11/09/2025
𝐁𝐮𝐫𝐧𝐨𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐞𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 – 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧ț𝐢𝐞 ș𝐢 𝐢𝐠𝐢𝐞𝐧ă 𝐫𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă
Există zile în care compasiunea e plină și clară, iar întâlnirile din cabinet curg firesc. Și există zile în care povara nevăzută a muncii – suferințe împrumutate, griji care se lipesc de piele, presiunea de „a ține” pentru toți – ne lasă fără aer. Burnoutul psihoterapeutului nu este o slăbiciune personală, ci rezultatul unei nepotriviri persistente între cerințele relaționale și emoționale ale profesiei și resursele reale ale practicii. În plan fin, îl însoțesc rudele sale apropiate: compassion fatigue (oboseala compasiunii), vicarious traumatization (transformări ale sensului de sine prin expunere repetată la traumă) și secondary traumatic stress (simptome asemănătoare stresului traumatic preluate din munca cu trauma altuia) ( Stamm, 2010; Maslach, Schaufeli & Leiter, 2001).
Caruselul simptomelor de burnout
🎯Epuizare emoțională și fizică
Oboseală care nu cedează după odihnă
Senzație de „gol” sau de a fi mereu pe muchie
Iritabilitate, labilitate emoțională, plâns ușor
Somn fragmentat, treziri precoce, vise intruzive cu material clinic
Tensiune musculară, cefalee, tulburări gastrointestinale, palpitații
🎯Detașare / cinism (depersonalizare)
Răceală afectivă în ședințe, „pilot automat”
Cinism față de clienți sau profesie, umor defensiv tăios
Scăderea empatiei și a curiozității față de lumea internă a celuilalt
Nevoie accentuată de a te distanța imediat după ședințe
🎯Scăderea eficacității profesionale
Senzația persistentă că „nu ajut suficient”
Îndoială de sine, auto-critică, rușine profesională
Dificultăți de concentrare, memorie de lucru încărcată
Creșterea erorilor de judecată sau a omisiunilor în notele clinice
🎯Cognitive
Gândire alb-negru despre rezultate și valoare personală
Ruminație după cazuri, „replay” al ședințelor seara
Perfecționism moral, standarde inflexibile
Decizii amânate, dificultăți în prioritizare
🎯Comportamentale
Supramuncă și program extins cronic
Eroziunea limitelor de disponibilitate, răspunsuri la mesaje „oricând”
Evitare de auto-îngrijire și de supervizare tocmai când ar fi nevoie
Consum crescut de cafeină, alcool, sedative sau „scroll” compulsiv
🎯Relaționale (în cabinet și în afara lui)
Impaciență, micro-ironie, salvatorism sau evitare în relația cu clienții
Dificultăți de prezență în relațiile personale, retragere socială
Proces paralel accentuat, preluarea ritmurilor toxice din sistemele clientului
🎯Somatice
Epuizare fizică la final de zi, „greutate în corp”
Vulnerabilitate crescută la viroze, tulburări dermatologice funcționale
Dereglări ale apetitului, hiperarousal corporal în repaus
🎯Existențiale / de sens
Pierderea sensului și a bucuriei profesiei
Sentiment de inutilitate sau dezinvestire din rolul de terapeut
Distanță față de valori, cinism față de ideea de schimbare
🎯Semnale timpurii de urmărit
Îți vine greu să începi ședințele primei ore
„Fugi” în administrativ ca să eviți contactul profund
Închizi ziua fără niciun gest de decomprimare
Te surprinzi gândind frecvent „mă simt gol/ă” sau „nu mai am ce da”
📍Steaguri roșii (necesită oprire și consultare)
Afect plat prelungit, erori clinice neobișnuite
Idei de auto-vătămare, consum problematic de substanțe
Insomnie severă cu afect depresiv, izolare marcată
☘Igienă relațională și prevenție – ce putem face în mod concret
1) Supervizare și intervizare ca spații de reglare
Supervizarea regulată nu este lux, ci sistem nervos comun pentru practică. Adu rușinea la masă, nu doar teoria. Lucrează conștient procesul paralel, diferențiază „ce e al meu” de „ce e al sistemului” și antrenează răspunsuri alternative. Grupurile de intervizare pot funcționa ca bară de protecție, mai ales pentru psihoterapeuții/ independenți (Norcross & VandenBos, 2018; Skovholt & Trotter-Mathison, 2016).
2) Bariere sănătoase (limite care protejează relația)
Cadru explicit pentru disponibilitate și comunicare - intervale orare, canale, timp de răspuns.
Capacitate maximă asumată pentru cazuri complexe; evaluare lunară a încărcării emoționale.
Igiena digitală: notificări oprite după program, mesagerii doar în fereastra agreată, fără „consultații ad-hoc” pe canale personale.
Zile cu rol unic - o jumătate de zi fără clienți dedicată dezvolării, terapiei personale, reflecției și învățării.
3) Îngrijire deliberată a instrumentului de lucru – sinele
Somn, mișcare, hrană ca infrastructură a empatiei.
Practici de atenție (mindfulness la nivel pragmatic) asociate cu reducerea stresului și îmbunătățirea calității relației terapeutice (Shapiro, Astin, Bishop & Cordova, 2005).
Ritualuri de sens - reîntoarcerea periodică la „de ce-ul” personal, mentorat, lecturi care hrănesc curiozitatea.
4) Ecologia spațiului de lucru
Lumina naturală, un obiect care semnalizează „început” și „final”, plante, apă la îndemână. Detalii mici, efect cumulativ mare asupra tonusului și atenției.
5) Golden Standard - Ritualuri de decomprimare (înainte, între, după ședințe)
☘Înainte de zi
Intră în spațiu cu un minut de așezare conștientă. Observă-ți postura și sprijină tălpile pe podea. Inspiră pe patru timpi, expiră pe șase, de șase ori. Lasă abdomenul să se miște ușor, iar umerii să coboare. Alege intenția zilei – „suficient de bun” – și pune o limită clară pentru finalul programului și pentru câte cazuri dificile vei prelua. Creează un micro-cadru vizual care să semnalizeze începutul: - deschizi agenda la pagina de azi, așezi un obiect-ancoră (o piatră netedă, o plantă mică), aprinzi lumina caldă. Dacă lucrezi online, verifică în două respirații „granițele digitale” – notificări oprite, fereastră unică, căști conectate.
Varianta de 30 de secunde – o singură respirație lungă, un gând-ancoră („îmi reglez ritmul”), contact vizual cu un punct stabil din cameră.
Când simți presiune ridicată – scrie pe un bilețel ce te îngrijorează în afara cabinetului, pune-l într-o cutie și promite-ți că revii la el după program. Mintea prinde un loc unde să lase bagajul, corpul poate lucra mai liber.
☘Între ședințe
Curăță spațiul intern înainte de a-l deschide pentru altcineva. Trei pași rapizi în 90 de secunde.
Orientare – privești pe rând trei obiecte din cameră, numești în gând culoarea sau textura lor.
Exhalație – eliberezi aerul ușor mai lung decât inspirația, încă o dată sau de două ori.
Notă de o frază – „ce simt acum”, „ce iau cu mine intenționat în următoarea întâlnire”.
Adaugă un gest mic de „de-roling” – scuturi palmele, rotești ușor umerii, bei câteva înghițituri de apă. Dacă a apărut material traumatic, atinge deliberat biroul, spătarul scaunului sau brațul fotoliului. Lasă atingerea să confirme prezentul. O privire scurtă spre lumină sau fereastră ajută sistemul nervos să recalibreze contextul.
Varianta de 2–3 minute – o „micro-plimbare” în cameră ori pe hol, cu trei respirații 4–6 în mers, apoi o întoarcere conștientă în scaun.
Când ai două ședințe dificile la rând – lărgește ritualul: o respirație pe patru timpi, menții pe patru, expiri pe șase, menții pe doi, de șase ori. Închei cu o frază de auto-validare: „a fost intens, sunt aici, continui cu blândețe față de mine.”
☘Închiderea zilei
Închide „ușa cabinetului” în mod vizibil, pentru minte și corp. Cinci minute de jurnal sunt suficiente. O coloană scurtă cu două liste. „Ce îmi aparține azi” – trăiri, îngrijorări, rezonanțe personale. „Ce aparține clientului” – teme, procese, pași pe care îi va continua. Scrisul separă firele. Apoi un gest repetabil care marchează trecerea: - speli mâinile cu atenție la temperatură și miros, stingi o lumânare, așezi scaunul la masa sa.
Încheie cu propoziția de auto-compasiune. „Astăzi a fost destul.” Dacă simți că mintea rămâne agățată, pregătește un „pod de recontact” – note scurte cu ce vei face la începutul următoarei zile. Pe drum, alege o melodie liniștitoare sau tăcerea. Permite corpului să știe că procesul profesional s-a încheiat pentru azi.
Varianta de final când ești în criză de timp – trei respirații lungi, o frază în jurnal, gestul simbolic ales.
☘Personalizează-ți ritualurile
Semnal vizual
Alege două semne mici care să deschidă și să închidă ziua clinică. Un obiect pentru „start”, altul pentru „stop”. Pot fi o piatră netedă, o frunză presată, o lumânare, un creion preferat. La începutul programului, privește-l câteva secunde pe cel de „start” și lasă privirea să se așeze. La final, mută-l în alt loc sau stinge lumânarea. Repetat zilnic, acest gest devine o poartă.
Semnal somatic
Alege o mișcare scurtă care te aduce în corp. Poate fi întinderea coloanei, o rotire lentă a gâtului, trecerea palmei pe antebraț ca o verificare de prezență. Leagă mișcarea de o expirație mai lungă decât inspirația. Lasă umerii să coboare, mandibula să se înmoaie, tălpile să simtă podeaua. Repetă aceeași secvență înaintea primei ședințe, între două întâlniri și la închidere. Când ziua a fost grea, adaugă trei pași în cameră sau o atingere conștientă a biroului. Corpul învață repede drumul spre „acum”.
Semnal verbal
Găsește o propoziție care îți ține loc de sprijin. Scurtă, la persoana întâi, în prezent. Spusă pe expirație. „Respir și revin.” „Sunt aici și e de ajuns pentru azi.” Testează fraza în tine. Dacă la rostire simți un milimetru de spațiu în piept sau un gând care se domolește, ai găsit formula. Păstreaz-o identică o vreme, pentru ca mintea să o recunoască drept semnal de liniștire.â
Nu uita, înainte să ai grija de ceilalți, leagă-ți fularul la gât. 😊🏵
Psiholog Dr. Gabriela Dumitriu
psihoterapeut/ formator Institutul Român de Psihoterapie Integrativă
Referințe
Barnett, J. E., Baker, E. K., Elman, N. S., & Schoener, G. R. (2007). In pursuit of wellness: The self-care imperative. Professional Psychology: Research and Practice, 38(6), 603–612. https://doi.org/10.1037/0735-7028.38.6.603
Figley, C. R. (Ed.). (1995). Compassion fatigue: Coping with secondary traumatic stress disorder in those who treat the traumatized. New York, NY: Brunner/Mazel.
Maslach, C., Schaufeli, W. B., & Leiter, M. P. (2001). Job burnout. Annual Review of Psychology, 52, 397–422. https://doi.org/10.1146/annurev.psych.52.1.397
Norcross, J. C., & VandenBos, G. R. (2018). Leaving it at the office: A guide to psychotherapist self-care (2nd ed.). New York, NY: Guilford Press.
Pearlman, L. A., & Saakvitne, K. W. (1995). Trauma and the therapist: Countertransference and vicarious traumatization in psychotherapy with in**st survivors. New York, NY: W. W. Norton.
Rupert, P. A., Miller, A. O., & Dorociak, K. E. (2015). Stressors, self-care, and work–life balance among psychologists. Professional Psychology: Research and Practice, 46(5), 311–317. https://doi.org/10.1037/pro0000019
Shapiro, S. L., Astin, J. A., Bishop, S. R., & Cordova, M. (2005). Mindfulness-Based Stress Reduction for health care professionals: Results from a randomized trial. International Journal of Stress Management, 12(2), 164–176. https://doi.org/10.1037/1072-5245.12.2.164
Skovholt, T. M., & Trotter-Mathison, M. (2016). The resilient practitioner: Burnout and compassion fatigue prevention and self-care strategies for the helping professions (3rd ed.). New York, NY: Routledge.
