27/04/2025
Zilele trecute, o clientă mi-a spus în terapie ... și am mai auzit de multe ori asta: „Rațional știu că nu mai sunt acolo. Înțeleg ce zici. Dar în mine… sunt încă vocile astea, e ca și cm tot acolo trăiesc.”
Uneori, mintea știe. A înțeles. A pus etichete, a găsit explicații logice. Dar emoțional … încă nu putem simți că totul e în regulă. Tremurăm, ne apărăm, simțim pericol, plângem în noi. Corpul își amintește emoțiile care nu au fost procesate, inconștientul încă ne apără ca și cm pericolul ar fi aici.
E un adevăr pe care îl aud des în cabinet. Și îl recunosc și din propria călătorie.
În terapie, oamenii spun adesea:
– „Știu că nu mai sunt acolo, dar tot îmi e frică.”
– „Înțeleg că nu a fost vina mea, dar tot simt rușine.”
– „Rațional știu că am reușit, dar ceva în mine tot se simte insuficient.”
Asta este distanța dintre 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞. Mintea noastră poate înțelege rapid ce s-a întâmplat. Poate formula. Poate explica. Dar corpul cu totul – acele părți care au trăit cu adevărat experiența – are nevoie de timp, de spațiu și de siguranță pentru a simți diferit.
𝐴 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑠𝑎 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑖𝑡̦𝑖 𝑒𝑚𝑜𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑚𝑖𝑠̦𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑡𝑖𝑛𝑒, 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑜 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖, 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑜 𝑛𝑒𝑔i.
Să stai cu ceea ce doare, dar nu singur. Să lași durerea să se transforme, pas cu pas, în acceptare, în eliberare, în înțelegere emoțională – nu doar cognitivă.
Uneori procesarea înseamnă:
- un plâns venit după luni de „sunt bine”
- o respirație adâncă într-un moment în care altădată te-ai fi închis
- un gând nou, care îți șoptește: „Nu a fost vina mea.”
În psihoterapie, nu grăbim procesul.
Îl onorăm. Îl însoțim.
Pentru că 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚̆ 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐢, 𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐞𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭. Când te simți din nou, acasă în tine.
