28/06/2025
Una dintre cauzele problemelor de sănătate poate fi neîndeplinirea propriilor îndatoriri.
Indiferent de rolul, funcția, apartenența noastră și, mai cu seamă, identitatea noastră, pentru a avea parte de dragoste, sănătate, bucurii, realizări și succese curate (nepătate, neîntinate de rău) e nevoie să cunoaștem, să înțelegem și să respectăm îndatoririle corespunzătoare. De exemplu, misiunea de părinte implică și educarea copilului cu dragoste în dragoste față de Dumnezeu, orice funcție de la locul de muncă este însoțită de o serie de sarcini și responsabilități, apartenența la biserica ortodoxă necesită respectarea rânduielilor pentru enoriași, iar identitatea de copil al lui Dumnezeu necesită atât primirea Fiului în inimă cât și ascultarea Cuvântului: ”Rămâneţi în Mine (Iisus) şi Eu în voi. ... rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cm şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi și ca bucuria voastră să fie deplină.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, cap.15)
Cum e posibil ca neîndeplinirea propriilor îndatoriri să contribuie la îmbolnăvirea trupului? În multe moduri. Referindu-ne la exemplele anterioare, este posibil ca:
- în cazul în care copilul nu a fost crescut cu dragoste în dragoste față de Dumnezeu (”… dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele.”), copilul să fie vulnerabil în fața ispitelor răului și să facă greșeli care să creeze suferințe mari părinților, cu trăiri emoționale negative intense sau de lungă durată, trăiri care pot afecta sănătatea trupului. De exemplu, ura, care însoțește furia, supărarea, revolta și alte emoții negative, poate ucide celule. Acest lucru a fost dovedit și științific.
- neîndeplinirea unei sarcini la locul de muncă sau efectuarea ei în mod iresponsabil poate conduce la mustrări din partea șefilor, la tăierea salariului și chiar la pierderea locului de muncă, fapte care vin ”la pachet”, de obicei, cu o mulțime de trăiri negative, învinuiri sau autoînvinuiri, judecăți greșite etc. Mai departe, starea de sănătate trupească poate fi afectată în mai mică sau mai mare măsură de emoțiile negative trăite. Iar la acestea se pot adăuga, în cazul pierderii locului de muncă, și imposibilitatea asigurării alimentației/îmbrăcăminții/locuinței corespunzătoare și înmulțirea sau amplificarea trăirilor dăunătoare.
- nerespectarea rânduielilor bisericești, precum nerespectarea posturilor de peste an, cu excepția dezlegărilor primite, poate limita primirea Sfintei Împărtășanii în zilele de sărbătoare chiar dacă enoriașul își dorește acest lucru.
- necunoașterea și nerespectarea îndatoririlor de copil a lui Dumnezeu din cauza necunoașterii sau înțelegerii greșite a Cuvântului Lui, transmis prin Sfânta Scriptură, facilitează săvârșirea de greșeli care pot afecta trupul. De exemplu, necumpătarea (supra alimentare, supra efort fizic sau intelectual, cumpărături în exces etc.), mânia (indiferent de motivație), desconsiderarea ori judecarea semenilor sau a propriei persoane ș.a.m.d.
Soluția: analiza acestor aspecte în viața personală, recunoașterea și mărturisirea (spovedanie) a greșelilor conștientizate, identificarea măsurilor necesare corectării comportamentului în funcție de specificul fiecărei greșeli recunoscute și aplicarea acestor măsuri cu îngăduință, blândețe și răbdare dar cu voință, perseverență, credință și ajutorul lui Dumnezeu.