Psihoterapeut Corina Ungureanu

Psihoterapeut Corina Ungureanu Psihoterapeut atestat | Terapie individuala si de cuplu | In cabinet in Iasi si online | Relatii, Emotii, Schimbare profunda

19/03/2026

Despre cm ajungem să normalizăm durerea

„The boiling frog effect” este o metaforă simplă, dar puternică.
Spune că dacă pui o broască într-un vas cu apă rece și o încălzești treptat, ea nu va sări afară. Se va adapta la fiecare mică schimbare, până când temperatura îi va deveni fatală. Dacă însă ar fi aruncată direct în apă clocotită, ar sări imediat.

Aceasta este imaginea modului în care mulți dintre noi trăim relații, locuri de muncă sau situații care ne fac rău – puțin câte puțin.
Ne adaptăm la:
– ridicarea tonului „doar din când în când”
– reproșurile subtile care devin tot mai dese
– oboseala care pare „normală”
– golul dintr-o relație care „nu mai e cm era, dar nu e nici de plecat”
Ne obișnuim cu disconfortul până când nu-l mai simțim ca durere, ci ca viață de zi cu zi.

Dar adaptarea constantă la ceea ce ne rănește nu este reziliență – este amorțire. În timp pierdem sensibilitatea la propriile semnale de alarmă. Și când în sfârșit apa dă în clocot, nu mai avem energie să sărim.
Efectul broaștei clocotite apare oriunde ne pierdem limitele în numele „răbdării”, „iubirii” sau „responsabilității”. Ne spunem că „nu e chiar așa grav”, „poate se schimbă”, „poate exagerez”. Dar între „încă rezist” și „nu mai pot” e o linie subțire – și trecerea e adesea tăcută.

Apoi ne întrebăm:
Cum am ajuns aici?
Cum de am acceptat atât?
Cum de nu am văzut?

17/03/2026

Când simți că trăiești pe pilot automat și nu mai știi pentru ce te grăbești

Epuizarea emoțională nu apare peste noapte.
Se construiește încet zi după zi din prea multe „da”-uri spuse din frică și prea puține „nu”-uri rostite din respect.
La un moment dat, corpul spune „stop”.
Nu pentru că e slab, ci pentru că nu mai poate duce o viață în care totul e important, în afară de tine.

Restructurarea vieții pe priorități reale nu e despre a renunța la tot, ci despre a alege conștient.
Despre a-ți aminti ce te hrănește cu adevărat și ce te epuizează.
Despre a-ți lua timpul să întrebi:
– Ce contează pentru mine acum?
– Ce-mi aduce liniște, nu doar de rezultate?
– La ce pot spune „nu” fără să-mi pierd demnitatea?
Adevărata prioritate nu e lista de sarcini, ci starea ta interioară.
Pentru că atunci când ești bine, toate celelalte își găsesc locul natural.

Câteva repere simple:
– Pune-ți zilnic o întrebare: „Ce îmi aduce energie și ce mi-o ia?”
– Scrie o listă cu 3 lucruri care chiar contează pentru tine în perioada asta.
– Fă un pas mic în direcția lor.

Afirmații terapeutice:
– Viața mea are loc și pentru mine.
– Pot alege în funcție de ceea ce e esențial, nu urgent.
– Nu trebuie să fac totul ca să am valoare.

Dacă simți că e timpul să-ți reorganizezi viața în jurul lucrurilor care contează cu adevărat, te pot ghida să găsești claritate și echilibru.
Scrie-mi un mesaj privat — și haide să construim împreună o viață în care tu ești una dintre priorități.

10/03/2026

Când vrei să nu mai doară, dar tocmai acolo începe vindecarea

De cele mai multe ori nu suferința ne blochează, ci lupta noastra pentru a scăpa de ea.
Ne grăbim să schimbăm subiectul, să ne distragem, să ne afundăm în muncă, să fim “bine”.
Doar că fiecare emoție negată rămâne undeva în corp, așteptând să fie simțită.

Dificultatea în reglarea emoțiilor apare tocmai aici — în refuzul de a rămâne în contact cu ce e inconfortabil.
Tristețea, rușinea, furia sau frica nu sunt dușmani.
Sunt mesageri care vin să arate o rană mai veche, o nevoie neîmplinită, o limită neascultată.

A învăța să tolerezi disconfortul emoțional nu înseamnă să te afunzi în el, ci să fii acolo, fără să fugi.
Să respiri în mijlocul furtunii și să spui:
„Da, simt asta. Și pot rămâne cu mine chiar și acum.”
E un proces de curaj și blândețe.

Poți începe în doze mici: câteva minute (sau secunde) de prezență cu o emoție dificilă, fără să o analizezi, fără să o negi.
Doar observă cm se simte în corp. Unde se așează. Cum se schimbă atunci când o lași să existe.
Emoțiile inconfortabile nu vin să te distrugă, ci să te elibereze de tot ce ai ascuns sub tăcere.
Ele trec atunci când sunt simțite, nu atunci când sunt evitate.

Tu ce emoție eviți cel mai des?

03/03/2026

Când iubirea devine doar efort și nu mai înțelegi care e locul tău

Dacă ai învățat devreme că liniștea se obține doar când ceilalți sunt bine, e posibil ca și acum adult(ă) să încerci să ții relațiile „în viață” prin sacrificiu.
Te adaptezi, taci, explici, ierți prea repede.
Îți spui că dacă vei iubi suficient, dacă vei înțelege destul, lucrurile se vor schimba.
Dar relațiile nu pot fi controlate prin cât oferi.
Pentru că iubirea nu e un proiect de reparație.
E o întâlnire între doi oameni care pot să se vadă, nu o luptă în care unul se pierde pentru ca celălalt să rămână.

Sacrificiul continuu nu aduce conexiune. Aduce dezechilibru.
Te transformă din partener(ă) în salvator(ă), iar relația devine o formă de supraviețuire emoțională, nu de hrănire.
În terapie, lucrul cu această dinamică începe cu o întrebare simplă:
„Cine sunt eu atunci când nu încerc să-l fac pe celălalt fericit?”
De acolo apare o nouă formă de iubire — una matură, în care prezența e suficientă, nu sacrificiul.
Relațiile nu se mențin prin efort unilateral, ci prin autenticitate.
Atunci când nu te mai sacrifici, creezi spațiu pentru iubire reală, nu condiționată.

Dacă simți că duci prea mult în relațiile tale și nu mai știi cm să te oprești fără vinovăție, te pot ajuta să-ți regăsești echilibrul.
Scrie-mi un mesaj privat — și haide să descoperim împreună cm arată o iubire care nu cere sacrificiu.

19/02/2026

Despre mitul sufletului pereche

Mulți dintre noi am crescut cu ideea că undeva există „acea persoană potrivită” — sufletul pereche menit să ne completeze, să ne înțeleagă fără cuvinte și să ne împlinească toate nevoile.
E o imagine frumoasă, aproape poetică.
Dar în realitate poate deveni o capcană subtilă.

Concepția asta despre „sufletul pereche” creează adesea așteptări imposibile.
Ne face să credem că iubirea ar trebui să curgă fără efort, că potrivirea perfectă elimină orice conflict și că dacă ceva nu merge înseamnă că „nu e persoana potrivită”, nu?

În practică acest tip de gândire aduce dezamăgire, nu împlinire.
Cercetările arată că persoanele care cred puternic în ideea de „the one” tind să plece mai repede din relații atunci când apar dificultăți.
Nu pentru că nu le pasă, ci pentru că nu au fost învățate să rămână și să repare.
Iar iubirea matură înseamnă exact asta: nu găsirea persoanei perfecte, ci crearea unei relații sigure, vii, flexibile — împreună cu cineva dispus(ă) să crească alături de tine.

În terapie, văd adesea cm oamenii ajung să-și schimbe viața relațională nu atunci când „îl găsesc pe cel potrivit”, ci când învață să fie persoana potrivită.
A fi „persoana potrivită” nu înseamnă să fii fără defecte, ci să fii conștient(ă), empatic(ă), disponibil(ă) emoțional, capabil(ă) să rămâi prezent(ă) și când e greu.
Iubirea reală nu e o predestinare, ci o construcție.
Și devine profundă atunci când doi oameni aleg zi după zi să se cunoască, să se întâlnească — din nou și din nou.

17/02/2026

Când viața trece prin tine și nu mai știi cm să o simți

Sunt perioade în care trăiești, dar parcă nu ești acolo.
Zilele curg, faci ce e de făcut, dar totul se simte ca un film fără sunet.
Nu e lipsă de interes sau lene. E deconectare – un semn că ai trăit prea mult în „modul de supraviețuire”.
Golul interior apare atunci când corpul și mintea nu mai merg împreună.
Corpul e aici, dar gândurile sunt în trecut sau în viitor.
Și fără prezență, nu mai trăiești nimic cu adevărat.

A învăța prezența nu e un exercițiu spiritual complicat, ci o revenire la viața simplă.
La clipa de acum. La senzația respirației. La sunetul din cameră. La lumina care intră pe fereastră.

În terapie lucrul cu prezența înseamnă să aduci atenția din nou în corp.
Să observi: „Ce simt acum?” fără să corectezi, fără să judeci.
Uneori e liniște. Alteori e neliniște. Ambele sunt începuturi bune.
Prezența vindecă amorțirea nu prin intensitate, ci prin contact.
Nu trebuie să forțezi bucuria, ci doar să fii acolo când apare — și când dispare.

Câteva ancore simple:
– Respirația conștientă (simte aerul cm intră și iese)
– Observarea senzațiilor din corp
– Privește în jur și numește trei lucruri reale din spațiul tău

Când ai fost ultima dată prezent(ă) cu adevărat în momentul tău, fără să-l analizezi?

12/02/2026

Dacă vrem o iubire durabilă, e important să știm că relațiile trec prin 3 etape pentru a se maturiza cu adevărat:
o fază expansivă
o fază de contractare
o fază rezolutivă

Abia după ce un cuplu traversează aceste trei etape poate înțelege cu adevărat:
– cât de compatibili sunt partenerii
– cât de puternică este relația
– cât pot construi împreună pe termen lung

1. Stadiul expansiv
Este perioada romantică, de îndrăgostire.
Ieșiți la cină, trimiteți flori, totul e luminos și ușor.
Fiecare dintre noi este un pic „mai larg” decât în mod obișnuit: mai fermecător, mai curajos, mai disponibil.
Ne dorim în secret ca această etapă să dureze la nesfârșit.
Dar nu acesta este testul relației.

2. Stadiul contractării
Luna de miere se termină și oamenii redevin ei înșiși.
Apar tiparele disfuncționale circulare:
– urmărit–evitant
– suprafuncționare–subfuncționare
– anxios–evitant
Partenerii nu se mai comportă ca „cea mai bună versiune a lor”.
Pot deveni furioși, ușor iritați, surprinși sau dezamăgiți.
Mulți sunt șocați să-l vadă pe celălalt ca pe o ființă umană imperfectă.
Aceasta este etapa în care majoritatea cuplurilor cedează.
Dar nu asta înseamnă incompatibilitate — ci începutul real al relației.

3. Stadiul rezolutiv
Este etapa compromisurilor, negocierii, perspectivei.
Nu toate cuplurile ajung aici — pentru că asta cere abilități reale:
– cm comunici în perioade de conflict
– cm repari rupturile inevitabile
– cm faci față dezamăgirilor
– cm accepți imperfectiunile partenerului

Multe cupluri repetă din nou ciclul, iar în timp învață să aprecieze lecțiile fiecărei etape.

Ce se întâmplă dacă ieșim prea repede din relații?
Nu aflăm niciodată cât de compatibili putem fi de fapt.
Nu ajungem să-l cunoaștem cu adevărat pe celălalt în intimitate.
Ne păcălim să credem că etapa expansivă = iubire.
Dar adevărul este altul: etapa rezolutivă este momentul în care iubirea reală începe să crească, să înflorească și să prindă rădăcini.

De aceea, după o relație, e important să ne luăm timp și să reflectăm:
„Cum am contribuit eu la problemele din relație?”
Această întrebare ne pregătește pentru iubirea sănătoasă și pentru provocările inevitabile ale etapelor 2 și 3 din următoarea noastră relație.

Să învățăm să reparăm relațiile, nu să le aruncăm.
Să învățăm abilitățile care ne duc mai departe în iubire.

10/02/2026

Când respingerea doare mai mult decât vrem să recunoaștem

Uneori un „nu”, o tăcere, o privire rece sau o ușă închisă pot declanșa o furtună interioară. Nu e doar tristețe. E o durere veche care spune: „Nu sunt suficient(ă). Nu sunt dorit(ă).”

În realitate respingerea de acum atinge rana din trecut – acolo unde ai învățat că iubirea poate fi retrasă, că afecțiunea se câștigă doar dacă ești cm trebuie, dacă nu deranjezi, dacă te adaptezi.
În terapie, lucrul cu relația față de respingere nu înseamnă să înveți să „nu te mai doară”. Înseamnă să te apropii de tine în acel moment. Să vezi partea care se simte exclusă și să-i spui:
„Te cred. Știu că doare. Nu ești greșit(ă) pentru că simți asta.”

Cu timpul, respingerea nu mai e o dovadă că nu meriți iubire, ci doar o experiență umană dureroasă, dar suportabilă.
Și începi să simți ceva nou: că nu mai ești definit(ă) de felul în care ceilalți te aleg sau te refuză.

Tu cm reacționezi atunci când cineva se îndepărtează?

05/02/2026

Despre complexitatea oamenilor și a relațiilor

Am vrea ca oamenii să fie simpli.
Să-i putem înțelege dintr-un cuvânt.
Să știm imediat ce vor, ce simt, ce pot.
Dar nu este așa.
Oamenii sunt complecși. Contradictorii. Plini de nuanțe.

Am vrea ca relațiile să fie simple, previzibile, liniștite.
Să știm exact cm stăm și încotro ne îndreptăm.
Dar nici asta nu e așa.
Relațiile sunt complicate pentru că sunt create de oameni — iar oamenii sunt complicați.

Încercăm să găsim explicații ușoare:
„Relația nu a mers pentru că bărbații sunt…”
„Pentru că femeile tot timpul…”

Și totuși realitatea e mai delicată. Mai greu de dus. Mai greu de acceptat uneori.
E greu să integram că cineva poate fi și imatur și în regulă.
Și rănit și bun.
Și închis și capabil de iubire.

E greu să acceptăm că uneori în ciuda celor mai bune intenții lucrurile nu ies.
Că nu putem controla oamenii.
Că nu putem controla viața.

E greu să stăm cu neputința — neputința de a schimba ceva, de a repara tot, de a salva tot ce doare.

Și uneori fix în această încercare de a controla ce nu poate fi controlat ratăm să vedem ceea ce putem face.
Să ne cunoaștem.
Să ne ajustăm.
Să învățăm.
Să creștem.
Să alegem cu mai multă conștiință.

Complexitatea nu este dușmanul nostru.
E locul în care devenim umani.

Tu unde simți că încerci să simplifici ceva ce are nevoie să fie privit cu mai multă nuanță?

03/02/2026

Când ești obosit(ă), dar nu știi cm să te oprești

Pentru mulți dintre noi, odihna nu este naturală.
Vine cu vină. O dovadă că „nu facem destul”.
Am fost învățați că valoarea vine din cât oferim, nu din cine suntem — și că relaxarea e un lux rezervat celor care „merită”.

Dar adevărul este că odihna nu e slăbiciune, ci o formă profundă de grijă de sine.
E momentul în care îți spui: „Și eu am nevoie de mine.”
Epuizarea emoțională nu apare doar din prea multe responsabilități, ci din prea puțină reîncărcare.
Din faptul că te pui mereu pe ultimul loc, că ignori semnalele corpului, că amâni pauza „până după ce termin tot”.
Doar că acel „tot” nu se termină niciodată.

A învăța să te odihnești înseamnă să-ți recunoști umanitatea.
Să accepți că nu trebuie să fii productiv(ă) ca să fii demn(ă) de iubire.
Să lași corpul să respire și mintea să tacă fără să-ți ceri scuze.

Câteva forme de odihnă autentică:
– O plimbare lentă, fără scop.
– O zi fără explicații sau planuri.
– O conversație cu cineva drag.
– Un moment în care doar respiri.

29/01/2026

Despre cât de greu este uneori să ne spunem nevoile

Unii dintre noi am învățat să nu spunem ce avem nevoie.
Ni s-a spus să nu fim „egoiste”, „dependente” sau „slabe”.
Dar a ști ce avem nevoie și a exprima asta este o capacitate esențială.
Este un semn că ne respectăm și ne iubim pe noi înșine.

Uneori nu spunem ce avem nevoie și devenim pline de resentimente
– că cei apropiați nu știu
– că nu ne văd
– că nu ne iubesc așa cm avem nevoie.

A ne exprima nevoile nu este același lucru cu a-l controla pe celălalt.
Nu ceri nimic de la nimeni.
Doar vorbești despre tine.
Despre lumea ta interioară.

Să învățăm să ne spunem nevoile într-o relație romantică (și nu numai) este deosebit de important.
Partenerul are nevoie de această informație pentru a ști cm să fie lângă tine.
Asta nu înseamnă că orice dorință va fi împlinită.
Înseamnă că celălalt va putea face tot ce îi stă în putere în acel moment, pentru a fi aproape de tine.
Celălalt nu poate ține cont de ceea ce simțim, dacă nu spunem.

27/01/2026

Când emoțiile celorlalți devin prea grele

Dacă ești genul de persoană care „simte tot”, probabil știi cm e să trăiești emoțiile altora mai intens decât pe ale tale.
Cineva e trist – și te întristezi și tu.
Cineva e nervos – și simți tensiunea în propriul corp.
Cineva te respinge – și te învinovățești, că „sigur ai greșit ceva”.

Asta nu e slăbiciune, e hiper-empatie.
O formă de sensibilitate crescută care te-a ajutat cândva să rămâi în siguranță.
Dar acum când ești adult(ă) te poate face să trăiești prin emoțiile celorlalți în loc să fii în contact cu tine.
Practica separării emoționale sănătoase nu înseamnă să devii rece sau indiferent(ă).
Înseamnă să înveți unde te termini tu și unde începe celălalt.
Să simți empatie, dar să alegi conștient cât rămâi acolo.
Să-ți spui: „Pot fi lângă tine, dar nu în locul tău.”

Separarea emoțională sănătoasă nu e distanță, ci înseamnă granițe.
Iar granițele nu îndepărtează oamenii, ci îi ajută să se apropie în mod real.

Afirmații terapeutice care pot fi de ajutor:
– Pot fi empatic(ă) fără să absorb durerea altora.
– Emoțiile celorlalți nu sunt responsabilitatea mea.
– Îmi respect spațiul interior și îl păstrez curat.

Dacă vrei să înveți cm să-ți păstrezi echilibrul emoțional fără să te deconectezi de oameni, scrie-mi un mesaj privat.
În terapie putem construi împreună acele granițe care aduc liniște, nu distanță.

Address

Iasi

Telephone

+40771180463

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Corina Ungureanu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Corina Ungureanu:

Shortcuts

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category