04/10/2025
— „Nana, vino repede, am făcut o biserică pentru noi!”
mă strigă Teodor, finul meu de 4 anișori.
Îmi îndrept pașii spre living și mă așez cu atentie pe canapeaua înconjurată de perne, ca zidurile unei cetăți.
El se uită spre mine cu ochișorii lui mici:
— „Nana, Aici ești Tu, Eu și Dumnezeu.”
Rămân fără cuvinte.
Intre noi se așează o liniște profunda, iar eu tac rar.
Totuși, în tăcerea aceea simplă, îmi trec prin minte o mulțime de lucruri:
⏳️Cât de des ne oprim din fugă ca să stăm pur și simplu în prezența Lui, fără să cerem, fără să explicăm, fără să demonstrăm?
Pentru ca Acolo, în liniștea dintre două respirații, se ascunde Adevărata Intâlnire!
👣Copiii ne învață ceea ce noi uităm în graba noastră de oameni mari: că Dumnezeu nu are nevoie de catedrale uriașe ca să fie aproape de noi.
Mă uit la Teodor și înțeleg că pentru el nu e simbol, e realitate.
💫În universul lui, totul încape acolo: Eu, El și Dumnezeu.
Fără zgomot, fără griji, fără „trebuie”.
Copiii nu filozofează despre credință, o trăiesc.
Pentru Teodor, Dumnezeu nu e undeva departe, ci aici, între perne, între joacă și iubire.
E de ajuns o fortăreață din perne, un colț de liniște, un suflet curat și o inimă care iubește! 💜
