Psihoterapeut Dan Enescu

10/07/2025

Salutare!

Vă las mai jos un articol excelent despre o temă tot mai prezentă azi - faptul că maturizarea presupune renunțarea la iluzia infantilă cǎ lumea poate fi perfectă și la dispoziția noastră, chiar și atunci când devenim adulți, prin gratificare instantanee și lipsa de toleranță față de frustrare

https://www.dilema.ro/tilc-show/intre-furie-si-realitate-dificultatea-de-a-renunta-la-omnipotenta?fbclid=IwQ0xDSwLcYTJleHRuA2FlbQIxMQABHkNYc6-ivII0NijouqX5K1myNoLLxXUPRIusH6Q4mLuyoMLvoe8RqsXTXmKi_aem_rcPy5vFnY55v4zWI_W2_qg

Crizele de furie, refuzul efortului susținut, dificultatea de a tolera frustrarea sînt manifestări frecvente în rîndul copiilor de vîrstă preșcolară, dar ele nu reprezintă simple „capricii”.

07/06/2025

De ce lumea pare să piardă zona gri?

Când ești ori globalist ori izolaționist, agresor sau agresat, progresist sau conservator, ești sărăcit de toată zona gri dintre pozițiile extreme.

Dacă nu ești ca noi, ești împotriva noastră.
Bun sau rău, ca în basme.

Acest tip de gândire, care domină tot mai mult discursul public nu e doar ideologic, e și psihic. Și e o simplificare.

Este specific poziției schizo-paranoide, o formă primitivă de organizare a lumii interne, cu scopul de a face față anxietății.

Ambiguitatea, diferențele, incertitudinea, complexitatea lumii generează anxietate pentru că necesită efort psihic. O reacție de apărare este regresia într-o lume simplificată.

Când mediul devine polarizat, devenim și noi la fel.
Începem să ne scindăm pe interior între ce putem arăta și ce nu, între ce putem simți și ce nu e voie.

Iar acolo unde nu mai e ambiguitate, nu mai e loc (sau nevoie de gândire). Doar de reacție.

01/06/2025

În luna mai, când s-au împlinit 169 de la nașterea lui Sigmund Freud, Vasile Dem. Zamfirescu a lansat Jurnal de psihanalist, o carte dedicată studenților, specialiștilor, dar și celor care vor să descopere cm arată călătoria în lumea inconștientului, exemplificată printr-o serie de c...

27/05/2025

De ziua psihologului mă gândesc la curaj.

Curajul nu e doar cel despre care se scriu povești, cântece (sau postări pe social media 🙂).
Curajul e, de cele mai multe ori, în gesturi mici, de zi cu zi.
Momente în care faci ceva ce simți că e greu.
Iar acele momente mici se adună și schimbă tot.

Să fii sincer cu tine. Să cauți adevărul, chiar și când doare.
Să pleci dintr-un loc sigur, călduț, și să pornești pe un drum mai nesigur, dar mai aproape de cine ești.
Un drum care, în timp, te face mai viu. Mai energic. Pe scurt… fericit.

Pentru că da, un drum nou poate fi înfricoșător. Vine cu teamă, cu nesiguranță.
Dar uneori, locurile cele mai comode ajung să devină sufocante.
Și tocmai liniștea aia aparentă te ține pe loc. Te anesteziază.

Știu cm e. Am lăsat un job sigur, o carieră predictibilă, pentru a-mi urma vocația.
Să mă dedic full-time psihoterapiei a fost, poate, cea mai grea și cea mai bună decizie.
Am trăit toate fricile de mai sus — și câteva în plus — dar mă bucur în fiecare zi că am ales drumul ăsta.

Și mă gândesc cât de important e să ai pe cineva lângă tine când faci un pas atât de mare.
Un prieten, un partener, familia. Ei îți dau forță.

Dar mai există un tip de sprijin diferit.
Psihoterapeutul e cineva în fața căruia poți fi cu totul sincer.
Fără teama de cm sau ce va înțelege sau cǎ te va judeca.

Asta înseamnă, pentru mine, munca de terapeut:
să fii acolo, cu și pentru celălalt, atunci când are nevoie să-și găsească propriul răspuns. Propriul drum.

Și dacă azi e o zi în care ne gândim la rolul psihologului,
eu mă gândesc mai ales la cei care au avut curajul să înceapă.