Editura Sedcom Libris

04/04/2023

https://www.piatafinanciara.ro/note-de-lectura-dumitru-zait-de-ce-nu-lasam-florile-sa-rodeasca-cautari-si-reflectii-netratate-editura-sedcom-libris-iasi-2022/

prof. univ. dr. Silviu CERNA, Universitatea de Vest, Timișoara Căderea comunismului a produs, printre altele, schimbări importante în învățământul superior românesc – în general, economic – în particular. Nu toate aceste transformări au fost însă benefice, iar unele au constituitr...

21/03/2023

𝗢 𝗻𝗼𝘂𝗮̆ 𝗮𝗽𝗮𝗿𝗶𝘁̦𝗶𝗲 𝗲𝗱𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮𝗹𝗮̆! 📖

La Editura Sedcom Libris a apărut cartea "𝗔𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮 𝘀𝘁𝗮𝘁𝗶𝘀𝘁𝗶𝗰𝗮̆ 𝗮 𝗱𝗮𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗦𝗣𝗦𝗦 𝘀̦𝗶 𝗥", autor - 𝗽𝗿𝗼𝗳.𝘂𝗻𝗶𝘃.𝗱𝗿. 𝗖𝗮𝗿𝗺𝗲𝗻 𝗣𝗶𝗻𝘁𝗶𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂.

Această carte prezintă aspecte metodologice specifice metodelor de analiză statistică a datelor și aplicații practice, utile pentru însușirea demersului de aplicare a metodelor și pentru interpretarea rezultatelor obținute, fiind destinată atât studenților, cât și practicienilor din diverse domenii: economie, medicina, sociologie, etc. 🤓

10/02/2023

Dubla premisă a studiului Irinei Ciobanu este neostentativ anunțată/ enunțată în capitolul introductiv: victorianismul ca epocă distinctă a romancierelor (Showalter) și romanul victorian ca formă perfectă, în care femeile și-au văzut deschise posibilitățile de expresie. Evident, clarificarea conceptului de voce și legarea acestui concept de complexitatea contractelor narative pe care le afectează și din care își extrage substanța reprezintă o a doua etapă a „efortului introductiv” și avem aici deja demonstrația calităților de analist și atent interpret al nuanțelor în „vocea” Irinei Ciobanu. Între altele, autoarea britanică – asemenea, probabil, celorlalte scriitoare ale perioadei, adică, în primul rând, surorile Brontë și George Eliot – a trebuit să-și dezvolte o voce dublă pentru a putea să rezoneze în paralel cu discursul patriarhal dominant (chiar atunci când Dickens îi rezervă rolul secundar de „slujitoare” a sultanului, fie chiar și prin talentul ei de povestitoare). Ceea ce înseamnă că deplasarea dinspre marginea către centrul canonului presupune un efort complex, de dedublare la propriu chiar (vezi, încă o dată, și cazul lui Mary Anne Evans, devenită George Eliot) și care se referă atât la vocea privată, particulară, cât și la cea publică, auctorială.
În acest context, vocea în căutarea căreia se află Elizabeth Gaskell este nu numai un „element structural în construcția romanelor” ei, ci și un mediator între instituția autorului, autorlâcul și publicul cititor. Însăși alegerea lui Elizabeth Gaskell pentru ilustrarea acestor căutări a trebuit să țină seama de poziția ei specială între celelalte autoare (și autori) britanice/-i, ea ocupând un loc excentric în comparație, de pildă, cu romantismul accentuat al lui Emily Brontë și psihologismul lui (sic!) George Eliot, prin aceea că a preferat să se ocupe de relația dintre muncitori și patroni, sau condiția „femeii căzute”, sau emergența criticii sociale asupra căreia atrăgeau deja atenția Marx și Engels (cu care a și fost pusă în relație, de altfel).
Analiza conceptului de voce formează, în continuare, și subiectul primului capitol din cele cinci ale studiului: voce textuală și voce dialogică, voci textuale și extratextuale, voce și nume; ideologii; mituri ale feminității în secolul al XIX-lea, cele două concepte de gen în literatura feminină victoriană, biografii feminine în documente cotidiene (scrisori, jurnale intime, istorii, narațiuni de călătorie) și apoi un capitol important (și foarte bine controlat) despre Viața lui Charlotte Brontë, prilej pentru autoarea noastră de a releva multiplele componente ale lui Gaskell (cercetător și documentarist, biograf și strateg în arta sau știința editării și publicării etc.), precum și în virtutea titlului urmărit cu consecvență, pluralismul vocilor feminine asumate, apoi Gaskell pe piața romanului, cu referiri la cele două romane importante, Mary Barton și Nord și Sud, apoi Ruth, Cranford, Soții și fiice și Iubiții Sylviei.
Spre final, cartea se întoarce circular, rotund, la biografia lui Gaskell, mai ales la educația ei întru literatură, în comparație cu cele ale altor autoare, în special subiectul ei – Charlotte Brontë, dar și cu George Eliot, cu încă un accent asupra necesității „vocii duble”; capitolul se referă, în general, la condiția femeii-scriitor și a femeii, în general, în epoca victoriană, inclusiv în relațiile ei cu veniturile personale și copyrightul, preocuparea dominantă rămânând aceea privind „vocea”.
Construcția critică a Irinei Ciobanu ni se înfățișează, astfel, ca un demers bine gândit și convingător realizat, referitor la vocea feminină din titlu; un studiu atent articulat, într-o limbă engleză foarte corectă, bazat pe o amplă bibliografie (aproximativ 150 de titluri) folosită cu discriminare, cu suficiente elemente de originalitate și contribuții semnificative în domeniul feminismului; avem de a face, așadar, cu un autor-cercetător bine familiarizat cu perioada, dar și cu literatura engleză, în general, un critic atent la nuanțe și la importanța relației productive cu subiectul său și cu potențialul cititor.

Prof. univ. dr. Ștefan AVĂDANEI
Facultatea de Litere,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

23/10/2022

https://portokal.ro/de-dorul-tau-padure-ion-sima-delagales-editura-sedcom-libris.html -product-view1

Cartea aceasta pastreaza intre copertile sale soaptele copacilor din care a fost facuta si povestea adanca a padurii pe care poetul o canta cu atata veneratie.

21/10/2022

Senioriile Florei în racursi. Un compte rendu la Săpânța, sau virtuți și vicii juridice în mitologia fitomorfă românească 21.10.2022 | Valerius M. CIUCĂ, Nicolae-Dragoș PLOEȘTEANU
juridice.ro/806672/senioriile-florei-in-raccourci-un-compte-rendu-la-sapanta-sau-virtuti-si-vicii-juridice-in-mitologia-fitomorfa-romaneasca.html
20 octombrie 2022

Secţiuni: Articole, Cărți juridice, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Valerius M. Ciucă
Valerius M. Ciucă

Nicolae-Dragoş Ploeșteanu
Nicolae-Dragoş Ploeșteanu

Motto: Flos unum non facit hortum
„O singură floare nu face grădina.”[1]
(Medieval), asemănător zicalei româneşti
„Cu o floare nu se face primăvară”.

Rezumat / Abstract / Résumé

Consider că primele coduri juridice și morale ale omenirii au fost sublimate în mitologii accesibile tuturor oamenilor, de la vârstele copilăriei și până la cele senecte. Mitologiile, fie ele fito- sau dendromorfe, zoomorfe ori, cel mai frecvent, antropomorfe, au darul de a transmite mai ușor și pe înțelesul tuturor valorile juridice și morale pe care societățile au dorit să le salveze în maniere consuetudinare. Și strămoșii românilor, încă din timpuri imemoriale, au pus pe canavaua mitografiilor o sumedenie de simboluri florale pe care le-au însuflețit și cărora le-au atribuit roluri sociale benefice sau, dimpotrivă, malefice, toate menite a ne face pe noi toți să citim în natură ceea ce-ar trebui să găsim în imense tomuri de drept. Câteva exemple vă vor fi prezentate într-un spirit ludic, puțin obișnuit în amfiteatrele facultăților juridice…

***

I believe that mankind’s first legal and moral codes were sublimated into mythologies accessible to all people, from childhood to the senescent age. Mythologies, whether phyto- or dendromorphic, zoomorphic or, most frequently, anthropomorphic, can convey more easily and understandably the legal and moral values that societies have sought to safeguard in customary ways. Since time immemorial, the ancestors of Romanians have also placed in the fabric of their mythographies a host of floral symbols which they have embellished and to which they have attributed beneficial or, on the contrary, malevolent social roles, all designed to make us all read in nature what we should find in huge tomes of law. A few examples will be presented in a playful spirit, unlike the serious tone of Law school lectures…

***

Je considère que les premiers codes juridiques et moraux de l’humanité ont été sublimés dans des mythologies accessibles à tous, des plus jeunes aux plus âgés. Les mythologies, qu’elles soient phytomorphes, dendromorphes, zoomorphes, ou, le plus souvent, anthropomorphes, transmettent plus facilement les valeurs juridiques et morales que les sociétés ont désiré sauvegarder par des moyens habituels. Depuis les temps les plus anciens, les ancêtres des Roumains ont placé, sur le canevas des mythographies, toute une série de symboles floraux, auxquels ils ont attribué des rôles sociaux bénéfiques ou bien maléfiques, menés à nous faire lire dans la nature ce qu’il faudrait trouver dans d’immenses volumes de droit. Quelques exemples vous seront présentés de manière ludique, assez rare dans les amphithéâtres des facultés de droit…

***

CODURI JURIDICE ȘI MORALE SIMBOLICE ÎN MITOLOGIILE ROMÂNEȘTI ȘI EUROPENE SAU DESPRE ÎNSUFLEȚIREA NATURII

SENIORIILE FLOREI

Primul volum din trilogia de „Exerciții comparative de etnologie juridică”

În mod esențial, este un compendiu enciclopedic de simboluri juridico-morale fitomorfe sau dendromorfe, zoomorfe (vol. II), respectiv, antropomorfe (vol. III), scris după metoda comparativ-istorică (acoperind civilizații orientale și apusene și cu centrul de greutate în mitografiile românești).

Textele antologate selectiv, analizate și reunite, provin din operele antice reprezentative, iar antologia românească începe cu Dimitrie Cantemir și ajunge până în zorii postmodernității. Toți marii etnologi care au vizat și domeniul juridic sunt prezenți în această enciclopedie.

Prima întrebare: Ce autori, personalități ale culturii și științei din spațiul românesc antologați în această enciclopedie?

Răspuns: Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, fabulistul, Romulus Antonescu, Vasile Alecsandri, Ernest Bernea, Pamfil Bilțiu, Tony Brill, Florin Bucescu (preot și profesorul meu de muzică la Negruzzi, în liceu), Teodor T. Burada, Gheorghe Ciaușanu, Marțian Cotrău, un maestru spiritual important al meu, Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Ivan Evseev, Mozes Gaster, primul folclorist autentic român, născut în România și desăvârșit în Regatul Unit în sec. XIX. Artur Gorovei, Petre Ispirescu, Victor Kernbach, Simion Florea Marian (printre granzii culegători de folclor), Atanasie Marian Marienescu (interpretul calendelor romane), Ilie I. Mirea, Elena Niculiță-Voronca (cea mai admirabilă expertă în datini românești, sursa de inspirație pentru toți ceilalți), Constantin Noica, Antoaneta Olteanu (etnologul ”aristotelian”, clarificator, fabuloasa erudită în materie de folclor românesc, inspiratoare pentru toți), Tudor Pamfile (inconturabilul mitolog al românilor), Constantin Pârvu (profesorul botanist, maestrul absolut al taxonomiilor românești în lumea plantelor), Sanda Radian (precum Romulus Vulcănescu, o salvatoare de cultură populară), Eugeniu Safta Romano (bunul meu prieten, judecător și intelectual de seamă român, primul creator de analize arhetipale pe texte normative, juridice, biblice, la noi), Gheorghe Scripcaru (marele polihistor al Iașului, copleșitoare personalitate aplecată asupra domeniilor subiectiviste la confluența cu cele nomotetice), Elena Sevastos (marea luptătoare pentru salvarea valorii sapiențiale a literaturii populare românești), Gheorghe Dem. Teodorescu, Petru Ursache (amfitrionul dialogurilor noastre etnosofice, marele spirit al etnologiilor aplicate, ultima, cea juridică, urmând a fi abordată; „timpul” s-a opus…), Romulus Vulcănescu (primul autor român de etnologie juridică teoretică; dictatura comunistă nu i-ar fi permis și una ”aplicată”, ca aici…).

Lista poate părea lungă. De fapt, este foarte scurtă. Imaginați-vă studiile antropologice naturale, firești, desăvârșite în ultimii 70 de ani… În ultimii 70 de ani, din pricina secetei materialist-sovietice, totul este deșert… De la acest deșert am plecat eu…

A II-a întrebare: Dar, din străinătate, care vă sunt autorii preferați în acest prim volum al trilogiei simboliste?

Răspuns: Sunt foarte mulți autorii străini. Mai mulți decât cei români, pentru a respecta exigențele metodei comparativ-istorice. Dar, dintre aceștia, este evidentă o anumită propensiune pentru stilurile explicative ale unor autori precum: Emanuelle Hénin, profesoară de literatură comparată la Sorbona, Jean Carbonnier, un prieten epistolar și maestru spiritual în anii tinereții mele, care a fost considerat, în timpul vieții, inclusiv de către discipolii săi, în frunte cu Philippe Malaurie, a fi fost un geniu juridic planetar și un teolog de frunte în curentul calvinist al protestantismului, Umberto Eco, semioticianul și semiologul, pasionat de simbologie și de hermeneutici savante, David Attenborough, încă din urmă cu 30 de ani, pe care l-am descoperit în timpul studiilor mele din Franța și care m-a fascinat prin cercetările sale extraordinare de etnologie animală și de istorie naturală, reliefând o cultură fastuoasă a normativității, cu o moralitate înaltă în lumea denumită, pe nedrept, ”sălbatică”, Christiane Beerlandt, o erudită autoare olandeză de simbolistică a lumii vegetale și a alimentelor, Françoise Bonardel, cea mai cultă interpretă a filosofiilor alchimiei, Christophe Boureaux, cercetător asiduu al simbolisticii plantelor descrise în Biblie, inclusiv al Copacilor Vieții și al Cunoașterii (Arbor Vitae, Arbor Scientiae). Asemenea lui, Jean Paquereau, Bernard Fleury și Jean Adnet. La aceștia se adaugă antropologi foarte erudiți, precum, exempli gratia: Rutger Bregman, Jacob Bronowski, Gilbert Durand, Michel Foucault, Yuval Noah Harari, Frédéric Lenoir, John Hands, Andrew Marr etc. Nu lipsesc simbologi de renume, precum: Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, Gianni Guadalupi, Delia Steinberg Guzman, Nathalie Luel, Gerald Messadi, Didier Roquet (cel ce se ocupă de simboluri și sentimente, de secretele plantelor), Alexander von Schönburg, Adolf Schullerus, Katie Scott, Kathy Willis, Ester Gaya, Barry Smith, Salvatore Spoto (ezoteristul Romei), Rudolf Steiner, Paul Tennery, Guy de Tervarent (redescoperitorul atributelor și a simbolurilor în arta profană), Maia Toll, Odon Vallet (cercetătoare a primelor religii ale umanității și a simbolurilor lor), J. P. Vaswani, pentru simbolistica prezentă în Bhagavad Gita, poemul sanscrit, o Odă celui divin, Krishna, aflat de partea prințului Arjuna, un poem atribuit legendarului Vyasa, ce rezumă marea epopee hindusă Mahabharata. Tabloul inspiratorilor este completat de biologi cu mult spirit științific, dar și literar, care ne vorbesc despre viața secretă a copacilor, despre trăirile și modul lor de comunicare, sau despre limbajele florilor (The Big Book of Blooms), precum: Peter Wohlleben și Yuval Zommer etc. În sfârșit, pe lângă toți aceștia, se regăsesc în cartea mea, cu texte nemuritoare, Biblia iudeo-creștină și autorii mei clasici preferați din culturile antice, sau mezoamericane, vizându-i pe azteci, tolmeci, tolteci etc.

A III-a întrebare: Ce v-a determinat să abordați această temă, a simbolisticii în drept? Ați fost încurajat, sau, dimpotrivă, disuadat?

Am căutat imaginile arhetipale ale colecțiilor de norme juridice pe care, noi astăzi, le numim, după tradiția romană, edicte perpetui sau „coduri” (codex, codices, collatio legum, colecții etc.). Simbolurile au valoarea operei perfecte în arte. Piramidele n-ar mai fi piramide egiptene fără „symbolon”, fără vârful care le întregește, ar fi doar trunchiuri de piramidă, opere neterminate. Primele simboluri au fost ale celor ce se considerau moștenitorii cuiva, succesorii lui în drepturi, în anumite contracte încheiate de defunct anterior morții sale (supremum exitus), purtau chiar această denumire: symbolon. Pentru dovedirea calității de contractant, prezinți ciobul de ceramică ce trebuie să se potrivească perfect ciobului celeilalte părți; mai târziu apare ”ruperea Dolarului”, cu același rol. Symbolon, deci, înseamnă ”îmbucarea” perfectă, ”a pune împreună”, a asambla, a uni, a reîntregi etc.

A IV-a întrebare: Ce modele ați avut în abordarea acestui domeniu atât de complex?

Răspuns: În cultura juridică cercetată de mine, nu am găsit un model. Pur și simplu, mi l-am imaginat, pornind de la tipurile de cândva, ale almanahurilor, ale cărților populare, ale faimoaselor medievale Ore ale regilor (Le livre d’heures de la Reine Anne de Bretagne) ori Ceasornicul domnilor, sau cărțile sapiențiale cu exortații, cărțile de învățătură sau literatura paremiologică (Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie) și tot așa.

A V-a întrebare: Care este forța simbolurilor culturale în drept și economie? De ce susțineți că totul în drept și economie este simbolic, simbol, criteriu? Noi venim dintr-o cultură juridico-economică materialistă ce contravine oricărei psihologii.

Răspuns: Într-o anumită secțiune din carte, susțin că dreptul în ansamblul său reprezintă o colecție de simboluri. Dreptul este un fruct civilizatoriu. Emerge din prima formă de civilizație agrară și evoluează, cu ajutorul simbolurilor noi, către forme la fel de metafizice precum primele. Este mult poiesis și autopoiesis în drept.

Din studiile mele de economie politică, de la Adam Smith (pe a cărei operă, în special, Bogăția națiunilor, pe care o am în franceză, La richesse des nations, și pe care o păstrez cu sfințenie în biblioteca-mi personală) și până la darul recent din partea Băncii Naționale a României, e are mulți heralzi, tratatul de economie intitulat Acțiunea umană, al lui Ludwig von Mises (cu fascinantul eseu introductiv al lui Horia-Roman Patapievici), se pare că aș putea extrapola teza mea și la domeniul ”viețuirii comune” (oicumena)…

A VI-a întrebare: Care este structura cărților dumneavoastră? – Cel puțin în legătură cu primul volum, deja apărut, „Senioriile Florei”?

Răspuns: Structura este simplă. Sunt, în carte, după prefața domnului profesor Codrin Liviu Cuțitaru și o introducere, trei mari părți (fiecare, conținând în jur de 200-250 de pagini), sau trei capitole.

Prima parte este un lung exordiu care descrie prosopopeea cărții și susține cu numeroase argumente existența unei mitologii românești extrem de bogată în personaje (fitomorfe, dendromorfe, zoomorfe, antropomorfe, himere etc.). Toate acestea simbolizează acțiuni omenești bune și rele. Ca atare, în jusnaturalism, au forța unor sentenții morale precum articolele din legile de azi. Aici susțin teza după care normele noastre juridice pozitive (legi europene sau românești) sunt dublate de codurile populare deosebit de eficiente în armonizarea vieții, în eliminarea hybris-ului ego-maniacal, a haosului ultra-personalist (de tip cleptocratic, oligarhic, pirateresc, tiranic, dictatorial etc.).

Partea a doua este consacrată simbolurilor juridico-morale. Având o viziune jusnaturalistă, eu nu despart dreptul de morală. Nu sunt un pozitivist kelsenian.

În sfârșit, partea a treia, încheiată cu postfața profesorului Târgu-mureșean Nicolae Dragoș Ploeșteanu, bunul meu confrate și laudator-ul meu la decernarea titlului de Doctor Honoris causa, la UMFSTI, este una consacrată valorilor preeminent morale, dar care au vocația de-a deveni valori sancționate prin norme juridice.

A VII-a întrebare: Din ce motiv credeți că ”epoca specialistului” a apus în favoarea celei a „polihistorului”, a „polimatului”?

Răspuns: Specialiștii s-au confundat mereu cu primul versant al cunoașterii, cu analizele. Ei ilustrează marea dilemă heracliteană și stoică, în viziunea lui Zenon (cu celebra-i paradigmă, iepurele și broasca țestoasă, cu divizarea la nesfârșit a materiei, căreia Democrit și Leucip i-au contrapus paradigma atomului, a indivizibilității finale a particulelor elementare). Cu alte cuvinte, ei sunt stăpânii absoluți ai infinitezimalelor.

Cunoașterea, însă, este deschisă către infinitul mare, către univers și, mai nou, plurivers, până la anihilarea convenției timp. Și eu cred că această dimensiune este o ficțiune necesară înțelegerii noastre limitate, destul de limitate. Cu alte cuvinte, dacă avem analiști, specialiști perfecți, în chip de asistenți mentali, precum IA, roboții și unelte inteligente din ce în ce mai mirobolante, ducem lipsă de marii sintetizatori, de polimați sau polihistori, de ”pontifi”, podari în lumea cunoașterii științifice. Aceștia fac descoperiri fenomenale, mai ales în trans-disciplinarități, în genetică și neuro-științe. Mutatis mutandis, în dreptul comparat, în antropologiile și psihosociologiile juridice, în știința comportamentelor, în parapsihologii și în artele divinatorii, peste tot unde visul, poezia, imaginația, sufletul, bine dresate de un subiectivism controlat (vorba lui Carbonnier), fac diferența față de ”uneltele noastre vorbitoare” de astăzi (instrumenta vocalia, sau animalium vocalium, cm erau numiți sclavii în Antichitate)

A VIII-a întrebare: Ne oferiți câteva exemple de simboluri juridice și morale din marea mitologie fitomorfă românească din bogatul cuprins al cărții?

Iată, bunăoară, matricidul, sau bozul, apoi, simbolul libertății, sau gherghina, ori infractorul recidivist, alias hreanul, procurorul justițiar, protector al intereselor celor mulți, cu pseudonimul Leuștean, eponimizat, după legenda românească, în planta atât de apreciată pentru virtuți apotropaice, dar și curative și culinare, apoi, buzul în serviciu și intriga, altfel numitele Neghine, eponimizate și ele în plantele în care s-au metamorfozat, inconturnabilul judecător impecabil, cu nume de împrumut Valeriana, de asemenea, tutunul și floarea-soarelui, sau sau gelozia patologică etc.

A IX-a întrebare: Ați avut modele în redactarea și tehnoredactarea lucrării?

Răspuns: Am avut o maestră, în persoana Editorului-șef al Editurii Sedcom-Libris din Iași, doamna Alina Hucai, un intelectual cu care am colaborat într-o manieră ireproșabilă, o specialistă a cărților extrem de dăruită pentru acest rol, și de o infinită răbdare, temperanță și migală. Parcă făcea tetrapiloctomie, tăierea firului în patru cu mine, ca pe vremea senatorilor romani (Parva quaestio, sed tamen quaestio: Este o mică problemă aici, dar rămâne o problemă…). I se adaugă, aici, ilustratoarele cărții, ce-au realizat o veritabilă operă de artă. Este vorba de doamnele Iuliana Elena Iordăchescu și Sabina Nicoleta Știrbu, ambele din Iași. Chiar glumeam în acest sens: s-ar putea ca ilustrațiile să pună mult în umbră textul propriu-zis, dacă nu, chiar, textele antologate. Au știut să creeze veritabile simboluri în simboluri…

Pe de altă parte, chiar la începutul colaborării am mers cu emoție la doamna Hucai, cu două cărți: una a lui Umberto Eco (Istoria tărâmurilor și locurilor legendare, publicată de Editura RAO, București) și alta a profesoarei sorboneze Emmanuelle Hénin (Écrire la mythologie, o antologie reunită de domnia sa, o carte în format semi-in folio, publicată la Paris, o carte, trivial vorbind, de peste 7 kg. … de o rară frumusețe, și de o sagacitate seducătoare). Am întrebat-o, cu un oarecare scepticism: Credeți că le putem folosi drept model? – Desigur, a venit răspunsul. Acum regret ușorul meu scepticism…, deși, la aceeași editură, am publicat cu un deceniu în urmă, împreună cu profesori iluștri, o primă carte de deontologie judiciară, un syllabus, în condiții, de asemenea, remarcabile.

[1] A se vedea Eugen Munteanu, Lucia-Gabriela Munteanu, Aeterna Latinitas. Mică enciclopedie a gândirii europene în expresie latină, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 97.

Prof. univ. dr. Valerius M. Ciucă
Conf. univ. dr. Nicolae-Dragoș Ploeșteanu

Cuvinte cheie: Editura Sedcom Libris, lansare de carte, Nicolae-Dragoș Ploeșteanu, Valerius M. Ciuca
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti
Powered by PrintFriendly.comPrivacy

Valerius M. Ciucă Nicolae-Dragoş Ploeșteanu Motto: Flos unum non facit hortum „O singură floare nu face grădina.”[1] (Medieval), asemănător zicalei româneşti „Cu o floare nu se face primăvară”. Rezumat / Abstract / Résumé Consider că primele coduri juridice și morale ale omeni...

17/10/2022

O datorie de onoare

Într-o lume bolnăvicioasă, tristă, depresivă, colerică, pandemică, fără prea multă speranță și cu prea puține valori, și acelea zdruncinate, Ion Sima Delagaleș glisează, cu mult bun-simț, în viața noastră, un paravan poetic alternativ, pe care proiectează un univers senin, cald, calm, sănătos, simplu, regenerant, tămăduitor. Ca o frunză pe rană. Aidoma iubirii sale pentru pădurea căreia i-a închinat întreaga viață și numelor vechi pe care le poartă cu demnitate, o dovadă în plus a adevărului din zicala latinească: nomen est omen – în traducere, desigur, pentru generațiile care nu mai studiază latina în școli, astăzi, în secolul al XXI-lea, din cauza unor pigmei care urmăresc să ne pierdem memoria și identitatea națională: numele este omul ori, altfel spus, numele atrage soarta...
Înscriindu-mă dintotdeauna, fără nici urmă de șovăială, în familia celor care iubesc până la patimă pădurea, am avut privilegiul de a deveni familiară cu universul reconfortant al acestui poet acum câțiva ani, când autorul a publicat, la aceeași editură ieșeană, volumul Să nu mă uiți, pădure!, unde, antropomorfizată, pădurea ne era înfățișată, așa cm scriam pe atunci, ca o magică zeitate de aur verde, prezentându-se sub o varietate de ipostaze: de stăpână, crăiasă și regină, preoteasă, mamă și mireasă cu „îmbrățișare verde”, prieten vechi și drag, confesor și sfătuitor, tovarăș în momentele fundamentale ale vieții și chiar, imaginar, așa cm doar poeții pot, dincolo de ea..., învățător, vraci, muză și călăuză.
Aceeași temă a pădurii, care a fost și laitmotivul ce a ținut strâns unite cu un brâu verde de mătase poeziile din primul volum tipărit în anul 2020, revine, iată, cu energie, și în 2022, în această carte pe care o țineți astăzi, în mână sau poate chiar lângă inimă... ca să auziți mai bine cm bate inima unui poet... Dovadă că nimic nu este întâmplător și că totul are un rost pe lume. Citim, așadar, în aceste pagini că poezia însăși este pădure, pentru ca pădurea, la rândul ei, să nască poezie. Această fuziune, această identificare totală, absolută, acest ciclu benefic ar trebui să poarte, firesc, și un nume. Și cm biologii încă nu l-au găsit, mă gândesc să îl botezăm noi, acum... inepuizabilul circuit al emoției poetice. Un circuit care pornește din natura interioară a poetului și se îndreaptă spre natura exterioară a pădurii, pentru ca de acum înainte, drumul să se refacă la infinit, alimentând ca dintr-un rezervor inepuizabil această relație extraordinară dintre cei doi protagoniști: unul uman, cu sânge roșu, și altul vegetal, cu sânge verde...
Scrie poetul și parcă îi auzim și noi penelul trecând în fugă pe hârtie: „pentru mine, o poezie / este o pădure vie, / frumoasă și iubită / doar atunci când este / citită și grădinărită”. Aceasta este o definiție simplă, dar care spune totul despre Ion Sima Delagaleș și lumea lui, unde nimic nu este întâmplător, unde totul este bine gândit și frumos rostuit, unde cuvintele sunt copaci care sunt îngrijiți cu dragoste, iar pădurea este o uriașă grădină a Edenului. Pădurea aceasta a poetului este o lume cu totul și cu totul specială. Cu o putere de regenerare molipsitoare. Un tărâm al Tinereții fără Bătrânețe și al Vieții fără de Moarte. O planetă a Micului Prinț îmbrăcat, de această dată, în hainele unui Făt-Frumos Pădurar. Pentru că poveștile nu pot, nu trebuie și nu au voie să moară. Ele doar renasc sub altă formă. Ca un izvor secret de apă vie.
Omul nu poate să trăiască fără aer, fără apă și fără hrană. Ei bine, Ion Sima Delagaleș nu poate să trăiască fără pădure. Pentru că pădurea înseamnă pentru el totul. Trecutul, prezentul și viitorul. Poezia lui mustește de viață și de speranță. Este o poezie solară, altoită pe același arbore genealogic literar din care a crescut și universul poetic al lui George Coșbuc, cu care se aseamănă ca atitudine în fața vieții, a naturii și a greutăților pe care le aduce viața. Este o poezie sfătoasă, sănătoasă, trezindu-ne uneori amintirea lui Dacă a lui Rudyard Kipling: „ești sus atunci când urci încrezător de jos, / când știi să te bucuri de-atât cât ți s-a dat; / ești tare-atunci când ți se spune că ești slab... / tu nu semeni cu nimeni, căci ești un unicat. // să poți să taci atunci când dumnezeu vorbește, / să nu te pierzi în judecăți de bine sau de rău, / să dai mai mult decât primești, să dai și suflet, / să știi să stai la coadă oriunde-n drumul tău. // când vrei ceva, tu sufletul ți-l sărăcești, / căci îl hrănești cu lipsa ta de bună voie, / ca să câștigi, este de-ajuns să nu-ți dorești nimic, / căci Cel de Sus știe mereu ce ai nevoie”.
Ion Sima Delagaleș ne reamintește, în De dorul tău, pădure!, și câteva lecții simple de viață, dar care ne aduc, în mod garantat, fericirea. Mai repede și mai ieftin decât o pot face zece cărți de dezvoltare personală atât de în trend astăzi. Nu ai nevoie de mult ca să fii mulțumit, liniștit și împăcat cu sine însuși. E suficient să te trezești sănătos dimineața, să primești în dar o nouă zi de la Dumnezeu, să ai cerul deasupra capului și pământul sub picioare, să auzi cântecul păsărilor și să vezi cu ochii tăi pădurea („așa mă bucur eu / de tot ce poate fi iubit, / mă bucur de Dumnezeu, / de oameni și păsări, / de păduri și ogoare... // ce simplu e să fiu mulțumit!”). Pare puțin, însă puținul acesta cântărește foarte mult pentru inima omului. Speranța, simplitatea, bucuria și voința de a nu mai irosi în zadar zilele pe care le avem numărate de la Dumnezeu sunt patru pereți trainici cu care îți poți construi o atitudine sănătoasă în fața vieții și care te va ajuta să-ți păstrezi mintea sănătoasă într-un corp mereu sănătos, ignorând alternativa lumii moderne sfâșiate de depresie, nesiguranță, frică și acțiuni duse la absurd.
Ion Sima Delagaleș este un poet aducător de vești bune și de speranță. Versurile sale sunt pline de bun-simț, de bucurie, de sănătate și de echilibru. Lumea lui nu ne tulbură, nu ne deprimă, nu ne destramă lăuntric, ci ne limpezește, ne alină mintea și sufletul. Este un tribun cinstit, corect și sensibil. Nu știe, nu bănuiește, dar este înzestrat și cu energiile extraordinare ale unui taumaturg. Vorbește despre viața secretă a copacilor, a pădurii și a poetului. Pentru că tot așa cm copacii au o viață socială, comunicând între ei, ajutându-se și hrănindu-se unii pe alții prin rădăcini nevăzute, împânzite în ecosistemul din care fac parte, și poetul are nevoie de semenii săi pentru a-și duce la bun sfârșit menirea pe pământ. Iar în acest volum, poetul adaugă noi valențe universului său poetic, povestind despre bucuriile și tristețile sale, problematizând pe marginea unor fapte de viață care îl preocupă. Firească până la urmă această evoluție...
Între prima și a doua carte de poezii, au trecut, calendaristic, doar vreo doi-trei ani, dar emoțional, s-ar putea spune, că a trecut o viață de om: să ne amintim de pandemia cu tot șocul și izolarea forțată pe care le-a impus aceasta, de schimbările dramatice din oameni, din lume, din natură... Doar iubirea de pădure l-a făcut pe poet să reziste în timpul izolării forțate din vremea pandemiei de coronavirus până când a fost posibilă o nouă întâlnire cu aceasta. Și, desigur, necesitatea lăuntrică de a scrie. Mântuirea prin poezie și prin iubirea de pădure. Ca o încercare de evaziune din cotidian, ca o formă supremă de salvare și de regenerare prin setea nestinsă de verde, de cunoaștere și de frumos poetic.
Cartea aceasta de poezii face bine. Ion Sima Delagaleș are darul special de a scrie o poezie care vindecă, o poezie care închide răni, o poezie care te face să îți recapeți bucuria de viață și entuziasmul. Este ceea ce anticii identificau în funcția cathartică a artei poetice. Iar Ion Sima Delagaleș o exersează cu o excelentă virtuozitate și cu o naturalețe cuceritoare. Pentru că vine din sinele său profund. Pentru că nu e nimic artificial. Pentru că este un mod de a fi.
Dar întâlnirea cu poezia nu mai poate fi mult amânată. Cartea aceasta păstrează între coperțile sale șoaptele copacilor din care a fost făcută și povestea adâncă a pădurii pe care poetul o cântă cu atâta venerație. Să ne oprim o oră din mers, să respirăm adânc, să ne bucurăm de cer, de pământ și de pădure, de darurile pe care ni le-a făcut Dumnezeu, de toate lucrurile mărunte și de ziua de astăzi, când trăim și ținem în mână această carte! Să o citim fără grabă și apoi să o dăruim unui prieten! Dar din dar se face rai. Iar copac cu copac se face pădure. Să prețuim, deopotrivă, poezia și pădurea! Să cumpărăm o carte și să plantăm un copac!

P.S. Acesta nu este un slogan publicitar și nu-l putem trata ca atare.
Este o datorie de onoare față de planeta pe care trăim.

Alina Hucai,
redactorul cărții