https://www.psihoterapeutcorinaungureanu.ro/

Psihoterapeut Corina Ungureanu, Iasi (2025)

06/11/2025

Toți părinții cred că și-au iubit copiii.
Toți copiii deveniți adulți, când ajung în terapie cu anxietate, atacuri de panică, depresie sau relații dificile, descoperă că nu s-au simțit iubiți.

Nici unii, nici alții nu mint.
Părinții au oferit iubirea pe care au știut s-o ofere.
Copiii au primit-o in felul în care au putut atunci.

Nu e despre vină.
E despre felul în care iubirea, fără limbajul potrivit, nu se mai simte ca iubire.

04/11/2025

Când nu mai simți nimic...

Uneori nu e tristețe, nu e nici frică. E doar… nimic. O amorțire care te ține la distanță de tot ce trăiești, ca o ceață.
Poate te uiți la viața ta și știi că ar trebui „să simți ceva”, dar nu se întâmplă.
Și te întrebi: „Ce e în neregulă cu mine?”

Adevărul e că amorțirea asta nu înseamnă lipsă de emoție.
E un mecanism de protecție, o formă de supraviețuire. Când ai simțit prea mult, prea des sau prea devreme, corpul tău a învățat să se oprească. A închis robinetul emoțiilor, ca să te salveze.

Uneori cauzele sunt vechi – traume neprocesate, dureri nevorbite, pierderi netrăite.
Alteori e doar suprasolicitarea: ai ținut totul sub control prea mult timp.

Explorarea deconectării nu înseamnă să te forțezi să simți.
Înseamnă să te reapropii pas cu pas de tine.
Poți începe cu gesturi simple:
– Observă momentele în care te simți „gol(ă) pe interior”.
– Întreabă-te: „Ce s-a întâmplat înainte de asta?”
– Amintește-ți: corpul tău nu e defect. Doar a obosit să simtă durere.
– Alege blândețea, nu critica. Golul are un sens. Te protejează.

A te reconecta cu emoțiile tale nu e un act dramatic, ci unul de încredere.
De fiecare dată când îți permiți să te întrebi curios „ce se întâmplă în interior acum?”, o parte din tine se trezește.

Poate azi e un moment potrivit să asculți acel gol — nu ca pe un dușman, ci ca pe o poveste care vrea să fie auzită 💛

Foto: Vital Adi

30/10/2025

5 semne că începi să pui limite emoționale sănătoase

Dacă ești o persoană empatică, ai învățat să simți tot tristețea celuilalt, furia, tăcerile, tensiunea dintr-o încăpere. Ai crezut că a fi apropiată de oameni înseamnă să duci tot ce simt ei.
Dar apropierea reală nu se măsoară în cât de mult preiei de la ceilalți, ci în cât de bine poți rămâne tu însăți în mijlocul emoțiilor celorlalți.

Iată cinci semne că începi să pui limite emoționale sănătoase:
🌱Simți cu celălalt, dar rămâi ancorată în tine.
Nu te mai pierzi în intensitatea trăirilor lor. Poți fi prezentă, dar stabilă — ca un țărm care primește valul, nu ca o barcă luată de curent.
🌱Îți observi reacțiile înainte să le confunzi cu ale altora.
Înveți să te întrebi: „E emoția mea sau a celuilalt?” Această simplă întrebare te poate readuce la tine.
🌱Îți oferi permisiunea să te retragi.
Separarea sănătoasă înseamnă uneori să pleci dintr-o conversație, să faci o pauză, să respiri. Asta nu e respingere — e grijă de sine.
🌱Nu mai simți vinovăție când nu poți susține pe cineva.
Ai înțeles că prezența ta autentică e mai valoroasă decât disponibilitatea permanentă.
🌱Îți cunoști limitele emoționale și le respecți.
Știi când e prea mult pentru tine și alegi conștient să nu te oprești înainte să te pierzi. Asta nu înseamnă indiferență, ci maturitate afectivă.

Separarea emoțională sănătoasă nu te îndepărtează de ceilalți — te apropie mai autentic. Pentru că doar când ești tu întreagă, poți fi cu adevărat prezentă pentru ceilalți.

28/10/2025

Când mintea îți spune că vei fi părăsit(ă)

Teama de abandon nu apare de nicăieri. Ea are un fir nevăzut care duce spre gândurile automate pe care le avem – acea voce subtilă care se activează fără să o chemăm:
„Nu sunt suficient(ă).”
„O să mă respingă.”
„Dacă spun ce simt, o să plece.”

Aceste gânduri par realități pentru că le simțim cu tot corpul. Dar nu sunt. Sunt ipoteze emoționale pe care mintea le face ca să te protejeze de o durere trăită la un moment dat.

Primul pas spre liniște e să le identifici.
Să le prinzi în acțiune, înainte să te copleșească teama.
Poți începe cu ceva simplu:
-Observă când corpul tău se tensionează.
-Întreabă-te: „Ce mi-a trecut prin minte exact atunci?”
-Scrie gândul (sau notează-l mental), fără să-l judeci.
-Apoi întreabă-te: „Ce dovezi am că acest gând e 100% adevărat?”
De multe ori vei descoperi că nu există fapte, ci doar povești vechi care cer să fie spuse.

Identificarea gândurilor automate nu e o luptă cu mintea, ci un act de prezență.
E felul tău de a spune: „Te aud. Dar azi nu te cred pe cuvânt.”
Anxietatea relațională se domolește când înveți să separi realitatea prezentă de trecut. Și cu fiecare moment de conștientizare, devii mai liber(ă) să iubești fără frică.

Poate azi e un moment bun să observi un singur gând care îți crește anxietatea.
Doar să-l observi, nu să-l schimbi.
Acolo începe schimbarea reală 💛

Foto: Tahamie Farooqui

23/10/2025

Nu trebuie să faci nimic. Și e în regulă.

Ai fost învățată că valoarea ta se măsoară în ce faci, cât faci, cât de bine faci.
Că o pauză e un semn de lene. Că odihna trebuie „câștigată”.

Corpul tău cere o pauză, dar tu simți că nu ai voie.

Și când ai o fereastră liberă, simți nevoia să o „umpli cu ceva util”.

Dar adevărul e că ai voie să nu faci nimic.
Nu pentru că ai terminat tot.
Nu pentru că meriți.
Ci pentru că ești om. E suficient.

A nu face nimic nu înseamnă eșec.
Înseamnă un moment de reset. De reîntoarcere la tine.
De respirație. De liniște. De pauză. Fără explicații.

Iată cm poți începe:
– Închide ecranul. Pune telefonul deoparte.
– Stai. Pe pat, pe canapea, pe podea. Nu contează.
– Nu te întreba dacă e util. Nu e despre randament.
– Doar respiră. Simte-ți greutatea corpului. Nu fugi de acolo.
– Și dacă apare o voce care spune „pierzi timpul” – recunoaște-o și las-o să treacă.

Odihna nu trebuie justificată.
Nu trebuie să o transformi în meditație sau ritual.
Poți pur și simplu să EXISTI. Și asta să fie destul.

Dacă simți că nu mai știi cm să-ți dai voie să te oprești, scrie-mi. Hai să vorbim.
Poate ai nevoie de spațiul acela sigur unde nu trebuie să demonstrezi nimic.

21/10/2025

Uneori nu știi ce simți. Știi doar că te doare

Sunt zile în care nu-ti găsești cuvintele.
Nu știi dacă e furie, tristețe, singurătate, epuizare.
Știi doar că e prea mult. Că ai vrea să te oprești.
Că ceva în tine plânge, chiar dacă tu zâmbești.

Poate lumea din jur îți spune: „Ești bine. Ai tot ce-ți trebuie. Nu te mai gândi la asta.”
Dar tu simți că e mai mult dedesubt.
Un gol in stomac. Un nod în gât. O tensiune în piept.

Uneori, confuzia emoțională nu vine din lipsa de claritate.
Ci din faptul că ai învățat să nu simți.
Să te adaptezi. Să te reglezi d**a ceilalti. Să funcționezi.

Dar emoțiile nespuse nu dispar.
Ele stau acolo. Așteaptă un spațiu sigur.
Un loc în care să fie intalnite, nu analizate.
Un ritm care nu grăbește. O voce care nu întreabă „de ce?” ci „cum e să fii cu asta?”

Dacă simți că nu știi ce simți, ești în locul potrivit.
Pentru că nu e nevoie să ai totul clar.
E suficient să știi că ai nevoie de sprijin.

Și dacă ai vrea o mână întinsă în tot acest haos interior,
am creat un ghid care poate fi un început.
Blând, fără presiune.

Îl poți descărca gratuit, dacă simți că te-ar ajuta.
👉 https://www.psihoterapeutcorinaungureanu.com/ghid-gratuit-trusa-emotionala

Foto: Kateryna Hliznitsova

16/10/2025

3 mici ritualuri care te pot ține prezentă când simți că te pierzi

Sunt zile în care totul pare prea mult.
Nimeni nu te-a întrebat cm ești.
Și tu… n-ai mai apucat să te întrebi nici tu.

Când ești tot timpul pe fugă, corpul se contractă, mintea se agită și sufletul tace.
Dar nu ai nevoie de o pauză lungă ca să te reconectezi cu tine. Ai nevoie doar de câteva momente.

Iată 3 micro-ritualuri simple, pe care le poți integra în programul tău încărcat:
🍀Respirație conștientă (3 minute)
Închide ochii. Inspiră adânc pe nas, numărând până la 4. Ține aerul 2 secunde. Expiră lent pe gură, numărând până la 6.
Repetă. Încetinește. Ești aici.

🍀Scris în jurnal (5 minute)
Notează: „Ce simt acum?” și „De ce aș avea nevoie azi?”
Nu te corecta. Nu analiza. Doar lasă cuvintele să curgă. Ce iese acolo e ce ai ținut în tine.

🍀Tăcere conștientă (10 minute)
Stai pe canapea, în pat sau pe podea. Fără telefon, fără muzică, fără vorbit.
Doar tăcere. Corpul tău o recunoaște. Îi lipsea.

Ritualurile nu sunt lux. Sunt sprijin.
Și când le faci zilnic, chiar și câteva minute, îți amintești că ești acolo pentru tine.

14/10/2025

Uneori, primul pas nu e să vorbești. E să simți că ai voie să simți.

Am creat acest ghid dintr-un gând care m-a însoțit des în cabinet:
Mulți oameni ajung la terapie nu pentru că nu știu ce simt… ci pentru că nu au avut niciodată un loc unde emoțiile lor să fie binevenite.

Poate și tu ai crescut cu mesaje ca:
▪︎ Ești prea sensibil(ă)
▪︎ Treci peste
▪︎ Nu e chiar așa grav

Poate ai învățat să funcționezi. Să fii de folos. Să fii „bine” pentru ceilalți.
Dar între timp ai uitat cm e să fii cu tine. Cu ce simți tu. Cu tot ce te apasă.

Ghidul acesta nu promite soluții rapide.
Nu „rezolvă” emoțiile.

E un început.
Un spațiu sigur – printre pagini – în care:

❤ ai voie să simți fără să te justifici
❤ poți pune nume unor trăiri care par confuze
❤ te poți întâlni cu tine… cu blândețe, nu cu critică

E gratuit. E simplu. E blând.
Și poate fi un prim pas spre mai multă claritate emoțională.

Îl poți descărca aici:
👉 https://www.psihoterapeutcorinaungureanu.com/ghid-gratuit-trusa-emotionala

Dacă simți că e pentru tine, ia-l cu încredere. Dacă nu, păstrează gândul că există un spațiu în care e ok să nu fii „ok”.

09/10/2025

Ce înseamnă cu adevărat să fii o mamă suficient de bună?

Poate ai crescut cu o mamă care s-a sacrificat.
Care a muncit mult, nu s-a plâns, și-a pus mereu nevoile pe ultimul loc.
Poate ai învățat că „o mamă bună” e cea care face tot, tace mult și nu greșește niciodată.

Dar… dacă ceea ce ai avut a fost o mamă obosită, iritată, retrasă emoțional?
Dacă acea „perfecțiune” a fost de fapt absență?
Ce ai simțit atunci?

Acum, poate trăiești același model, fără să-ți dai seama.
Te biciuiești când ai nevoie de spațiu.
Te judeci când te simți copleșită.
Îți spui că nu e destul – orice ai face.

Dar „mama suficient de bună” nu e idealul pe care l-ai învățat tu.
E mama care e acolo destul de des, care repară certurile, care spune „îmi pare rău” și „hai să ne ținem în brațe”.

E mama care are emoții, care învață, care greșește, dar rămâne.
Ești deja mai aproape de asta decât crezi.

Întrebări de reflectare:
Ce așteptări porți – și ale cui sunt ele, de fapt?
Ce ai alege tu, dacă ți-ai da voie să fii o mamă vie, nu una perfectă?

07/10/2025

3 semne că furia ta are nevoie să fie auzită, nu ascunsă

Poate ai învățat că furia nu e „feminină”.
Sau că o mamă bună nu se enervează.
Așa că o înghiți. Te calmezi „repede”. Zâmbești, continui, taci.

Până când izbucnești. Sau amorțești.
Dar furia nu dispare. Se mută în corp. Se blochează în gât, în piept, în stomac.
Se transformă în epuizare, iritabilitate, uneori în vinovăție fără nume.

Uite 3 semne că furia are nevoie să fie recunoscută, nu negată:
1, Simți tensiune în corp înainte să știi ce simți. Poate o durere de cap bruscă, umeri încordați, o stare de agitație fizică fără un motiv clar.

2. Îți vine să trântești, să izbești, dar te abții. Sau vorbești mai tăios decât vrei. Și imediat după aceea apare rușinea sau auto-critica.

3. Ai gânduri repetitive de tipul „Iar eu trebuie să le fac pe toate”, „Nimeni nu se gândește și la mine.” Furia adesea ascunde nevoi neexprimate, frustrări adunate în tăcere.

Furia în sine nu e periculoasă.
Ce face să doară e când o negi sau o eliberezi haotic.
Dar există un spațiu între cele două: acela în care o recunoști.

Poți să-ți pui o mână pe piept și să întrebi:
„Unde simt furia acum?”
„Ce vrea să-mi spună?”

02/10/2025

Uneori și terapeuții simt că nu mai pot

Am avut o zi în care m-am simțit golită.
Nu pentru că nu iubesc ce fac. Nu pentru că n-aș fi recunoscătoare.
Ci pentru că sunt om.

Am închis ultima sesiune și pentru câteva minute am stat pe marginea scaunului și mă uitam în gol. Fără să fac nimic. Fără să gândesc. Fără să răspund la nimic.
Nu pentru că eram tristă. Ci pentru că nu mai aveam spațiu.
Pentru nimeni. Nici măcar pentru mine.

Și în tăcerea aceea mi-am dat seama cât de ușor e să uit că și eu am un corp.
Un corp care obosește. O inimă care se încarcă.
O minte care duce multe — și nu le lasă jos ușor.

Știu că poate privind din afară pare că terapeuții știu ce au de făcut.
Că ei își gestionează emoțiile. Că nu sunt ca ceilalți.

Dar nu e așa.

Și noi simțim furie. Neputință. Epuizare. Rușine.
Și noi avem momente în care nu mai putem. În care facem greșeli. În care nu știm ce să facem.
Ceea ce ne ajută nu e perfecțiunea.
Ci curajul de a fi sinceri. De a cere sprijin. De a opri puțin ritmul.

Poate ai nevoie să știi că nu doar tu simți că ai obosit.
Și poate tocmai asta face ca spațiul terapeutic să fie sigur.
Nu pentru ca este ideal, ci pentru ca e uman.

Psihoterapeut Corina Ungureanu

06/11/2025

04/11/2025

30/10/2025

28/10/2025

23/10/2025

21/10/2025

16/10/2025

14/10/2025

09/10/2025

07/10/2025

02/10/2025

Address

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category