Spital Orasenesc "Sfantul Dimitrie" Tirgu Neamt

Spital Orasenesc "Sfantul Dimitrie" Tirgu Neamt Aceasta pagina isi doreste sa sa fie o punte de legatura intre Spitalul din Tirgu Neamt si comunitat Neamţ cât şi din zonele învecinate.

Din 1852, anul înfiinţării, spitalul organizat iniţial ca o continuare a bolniţei Mânăstirii Neamţ a suferit un permanent proces de înnoire transformare şi diversificare a specialităţilor de bază.
Încă de la început, spitalul a fost deservit de personal cu o înaltă calificare obţinută la şcoli prestigioase din Europa. S-a realizat, astfel, o adaptare continuă la nevoile pacienţilor, care proveneau atât din Tg. De la 2 secţii, chirurgie şi interne, s-au adăugat apoi ambulatoriul de specialitate, secţia de boli infecţioase, secţia de obstetrică ginecologie şi nou născuţi, secţia reumatologie. Secţia de pediatrie a funcţionat până în 11 decembrie 2002 în cadrul fostului sediu al Consiliului popular şi al Comitetului PCR, actualmente fiind sediul autorităţii publice locale. Secţia cardiologie a funcţionat la început în cadrul secţiei interne avându-l ca medic specialist pe domnul doctor Carp Vladimir.
În două etape, de câţiva ani spitalul a avut arondata şi Valea Muntelui, cu cele 6 comune şi cu Secţia Exterioară Ceahlău. Ulterior s-au înfiinţat compartimentele de ATI în cadrul secţiilor chirurgie, obstetrica ginecologie şi nou născuţi şi compartimentul de recuperare pediatrică la secţia pediatrie. Compartimentul neurologie a făcut parte din secţia medicină internă, deservit fiind de domnul doctor Gradinaru Gheorghe, medic specialist neurologie, care a ocupat şi funcţia de director al policlinicii mai mulţi ani.
Între anii 2000-2010 s-a reînfiinţat compartimentul de neurologie tot în cadrul secţiei de medicină internă, de la 6 paturi ajungând la un număr de 10 paturi. Compartimentul de diabet zaharat, înfiinţat în cadrul aceleaşi secţii are un număr de 10 paturi şi a continuat diversificarea specialităţilor medicale după cm am amintit mai înainte. Compartimentul de balneofizioterapie a fost condus pentru o vreme de domnul doctor Rădulescu Romulus, actualmente făcând parte din cadrul secţiei de reumatologie.
În anul 1992, prin înfiinţarea compartimentul gastroenterologie, deservit de domnul doctor Axinia Tudorel, începe explorarea ultrasonografica. Tot prin dăruirea dumnealui se realizează şi endoscopii digestive, explorări ale tractului digestiv.
În anul 1997, prin contribuţia domnului doctor Bîrgaoanu Matei s-a dotat laboratorul de radiologie cu un aparat roentgen diagnostic Philips. În anul 2010, Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală obţine certificarea unui sistem de management conform standardului internațional ISO 9001:2008. Laboratorul de analize medicale a fost dotat cu aparatura de înalta performanţă pentru obţinerea unor rezultate cât mai fiabile, deservit fiind de oameni care dau dovadă de profesionalism. În anul 2011 şi acest laborator lucrează conform standardului internaţional SR EN ISO 15189:2007 fiind în plin proces de acreditare. Pentru a susţine activitatea medicală în cadrul unităţii mai funcţionează un număr de compartimente şi servicii.
Începând cu data de 15.06.2010, prin Ordinul ministrului sănătăţii 793, structura organizatorică a fost modificată prin reducerea numărului de paturi de la 279 la 260.

Address

Boulevard Stefan Cel Mare Nr. 35
Humuleştii Noi
615200

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Spital Orasenesc "Sfantul Dimitrie" Tirgu Neamt posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Spital Orasenesc "Sfantul Dimitrie" Tirgu Neamt:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram