01/06/2022
Să avem grijă de noi, pentru a avea grijă de copiii noștri!
Sa fim părinţii de care au nevoie copiii noştri
- Să ne pregătim în toate modurile care ne vin în cap pentru perioada în care vom deveni părinţi
- Să Facem terapie- pentru pierderile repetate din viaţa noastră : infertilitate, pierderi de prunci, copilul visat, copilul cu genele noastre, familia ideală, copilul ideal. Pentru rănile pe care le-am suferit atunci când eram noi copii (ca să putem coregla emoţional un copil trebuie să ne putem noi regla). ATENŢIE – reglare nu înseamnă control, nu inseamnă că-mi controlez emoţiile, nu înseamnă “incerc să mă controlez”. Înseamnă că recunosc emoţia, o trăiesc, uneori o exprim verbal şi o las să se stingă. Controlul înseamnă să diguieşti o apă care curge. Dacă încercăm să-i punem o oprelişte, la un moment dat va rupe digul, sau va ieşi cu violenţă prin orice supapă va găsi. Şi nu există ca apa să nu iasă oricât de trainice ar fi materialele care o ţin prizonieră. La fel şi emoţia, pentru că în spatele emoţiei este o nevoie, iar nevoile trebuiesc împlinite sau vor continua să se dea cu fundul de pământ până le satisfacem. Reglare înseamnă să punem un burlan suficient de larg şi cu unghi de cădere suficient de înclinat încăt apa să curgă fără să ne facă pagube nouă sau celor din jur.
- Să găsim un trib care să ne păzească spatele – pentru a putea fi coreglatori emoţionali ai copiilor noştri, trebuie să putem noi să ne echilibrăm emoţional. Ca şi copiii şi adulţii au nevoie să se regleze în relaţii.
- Să găsim prieteni cu copii reali, nu doar dintre cei cu “minuni” excepţionale, care nu incetează să-i uimească prin orice respiraţie. Asta nu va creşte decât frustrarea şi vom ajunge la conflicte inutile cu copilul nostru şi cu noi, vom face comparaţii între copii şi părinţi ipotetici şi noi cei reali, cu plusuri şi multe minusuri
- Să ne exersăm răbdarea, calmul . Citeam într-o carte că autoarea, ca să-şi poată controla furia în momente de criză familială îşi imagina că e filmată şi ţine cursuri într-o emisiune de parenting, astfel că, în momentul în care era pe cale să-şi piardă cumpătul se purta ca pe platoul de filmare - oferea un răspuns impecabil în conflictul cu copilul.
- ACŢIONAŢI, Nu reacţionaţi! De obicei reacţionăm la comportamentul copilului, la emoţiile sale. A reacţiona ne plasează în zone de haos, în tipare comportamentale venite din răni şi în mecanisme de apărare automate. Când acţionăm, suntem prezenţi, receptivi, suntem pe poziţii, stăpâni pe situaţie, suntem adulţi puternici şi sănătoşi pe care nu-i dezechilibrează orice, stopăm/atacăm comportamentul, dar nu atacăm copilul.
- Avem grijă de noi! Pentru a putea rămâne fizic şi mental în formă. Un părinte epuizat devine cinic, deconectat, deprimat, furios. Orice părinte e uneori atât de epuizat de nevoile sau comportamentul copilului încât devine incapabil să se mai conecteze cu copilul.
- Time-break – nu pentru copil, nu trimiterea lui in alta camera ci a noastră, avem nevoie sa fim fără copil, sa respirăm, sa ne ocupăm de noi. Cerem ajutorul partenerului, a bunicilor, prietenilor, îl lăsăm la grădiniţă/şcoală/loc de joacă pentru cateva ore în care să vne încărcăm bateriile. Grija de sine previne stresul suplimentar a tuturor celor implicaţi.
- Ne conectăm cu eul spiritual – practicăm religia sau orice formă de spiritualitate ne împlineşte
- Ne conectăm cu eul social – mergem la grupuri de suport, ieşim cu prieteni şi familia. Cerem ajutor! Nu ne izolăm!
- Ne conectăm cu sine: avem grijă de noi, practicăm un hobby, mergem la terapie, suntem blânzi şi înţelegători cu noi şi poticnirile noastre. Nu ne judecăm prea aspru. Învăţăm din greşeli, maine vom fi oameni şi părinţi mai buni.
- Ne conectăm cu propriul corp: facet sport, dans, mers pe jos, înot, masaj. Suţinem corpul din interior: magneziu, ajută în gestionarea stresului, bem apă, mâncăm alimente hrănitoare (legume, fructe, ciocolată neagră)
- Urmărim conectarea conştient. Poate nu ne iese toată ziua, dar ne alocam intenţionat un sfert de oră, o jumătate de oră pe zi pentru a fi acolo pentru copilul/copiii noştri. Pentru fiecare în parte. Dacă mama mea a făcut un lucru uimitor - m-a făcut să mă simt importantă. În fiecare seară stătea o jumătate de oră cu noi, ne asculta interesată, nu ne corecta, nu ne ţinea predici, nu folosea prilejul să ne mai educe, şi niciodată nu folosea ce-i mărturiseam “împotriva noastră” atunci când ne certa.
Copilul nostru este în topul persoanelor importante din viaţa voastră. Cum ar fi să simtă şi el asta?
