Psihoterapeut Corina Ungureanu

Psihoterapeut Corina Ungureanu Psihoterapeut atestat | Terapie individuala si de cuplu | In cabinet in Iasi si online | Relatii, Emotii, Schimbare profunda

18/12/2025

Validarea: unul dintre cele mai neînțelese aspecte ale comunicării

Validarea este unul dintre cele mai ciudat înțelese concepte din relații.
Aud des întrebarea asta: „Ar trebui să-mi validez partenerul chiar dacă emoțiile lui/ei nu sunt raționale?”
Dar emoțiile nu sunt raționale sau iraționale.
Ele sunt semnale, mesageri care vor să ne spună ceva despre o nevoie, o frică, o limită atinsă, o rană atinsă.

Poate nu înțelegi de ce partenerul tău este rănit, anxios sau supărat.
Te poți gândi: „Asta n-are sens.”
Dar are sens pentru ei.
Pentru că fiecare dintre noi venim cu povești diferite, cu un trecut diferit, cu răni diferite.
Ce e insignifiant pentru tine poate fi tulburător pentru celălalt.
Asta nu îl face „prea sensibil”. Îl face uman.

Validarea nu înseamnă „sunt de acord„.
Înseamnă empatie.
Înseamnă: „Văd că suferi. Sunt aici.”

Când oamenii își pot simți emoțiile fără să se simtă judecați, nu mai încearcă să se apere de propriile trăiri. Se relaxează. Se deschid.
Relația devine un spațiu mai sigur, nu un teren de luptă.
Și când îi validăm, ceilalți devin mai disponibili să ne audă și ei pe noi.

16/12/2025

Când corpul tău intră în alertă și nu știi de ce

Te-ai surprins vreodată cm uneori ceva mic – un mesaj fără răspuns, o privire mai rece, o distanță de câteva ore – te aruncă într-o avalanșă de temeri? Inima bate mai repede, respirația se scurtează, gândurile se învârt în cerc: „A plecat? Ce am făcut greșit?”
Asta e teama de abandon – corpul tău crede că e din nou singur. Nu ești „prea sensibil(ă)”, ci doar trăiești o amintire veche - una în care apropierea însemna și risc de pierdere.

În momentele acelea, primul pas nu e să te convingi că „totul e în regulă”. Primul pas e să te ancorezi în prezent.
Respirația e poarta către siguranță. Inspiră lent pe nas, numărând până la patru. Ține aerul o clipă, apoi expiră tot încet pe gură.
Simte podeaua sub picioare, spatele sprijinit de scaun, aerul care îți atinge pielea. Privește în jur și numește cinci lucruri pe care le vezi, patru pe care le poți atinge, trei sunete pe care le auzi.
Asta e reglare – îi arăți corpului tău că acum ești aici și ești în siguranță.

O clientă mi-a spus după un timp în terapie: „Înainte panica mă cuprindea din senin și mă pierdeam. Acum respir și mă întorc la corpul meu. Nu mai fug după celălalt – rămân cu mine.”
Pentru că vindecarea nu este doar în relație, ci și în corp.
Când corpul se liniștește, iubirea poate avea spațiu din nou.

Afirmații terapeutice:
– Pot sta cu mine.
– Liniștea nu e un gol, e un spațiu de siguranță.
– Sunt aici cu mine, chiar dacă mi-e teamă.

11/12/2025

Despre autocritică și felul în care ne vorbim în interior

Autocritica este pentru mulți dintre noi un mod de viață - ne trezim cu ea, adormim cu ea, o folosim ca pe un instrument de „disciplină” interioară.
De multe ori chiar credem că ne ajută.

Pentru unii dintre noi, autocritica pare o încercare sinceră de a se îmbunătăți. O formă de autocorectare:
„Dacă îmi văd slăbiciunile și le repar, o să fiu mai bun(ă), mai capabil(ă), mai pregătit(ă).”
E modul în care încercăm să prevenim greșelile, să rămânem cu picioarele pe pământ și să nu ne „luăm nasul la purtare”.
Pare rezonabil.
Dar problema este că tonul autocritic nu este niciodată blând.
Nu spune: „Hai că reușești.”
Spune: „Nu e destul. Puteai mai bine. Tu nu ești bine.”
Și încet-încet devenim oameni care nu se mai văd niciodată îndeajuns.

Pentru alții, autocritica funcționează ca o formă de autopedepsire.
Oamenii care simt asta trăiesc cu impresia că sunt plini de defecte, că au greșit „prea de tot”, că nu merită iertare până nu trec printr-o formă de sancțiune emoțională.
Dacă nu există cineva care să îi pedepsească, o vor face singuri.
Autocritica devine, fără să ne dăm seama, o modalitate de a plăti pentru ceea ce credem că suntem. Un fel de a spune: „Dacă mă pedepsesc eu, poate nu mă va mai pedepsi viața.”

În munca mea terapeutică, văd mereu același lucru - autocritica pare că ne ține în control, dar de fapt ne ține în captivitate.
Nu ne face mai buni, ci mai obosiți.
Nu ne face mai rezilienți, ci mai temători.
Avem nevoie de sinceritate cu noi, da.
Dar sinceritatea nu înseamnă cruzime.
Creșterea nu vine din biciuire, ci din înțelegerea reală a ceea ce trăim.

Tu când ai învățat că pentru a deveni mai bun(ă) trebuie mai întâi să te lovești?

09/12/2025

Când nu mai simți nimic

Uneori, nu e vorba de tristețe și nici de durere. E un fel de nimic. Sunt zile în care te ridici din pat, îți faci treburile, zâmbești politicos și înăuntru e doar o liniște grea.
Deconectarea emoțională e modul corpului de a te proteja.
Când ai simțit prea mult, prea intens, pentru prea mult timp, corpul a învățat să apese butonul de „pauză” pentru tine. Doar că odată cu durerea, dispare și bucuria.

Vindecarea nu înseamnă să forțezi emoțiile să se întoarcă, ci să creezi spațiu pentru ele. Să te apropii de lucruri care au sens, chiar dacă la început nu simți nimic.
Un ceai băut încet.
O carte care te inspiră.
O plimbare în natură.
O conversație reală.
Un lucru mic făcut cu grijă.

O clientă mi-a spus: „Am început să pictez, deși nu mă simțeam inspirată. După o vreme, a început să-mi placă un pic.” Asta înseamnă să redescoperi bucuria: nu prin efort, ci prin prezență.
Când alegi activități care dau sens – nu pentru rezultat, ci pentru contactul cu tine – se întâmplă ceva tăcut, dar profund. Golul acela începe să se umple.

Dacă azi te simți deconectat(ă) sau fără chef, alege o activitate mică, dar cu sens pentru tine. Nu pentru rezultat, ci pentru a fi cu tine.

Care ar fi acel gest simplu pentru tine?

04/12/2025

Despre iluzia că „știm să comunicăm”

De cele mai multe ori credem că știm să comunicăm.
Ce facem de fapt:
– reacționăm
– condamnăm
– ne apărăm
– vrem să avem dreptate
– ne închidem

Și în felul acesta transformăm relația într-un loc în care celălalt nu se mai simte în siguranță - un loc în care emoțiile devin periculoase, vulnerabilitatea e riscantă și sinceritatea devine o amenințare.

Dacă partenerul nostru nu se simte în siguranță să se exprime sau dacă noi nu ne simțim în siguranță să fim vulnerabili, nu mai contează cât de mult ne iubim.

Iubirea nu se va simți ca iubire.
Se va simți ca tensiune, ca retragere, ca distanță.

Relația devine sigură atunci când comunicarea nu mai e despre cine câștigă, ci despre cm ne putem auzi cu adevărat unul pe celălalt.
Să fim iubiți 🙂

02/12/2025

Când vrei să spui ceva neapărat…

Știi momentul acela când simți cm corpul se încordează, vocea ți se ridică și tot ce vrei e să te aperi, să explici, să ai dreptate?
E clipa în care emoțiile te conduc, iar între ce simți și ce faci nu mai există spațiu.
Dificultatea de a ne regla emoțional nu vine din lipsă de voință, ci dintr-un sistem nervos care a învățat că reacția imediată e singura formă de siguranță.

În realitate, vindecarea nu începe cu „a nu mai simți”, ci cu a crea spațiu între emoție și reacție.
Pauza nu e o tăcere pasivă.
E o respirație care spune: „Așteaptă puțin. Nu e nevoie să răspunzi acum.”
E timpul în care îți întorci atenția spre interior:
– Ce simt acum, de fapt?
– Ce parte din mine se simte amenințată?
– Ce are nevoie această parte – înțelegere, validare, siguranță?

Cu timpul, corpul învață că nu fiecare emoție cere acțiune.
Unele cer doar prezență. Și exact acolo, între stimul și răspuns, se naște libertatea noastră interioară.
Ce s-ar schimba în viața ta dacă, înainte de a reacționa, ai respira de două ori?

27/11/2025

Siguranța într-o relație nu se construiește prin declarații mari, ci prin gesturi mici

Siguranța relațională apare atunci când prin lucrurile mărunte transmitem celuilalt:
„Ești în siguranță lângă mine. Poți fi tu.”

Se creează prin gesturi simple:
– ascultăm fără să întrerupem
– răspundem fără să judecăm
– validăm, chiar și atunci când nu suntem de acord
– reparăm atunci când greșim

Asta este baza unei relații sănătoase.
Nu perfecțiunea, ci disponibilitate, prezență și dorința de a construi împreună un spațiu în care amândoi ne putem relaxa.

25/11/2025

3 pași ca să înțelegi de ce te simți mereu epuizat(ă) emoțional

Epuizarea emoțională nu vine peste noapte.
Se instalează încet, uneori pe tăcute.
La început e doar oboseală. Apoi, chiar și lucrurile mărunte devin prea mult.
Și te întrebi: „Cum am ajuns aici?”

Răspunsul e, de obicei, în sursele de suprasolicitare — acele zone din viața ta unde oferi mai mult decât primești, unde nu mai există spațiu de pauză.
Iată 3 direcții simple prin care poți începe să înțelegi de unde vine epuizarea ta:
1. Observă unde spui mereu „da”, deși vrei să spui „nu”.
Fiecare „da” spus din vinovăție sau frică adaugă un strat de tensiune invizibilă.
Nu e egoist să alegi să te oprești. E o formă de protecție sănătoasă.
2. Uită-te la conversațiile care te secătuiesc.
După ce vorbești cu cineva, te simți liniștit(ă) sau gol(ă)?
Corpul tău știe ce relații îți hrănesc energia și care o consumă.
Notează-le, fără judecată. Doar observă tiparul.
3. Analizează-ți rutina mentală.
Uneori nu oamenii ne obosesc, ci propriile gânduri.
Alergăm între „trebuie să fac”, „n-am voie să greșesc” și „nu am timp”.
Fiecare gând de acest tip menține sistemul tău nervos în alertă.

Epuizarea emoțională nu e un semn de slăbiciune, ci un semn că ai fost prezent(ă) pentru toți, mai puțin pentru tine.
Poți să te întrebi blând:
„De ce parte din mine n-am mai avut grijă de ceva vreme?”

Despre oboseala de a fi ok tot timpulPoate te ții bine. Răspunzi „sunt ok” când ești întrebat(ă). Zâmbești, faci lucruri...
20/11/2025

Despre oboseala de a fi ok tot timpul

Poate te ții bine.
Răspunzi „sunt ok” când ești întrebat(ă).
Zâmbești, faci lucruri, te ții pe picioare.
Poate chiar crezi că, dacă te oprești, totul se prăbușește.

Dar înăuntru… e altceva.
O oboseală care nu trece cu somn.
Un sentiment că duci prea mult, prea singur(ă).
Că nu mai știi ce simți, doar că te simți… secătuit(ă).

E greu să fii în formă mereu.
Să ai grijă de toți, dar să nu ai loc pentru tine.
Să știi ce simt ceilalți, dar să nu mai știi cm ești tu.
Să fii prezent(ă), implicat(ă), empatic(ă) – dar invizibil(ă) când vine vorba de nevoile tale.

Uneori, ceea ce numim „oboseală” e mai mult.
E tristețe nespusă.
Frustrare neexprimată.
Singurătate în doi.
E ceea ce se adună în tăcere, zi după zi după zi.

Poate te gândeai de mult că ai vrea să vorbești cu cineva.
Să nu mai cari singur(ă) tot ce doare.
Dar n-ai știut cu ce să începi.

Am creat un ghid pentru tine.
Pentru acele momente în care nu mai știi ce simți, dar știi că simți prea mult.
E blând. Nu grăbește. Nu cere nimic.
Poți să-l descarci gratuit, dacă simți că ai vrea să începi de undeva:
👉 https://www.psihoterapeutcorinaungureanu.com/ghid-gratuit-trusa-emotionala

Foto: Ksenia Bondarchuk

Când emoțiile devin un val prea mareUneori simți că ești copleșit(ă). Un cuvânt, o privire, un ton — și totul devine pre...
18/11/2025

Când emoțiile devin un val prea mare

Uneori simți că ești copleșit(ă). Un cuvânt, o privire, un ton — și totul devine prea intens. Te tensionezi, respiri agitat, mintea se umple de gânduri, iar corpul parcă nu te mai ascultă.

Nu e lipsă de control. E semnul că sistemul tău nervos e în alertă. Că a învățat cândva că e mai sigur să reacționeze rapid, să facă ceva, decât să simtă.

A învăța să te reglezi emoțional începe cu un pas aparent mic: să recunoști semnalele intensității emoționale. Să știi când totul devine prea fierbinte.
Poți începe observând:
– Când simți că îți crește tensiunea în corp (umeri încordați, respirație scurtă, bătăi rapide ale inimii).
– Când vocea interioară devine grăbită sau acuzatoare.
– Când mintea spune „nu mai pot”, „iar se întâmplă”, „nu suport asta”.

Acestea nu sunt semne de slăbiciune, ci semnale de suprasarcină emoțională.
Ele îți arată că e momentul să te oprești puțin, să respiri, să te reancorezi în prezent.
În loc să forțezi calmarea, întreabă-te blând:
„Ce are nevoie partea asta tensionată acum?”
„Ce încearcă să-mi spună corpul meu?”

Recunoașterea momentului în care emoția devine intensă e un act de curaj.
Pentru că acolo, între reacție și conștientizare, începe reglarea.
Nu e nevoie să știi ce să faci perfect.
E suficient să observi și să rămâi cu tine.
Cum îți spune corpul tău că o emoție devine prea puternică?

Foto: Anton Sobotyak

13/11/2025

Nu e ușor să ne schimbăm felul în care ne raportăm la propriile emoții

Toți avem tipare adânc înrădăcinate — tipare pe care le-am învățat de mici și care, într-un fel sau altul, ne-au ajutat să fim în siguranță sau să rămânem conectați.
Tipare care ne-au învățat că emoțiile sunt ceva rău, slăbiciuni sau sunt „prea mult”.
Tipare care au sădit rușine în mijlocul ființei noastre doar pentru că aveam nevoi.

Dar acum învățăm că suntem prin natura noastră ființe emoționale — trăim lumea prin emoțiile noastre. Emoțiile ne țin conectați cu ceilalți oameni și muncesc din greu ca să ne mențină în viață.

De aceea, e esențial să învățăm cm să le navigăm — mai ales pe cele dificile.
Cum să stăm cu senzațiile, cm să ne separăm sentimentul propriei identități de ceea ce simțim.

11/11/2025

3 moduri prin care poți fi empatic(ă) fără să porți emoțiile altora

Când cineva suferă, e firesc să vrei să ajuți. Doar că uneori grija se transformă în povară.
Încerci să-l faci pe celălalt să se simtă mai bine, chiar și când nu e treaba ta.
Simți tensiunea, vinovăția, oboseala — și te întrebi de ce e atât de greu „să fii bun(ă)”.

Adevărul e că nu e despre a fi bun(ă).
E despre a ști unde se termină empatia și unde începe responsabilitatea emoțională.
Iată trei moduri simple de a rămâne conectat(ă), fără să te pierzi:
1. Ascultă fără să repari.
Când cineva e trist, furios sau confuz, primul impuls e să spui ceva care să liniștească. În loc de asta, oferă prezență: „Sunt aici.” E suficient. Nu e nevoie să rezolvi. Oamenii nu au nevoie mereu de soluții.
2. Observă-ți granițele interioare.
Când te simți tensionat(ă) după ce asculți pe cineva, întreabă-te:
„Ce parte din mine s-a activat acum?”
E semn că ai început să duci ceva ce nu e al tău. Poți fi empatic(ă) și calm(ă) în același timp, dacă rămâi conștient(ă) de tine.
3. Reamintește-ți: fiecare e responsabil de propriile emoții.
A învăța să nu preiei nu te face rea, ci matur(ă) emoțional. E felul tău de a spune: „Îți respect durerea, dar nu o voi trăi în locul tău.”

Empatia creează conexiune.
Responsabilitatea emoțională excesivă creează epuizare.
Diferența dintre ele e granița care te menține sănătos/sănătoasă emoțional.

Address

Iasi

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Corina Ungureanu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Corina Ungureanu:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram