21/03/2026
REZIȘTI SAU FUGI?
*** Despre cât de mult poate însoți un psihoterapeut ***
👉Se vorbește mult despre rezistențele pacienților, dar puțin despre cele ale psihoterapeuților.
De la Freud, Jung, Ferenczi, la Winnicott și Yalom, toți au scris despre importanța propriei analize. Despre faptul că un terapeut nu poate conduce un pacient mai departe decât a ajuns el însuși în propria analiză/dezvoltare. Despre faptul că analistul își folosește propriul aparat psihic ca unealtă principală, iar dacă acesta nu e ”curățat” și ”înțeles”, va distorsiona tot (Racker).
😬Am auzit specialiști cu experiență considerând că în cazurile foarte intense (urgente) îl putem încuraja pe individul foarte furios (de exemplu) să dea într-o pernă, să se ducă să urle "în pustiu".
❗Când cineva vine la psiholog în suferință psihică intensă, simțindu-se extrem de rău, chiar dacă pune presiune pe specialist să îi ofere soluții imediate și concrete (presiune care se simte uneori teribil de pregnant), nu cred că asta vrea de fapt. Și nici nu cred că de asta are nevoie. (În urgențe de regulă se recomandă în paralel și tratamentul psihiatric, însă deseori există decompensări și fără/cu medicație.)
🫤Cred că a oferi astfel de sugestii despre ce să facă omul suferind extrem pe moment este o capcană imensă.
👉Cineva foarte furios nu are nevoie de un altul să îi spună că poate lovi perna, rupe o hârtie în bucățele, scrie un mesaj și arde foaia sau merge la yoga săptămânal.
🥹Are nevoie să fie ÎNȚELES în intensitatea sa. Iar asta înseamnă că specialistul înțelege că nimic din metodele de mai sus NU au cm să îl ajute. Pentru că în furia lui nu doar ar lovi perna, ci ar exploda întreaga planetă. Așa că dacă îi spui să rupă un caiet, îi spui de fapt "Fă ceva ca să treacă pe moment...e doar niște furie." Adică îi minimalizezi provocarea, greul, neputința. Le negi, nu le percepi real la intensitatea lor ori NU LE POȚI CONȚINE. Când tu dai astfel de pseudo-soluții de fapt spui: "Nu pot să te conțin. E prea mult." Și dacă chiar așa e, e bine să fii onest cu tine, să îți admiți limita și să nu încerci să îl dregi pe el cu zăhărel. Pentru că deși e pacient, simte foarte bine angoasa ta de a nu-l putea însoți.
Sunt terapeuți care recunosc când e prea mult pentru ei și recomandă un alt coleg. E onest, e uman. Ar fi bine sa se întâmple în primele ședințe, nu în mijlocul procesului, după ce individul a creat un atașament!
Însă acestea sunt cazuri mai bune față de cele în care psihoterapeutul nu fuge la propriu, nu abandonează procesul, dar abandonează ședințele: fuge cu mintea, se apără el însuși, iese din rolul terapeutic, nu e în contact cu ura lui față de pacient și nici cu agresivitatea.
👉Nu e ușor să rămâi și să conții, pentru că ceea ce pacientul prezintă ca furie imensă e doar un simptom. La interior de fapt e o durere teribilă, o implozie care parcă cere să fie pusă în act. Iar descărcările de moment nu ajută. Astfel de sugestii pot face amicii între ei, dar nu cred că ar trebui să vină din partea noastră, a celor care se presupune că înțelegem emoția mai profund de o descărcare.
❗Când vine în cabinet cineva cu o depresie adâncă nu are nevoie să audă că l-ar ajuta să facă niște mișcare sau să iasă cu prietenii.
👉Chiar dacă pare că oamenii caută soluții, de fapt ei mai întâi caută să fie ÎNȚELEȘI și validați în emoțiile lor. Să poată fi conținuți și însoțiți.
Când cineva spune că vrea să moară nu caută să audă de la tine că "viața e frumoasă" sau "viața merită trăită". Doamne ferește! Nici că ar trebui să gândească în vreun fel sau să facă ceva anume.
❗Dacă nu poți pătrunde lumea interioară extrem de dureroasă a cuiva, mai bine taci. Și în astfel de mărturisiri, chiar e bine să taci o vreme. Tăcerea poate fi infinit mai de ajutor decât a da vreun sfat.
👉Oamenii cu suferințe extreme au nevoie să fie ÎNSOȚIȚI în infernul lor. Dacă tu încerci să îi scoți la suprafață pentru că ți-e frică să pășești tu acolo, nu ai făcut nimic.
🥹Psihoterapia înseamnă a coborî în infern cu pacientul, dar a rămâne conștient că există și altceva. Însă uneori oamenii suferinzi nu vor să vadă că există și altceva. NU POT. Iar atunci e nevoie să stai cu ei în ”iadul lor”. Dacă ei pot, ar trebui și tu. Altfel doar vă veți juca de-a psihoterapia. Nu înseamnă că e ușor, nici plăcut, ba chiar e teribil de angoasant și se simte enormă neputință. Dar e important să poți accepta chiar și neputința. Să o poți trăi împreună cu el, pentru că de fapt el vrea să te facă să te simți ca el. Să vezi cm e. Te inundă cu neputința lui, cu angoasa lui, cu furia lui. Reziști sau fugi?
💔Un psihoterapeut care nu și-a dat voie să coboare în propria ”nebunie”, nu va putea merge acolo nici cu un altul. Oricâte cărți a citit, oricât de mult a învățat sau știe teorie, oricâți ani de experiență ar avea, dacă nu s-a lăsat el însuși coborât în ”întunericul” său, nu îl vor ajuta la nimic cunoștințele atunci când va întâmpina suferințe puternice și provocări.
Preluat
