05/12/2025
𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐨𝐦𝐮𝐥 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥
Există o legătură tainică între ceea ce facem și ceea ce suntem, o punte invizibilă care ne arată, clipă de clipă, că niciun act profesional nu poate fi desprins în totalitate de felul nostru de a fi. Oricât ne-am dori să separăm viața personală de cea profesională, adevărul este că omul din spatele profesiei, a funcției sau al biroului, pătrunde inevitabil în tot ceea ce atinge. Un profesionist nu poate depăși calitatea umană din care se naște, așa cm un pom nu poate da alt fruct decât cel pe care îl poartă în firea lui.
A fi specialist într-un domeniu nu înseamnă doar a stăpâni tehnici și cunoștințe, ci și a ști să rămâi om în fața celuilalt. Competența tehnică poate fi învățată, perfecționată, rafinată. Dar compasiunea, respectul, autenticitatea nu se pot mima fără ca, mai devreme sau mai târziu, fisurile să iasă la suprafață. Adevărata performanță profesională începe cu felul în care ne purtăm cu noi înșine, cu modul în care ne așezăm sufletul înainte de a ne așeza la masa de lucru, cu disponibilitatea de a privi lumea dincolo de obiective și proceduri.
În fiecare interacțiune profesională se ascunde o întâlnire umană. Când un psiholog ascultă un client, când un medic ascultă un pacient sau când un profesor privește un elev, în fundal nu se aud doar dezvăluiri, diagnostice sau lecții, ci și vibrația interioară a celui care oferă. Felul în care știe să fie prezent, atent, cald sau măcar lucid influențează rezultatul mai mult decât ne place uneori să recunoaștem. În spatele oricărei reușite profesionale stau, nevăzute, calități profund personale: disciplina, demnitatea, echilibrul, empatia, curiozitatea, conștiința morală.
Uneori ne imaginăm că putem funcționa în două registre distincte: omul acasă, vulnerabil, frământat, imperfect, și profesionistul la locul de muncă, precis, eficient, impecabil. Dar realitatea ne arată că cele două identități nu se exclud, ci se suprapun. Rănile noastre ne însoțesc în deciziile de zi cu zi. Bucuriile ne hrănesc răbdarea. Neliniștile ne tensionează gesturile. Iar liniștea, atunci când o avem, se simte în voce, în privire, în modul în care cuvintele ating spațiul dintre noi și ceilalți.
De aceea, drumul către profesionalism trece inevitabil printr-o formă de igienă sufletească. Este nevoie de momente de introspecție, de onestitate cu propriile limite, de curajul de a recunoaște atunci când greșim, de disponibilitatea de a învăța continuu, nu doar despre meserie, ci și despre noi înșine. Un om împăcat cu sine devine un profesionist mai clar, mai nuanțat, mai atent. Iar un om care se ignoră pe sine riscă să devină rigid, defensiv, rece, chiar dacă la suprafață își păstrează competența.
Profesionalismul autentic nu se naște din perfecționism, ci din coerență interioară. Din armonia dintre ceea ce credem, ceea ce simțim și ceea ce facem. Din capacitatea de a păstra demnitatea în situații dificile și de a vedea umanul din celălalt, indiferent de context.
În cele din urmă, nu putem fi profesioniști mai buni decât suntem ca oameni, pentru că profesia nu este un costum pe care îl îmbrăcăm dimineața și îl lăsăm la ușă seara. Este o extensie a noastră. Iar calitatea acestei extensii depinde de calitatea interiorului nostru. Cu cât devenim mai atenți, mai sinceri, mai întregi, cu atât munca noastră devine mai valoroasă. Nu pentru că am învățat mai mult, ci pentru că am devenit mai mult.💜
