul meu a înflorit.
După 17 ani de tăcere, de verdeață aspră mi-a dăruit două flori. Două. Nu una. Parcă să-mi spună că momentul a fost ales cu grijă.

De atâția ani, prietenii îmi tot spuneau că există cactuși “masculini” și “feminini”, că unii nu înfloresc niciodată. Și că al meu sigur e dintre cei care doar cresc, dar nu dau flori.
Unii chiar m-au sfătuit să-l arunc, să-mi iau altul, poate nimeresc o “ femeie” de această dată. Nu i-am ascultat. Cactusul meu avea locul lui aici. Nu aveam nevoie să-mi dea flori ca să rămână al meu.

Au trecut anii. Eu cu viața mea, el mereu acolo, crescând încet, fără grabă, fără promisiuni.

Și astăzi, în ultima zi de vară, a înflorit! Două flori mici, fragile, delicate, dintr-o plantă care părea să nu aibă nimic delicat.

M-am uitat la ele și am simțit ceva ce nu pot pune în cuvinte. Poate că fiecare înflorește atunci când e gata, nu când vrem noi. Poate că uneori trebuie doar să stai, să lași viața să curgă, și să nu renunți.

Nu știu cine va citi până la capăt povestea asta. Dar am simțit nevoia să o las aici, să fie și a voastră, a tuturor celor care treceți pe aici.

Astăzi eu am înțeles ceva: tot ce e menit să vină… vine. La timpul lui. Nici mai devreme, nici mai târziu. ❤️

30/08/2025

Când apare un copil într-o familie, el nu „salvează” o relație. Dar o pune la încercare. Și uneori o schimbă profund.

Imaginează-ți relația ca pe un ecosistem. Când apare un copil, acest ecosistem primește un nou element, iar echilibrul se schimbă. Dacă relația era deja solidă, cu încredere, sprijin și comunicare, acest pas o poate face chiar mai puternică.

Dar dacă existau deja probleme, noua presiune le poate scoate la suprafață. Poate aduce mai multe certuri sau distanță între parteneri.

Psihologia atașamentului ne arată că felul în care răspundem unul altuia sub stres contează enorm: ne apropiem sau ne respingem? Suntem prezenți emoțional sau ne retragem?

Nașterea unui copil e o mare schimbare. Poate fi dificilă, dar nu e doar un lucru rău. Poate să unească partenerii dacă ei au grijă unul de altul și rămân o echipă.

Cheia nu e copilul. Cheia suntem noi și felul în care avem grijă de relație. ❤️

25/08/2025

18/08/2025

Această scrisoare este un exemplu. Poate că, citind-o, te-ai regăsit în unele rânduri. Asta pentru că fiecare dintre noi, la un moment dat, și-a cerut prea mult, s-a judecat prea aspru sau s-a pus pe planul doi.

Scrisul către sine este un exercițiu de iertare și de grijă personală. Îți poți lua câteva minute să îți scrii propria scrisoare. Nu contează forma, nu contează cuvintele frumoase. Contează să fii sincer(ă) cu tine și să îți dai voie să recunoști că meriți blândețe.

Dacă simți că ai nevoie, încearcă și tu. Ia un pix și o foaie, și spune-ți ceea ce poate nu ai avut curajul să îți spui până acum: „Îmi pare rău” și „Te iert”.

17/08/2025

📱 Dimineața, deschizi telefonul și vezi violență, accidente, abuzuri, boală, suferință, dezastre. În câteva secunde, comprimi în minte mai multă durere decât putea trăi cineva, acum câteva sute de ani, într-o viață întreagă.

Creierul tău nu știe că e doar pe ecran. Reacționează ca și cm ai fi acolo: rămâi agitat, obosit, cu schimbări de dispoziție. Uneori simți nevoia să împărtășești ce-ai văzut, ca să scapi de povara pe care ai luat-o deja.

Nu e lipsă de empatie. Dar dacă îți consumi toată energia pe drame îndepărtate, nu-ți mai rămân resurse pentru oamenii și locurile unde poți ajuta cu adevărat.

De aceea, încearcă dimineața și seara să stai departe de ecrane. Lasă-ți mintea să înceapă și să încheie ziua în liniște. ❤️

17/08/2025

Singurătatea nu este o pedeapsă. Ea poate fi un spațiu de respiro, un timp în care îți auzi gândurile și îți recunoști nevoile reale. Compania greșită, în schimb, doare și te poate îndepărta de tine însuți.

Uneori, singurătatea e o așteptare: a schimbării în bine, a echilibrului, a momentului în care ești pregătit să mergi mai departe. Din liniștea ei se naște puterea de a vedea clar cine îți face bine și de a primi cu bucurie ceea ce viața îți aduce.

Și da, acel bine vine. Întotdeauna vine.